Destin

Arta de a conversa nu este o moştenire,
nu-i secret a exersa când ai obţinut menire.

Unii cred că au un rost fiindcă şi-au prezis destinul
şi învaţă pe de rost cum sărbătoresc festinul.

E gândire de paiaţă, de cap sec cu pandalie,
gura lumii te învaţă tot ce-i bine să se ştie.

Dacă ai înţelepciunea de-a gândi cum gândeau bunii
moşteneşti vioiciunea ca părtaş înţelepciunii.

Fii sfiit să poţi pricepe mersul melcului şi-al broaştei,
lasă-i pe-alţii să ia ţepe, tu din urmă recunoaşte-i!

Nimeni nu este capabil să cunoască veşnicia,
dar tu fă-te responsabil şi asumă-ţi bucuria.

Căci naivu-i visător chiar de-a avut Iadul vis,
iar cretinu-i impostor chiar de-a fost în Paradis.

Clovnii râd, ascund tristeţea şi provoacă veselia
omu-şi ascunde blândeţea biruind ipocrizia.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia,
mă întreb: de-mi spânzur umbra pot iubi făţărnicia?
aud visele cum sună pe sub clopotul dorinţei,
vreau să dau divorţ minciunii, să fac jurământ credinţei
căci naivu-i visător chiar de-a avut Iadul vis,
iar cretinu-i idiot chiar de-a fost în Paradis,
clovnii râd, ascund tristeţea şi provoacă veselia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Mă prefac că-s fericit ca să nu îmi fie dor,
mă înduioşez cu greu ca să mă despart uşor,
simt că fiara-şi face cuib când îmi e milă de ea,
o ajut, dar la scadenţă suferă inima mea
şi ating dorita clipă - suferinţă pentru-o viaţă,
sunt îngrijorat că n-are cine să îmi dea povaţă,
plâng pentru sinceritate c-am crezut ipocrizia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Înţeleg vorba ascunsă ce nu vrea să recunoască,
spun că e minciună crasă dezinvoltura băbească,
încerc să aduc aminte principii nerespectate,
nădăjduiesc revenirea la promisiuni uitate,
DOR e visul şi dorinţa contopite-ntr-un aspect:
cuvânt neaoş ce înseamnă Dragoste-Onor-Respect,
am iubit dintotdeauna puritatea şi pruncia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă de la toate

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Liviu Ceclan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

Am tot zis că o să-ţi scriu, dar mereu am amânat,
că am sufletul pustiu şi de gânduri frământat.
N-am să-ţi cer şi nici să-ţi dau, vreau numai să mă asculţi,
c-un prieten vreau să stau că duşmani îmi sunt prea mulţi,
au comportament de turme, umblă cu jalbe şi pâre,
unii-n viaţă lasă urme, alţii mâzgălesc doar dâre,
unii au noroc prea mult, alţii-au ghinion destul,
unul se crede prea cult, altul este prea fudul.
Doar Celui de Sus Îi cer ca să fie Bun şi Drept,
tu să fii plin de mister, eu să fiu mai înţelept,
tu eşti bun, neaoşă-ţi vorba, nu te-neci că ştii înotul,
dar te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul,
lasă ura şi mânia, ducă-se-n pustii de-acum,
poţi să-ţi pui în cui mândria că din foc a rămas scrum,
nu te da cocoş de munte, fii păun împărătesc,
uită de patimi mărunte ce gândul îţi iscodesc,
nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
din greşeli înveţi ce-i bine când suferinţa e mare,
respirăm ce-i poluat, cu-apă chioară ne-mbătăm,
turnăm otravă-n ficat, pe-alţii pretind să-nvăţăm,
la vecini, necunocuţi, cerşim respect cu-mprumut,
de ciulini ne-mpiedicăm, buzna dăm ca de-nceput,
ca-ntâia oară iubim, la plecare să nu plângi,
când în viaţă pătimim, la final tot lacrimi strângi.
Unde nu îţi fierbe oala nu e bine să-ţi bagi nasul
că-ntr-un colţ din Univers Stăpânul îşi drege glasul.
Fii sfiit să poţi pricepe mersul melcului şi-al broaştei,
lasă-i pe-alţii înainte şi din urmă recunoaşte-i.
De se-ntinde mult, se rupe ţiitura şi sudura
când nu mai are idei "dovleacul" se dă de-a dura.
Nu e om să nu greşească cu fapta sau vorba slută,
pe jumătate-i iertată greşeala recunoscută.
Dacă simţi că ai greşit e bine să-ţi ceri iertare,
dai mândria pe merit, de ruşine nu se moare.
Oamenii se împrumută pe-acest mioritic plai,
dar să-napoieze uită, ia să dai să vezi cum n-ai.
Am dat cu-mprumut la unul, amărât, ca vai de lume,
şi-a-ndreptat spre mine tunul, ponegrindu-mi neam şi nume.
Din răsplata ce-am primit, ca dar de recunoştinţă,
am ajuns un pricopsit cu ură şi rea credinţă.
Nu-i nebun cel care cere, ţopăie şi e vioi,
când primeşte e-o plăcere, dar uită să dea-napoi.
Sunt sătul de-atâta bârfă, parcă n-avem nimic sfânt,
insomnia e o târfă ce mă trage spre mormânt.
Cât s-ar bucura duşmanul să mă vadă putrezit,
ar sta beat şi ar da banul, dar tot n-ar fi mulţumit,
s-ar deda la invective faţă de-un apropiat,
n-ar avea alternative şi ar umbla căpiat.
Când vorbeşte-şi pune mască s-ascundă hidosu-i chip,
de-l vezi zici că-i gură-cască teleghidat de un cip.
N-are limită la ură, m-ar mânca dac-ar putea,
veninos peste măsură, slugă pentru el m-ar vrea.
Dar viaţa le aranjează, pentru toate e-o răsplată:
faci bine, eşti om de vază, de faci rău, plăteşti odată.
Când o veni cea cu coasa şi pe mătură călare,
cheltui tot, poţi să-ţi vinzi casa, nu mai ai nicio scăpare.
Cea mai mare tragedie e să pierzi lupta cu viaţa,
din morţi nimeni nu învie, îşi face de cap Paiaţa.
De vreo săptămână moartea în mine sălăsluieşte,
ultima filă din cartea unde mă zbat ca un peşte.
Ce e viaţa? Ce e moartea? Decât o realitate!
Răsfoindu-i toată cartea ajung la fatalitate.
Este doar o răfuială şi-un cont închis cu trecutul
şi nu-ncape îndoială că-n răboj e scris pierdutul.
La Corabia când plouă unii cântă, alţii-njură,
primii se trezesc pe rouă, ceilalţi din băutură.
La final, tot ce contează, semn că n-am trăit degeaba,
copiii ne copiază şi ca noi vor face treaba.
Judecă şi socoteşte, dar fii calm şi răbdător,
nici ogorul nu rodeşte dacă nu-i lucrat cu spor.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O artă

Arta de-a pierde se'nvaţă zi de zi.
Sunt lucruri create spre'a se pierde –
Iar pierderea devine un fel de'a fi.

Învaţă sa pierzi mereu ceva: aci –
O cheie, colo – ore'n frunză verde.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi.

Învaţă pe'îndelete arta de'a irosi
Locuri, nume, orice se poate pierde,
Căci nu'i nici un dezastru, se poate' încă trăi.

Am pierdut ceasul mamei. Se prăbuşi
Ultima casă din trei câte'am avut.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi.

Am pierdut (ca în tablouri de Dali),
Două oraşe, două fluvii şi un ţinut.
Dar nu'i nici un dezastru, se poate'încă trăi.

– Chiar pierzându-te pe tine ( vocea ta,
Un gest iubit), eu voi trăi – şi n-o ascund.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi
Iar pierderea (notează asta!) devine un fel de'a fi.

poezie de Elizabeth Bishop  din Geografie III, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A pricepe că nu poţi pricepe şi că nu eşti în stare de-a împiedica împlinirea legilor firei este deja interesant; dar a pricepe pentru ce nu poţi pricepe e minunat, fiindcă dacă ai putea înlătura pricina pentru care nu poţi pricepe şi care e parte în tine, parte afară din tine, ai pricepe totul.

Duiliu Zamfirescu în Viaţa la ţară
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă

Învaţă după o bătălie pierdută repede să te ridici
Să rămâi rezervat şi nimănui nimic să nu zici.
Oamenii întotdeauna aşteaptă bine să te cunoască,
Iar când eşti la pământ unde te doare să te lovească.

Învaţă să-i ierţi pe cei care ţi-au făcut rău
Ura e un sentiment urât pentru un suflet nobil ca al tău.
Iartă-i, dar rămâi cu ochii în patru, nu-i uita niciodată
Nu ştii când încearcă să te rănească încă o dată.

Învaţă să-ţi laşi deoparte orgoliul, e doar o gravă boală
Care te îndepărtează de iubire, e o armă letală.
Orgoliul, chiar el... într-o secundă te poate desparte
De tot ce te reprezintă în viaţă, de-a ta jumătate.

Învaţă să-ţi alegi, nu să-ţi accepţi destinul
Şi nu uita că ai plecat de jos, că ai cunoscut chinul
Şi nu-i uita pe oamenii buni care te-au ajutat, pe cei
Care ţi-au rămas aproape când în buzunar aveai câţiva lei.

Învaţă să-nfrunţi orice obstacol cu zâmbetul pe buze,
Iar când trebuie să lupţi pentru ceva să nu invoci scuze
Şi dacă pierzi să nu faci din asta deloc o dramă
Să rămâi puternic şi să scoţi împotriva destinului o altă armă.

Învaţă să fii mereu un om în adevăratul sens al cuvântului,
Să nu te dai niciodată după direcţia vântului.
Oferă iubire, preţuieşte viaţa şi trăieşte fiecare clipă,
Zâmbeşte mult şi nu fă de timp risipă!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 martie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormit-au zeii

Adormit-au zeii-n ceruri
Şi niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăieşte mai mult moartă.

Şi-au luat cu toţii faţa,
Cred, scârbiţi de-a' noastre fapte,
De la cela ce se crede
Singur, nevăzut în noapte.

Astăzi ştiu sigur că Zeus,
Budha şi cu Afrodita,
Mohamed şi chiar Hunab Ku,
Zalmoxis şi cu Damkita,

Moise, Allah şi Mesia
Au lăsat cu toţii garda.
Nepăzită, neînfrânată,
S-a rupt prea devreme zgarda.

Câtă-ntunecime-n lume,
Cine-nvinge, cine-întoarce,
Cine scoate din pierzare,
Sufletele cin' le stoarce?

Cine-mi curăţă iar haina,
Cine capul iar mi-l spală,
Când va fi iar îndreptată
Coloana mea vertebrală?

Natura azi se dezice,
Yin şi Yang nu mai învaţă,
Secretele lumii toate
Se ascund de-a noastră faţă.

Ce s-o întâmpla în lume,
Cin' din urmă se deşteaptă
Şi aduce iar speranţa
Ce-o găseşti pe Calea Dreaptă?

Numai tu, de crezi în tine
Şi cu ajutor pe care
Doar Hristos Îl dă de-a pururi
Dacă ceri şi dai... Iertare!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaterial...

Ca să uităm...
Nu se produce de la sine
Chiar dacă gândul ne întoarce.
Eliminăm, ce credem că nu-i bine
Şi de e rău, şi lacrimă ne stoarce...
Nu o vărsăm..

Să ţinem minte...
Ne dăm silinţa de-a reţine tot,
Sau cel puţin dorim o fracţiune
Şi insistăm, crezând că alţii pot,
Să apelăm la raţiune...
Dar ne dezminte...

O amintire...
E un mister, de "clip" incontrolabil
Din mii de aventuri, sau întâmplări banale.
Ce-i important, nu e indiscutabil;
Reţii detalii mai puţin reale...
Nu-i retrăire...

Un vis...
E o dorinţă ce nu poţi atinge,
Un ideal, de-a fi, sau material.
Dar e şi-un şir de-imagini; că-i senin şi ninge...
Sau întâlniri cu chipuri neştiute-n spaţiu sideral;
Nimic precis...

O realitate...
Este puterea de-a te recunoaşte
Plin de defecte-... să te vezi că ai.
Pe cei din jur- chiar ura de se naşte-
Tu circumstanţe atenuante să le dai...
Este-o necesitate...

Surpriza...
E şocul tahicardic, "flash" de adrenalină
Cu înţepături sternale şi apnee scurtă.
Iar de-o produci, faci clipa o visare fină;
Produci pupile fixe în extaz... derută...
Căci este miza...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crede în tine

Dacă vine cumva ploaia când eşti la plimbare
Poţi face pneumonie, riscu-i foarte mare
Însă de-ai fost înţelept şi ai o umbrelă
Ea te apără de ploaie şi scapi de răceală

Dacă mergi cu bicicleta şi pe-o piatră ai lunecat,
Ai frânat cumva prea brusc şi în cap te-a aruncat
E posibil să ai şansa de-a scăpa nevătămat
Cască de ai avut pe cap şi te-a protejat.

Însă cum te fereşti, să-mi spui acuma mie
Când cei din jurul tău s-atinşi de isterie!
Cum îţi menţii echilibrul când specialişti în toate
Doar ceea ce e rău, insistă să-ţi arate!

Că-n toate-i depravare şi crasă indolenţă
Şi-avem violuri multe, de asemeni, violenţă.
Întreaga presă frate, împroaşcă tot şi toate
De-aia avem în ţară, multă adversitate!

La atâta negativ, cum să-i mai faci faţă
Şi cum să-ţi păstrezi vie a ta poftă de viaţă?
Eu zic să rămâi calm, în orice situaţie
Să-ţi vezi de-a tale scopuri, cu multă abnegaţie.

Tu caută soluţii, la orice provocare
Viaţa uneori te pune la încercare
Dar de-ţi menţii credinţa, în potenţialul tău
Îţi va veni în sprijin şi bunul Dumnezeu.

Învaţă a asculta şi a nu fi arogant,
Cată înţelepciunea de-a nu fi intrigant
Un zâmbet să ai pe chipul tău mereu
Să nu fii uragan, ci un senin alizeu.

poezie de Ionel Popa (13 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să trăieşti

Învaţă să râzi,
învaţă să plângi.
Învaţă să cânţi,
învaţă să strângi.
Învaţă să cazi,
învaţă să te ridici.
Învaţă să trăieşti azi,
că poate mâine pici.
Nu fi dezamăgit!
Învaţă să iubeşti.
Când eşti îndrăgostit,
mai fericit trăieşti.
Ai grijă când eşti iubit
să nu fii şi trădat.
Fii omul împlinit
şi bine informat.
Dacă nu vei fi atent
la toate câte-am spus,
Din viaţă vei fi absent.
N-ai să-înviezi ca Isus.

poezie de Dumitru Delcă (2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă de la creionul tău cum trebuie să laşi o urmă. Învaţă de la cana ta cum trebuie să sorbi picăturile de apă. Învaţă de la iubita ta cum trebuie să o iubeşti. Învaţă de la albine gustul de miere. Învaţă pentru a fi. Învaţă pentru a reuşi să trăieşti.

Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte de suflet

Doamne cât ne-am complicat!
Ce-o mai fi adevărat?
Cât mai e din ce a fost?
Cât mai are astăzi rost?

Mai iubim precum demult?
Mai e viaţa noastră cânt?
Mai dansăm precum dansam?
Fredonăm cum fredonam?

Nu mai vrem? Eu cred că da.
Suferim de a uita,
Însă cred că mai putem,
Important este să vrem.

Toţi simţim, puţin, mai mult,
Eu doar sufletu-mi ascult,
El chiar ştie, mă învaţă,
Parcă-mi dă o nouă viaţă...

poezie de Adi Conţu (26 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadoul perfect

Din vremuri de demult, apuse, neuitate,
Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate
Fost trăitor în Rai şi renegat de Duh
Suflet orbecăind adesea prin văzduh.

Un Om îşi plânge viaţa, pierdutul Paradis
De mii de ani fiind un chinuit proscris
Şi într-o rugă vie, mereu neîntreruptă
Cu demoni şi cu patimi în permanentă luptă.

Adamul cel dintâi, fatalul păcătos
Cel ce s-a lepădat de Dumnezeu Hristos
Trăieşte acum în noi, aşa cum s-a prezis
Cu toată slăbiciunea şi tot ce-i interzis.

Fiu neascultător, de-a lungul şi de-a latul
Împrăştiind voit pe-ntreg pământ păcatul
Vei înţelege oare, cândva, în astă viaţă
Să nu fii neclintit, cu sufletul de gheaţă?

Să ai acea căldură, să plângi ce ai pierdut
Să te împaci cu toţi, să nu fii iar căzut
S-ajungi să fii un dar lui Dumnezeu cel bun
Un glob de aur sfânt din bradul de Crăciun.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de a gândi

Este ignorată
Arta de a şti,
Dar e onorată
Cea de-a nu gândi.

epigramă de Friedrich von Logau din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hmm...

Am vis, tot filar, din nopţi dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
şi n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranţele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ştersul cu Dero.

Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu ştiu mă cos
peste-un "ce"deşirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin şi-ele gânduri
şi, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... şi-au vreun rost?!

Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mişcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o listă cu lucrurile care nu te învaţă la şcoală. Nu te învaţă cum să iubeşti pe cineva, cum să fii faimos, cum să fii bogat sau sărac, cum să te îndepărtezi de un om pe care nu îl mai iubeşti, cum să ştii ce se petrece în mintea celuilalt, ce să spui unui om care este pe moarte. Nu te învaţă nimic din ceea ce trebuie să ştii cu adevărat.

citat din Neil Gaiman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!