
Pentru o democrație adevărată
Ca ghinionul să se spargă
Și să scăpăm și noi de greu,
La vot ar trebui să meargă
Doar cei deștepți. Adică eu.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Salvați-i pe proști! Ceilalți să se descurce, dacă-s așa deștepți!
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Nu primesc musafiri de Sf. Ioan!
Cum nu doresc să dau un ban
Pe vinuri, țuici, cârnați la metru,
De Sfântul Petru-s doar Ioan,
De Bobotează sunt doar Petru!
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


12 iunie ZIUA TRANDAFIRULUI ROȘU - SIGLA PSD
Neglijați de oameni răi -
Ghinionul, șansa noastră? -
Astăzi, trandafirii săi
S-au cam veștejit în glastră.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


5 martie - Ziua Învățării Semnificației Numelui Tău - În ce mă privește...
Am învățat de la părinți,
Dar și citind mereu, cu spor,
Că Petru și Ioan sunt sfinți,
Iar Gârda e patronu' lor.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Eminesciană
Pe cei ai căror ochi aleargă
Pe versul meu și-l tot "colindă",
Îi sfătuiesc frumos să meargă
Și să se uite în oglindă!
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Anomalie?
La festivaluri literare,
Pe podiumul din careu,
Accede, rar, din întâmplare,
Și unul bun. Adică eu.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


1 martie - ZIUA PLANIFICĂRII VACANȚELOR SOLITARE - GREU...
Eu planuri fac, dar nu prea ține:
Se prinde soața și apoi,
Nu doar că vine ea cu mine,
O ia pe mamă-sa cu noi!
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Azi e târgul tradițional anual al Cătinii - Păunesciană (Fișă personală)
La târgul Cătinii mă duce osârda,
Dar nu să mă vând pe treizeci de arginți,
Că numele meu de familie-i Gârda,
Iar Petru, Ioan sunt prenume de sfinți.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Simțul umorului ar trebui pus alături de cele cinci simțuri fundamental.
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


cumpăna anilor -
întotdeauna mai greu
cel care vine
haiku de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Clujul laudă organizatorii de la Mizil
Ați cooptat, ca-n alte dăți,
Deși e gheață-n termometru,
Ilustre personalități,
Ca Pop, Ciocianu, Gârda Petru...
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Probabil că Dumnezeu e mândru de creația Sa supremă, omul, dar de unele exemplare ar trebui să se rușineze.
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Prezentatorii medei politice
Aleșii noștri, fără frică,
Străbat de-a lungul binele*,
Atât că sunt, la o adică,
Mai "slabi" ca manechinele.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ce m-aș face dac-aș fi bogat, dacă și sărăcia mi-o administrez cu greu?
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Geodumitresciană
Eu Can aș fi, de-aș fi un turc păgân
Sau Peter, dac-aș fi mai arian,
Dar, iată, s-a-ntâmplat să fiu român,
Așa că sunt și Petru și Ioan
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Bărbatul în vârstă și ora de vară
De schimbare nu se teme,
Chiar îi place, cum văd eu,
Că se culcă mai devreme...
Cu sculatul e mai greu.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda
Nu-i toamna aceasta la fel cum era -
Iubite - nflorește din nou liliacul,
Se-ncurcă în stele și-n noi zodiacul,
Se-aprinde în cer pentru noi înc-o stea.
Nu-i vreme de chin, când în ochi mă privești -
Albastrul te cheamă-n poeme de vară,
Le am toate-n mine, chiar dacă afară
E toamnă. Tu vino, să-mi fii cât mai ești!
Că vin eu, sau tu și că-i toamnă în noi,
Nu-i nicio problemă, de-om fi împreună;
Ne-om ține în brațe sub clarul de lună
Și prin anotimpuri vom trece-amândoi...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Replică la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda
În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Căci nu e o toamnă cum este oricare,
E toamna bizară, ciudată, în care
Revii către mine cu dragostea ta.
În sufletul meu este chin și dezastru,
Se vede că-n apele mării te scalzi,
Când ochii tăi tandri și umezi, și calzi
Mă-mbracă de sus până jos în albastru.
Mă simt ca-n furtună pe crâncene ape,
Mi-e toamnă, iubito, mă sperii cumplit
Și gândul îmi strigă "de ce-ai mai venit?"
Și inima-mi urlă să vii mai aproape!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


În viață, mă las în voia valurilor. Doar de apă mă feresc.
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vecin vrednic
Își curăță, harnic, ograda,
Când ninge în iarnă din greu,
Punându-și grămadă zăpada
În fața garajului meu.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
