Reîntregirea

Lumina nevăzută
străbate culoarele memoriei,
cuvintele curg neîncetat,
precum ploaia calmă şi caldă din cer
în inima pământului.
Treptat, muzica se strecoară,
deschizi şi pătrunzi
prin noi lumi,
în toate părţile
pare să zbori.
Un pas.
Un salt de octavă.
Un dans.
O adiere.
Beatitudine.
Încotro te îndrepţi?
Într-o continuă expansiune,
eliberat,
laşi totul în urmă,
treci prin atâtea porţi,
te reconectezi
cu fluxul tuturor călătoriilor purtate,
cu necuprinsa câmpie de amintiri calde, profunde,
de percepţii, trăiri, dorinţe şi vise
ce-ţi pătrund din ce în ce mai adânc,
în armonie
te contopeşti cu ele.
Înaintezi.
Într-o oglindă
te surprinzi zâmbind,
în ochi te priveşti, recunoscându-te,
o fericire neasemuită creşte,
înfloreşte,
te-nconjoară,
sincronizată
cu tine din tine.
Nu eşti singur,
cu tine eşti şi mereu ai fost.
Înconjurat de iubire, de lumină,
eşti pregătit să fii Tu!

poezie de Irina Lucia Mihalca (23 iunie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri în derivă

Prin straturile memoriei, într-o derivă a continentelor,
amintirile prin tumultul lor iradiază vehement,
migrează rătăcite, se-ascund,
cad şi se ridică, se şterg de praf,
vin şi se recompun, dincolo de viaţa însăşi.
Faldurile lor se leagănă.
Te răscolesc, te blochează.
Flăcările lor te pârjolesc.
Un scârţâit de cretă pe o tablă
îţi şterge zâmbetul.
Un tărâm tropical se află
sub nivelul oceanului.
Opreşti sângerarea,
cu muzica te pansezi.

În urmă cu mult timp, acolo, a mai fost ceva,
ceva care a dispărut pentru totdeauna.
Atingerea pământului.
O lume stranie!
Timp şi viaţă, viaţă şi timp,
în lumină priveşti
un continent scufundat...

Ierţi, uiţi, înseninat priveşti înainte.
Eliberat, prin adieri de cuvânt,
surâzi şi simţi cum
şoapte calde te invadează,
iar starea de fericire te mângâie.
Şi-acum, îţi trăieşti viaţa?

19 mai 2018

poezie de Irina Lucia Mihalca (19 mai 2018)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, tot mai departe

Ştiu
sau cred că ştiu,
tu
însă
o ştii.

Departe,
tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,
prea singur.

Toate te-aşteaptă,
toate înfloresc doar pentru tine,
cât timp exişti,
cât timp eşti tu,
cel ce respiri viaţa.

Departe,
tot mai departe,
priveşti
macii răsăriţi
în rădăcina inimii.

În faţa oglinzii o altă oglindă,
în ea o alta
şi
tot aşa,
din singurătate
în singurătate,
spre eternitate...

Dincolo de noi
e şoapta din adâncuri
auzită în trecere.

La o margine a vieţii,
treci prin încercarea
de a nu pleca
prin umbră
- celălalt chip al luminii -,
asculţi ploaia
şi descântecul ei.

Grea sarcină e temperarea
în nemărginitele întinderi
ale gândului!

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti, Poezie!

Te-ai zămislit din lacrimi de iubire,
Ai adunat frumosul în cuvânt,
Eşti dorul întrupat din nemurire,
Unirea dintre stele şi pământ.

Credinţă eşti pentru oricare suflet
Ce năzuieşte către absolut,
Îngemănezi dorinţă, plâns şi zâmbet,
Prin tine, infinitul s-a născut.

Ne porţi ades prin locuri legendare,
Ne contopeşti cu falnicii eroi,
Călătorind prin lumi imaginare.
Visând, ne-aduci trecutul înapoi.

Eşti mângâierea grelelor momente,
Eşti bucuria dragostei de ţară,
Eşti versul conjugat în sentimente,
Eşti sufletul vibrând a primăvară.

În stihul tău coboară veşnicia,
Zeiţa mea şi sacra-mi nebunie,
Ce-ai dovedit, prin veacuri, trăinicia,
Tu crez îmi eşti, divină Poezie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile vieţii

Copile,
Eşti cea mai frumoasă făptură
Pe care am văzut-o vreodată!
Ochii tăi- stele strălucitoare,
Zâmbetul tău-Lumina Lumii.
Tu eşti îsăşi viaţa
Ce a rodit din Sămânţa celestă,
Eşti Îngerul ce a străbătut Cerurile
Pentru mine,
Pentru a-mi fi alături.
Deşi pari fragil, eşti pregătit
Pentru a salva viitorul,
Pentru că tu, porţi cu tine
Toată învăţătura Lumii
Şi Iubirea, izvor necesar omenirii.

În mileniul trei, tu porţi-
Credinţa
În mai bine
Şi în mai frumos,
Credinţa în Armonie.
Nu vei fi scutit
De dureri şi dezamăgiri
Dar Tatăl ceresc
Te va ocroti
Luminându-ţi Calea,
De la care să nu te abaţi...
Du-te,
Zboară,
Lumea-i a ta!
Urmează-ţi inima şi sufletul,
Ploaia nu te va uda,
Pentru tine va fi
Doar rouă înviorătoare.
Vei păşi pe ape
Precum Iisus.

Tu eşti Prezentul
Şi Speranţa de mâine.
Eu cred în vise,
Eu cred în tine!
Fii rază de Lumină
În Întunericul Lumii!
Ai adus pe aripi
Simfonia Cerului
Şi praful de stele.
Misterul vieţii te învăluie,
Ne-ai umplut inimile
Cu dragoste şi căldură,
Tu eşti splendoarea Vieţii
Tu eşti simbolul-
Noului început.

poezie de Floarea Cărbune (20 mai 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunţi nu are cum
pentru că altul se-nalţă
şi cade la fel, uitând cine eşti.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri şi-n inimi.

Acum şi aici suntem
doar noi şi cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simţi sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-ameţeşte şi mă smulge,
aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

Păstrează un singur adevăr:
prin mine-ai găsit calea spre tine!
Acolo, o stea îţi spunea:
fiecare clipă
trebuie trăită cu intensitatea ei.
O altă voce îţi şoptea:
se naşte un schimb delicat, limpede,
ce-adie peste tot trupul
cu fiecare atingere de matase,
cu fiecare vibraţie, respiraţie şi freamăt,
cu fiecare revărsare de har,
aşa vom fi mereu:
mai fascinaţi de tot ce suntem,
contopiţi cu absolutul.

Ne-am cunoscut
în acea atingere a infinitului,
ne căutam de atâtea vieţi,
prin noi
curge zborul vieţii
acolo unde universul s-a aprins.

Irina Lucia Mihalca

poezie de Irina Lucia Mihalca (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lumina nopţilor...

ce m-aş face fără tine,
luna mea din nopţi de chin,
doar cu tine îmi e bine,
când nu dorm de gând nebun

îţi cobori lumină blândă,
o strecori prin norii deşi,
te priveşti ca în oglindă,
când pe lac tu luminezi

laşi răceala ta de aur,
să pătrundă prin fereştri,
răscoleşti într-un tezaur,
cu iubiri împărăteşti

pui urechile-ţi s-asculte,
şoapte pline de amor,
pui jăratec peste clipe,
care ard şi care dor

de ce noaptea eşti stăpâna,
tainelor ce se ascund,
de ce chemi înlănţuirea,
braţelor care se prind

tu aduci şi frământarea,
gândului nebun de dor,
eşti şi chin şi mângâierea,
eşti lumina nopţilor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai nevoie de timp şi de tine

În strălucirea primelor raze de lumină,
mergi pe marginea abisului
în calatoria hipnotică întinsă la infinit.
Nu există nicio cale, calea o parcurgi pas cu pas.

Aproape imperceptibilă, prin fiecare mişcare,
viaţa respiră într-un puls continuu,
însoţită de sunete îndepărtate.
Asaltat de flacără, de dorinţe confuze, de iubire,
răspunzi la provocări,
asculţi până la incandescenţă glasul imuabil
al tăcerii prăvălite în curgeri vulcanice,
sămânţa fecundă străbate sideful
claviaturii de culori estompate.
Prin tonuri grave, uneori opace,
departe de imagini, refugiu şi sanctuar,
strânsoarea speranţei sălbatice străpunge cuvintele,
dincolo de sârma ghimpată, pentru a deveni
pură uitare, orbire sau iluminare.
Halucinant cer din care cad
efluvii de semne ale nemărginitului!

Mergi înspre tine, mereu şi mereu,
ştii mistuirea mea, ştii ce vreau - pe mine înapoi,
ştii ce mă frământă - regăsirea, te-am simţit,
de asta te-am păstrat, de asta m-a durut.

Oglinda realităţii e percepţia - tu însuţi şi ceilalţi -,
fascinaţia lumilor lăuntrice deschise spre tine,
prin formele simţurilor, o adâncă mişcare de energie.
Ai multe părţi ascunse, cine să le pătrundă?!
Dă-le voie şi ai să fii surprinsă!
Cine mă cunoaşte?! Nimeni. - îmi spui.

Matrice invizibilă, aplecat peste cuvinte,
până la măduvă despici bucuria din ritmul
şi şoapta sângelui, fiecare clipă e arsă în retina ta,
din când în când te prăbuşeşti - fluid vis plutind în trecut -,
spre ieşire nu zăreşti nicăieri vreun semn,
eliberarea e-n eşafodul morţii negre şi dense ce te pândeşte,
pentru cei ce trudesc nu există infernuri prestabilite.
Răvăşit, ai pornirea să treci prin ziduri compacte,
acolo unde hotarele lumii tale se destramă.

Am făcut câţiva paşi în timp
şi nu te-ai îndoit vreodată de mine.
Parfumul răspândit de tine este condeiul
ce-ţi scrie firul vieţii. Împreună cu tine
mă joc şi respir încet, adânc,
un imens dor de tine, de mine, de noi.

Priveşte-ţi în oglindă gândurile,
fii mereu lumină, aşa cum ştii tu mai bine,
crede, simte, alegerile sunt ale noastre,
lumina vine din sufletul curat, la tine am găsit asta!
Îmi eşti dragă, tot mai dragă, numele meu
e scris în ceruri sau în cartea vieţii,
sunt înger când mă desenezi aşa, creionul e la tine.

Resurse nestăvilite coboară din zăgazurile cerului,
porţile-ţi sunt mereu deschise,
un zbor lin şi şăgalnic este prezentul din mâine sau ieri;
un mister îţi spuneam, misterul de azi e-un mâine sau un ieri.
Parcă te cunosc dintotdeauna, te-am pus
acolo undeva, nu ştiu unde, dar exişti.
Adevărul te răscoleşte, ai nevoie de timp şi de tine,
eternă fiinţă de lumină şi viaţă.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părţi din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu înţelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de de profundă,
unde totul era armonie...
Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai preţios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa din Dragostea este muzica sufletului (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu întelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să nu uiţi,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
şi muguri, şi sloi, şi zăpezi înflorind
şi-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ţi mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând şi zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins şi nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte şoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aştept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
şi strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ţii tâmpla în palmă
şi să-mi mângâi şi ochii, şi umerii reci
să nu uiţi să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ţi şopteşte "mi-e dor, să nu uiţi să mai treci..."

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi iubire

Albiniţă mica, muncitoare
Zbori mereu din floare-n floare,
Eşti certitudine divină
Ce sorbi nectarul din lumină!

Seducătoare cu strălucirea,
Tu răspândeşti ştiinţă cu firea;
Cu florile din câmpie
Eşti mereu în armonie!

Aripioarele-ţi sunt de mătase
Neobosite şi laborioase,
De speranţă-s pline şi de viaţă,
De încredere şi siguranţă!

Tu râzi mereu cu voioşie
În reuniunea de familie;
Sorbi bucate savuroase,
Elixir de flori frumoase!

Copilul admiră curios
Zborul tău cel sinusos,
Conştient de peregrinare
Prin natura înfloritoare!

poezie de Maria Emilia Fuentes Burgos, traducere de Ioan Friciu
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în iubire şi în fericire se moare

când se cutremură istoria
unui sentiment aparte
suntem o clipă nebuni
şi apoi plecăm fiecare pe alte porţi
să ne găsim centrul fiinţei
şi să umplem un spaţiu gol
între ceea ce crezi că eşti
şi ceea ce încerci să afli că eşti
e ca şi cum te-ai privi din exterior
rămas singur în iubire
aduci restul lumii cu tine
şi dai lucrurilor un alt nume
delta îngheţată o laşi
în spatele tău fiindcă- dincolo-
e limita nordică a călătoriei
viaţa şi călătoria sunt sinonime
viaţa - panglică de lumină şerpuitoare-
am pornit într-o călătorie spre soarele - răsare
să trec spre ţara fericirilor, iubite
şi în iubire şi în fericire se moare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,
Îţi mulţumesc pur şi simplu
pentru că exişti,
pentru că eşti mai mare decât capul nostru – prea logic,
pentru ca eşti mai subtil decât inima noastră – prea nervoasă,
pentru că eşti atât de aproape şi atât de departe şi în toate – altul,
pentru că ai fost zămislit şi eşti încă necunoscut,
pentru că fugind departe de Tine – noi fugim înspre Tine,
pentru că nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru că lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.
Îţi mulţumesc, Doamne, că eşti tăcut.
Numai noi – erudiţii analfabeţi –
fără încetare pălăvrăgim.

rugăciune de Jan Twardowski, traducere de Dan Verona
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamne, eşti totul

Tu, Doamne, eşti totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credinţă
Din tot ce am astăzi nimic n-aş avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruinţă.
Şi viaţa din mine şi sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea eşti Tu, Dumnezeu
În toate acestea eşti Tu, Doamne Sfinte.

Şi-atât eşti de mare şi-atunci când mă cerţi
Când stau cu durerea şi vina în pleoape
Şi-atâta mă mângâi şi-atâta mă ierţi
Şi-atâta-n necazuri Te simt de aproape.

Şi-atâta eşti Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce eşti Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă şi du-mă la Tine!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Adu-mi iar lumina
În clipele reci
Să simt că eşti sânge arzând
Sărută-mi iar mâna
Prin vise când treci
Să-mi fii Luceafărul blând.

Adu-mi iar sărutul
Din nopţile pline
De dor şi iubire păgână
Să fim începutul
Zilelor line
Să plângă trecutul de vină.

Adu-mi iar poemul
Să-mi curgă prin tâmple
În nopţile fără de tine
Împlineşte blestemul
Şi fă-l să se-ntâmple
Să ştii că eşti parte din mine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!