Nu există nicio exagerare în a spune că România a trecut, în toamna anului 2014, printr-un șir de scandaluri politice pe care campania electorală le-a făcut să se vadă în tot derizoriul lor. De la certurile ritualice, televizate, dintre fostul președinte și premier și până la pericolul real ca o putere coruptă să-și adapteze legislația pentru a-și menține poziția, tot acest șir de nereguli semnala că ne aflăm într-un moment-limită. Lucrurile nu erau ireversibile, însă dacă în câteva zile, câte mai rămăseseră până la scrutinul final, oamenii nu înțelegeau că se ajunsese într-un punct critic, democrația ar fi intrat într-o zonă minată de pericolul feudalizării și al mutărilor discreționare. Era esențial ca oamenii să iasă la vot.
Klaus Iohannis în Primul pas (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Soția mea m-a întrebat adeseori dacă m-ar fi ajutat să vină cu mine la diverse evenimente, pentru a mă susține, dar nu am considerat că acest lucru era necesar la fiecare întrunire electorală. Am fost împreunpă la București (la mitingul inaugural), la Sibiu (la startul campaniei electorale), la Cluj, la câteva întâlniri cu o simbolistică mai pregnantă, dar în rest am hotărât să apar singur. Am considerat că e mai bine și mai eficient să nu-mi implic foarte mult familia în campania electorală.
Klaus Iohannis în Primul pas (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
PSD și slugoii lui Victor Ponta Plagiatorul despre Klaus Iohannis în campania electorală prezidențială din 2014 (pamflet)
Printre multe inepții,
Spuse de-ácești zurbagii,
Este una ce-n oroare
O întrece pe oricare:
Că mănâncă doar copii,
Nu oricum, ci chiar de vii.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (14 noiembrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ar fi martor într-un proces, până și-ar termina Klaus Iohannis depoziția, infracțiunea judecată s-ar prescrie.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Campanie electorală
Domnule senator
grupul nostru de ziariști
ține să vă felicite călduros
pentru succesul pe care l-ați avut
în campania electorală
și vă roagă să-i acordați
câteva minute
mai întâi ne-ar interesa să știm
ce este materia
și câte forme de existență are
apoi am dori să cunoaștem
care este raportul dintre spirit și corp
și dacă infinitul
poate fi intuit în natură
iar la sfârșit dacă puteți
spuneți-ne câteva cuvinte
despre frunza de vișin
poezie de Matei Vișniec din Orașul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu și firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oamenii cari, și altmintrelea, erau cam porniți spre nebunie, a făcut gurmanzi din oamenii cari până atunci erau înfometați. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit.
Liviu Rebreanu în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adrian Năstase, fostul președinte al PSD, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru corupție (Sloganul PSD-ului în campania electorală din 2012: Vrem dreptate pân-la capăt!)
Toți spuneau cuprinși de freamăt:
Vrem dreptate pân-la capăt!
Cum spunea bătrânul Cato:
Azi Justiția le-a dat-o!!!...
epigramă de George Budoi din Dicționarul corupției, Politică și politicieni (6 ianuarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Dacă într-o viață anterioară mori într-un accident, există pericolul ca în același moment al viitoarei vieți să apară același pericol.
citat din Carmen Harra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce durează, tot ce e făcut să țină mai mult decât ziua de azi cere muncă susținută, făcută cu calm, cu răbdare, cu încredere. Istoria ne arată că cetățenii României au putut să-și construiască o identitate, ca națiune, clădind lucrurile exact în acest mod și nu mă îndoiesc că acesta este spiritul de care nu trebuie decât să-și amintească. Eu vin să le spun că e important să ne întoarcem la acest model, că e momentul să redescoperim aceste valori.
citat din Klaus Iohannis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jucărie
ea stătea cu chirie într-o oglindă de pradă cu dinți de zăpadă. ea își plătea sângele cu o fotografie pentru fiecare călătorie. ea se spăla corect pe dinți și pe viață, fără anestezie. ea mergea cu iubi la piață, să cumpere biscuiți pentru o lebădă de hârtie. timpul se măsura în ceai de iasomie, se înmulțea cu dulceață, se înălța până la aceeași stea nătăfleață, care într-o dimineață a chiulit de la lecția de astrologie. atunci, toamna a intrat printr-o fracție în bucătărie, cu un aer de nevinovăție, camuflată într-o pisică de ceață și a început să sape cu insomnie, sub pleoape de sare, până la rădăcina florii de soare. într-o noapte, pe când se scălda într-o lacrimă de lapte, a alunecat din beție într-un melc din copilărie și uite așa, foarte zurlie, și-a tras un glonte de marțipan, care-a intrat într-un pian, care trecea din întâmplare printr-un vis uitat deschis la colivie, care s-a sinucis, dulce și clasic, într-o simfonie. ușor bacovian, îngerul gardian a trimis îndată trei tristeți și o castană coaptă de monotonie, să culeagă amprentele ploii de mătase, acuzată de igrasie până la oase. și astăzi se mai se descoase această grozăvie. aici, la cofetărie.
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prăjitură electorală - P.S.D. propune premier pe domnul Klaus Iohannis
Blatul dulceag e tradițional,
Cu ouă de la Cornu de pomană,
Ornat cu minciunele, triumfal,
Deasupra, doar cireașa e germană.
epigramă de Valeria Moroșan (2009)
Adăugat de Valeria Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu trebuie niciodată să întorci spatele unui pericol care te amenință și nici sa fugi de el. Dacă faci acest lucru, vei dubla pericolul. Dacă pe de altă parte îl confrunți față în față, fără a clipi, vei reduce pericolul la jumătate.
citat clasic din Winston Churchill
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din păcate, România rurală nu s-a schimbat fundamental de pe vremea când am fost eu copil, iar aceasta este una dintre marile probleme ale țării. Cunosc foarte bine tipologia oamenilor de la țară, am fost la țară și foarte recent, nu numai în copilărie, iar oamenii de acolo au o putere de pătrundere cu adevărat rară. Nu sunt oameni pe care să-i poți plimba cu vorba.
Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pericolul nu stă în faptul că într-o zi computerele vor gândi ca și oamenii, ci în faptul că într-o bună zi, oamenii vor ajunge să gândească asemeni computerelor.
citat din Sydney J. Harris
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un om care n-a trecut prin infernul pasiunilor sale, nici nu le-a depășit vreodată. Atâta timp cât omul renunță la prea multe, lasă prea multe în urmă, există posibilitatea și pericolul ca lucrurile abandonate să revină și cu forță dublă.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De aceea m-am făcut makeup artist: mi-am dorit ca în acest fel să ajut oamenii să-și vadă frumusețea care există în ei.
citat din Kevin Aucoin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pericolul real în cazul datoriilor este ceea ce se întâmplă dacă oamenii aleg, sau sunt obligați, să achite în același timp toate datoriile acumulate de-a lungul timpului.
citat din Paul Krugman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E o iluzie să crezi că vei ieși din toamnă așa cum ai intrat. Dacă primăvara ne crește aripi care ne înalță până la cer, făcând totul mai ușor de trecut, dacă explozia verii așterne peste arsuri lumină și culoare, toamna cu fiecare frunză dusă de vânt rupe și câte o bucată din palisada sufletului și toate câte se petrec se trăiesc mai greu, iar durerile netrăite până la capăt se întorc și te usucă.
Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai există și un alt factor care înăbușă moralitatea: mulțimea. Într-o mulțime adunată accidental, de exemplu într-un magazin aglomerat sau la cinematograf într-un moment de panică, oamenii covârșiți de dorința autoconservării îi pot călca în picioare sau împinge în foc pe semenii lor, doar pentru a-și asigura un loc în care să poată respira sau pentru a scăpa de pericol. În mulțime, oamenii sunt capabili să comită acte pe care nici unul n-ar fi capabil să le îndeplinească lăsat de unul singur. Dacă mulțimea poate comite acte pe care membrii ei individuali le-ar respinge, aceasta se datorează "anonimatului"; indivizii își pierd individualitatea și se "dizolvă" în adunările anonime.
Zygmunt Bauman în Gândirea sociologică
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!
În politică, dacă ai greșit, demisionezi, iar dacă ai de ales între a fi mârlan și a câștiga, pe de o parte, și a fi om corect și a pierde, pe de altă parte, eu aleg corectitudinea. Referirile mele la etică și la o etică profesională au fost constante, inclusiv în campanie, și sunt convins că pentru mulți dintre oamenii care m-au ales acest lucru a fost hotărâtor. Pentru mine este foarte simplu: e felul meu de a fi.
Klaus Iohannis în Primul pas (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt disensiuni, pentru că după toată această perioadă oamenii nu mai pot să se unească și să gândească împreună. Nu este neapărat un pericol, ci o dificultate pe care o avem, pentru că, mai demult, datorită educației, oamenii erau solidari. Sistemul însă i-a schimbat în rău. Acum, oamenii trec cu vederea lucruri care înainte ar fi fost inacceptabile. De aceea disensiunile, indisciplina, lipsa solidarității fac ca lucrurile să fie greu de făcut.
citat din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!