Dintotdeauna

PLÂNGE în sufletul meu
Naiul Zamfirului
Picurând balade
De Porumbeşti
Şi de mesteri mari
Ce numai într-un loc
Pe plaiuri româneşti
Cu calfe şi zidari
Găsitu-şi-au soroc.

CÂNTĂ doinele toate
Prin fluiere străvechi
Catalizând înalte
Perpetuări perechi
În spaţii-nnobilate
Cu vieţi trăite-n plin
De oameni care-n moarte
Mai pot zâmbi senin.

RÂDE Soarele unic
Când mangâie Carpaţii
De-a stânga şi de-a dreapta
Reâmpăcând toţi fraţii
De-un sânge, de-o credinţă
Spre fapte vitejeşti
În unică voinţă
De fii Brâncoveneşti.

SALTĂ crâmpei de vise
Născute din iubire
Procedurale moduri
Sperând în nemurire.
Pe deal,"opinca"simplă
Fierbând fasolea-n vatră
Cu Dumnezeu în suflet
Mai inventeaz-o roată.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne jucăm de-a viaţă

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna
Si ne făurim doar vise,
Dar cărarea noastră-i una
Restul toate sunt închise.

Doruri dulci cântate-n stanţe,
Vise pline de-nţelesuri,
Ne-amăgesc, ne dau speranţe,
Şi le punem în eresuri.

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna,
Şi nu ştim ce e cu noi,
De-a iubirea şi de-a ura,
Înotând prin vânt şi ploi.

Asteptăm timpuri mai bune,
Tot sperând şi tot sperând,
Doar seranţa nu ne moare
Şi murim cu ea în gând.

Una e cărarea vieţii
Şi e scrisă-n cartea sfântă,
Zică ce vor vrea poeţii,
Nu ne luăm cu ea la trântă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă exact acelaşi lucru cu acest străvechi strigăt de moarte, care umblă mereu pe străzile româneşti, dar care nu se aude decât în răstimpuri. Ani de-a rândul trece pe la urechea omului de treabă, indiferent, grăbit, preocupat de alte gânduri, ani de-a rândul flutură şi se agită pe toate drumurile – şi nimeni nu-l aude. Într-o bună zi, din senin, iată-l brusc trezit din tăcerea care-l învăluia, iată-l răzbind din toate ascunzişurile, de sub toate pietrele. Din senin? Exagerez. Trebuie pentru asta un timp de oboseală, de enervare, un timp de aşteptări extenuate, un timp descurajat. Atunci, vocile care nu se auzeau, se aud.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum te iubesc?

Cum te iubesc? Dă-mi voie să îţi spun
În sus, în jos, în stânga şi în dreapta
Şi-n taină eu în suflet îmi propun
Spre Har şi spre Fiinţă să urc treapta.
Şi te iubesc în fiecare zi
Din zori şi până arde lumânarea
Cum unii caută Dreptatea, ştii
Şi-aşa cum alţii preţuiesc Valoarea.
Şi te iubesc cu o inimă nebună
Cu vechi dureri, dar plină de credinţă,
Cu o iubire ce părea s-apună
Cu sfinţi pierduţi, cu-ntreaga mea fiinţă,
Cu zâmbete, cu lacrimi, şi de-o vrea Dumnezeu
Te voi iubi mai bine când voi muri şi eu.

poezie clasică de Elizabeth Barrett Browning, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crişan, opinca şi nojica

CRIŞAN OPINCA ŞI NOJICA

Credeam că lancea pusă
în roata cea de
grof
răstoarnă şi caleaşca,
şi vechiul nostru of.

Speram la altă cale
când mi s-a rupt
opinca,
speram la altă moarte
când nu s-a rupt nojica.

Pe Horia şi Cloşca,
din cer eu îi privesc –

şi roata frânge raza,
şi corbii se rotesc!

Ce trişti îs trădătorii,
toţi galbenii
primiţi
un clinchet n-au de salbă,
din dangăt îs veniţi...

Istoria de mâine
grăi-va încruntată
cum ei ne-au tras pe sfoară,
cum ei au tras pe roată.

Şi dacă-n lunga
noapte
cădea-vom în uitare,
să ne legaţi opinca
de-un răsărit de soare.

Pe urme-nrourate,
găsi-veţi apă vie
în oale şi
ulcele,

pe bolta sinilie -
trei călăuze stele.

poezie de N. Petrescu-Redi (29 ianuarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

S-a înnorat un pic în al meu
suflet,
dar, nu-i nimic, va trece...
asta ştiu!
Că Soarele, aduce-mi-voi
c-un zâmbet,
un zâmbet ce mi-a fost
dăruit, viu.

Am alungat cu el furtuni
cumplite,
născute din blesteme
vineţii,
când DUMNEZEU
m-a mângâiat pe frunte,
spunându-mi blând: " Nu
deznădăjdui! ".

L-am ascultat şi am zâmbit,
în lacrimi,
încredinţându-I mari dureri,
pe rând,
iar EL m-a odihnit apoi de
patimi,
de-a LUI credinţă, inima-mi
umplând.

M-am ridicat şi am mers mai
departe
prin
toate... bune... rele... câte-au
fost
şi le-am trăit, privind cu
demnitate
la viaţa mea, ce n-a fost fără
rost.

Aşa că, norişorii mei de azi
sunt un alint, pe care îl
primesc
şi îl trimit să mângâie verzi
brazi,
crescuţi în stânca-n care mă
cioplesc...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halal duduie

Aoleu ce comportare
De viperă asta are
Adesea ca din senin
Ea împroaşcă cu venin
Şi când râde şi când plânge
Are răutatea în sânge
Şi când plânge şi când râde
Face numai faze hâde
Sare gardul sare calul
Cum n-a mai văzut Ardealul
Plecată total cu pluta
Iscă cearta şi deruta
S-a lăsat dusă de val
Până s-a înecat la mal.

poezie de David Boia (19 noiembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Între iertare iubire şi ură
Sufletul încarcerat se zbate
Are iubirea dreapta măsură
Iubirea dă sens vieţi mai departe

Un cuplu naşte din iubire
Noaptea ne iartă răul din zi
Ura e durere nu e simţire
Suflet senin s- aveţi zi de zi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pierdut

în ochii tăi s-au înecat corăbii.
piraţii au urcat la cer... poveşti!
în ochii tăi, ca într-un cuib de vrăbii
plânge sageacul casei părinteşti!

în ochii tăi e toamna la extremă,
cu stele-aruncă-n tot ce e lumesc.
în ochii tăi, boboci de crizantemă
de-a stânga şi de-a dreapta înfloresc.

în ochii tăi pierduţi sunt trecătorii.
cătând pentru tristeţe panaceu,
imaculată - fiică a ninsorii,
în ochii tăi mă pierd ades' şi eu.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrime şi lacrime

Încetează de-a mai plânge
Inimă făr' de noroc
Căci prin lacrime de sânge
Nu s-alină, nu se stinge
Al durerii mele foc.

Foc ce arde în tăcere
Şi-i ascuns în pieptul meu,
Unde jalnica durere
Picurând amară fiere
Aşezat-a jugul greu.

Ah! şi-ţi adă tu aminte
C-acest chin de foc nestins
Prin duioase jurăminte
Tot o lacrimă fierbinte
De iubire, l-a aprins.

poezie celebră de Veronica Micle din revista "Columna lui Traian" (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul intervine numai rareori în viaţa înţeleptului; cele mai mari şi mai înalte hotărâri ale acestuia au fost, sunt şi vor fi luate de raţiune, de-a lungul întregii lui vieţi.

citat din Epicur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa Eladei

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Mulţi au murit ucişi de răzvrătire,
Cotropitori şi dornici de victorii
Au tot îngenunchiat pe trupul ţării...
Din viţa şi cenuşă, vatra greacă,
Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă.
Cu semnul crucii încrustat în sânge
În Martie 25 a spus: "Ajunge!".

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Au fost uniţi cu toţii prin iubire.
Prin braţele pe veşnicii unite
Ei cruce şi-au făcut, să ia aminte
Că vor lupta prin har dumnezeiesc
Cu cei ce să-ngenunche îşi doresc.
A nins cu ghiocei pe fruntea-ţi fadă
Şi-ai renăscut precum un vis, Eladă!

Mulţi au murit ucişi de răzvrătire,
Născându-se de-a pururi în iubire.
Blând spirit, scump popor, cu-nţelepciune
Învins-ai făr'delegi în astă lume.
Un lampion de obiceiuri sfinte
Stăpân peste-ale vetrei oseminte...
Pe vatra ta e pâinea mai rotundă!
Dar vântul se opreşte şi ascultă,

Cotropitorii dornici de victorii,
Străini mânaţi de vise iluzorii,
Fără de Dumnezeu, pământ, credinţă,
Mânaţi de vis păgân de biruinţă.
Cetăţi cădeau... se ridica cetate...
Mureau bătrâni... copii treceau prin moarte.
Spre libertate se-ntorceau în sânge
Şi-n lacrima măicuţei care plânge.

Au tot îngenunchiat pe trupul ţării,
Pământ bogat... Dar binecuvântare
Şi vise împlinite ţi-aduc zorii,
Eladă fericită-ntre popoare!
La ceas de sărbătoare luăm aminte
La vechi corăbii încă-mpodobite,
La necuprinsul mării, la un cer
De flori albastre, vise şi mister.

Din viţă şi cenuşă, vatra greacă,
În timpuri, mândră, încă o să treacă...
Corabii-n aur veşnic îmbrăcate
Într-un cortegiu sfânt, fără de moarte,
Împodobite iar întru Hristos,
Cu gândul paşnic, simplu şi frumos.
Vitejii trec pe mare prin furtuni,
La suflet nobili şi atât de buni.

Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă,
Etern unindu-şi sângele cu apă
Navigatori în univers, pe mare,
Mari înţelepţi născuţi între popoare.
Trec prunci purtând, mânaţi de dor şi jale,
Bărcuţe-mpodobite-n sărbătoare
Şi-ntr-un colind la uşi de gospodari
Primesc colaci, cu drag, de la cei mari.

Cu semnul crucii încrustat în sânge
Şi cu Hristos în suflet, nu poţi plânge.
Iubirea de cei dragi, simbolizată
De barca cu betele-ncununată
Şi dragostea de semeni şi de mare,
Cu toate au un iz de sărbătoare.
Dar totodată-i plâns şi despărţire,
Chemare înspre sferele divine...

În martie 25 au spus: "Ajunge!"
Oricât de mult poporul grec ar plânge,
Întru nădejdea blândului Iisus,
Destinul, viaţa, sufletul şi-a pus.
Sunt marinari, pescari, navigatori,
Împodobind corabiile-n zori,
Iar în Nafplio, în Decembrie, şase,
Brazi cu scântei se-mpodobesc în case.

În martie 25 au spus: "Ajunge!",
Cu semnul crucii încrustat în sânge.
Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă
Din viţă şi cenuşă, vatra greacă.
Au tot îngenunchiat pe trupul ţării
Cotropitorii dornici de victorii...
Mulţi au murit ucişi în răzvrătire...
S-au scurs decenii de amar, mâhnire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că Al-Kindi putea afla dinainte ce avea să i se întâmple de-a lungul unei zile întregi, anume privind atent în jur la ceasul când se trezea din somn: vedea atunci tot felul de lucruri, pete pe pereţi, nori pe cer, furnici, scorpioni, şerpi, păsări care zburau de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, iar toate acestea nu erau nicidecum indiferente - toate aveau un înţeles care prefigura exact ceea ce avea să i se întâmple lui Al-Kindi în timpul zilei abia începute şi uneori şi într-un interval mai lung.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om intrând într-un poem

Un om intrând într-un poem
ca într-o fântână a tinereţii fără bătrâneţe şi
a vieţii fără de moarte, salută,
îşi lasă la intrare trecutul,
se uită în stânga şi în dreapta
să zărească vreun cunoscut
-degeaba-
toţi ceilalţi au ratat intrarea,
îţi caută un loc să-şi aşeze sufletul,
toate scaunele cu vedere spre veşnicie
sunt ocupate de cei mai grăbiţi,
de odinioară,
toţi pereţii sunt acoperiţi de sentimente
ca de opere avangardiste,
caută o uşă să plece înapoi,
dar uşa s-a închis deja în urma sa,
priveşte spre cer căutând
o geană de lumină
apoi se apucă să rescrie poemul...

poezie de Maria Postu (12 iunie 2015)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vă spun, oameni buni, ce-l frământă pe Gheorghe... Că tot auzi el pe la tilivizor că unii-s de stânga, că alţii-s de dreapta... Şi se plângea că el nu ştie cum să-şi zică: ie de stânga ori ie de dreapta. Da într-o seară, îl lămuri, oameni buni, dacălu de istorie.... care-i pretin de pahar cu Gheorghe... că biau amândoi la crâşmă până târziu. Da biau, oameni buni, că atunci când se satură de beutură şi-i dă crâşmaru afară ca să-nchiză, nu mai ştii care-i dascălu şi care-i Gheorghe, că arată la fel, zici că-s fraţ de-o seamă şi de-o mamă!... Ce-i zâse dascălu.... Mă, Gheorghe,.... când un om care are două pâini, una o vinde şi îşi cumpără pe iea o carte... ăsta ie om de dreapta. Dacă are două cărţ şi le vinde pe amândouă ca să-ş cumpere pe iele de-o ţuică.... ăsta să ştii că ie de stânga..... Mă, oameni buni, înţălese Gheorghe, da ştiţi cum? Pe loc înţelase! Că veni acas şi din poartă îmi ţîpă să-l auz, că se temea că nu-l auz: Varvarooooo, gata, mă luminai, Varvaro! Io sunt de stânga!

citat din filmul serial Varvara, Gheorghe şi politica de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternae poesis, II

Îmi plâng copacii pe umeri
se scutură de frunze, lacrimi vii,
când trec pe sub a lor coroană,
încearcă a mă aduce printre cei vii.

Îmi plânge marea-n valuri ce se sparg de ţărm,
îmi mângâie gleznele blând,
sperând să ogoiască suflet de cleştar,
ce mii de dureri l-au făcut plăpând.

Îmi cântă munţii ecou din şuier de vânt,
când creasta le-o privesc, sperând să mă încânt,
îmi cântă şi-mi spun poveşti de altă dată,
sperând să schimbe iarna-mi din suflet cu vara, de-ndată.

Se-mblânzeşte cerul, pe loc e albastru viu,
când îndrăznesc să arunc privirea spre el...
încearcă şi prin lacrimi de înger, ploaie,
să mă oprească din cădere, sa mă aducă la el.

Dar tristă-i lumina ce stingheră luminează in cămară,
curg lacrimile, se prefac in cerneală,
şi foile ţipă în surdină, crunt,
când văd că poezia-mi se transformă în etern mormânt.

Plânge şi drumul, ce pasul meu greu îl simte,
plânge şi imploră să mă opresc, rugăminte...
curge nisipiul netulburat în clepsidră, netulburat...
Eternae poesis... De neoprit, neîncetat.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!