Reverie
I. Într-o zi, pe la chindie,
lâng-un fir de păpădie,
găsii dorul mândrii mele
înglodat în temenele.
Cu mâinile amândouă
îl spălai, din ochi, cu rouă
și-l strânsei la piept să simtă
inima cum îmi palpită.
Cu emoție și teamă
simții glasu-i că mă cheamă
de aproape, de departe
unde gândul ne desparte,
de departe, de aproape
străbătând dealuri și ape.
II. Privesc întâi spre răsărit,
iar chipu-ți e la asfințit
Te strig, dar nu poți să-mi răspunzi,
ești printre orbi, flămânzi și surzi,
lumină n-ai să poți vedea
e chipul meu, e vocea mea,
de-mpingem timpul îndărăt
tu ai uitat și cum arăt,
dar chipul tău, în visul meu,
dispare, apărând mereu,
întind o mână să te-ating,
dar lumânările se sting,
miros de smirnă, fum și jar
se simte până-n sărindar.
Cel dor nestăvilit mă vrea,
dorința ta, ofranda mea,
să merg la Creator să cer
o viață plină de mister
pentru noi doi, pentru vecie,
în care tu și eu să fie
pe-aceeași cale nemurire
în drumul către mântuire,
să nu ne putem despărți
de-om reînvia ori muri,
cum umbră-om nu se despart
și totul, totul își impart,
că putem sta doi pe un loc
cu-aceeași vrajbă sau noroc,
cu-aceeași grijă și speranță,
cu eleganță și prestanță.
cu apă, aer, soare, foc,
legând ursita de noroc,
îngemănați pe veșnicie
la rădăcini de păpădie,
agheasma pusă-ntr-o cofiță,
legați de-un fir de garofiță,
ca dăltuiți într-o figură
de heruvim sau creatură.
III. În cea zi, pe la chindie,
te-am numit melancolie,
numai vântul când adie
pletele mi le mângâie,
numai ploaia când revarsă
îmi sărută gura arsă,
numai noaptea când coboară
în mantia-i mă-nfășoară
și nimeni, nimeni nu știe
să culeagă păpădie.
Dar, privind spre deal, la vie,
te văzui copilărie,
tinerețe, bătrânețe,
patru ochi și două fețe,
două guri îngemănate,
mâinile împreunate,
părul ne crescuse-n iarbă,
via parcă sta să fiarbă,
să gustăm din mustul vieții
și porumba tinereții,
să stăm tâmplă lângă tâmplă,
la final asta se-ntâmplă:
stelele, noaptea și luna
ne-or veghea întotdeauna!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre păr
- poezii despre gură
- poezii despre dor
- poezii despre apă
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
Citate similare
Întreb...
Pentru-n petic de pădure primii în cap o secure,
Pentru-un petic de negreață rămăsei cu mintea-n ceață.
Te-ntreb, Doamne, ce-am greșit de-așa pedeapsă-am primit?
Întreb soarele și luna ce-mi mai pregătește runa?
Nimeni nu-mi poate răspunde, nici măcar prin microunde,
Degeaba sunt conectat, n-am acoperire-n sat.
Numai mândra cu jungherul poate dezlega misterul.
Eu privesc spre Răsărit, dar ea e la Asfințit,
Strig că poate să-mi răspundă, mândra se preface surdă,
Lumină s-o pot vedea: e chipul ei, vocea mea,
De-mpingem timpul îndărăt, ea a uitat și cum arăt,
Dar.. chipul ei, în văzul meu, dispare, apărând mereu,
Întind o mână s-o ating, toate luminile se sting,
Iar inima-mi duhnește jar, mândruța mea n-are habar,
Cel dor nestăvilit mă vrea dorința ei, ofranda mea,
Să merg la Creator să cer viața-ne plină de mister,
Pentru noi doi, pentru urmași, nu dovedim că suntem lași,
Pe-aceeași cale, nemurire, în drumul către mântuire,
Să nu ne putem despărți de-om reînvia ori muri,
Cum umbră-om nu se despart și totul, totul își împart,
Că amândoi stăm pe un loc cu-aceeași vrajbă sau noroc,
Cu-aceeași grijă și speranță, înfiorați de eleganță,
Cu apă, aer, soare, foc, legând ursita de noroc,
Îngemănați pe veșnicie ca viața spornică să fie,
Ca dăltuiți într-o figură de heruvim sau creatură.
La final asta se-ntâmplă: să stăm tâmplă lângă tâmplă,
Stelele, noaptea și luna ne-or veghea întotdeauna!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre Soare, poezii despre uitare, poezii despre stele, poezii despre sfârșit sau poezii despre sat
Blestem
Unde, mândro, te-ai ascuns
De mă lași fără răspuns?
Unde, mândro, ți-este gândul
De-ți duc dorul nopți de-a rândul?
Eu mă zbat, mândra-mi dispare
Și de mine habar n-are!
Mă zbat singur, ca un pește,
Mândra nu mă mai iubește!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Mândro, de te prind cu altul,
Fac scandal să afle satul,
Dacă nu-mi vii înapoi
Singur-cuc zac în zăvoi!
Să nu zici că nu ți-am spus
Că de boală sunt răpus,
De-oi pleca să nu mă plângi,
Doar durere-n piept să strângi!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Izbăvire vreau să-ți fie
Izvorul de apă vie,
Numai ploaia când revarsă
Să-ți sărute gura arsă,
Numai vântul când adie
Pletele ți le mângâie,
Numai noaptea când coboară
În mantia-i te-nfășoară,
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Iară boarea cea tihnită
Să-ți vrea noaptea liniștită,
Numai stelele din zori
Fie-ți ochi strălucitori,
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Că-n final așa se-ntâmplă:
Stelele, noaptea și luna
Ne-or veghea întotdeauna!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre sărut, poezii despre scandal, poezii despre religie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dorință
Zile și nopți cu tine-aș sta, cu vorba mea, tăcerea ta,
nicicând nu ne vom sătura, iar despărțiți n-om îndura,
să colindăm ziua mereu, noaptea să dormi pe brațul meu,
tu ploaie, soare, viscol, vânt, eu doar idee și cuvânt,
să ne-amăgim, să ne topim, și-a doua zi tot noi să fim,
ne-om tulbura, ne-om ostoi, cum viața vrea, cum vom voi,
totul depinde de noi doi, inimă-n flăcări, inimă sloi,
ne-om încălzi la focul sacru, soarta-ne dulce, destin acru,
vom face din dorință floare, iar din iubire sărbătoare,
eu floarea vieții tale sunt, tu nenăscut rod din cuvânt,
noi doi să fim împreunați ca doi caiși îngemănați,
de roade să ne bucurăm și zarea s-o cutreierăm
să dăm de veste orișicui că noi suntem ai nimănui,
c-avem un nume dus de vânt, dar respectat pe-acest pământ,
că n-avem glie, n-avem casă, statornicim celui ce lasă
și-n vatra lui ne face loc, ne dă și apă și noroc,
ne încălzim, ne răcorim, puterea gândului să fim,
cel primitor cu suflet mare, ne dă lumină și candoare,
încât să ducem mai departe cuvântul care nu desparte,
care îmbină sau unește cu cel ce ți se potrivește,
cu cea dorită acătării ce pare-a fi din spuma mării
ca o sirenă ori naiadă, noian de vise ori corvoadă
prin care Spiritul ne poartă ținându-ne-amândoi la toartă,
eu heruvim, tu îngeraș, tu dezinvolt, eu pătimaș,
îngemănați mereu să fim, în veci să nu ne despărțim!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre flori, poezii despre dorințe, poezii despre cuvinte, poezii despre zile sau poezii despre viscol
Descântec la vămile văzduhului
Bobi de lumânare,
boabe arzătoare
lacrimi de ceară,
fiți până diseară,
fiți pân-la chindie
când ziua e-n genunchi
și urcă seva-n trunchi
spre luna-argintie
ca o păpădie,
când scutură luna
pe câmpie bruma,
păru-i despletit
revarsă argint,
boabe descântate
pe câmp lăcrimate.
Pe la cântători,
cu ciutura-n zări,
când peste izvoare
plouă cu soare,
spicele răsună
de argint de lună,
eu secer secară
și o duc la moară,
și curge făină,
o cern în lumină,
și-o ud la izvor,
cu apă de dor,
și o coc la foc,
și-o scot la soroc,
și-o împart la fire,
pentru pomenire,
să-mi fie pomană
când trec printr-o vamă,
unde mă așteaptă
să o dau ca plată
pentru a mea vină
îngeri de lumină
Pământul de jale
plânge cu izvoare,
spre pleoapă-și revarsă
jalea strânsă- casă,
când cel la soroc
nu are noroc
și când cel drept moare
fără lumânare,
când la priveghere
ceru-i gol de stele,
când banul de- aramă
nu se dă ca vamă.
Bobi de lumânare,
boabe arzătoare,
eu vă descânt iară,
descânt de secară,
descânt pentru moară,
să curgă faină,
s-o cern în lumină
și-n ochi de fântână
cu argint de lună,
și-n ochi sfânt de har,
de agheazmatar,
să o frământ pită
pentru a mea ispită,
s-o frământ busuioc
pentru al meu noroc,
să o frământ cale
pentru-a mea plecare,
s-o frământ aramă
pentru a mea vamă.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vinovăție, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre pâine, poezii despre plâns sau poezii despre ploaie
Peste mine a venit toamna...
iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste și îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
și unde ești iubito? ești departe...
la fel ca pomii când își pierd verdeața
pe chipul meu sunt riduri dimineața,
mai trag de timp, întind la maxim ața,
deschid larg ochii să-mi gonească ceața
și deapăn printre gânduri toată viața
atât mai fac, iubito și mai scriu,
un rând aștern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbește, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te știu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu
și toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoșează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai ești? erai cea mai frumoasă
mai am o prietenă, o știi de-atâta vreme,
cafeaua dimineților eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
și-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...
și mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să știi, îți chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropește gândul
c-o întrebare ce nu-i știu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre iubire, poezii despre gânduri, poezii despre dimineață, poezii despre zâmbet, poezii despre versuri sau poezii despre tristețe
Gând pătimaș
Îmi ești și lacrimi și plăcere,
îmi ești o stare de demult
și de-mi aduci a ta durere
eu mă aplec ca frunza - n vânt.
Te lași furată de - orice veste
sau de-o minciună spusă cult
și iar trăiești într-o poveste
scrisă mărunt cu pufi de fum.
Dar ești un soare pentru mine,
o floare rară pe-al meu câmp
și-atunci când mă revăd cu tine
inspir din vântul tău nebun.
Îmi ești lumina-ngândurată
și-n câte versuri eu te-am scris,
cum te gândes, îmbujorată
de al tău zâmbet spus furiș.
Îmi ești frumoasa mea crăiasă
din dorul meu și e lumesc
și mi-e rămas și nu mă lasă
să dorm șoptindu-ți ștrengăresc.
Ți-aș da o floare, ești departe
și inima cu tot cu piept,
lumina mea din a mea noapte,
mă ofilesc de gând te-aștept.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre poezie sau poezii despre plăcere
O iubire spulberată
O floare de păpădie
s-a deschis de dimineață
când voios soarele-adie
și o mângâie pe viață.
Și pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-și mereu să stea
numai în lumina sa!
Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuțul ei aurit.
Chiar și vântul a venit
din senin, fără de veste
și-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte șapte mări.
Pufuleț de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta să ți-o știe
și cine-i al tău noroc?
Cine te va prinde oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar și hapsân?
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre verde, poezii despre sperieturi, poezii despre oameni buni, poezii despre noroc sau poezii despre nori
Și numai dor...
Și sunt momente când te aștept să-mi vii,
Clipe de speranță, când simt un dor aprins...
Când și ție îți este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, și-ncet ne-a învins!
Și sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Și mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că și tu simți un dor... despre noi, iubind...
Știi? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai știut a prețui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Și te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...
La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea și mintea mea te cheamă,
Iubește-mă iubire, căci știi atât de bine
Să mă iubești aprins, fără nicio teamă!
Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Și mă gândesc la noi... și zorile apar,
Și mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!
Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Așa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să știi,
Să mă iubești pierdut... să fii împlinit!
Și numai dor...
Și mă trezesc... dorind să înțeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Și fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Și numai dor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre frumusețe, poezii despre frică, poezii despre existență sau poezii despre ceas
Somn
Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă
Coboară o linște care intrigă
Când mergi să te culci, parcă treci niște porți
Calculează din vreme ai norocului sorți
Parcă pleci la o luptă, oare știi că te-ntorci
Plin, peste câmpul cu cadavre de morți
Se aude oftatul unui cal ce nechează
E mintea lucidă-visezi- ori e trează...?!
Ești încă viu... te gândești c-ai scăpat
Probabil destinul râzând te-a uitat
Probabil că-n lumea de fum și hârtoape
Roata s-a-nvârtit pentru încă o noapte
Dar ce te ucide, ce te doboară
Nu e armura sau rana ușoară
Ci ca o lamă de fulger e gândul
Că n-ai cum să-ți afli nici locul, nici rândul
Te întorci în cetatemai bătrân și târziu
Nu sună trompeteești învins, e pustiu
Calul ți-l tragi de căpăstru la pas
A-nghețat răsuflarea și timpul pe ceas
Unde te duci când te culci, unde pleci
Ce ținuturi departe, ce locuri mai reci
Ce te așteaptă, te pândește, e după
Ori ce fiare hămesite din tine se înfruptă
E noroc, e hazard, ești doar o-ntâmplare
Poți trăi, poți muripe nimeni nu doare
Este somn sau e-o moarte, nu ai cum să știi
De ești viu între morți, ori mort între vii
Mi-e frică de drumuri, de plecări și de somn
Mi-e frică de timpul ce-mi scapă din mână
Știu că zâmbiți când îmi spuneți să dorm
Și mormăiți mai mult pentru voi: Noapte bună!
poezie de Ion Nedelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre cai sau poezii despre trompetă
O, Doamne, numai Tu (Psalm 139)
O, Doamne numai Tu mă cercetezi
Și de departe gândul mi-l pătrunzi
Și când stau jos și când mă scol Tu vezi
De ochii Tăi nimic nu poți să-ascunzi.
Și nu-mi ajunge bine un cuvânt
Pe buze, că deja l-ai auzit,
Tu, Doamne Dumnezeul meu cel sfânt
Din față și din spate m-ai păzit.
Și tot ce faci e-atât de minunat
Că de puterea mea e mai presus
Și-atâtea știi că m-am înspăimântat
Și-o tainică dorință-n gând mi-am pus.
De Duhul Tău departe unde pot
Ca să mă duc și unde voi fugi
De fața Ta? - În cer dacă socot
Că pot să fug și-acolo Tu vei fi.
Și printre morți să fug de-aș încerca
Și-acolo, iată și acolo ești.
Cu-aripile de zori dac-aș zbura
La margine de mare - mă găsești!
Iar noaptea de va sta în jurul meu,
Lumina-n întuneric s-o îmbrâci
Și-acolo, Doamne, strălucești mereu
Și-acolo în lumină Te prefaci.
Dar nu Te-am cunoscut îndeajuns...
Când viața mea pe zile-o numărai.
De Tine trupul meu n-a fost ascuns
Și trup n-aveam și totusi mă vedeai
În locul tainic unde-am fost făcut
Ca-n adâncimi de peșteri și de vis
În mod ciudat cu viață m-ai țesut
Și-n cartea Ta-nainte eram scris.
Și câte gânduri, Doamne fir cu fir-
De-aș sta să număr nu s-ar termina,
Când mă trezesc cu Tine eu respir,
O, cât de nepătrunsă-i calea Ta!
Și vino, Doamne să mă cercetezi
Pe-un drum greșit de sunt Tu să mi-o spui
Și când stau jos și când mă scol Tu vezi,
Cum Tu ești, Doamne, nimeni altul nu-i...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre speologie, poezii despre spaimă sau poezii despre ochi
Constatare
Te naști în lume cu noroc, dar nu există doi pe-un loc,
nu judeca, nu pizmui, de ai puțin nu jindui!
Fii vrednic de atât cât ai că poți și altuia să dai!
Vrei să fii bine înțeles, dar ce tovarăși ți-ai ales?
Or fi toți pe potriva ta? Pe-același loc nu pot doi sta.
De ești țâfnos, mereu calic, greșești și nu rezolvi nimic,
mai pune unul, altul lasă, se poate-ntemeia o casă,
privește mândru înapoi: curg aparențele șuvoi
de zâmbete prietenești, să le accepți, să te ferești?
Să-ți amintești că viața ta ar fi putut să fie-a mea!
Adesea greu m-am exprimat, gândind ce spun, am judecat
că știu ce zic, să pot privi, fără tăgada de-a strivi.
În fine, știu c-același sunt cu vise, spaime, păr cărunt
și mă privesc interior, cu ochi valoric mă-nfior,
că gesturi sunt cuvintele rămase-n cord ca sfintele,
n-am cunoscut audiență, doar răutate sau clemență,
copil fiind, am remarcat cum râdeau de-un handicapat,
dar nu vedeau că mintea lor era handicapatul chior,
că râde ciob de oale sparte cum umbră-om nu se desparte,
durerea o simțim la fel, necazul trecem peste el,
la bucurii ne-nghesuim, la fericiri primii să fim,
în toți tresare inima: să poți urî, să poți stima,
privește înapoia ta că frica ta e frica mea!
Când poți să pierzi tot ce-ai avut nu aștepta alt început,
ești la final, depui mandatul că-n locul tău se naște altul,
chiar dacă lumea nu-i la fel, noi toți îi suntem top-model:
omul-trecut, om-viitor, totul pe trend superior
cum dulce-amară ne-o fi soarta, noi Raiului deschidem Poarta!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre naștere, poezii despre handicap sau poezii despre început
Noapte asta
I.
liniște
în casă
noaptea
ca un păianjen
care
își țese
tenace
plasele
și
cade în ele
din solidaritate
cu mine
și numai noi
știm
cum e
II.
noaptea asta ca un ceai verde cu bergamot sau ca
o ferigă suverană făcându-și loc în sângele meu sau
ca un arbore de mătase
peste care dumnezeu trece cu un
foarfece de grădinărit
noaptea asta
perfectă
cu atât
cu cât i se cuvine
sau
III.
noaptea asta ca un nume pe care îl port în stomac
și de care s-au prins țurțuri de gheață
și parcă aș vrea să îl mângâi și nu îmi găsesc
mâinile
și luna e albă ca o palmă peste care a nins și a nins
milenii
poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țurțuri, poezii despre sânge, poezii despre solidaritate, poezii despre păianjeni sau poezii despre perseverență
Beția secetei
O pârlie și-o pălie
Vorbeau cu Sfântul Ilie:
Ce ne facem noi, bădie
Că vin zile de urgie?
Scărpinându-se-n chelie
Le-a răspuns că nici nu știe
Dar se va ruga să fie
Secetă ca prin pustie
Până la Sfânta Marie
Va sta ploaia la cutie
Sus în cer, iar pe câmpie
Nici un fir de păpădie.
Una râse din prostie
Cealaltă de bucurie
Că-i va fi curând soție
Unui om de omenie
Care stă la prăvălie
Din zori până la chindie
Cumpărându-și apa vie
Dragostea pentru pârlie.
Dar dacă mi-o vinde mie
Pe trei chile de răchie
Jur că i-o fur pe vecie
Și că fac mare beție!
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Ilie, poezii despre soție, poezii despre prostie sau poezii despre promisiuni
Când dorul de tine...
Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, ești numai dor, ești stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu și nu mai luminează ca la-nceput.
Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viață ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi și inima mă doare.
Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâșietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut și nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe brațul tău m-aș odihni și nu m-aș sătura, în veșnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ți spun cât te iubesc.
Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme și-ai să revii
Și iarăși vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înțeleg, târziu, că nu se mai poate și-adorm plângând, cu tine-n gând.
poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre stele căzătoare sau poezii despre odihnă
Vama iubirii
Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când ești în jur, în gânduri și-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?
Iubirea mea nu știe ce e dorul!
Cum ar putea, când știe că îmi ești
aceea ce,-n credințele lumești,
din inima-mi privește viitorul?
Să-mi fie dor? Nu-mi e, și nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine și te cheamă.
Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre viitor sau poezii despre tăcere
În oglinzile din ape
Visez noaptea că te strig,
Că îmi ești din nou aproape
În oglinzile din ape,
Adia un dulce frig
Dar sunt singur. Casa goală
Numai eu trec ca o umbră
Dulce genele-ți adumbră
Chipul dalb pe câte o coală
Cine ne-a oprit din drum?
Unde ne e caravana?
Mirii nunților din Cana
Risipiți ca un parfum
Te mai simt. Și te mai văd
Parcă fiecare pas
Te ascunde într-un impas:
Tragedie sau prăpăd?
Parcă e doar un complot
Lângă mine ești aieve
Rădăcinile cu seve
Nu mi te-au răpit de tot
Și îmi spun că nu se poate
Simțurile să mă înșele
Când pe propria mea piele
Simt iluziile toate
Spune-mi c-a fost doar o glumă
Cum pierzi într-o gară trenul
Murmurând apoi refrenul
Toamnelor când cade brumă.
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre umor, poezii despre trenuri, poezii despre tragedie, poezii despre toamnă, poezii despre simțuri sau poezii despre hârtie
Vama iubirii
Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când ești în jur, în gânduri și-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?
Iubirea mea nu știe ce e dorul!
Cum ar putea, când știe că îmi ești
aceea ce-n credințele lumești
din inima-mi privește viitorul?
Să-mi fie dor? Nu-mi e și nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine și te cheamă.
Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ai plecat, iubită mamă...
Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viață dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!
Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veșnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poți că să nu știi!
Așa s-a întâmplat, tu însăși să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!
Curaj aveai, cât pentru o armată
Și ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ți era doar un covrig,
Că noi să creștem mari și să nu știm de frig!
Așa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă!
Iertare cerem, de-am greșit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar știi că fiul ți-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum și tu te-ai supărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!
În inimă ți-ai dus durerea
Deși era amară ca și fierea!
Tu ți-ai ales cărarea către cer
Și ai avut voință că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Ne-ai învățat pe toți să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când ești pe ultimul tău drum ;
Nu poți în lume să mai stai,
Curaj în viață dacă n-ai!
În lumea unde veșnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu știi,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Și nu vei în stare, să scoți nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!
Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viață dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!
poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre creștere, poezii despre înălțime sau poezii despre învățătură
Dă-mi Doamne-un pic de fericire...
Mă rog din nou la tine Doamne,
Deși mi-e tare greu să sper,
Când ochii mei uitați de toamne
Zăresc în toate efemer.
Amară mi-e singurătatea
Și-n gânduri am numai pelin
Mi-e ziua neagră ca și noaptea
Iar zorile îmi sunt un chin.
Pentru greșeli plătit-am vamă
La toate oștile din cer,
Dar simt mereu cum se destramă
Orice speranță în eter.
Dă-mi Doamne-un pic de fericire
Și-o oră doar, ia-mi lacrima
Ce-i dă privirii strălucire
Dar îmi străpunge inima.
M-apasă îndoieli cumplite,
Mi-e teamă și de umbra mea,
Iar zilele îmi sunt zidite
În gheața florilor de nea.
Și n-am pe nimeni lângă mine:
- Și ce? Avut-am vreodat'?...
Nu! Te-am avut numai pe tine,
Dar azi mi-e crezul sfîșiat.
Și numai Tu, doar Tu poți Doamne,
Să mi-l redai, dar m-ai uitat,
Iar eu m-am poticnit prin damne
Și în păcat iar am intrat.
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre prezent sau poezii despre ore
Chip de înger
O clipă mă opresc din drumul meu întunecat,
mă uit în zare și văd un chip de înger,
ce se uită la mine cu gingășie
ș-îl întreb "Ce vrei de la mine"?
Vrei să fii tu raza mea de speranță,
ce poposește o clipă-n viața mea?
Și poate tu mă poți ajuta,
în toată durerea asta grea.
Ești ca o stea ce-o vezi aproape,
dar ea strălucește de departe
și eu aș vrea să-l pot îmbrățișa,
dar nu pot, m-amăgesc,
ești speranța mea de viață,
vreau să vii în visul meu,
să mă porți-n drumul tău,
dar acum se-ntâmplă ceva cu mine
și chiar aș vrea să-ți mulțumesc,
că te-ai purtat frumos cu mine
și chiar tu de ești destinul meu,
tu ești îngerul meu ceresc,
lângă tine vreau să mă trezesc,
dar păcat că frumos visam
ș-acum mă trezesc la realitate
și durerea dispare în totalitate.
poezie de Eugenia Calancea (29 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre realitate, poezii despre mulțumire sau poezii despre ajutor