Pe nume de alint

Nu te-am strigat, iubire, niciodată
Iar azi când simt c-ar trebui s-o fac
Şi vin spre tine-atât de-ngândurată
Nici nu mai văd în jur cum se desfac
Abisuri albe-n file de zăpadă
Ce-nghit hulpav doar paşii dintre noi,
Fulgi de nelinişti mari ce-ncep să cadă
Şi cum se-adună umbrele-n convoi.
Înaintez cu greu şi-mi duc târziul
Povară ninsă-n pleoape de îngheţ
Dar nu renunţ să-mprăştii argintiul
Acestei ierni şi să îmi fac podeţ
Din vise neatinse de paloare
Spre malul tău, la fel de-nsingurat.
Nu te-am strigat iubire... Şi-acum doare
Că nu ţi-am spus ce vreau cu-adevărat...

poezie de Aura Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie...

Tatăl nostru Cel Ceresc
În genunchi Iţi mulţumesc
Pentru tot ce ai făcut
Când lacrima m-a durut.

Te rog Doamne să mă ierţi
Dacă printre nori incerţi
Uneori te-am încuiat
Cu-ndoieli şi cu păcat.

Oglinda din viaţa mea
S-o privesc nu aş putea
Când tumoare şi prăpăd
Este tot ceea ce văd.

Să mă uit spre faţa ta
Ştiu că nu aş merita
Deşi Tu m-ai ajutat
De câte ori Te-am strigat.

Îmi doresc Doamne prea Sfânt
Să îţi fac un legământ
Şi-nspre uşa ta să vin
Când sunt plină de venin

Dar greşesc şi iar greşesc
Cu orgoliul mă-nsoţesc
De minciuni mă înconjor
Şi iar Îţi cer ajutor.

Tatăl nostru Cel Ceresc
Azi vreau sa mă spovedesc
Şi chiar dac'-ai să mă cerţi
Ştiu sigur c-o să mă ierţi.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Este rece afară, cum n-a fost vreodată.
Un aer de metal gânduri mătură
Iar liniştea din jur este puţin ciudată.
Lacrimi scurte mi se alatură.

Pe banca unui câmp străin
Privesc în jur şi văd crunta imagine
A unui baieţel sfâşiat de al său chin
Şi lipsit de multă afecţiune.

Stă acolo de când îmi amintesc,
Şi nimeni nu îl vede...
Să mă duc la el să îi vorbesc?
Dar cum o conversaţie eu pot aprinde?

Să stau, să merg, să stau...
Să privesc în continuare
Cum se zbate cu al său rău?
Să continui cu o amănare?

În timp ce eu mă simt nehotărât,
Gânditor la ce voi face,
Văd acest copil mai amărât
Cum din loc el vrea să plece

Ce pot face? Ce pot eu oare face?
Să stau? să merg la el?
Mai bine mă ridic să vad ce gând îl bate
Iar de pot cu răul lui să fac duel.

Mă uit la el, îmi fac curaj şi cu bucurie
Spre el înaintez usor...
Inima îmi bate cu putere, plina de mândrie.
Mă duc să ofer un ajutor.

Mă uit la el, sub acel puternic tei
Şi mă doare în ochii lui să văd
O poveste trista, spusă de un condei.
Lângă el pe gânduri cad...

Cu ai săi ochi mari, în suflet mă priveşte.
Îmi cunoaşte fiecare cuget...
Vrea atât de mult să-mi spună o poveste
Să fim precum un minunat duet.

poezie de Costel Obadă (20 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost

ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de gheţar
zâmbetul - şi trist şi marţial
mai sfidează fostul boschetar

nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-ştiu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...

nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ţi spun nimic nici n-am să-ţi scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu

nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit şi lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie...

Tatăl nostru Cel Ceresc
În genunchi Îţi mulţumesc
Pentru tot ce ai făcut
Când lacrima m-a durut.

Te rog Doamne să mă ierţi
Dacă printre nori incerţi
Uneori Te-am încuiat
Cu-ndoieli şi cu păcat.

Oglinda din viaţa mea
S-o privesc nu aş putea
Când tumoare şi prăpăd
Este tot ceea ce văd.

Să mă uit spre faţa Ta
Ştiu că nu aş merita
Deşi Tu m-ai ajutat
De câte ori Te-am strigat.

Îmi doresc Doamne prea Sfânt
Să Îţi fac un legământ
Şi-nspre uşa Ta să vin
Când sunt plină de venin

Dar greşesc şi iar greşesc
Cu orgoliul mă-nsoţesc
De minciuni mă înconjor
Şi iar Îţi cer ajutor.

Tatăl nostru Cel Ceresc
Ţie azi mă spovedesc
Şi chiar dac'-ai să mă cerţi
Ştiu sigur c-o să mă ierţi.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am căutat dar te-m găsit...

nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost

refren:

ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de gheţar
zâmbetul - şi trist şi marţial
mai sfidează fostul boschetar

nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-ştiu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...

refren

nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ţi spun nimic nici n-am să-ţi scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu

refren

nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit şi lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am iubit

Ţi-am întors spatele şi nu te-am iubit
am fugit iar şi iar în alte comedii
scriu mereu despre alţii,

(ştii pe cineva căruia îi e frică?
aprinde-i lumânarea
la căpătâiul lui va arde o altă lume)

dar să revenim la paharul de vin
ţi-am întors spatele şi nu te-am iubit
deşi ai vrut să dormi pe oasele mele
deşi ai fi vrut să scrii o prefaţă
deşi... ai strigat odată la mine să mă urc într-un pat
şi să nu înţeleg

dar e bine şi aşa

tu, plecat în călătoria spre orfelinatul din colţ
eu, ascultând sunetul clinc! al deznădejdii.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zbor din nou spre soare

Mă uit pe cer şi văd viaţa ca pe-o alinare,
Aş vrea să zbor din nou spre soare,
Dar nu vreau să las suflete dragi pe pamant,
Că dorul vine ca o adiere de vânt.
Tu eşti o fiinţă dulce, blândă, frumoasă,
Pentru tine nu plec nici macar de la masă.
Uneori inima mea se zbate tare în piept,
Şi simt că sufletul meu ajunge în deşert,
Atunci văd la tine noi sentimente
Şi ca niciodată îmi faci complimente,
Dar gândul meu e din nou la tine soare,
Vreau să fac un zbor când iar mă doare.

poezie de Eugenia Calancea (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

Te-am tot strigat pe-aleile bătute
Pe sub castani, în seri cu lună plină,
Sub vraja siluetei cunoscute,
Dar se-ntorcea mereu câte-o străină.

Te-am tot strigat pe străzi aglomerate,
În ierni, în primăveri, în veri şi-n toamne,
Convins că te-am recunoscut din spate,
Dar întorceau privirea alte doamne.

Te strig şi azi, când încă rătăcirea
Mă duce pe aleile cu duzi,
Dar nu tresari şi nu-ţi întorci privirea,
Că nu eşti tu sau poate nu m-auzi...

Cândva, pe lângă plopii fără număr,
Întâmplător sau pusă de destin,
Ai să m-ajungi şi-ai să mă baţi pe umăr
Şi va întoarce capul un străin.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori imaginare

Ţi-am scris scrisori, ca-n vremi de altă dată,
Ca o domniţă-îndrăgostită-ntr-un castel,
Şi aşteptam aşa emoţionată
Răspuns, prin voiajorul porumbel.

Ţi-am scris ades poeme de iubire
Şi am visat o dragoste curată,
Cu cavaleri, domnite si turnire,
Dar n-ai citit poemul niciodată

M-am adaptat, cum fu-se cu putinţă
Şi mi-am trimis scrisorile-n eter,
Chiar de-s in jean, s eu am rămas domniţă,
Dar tu-n costum, tu nu eşti cavaler.

Mai scriu şi-acum, din când în când, poeme,
Dar nu-ţi mai scriu de mult scrisori,
Te-am rătăcit pe undeva, prin vreme,
Prin timp, ca porumbeii voiajori.

Te-am rătăcit pe-o insula pustie,
Din versul meu de mult te-am exilat,
Nu îmi eşti muză-n nicio poezie,
Erai imaginar, cumva te-am inventat.

Ţi-am dat valoarea omului iubit,
Te-am pus in versurile mele si-n poveşti,
Asa cum mi-am imaginat te-am născocit,
Iar de exişti, habar n-am cine eşti.
20.02.2021
Flori M. Flori (Florentina Mitrică

poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire

Eu pe tine te-am iubit, iar acum cu altul te-am găsit; Cum tu ai îndrăznit, când eu totul ţi-am dăruit?
Mi s-a rupt inima în mine când am văzut că te plimbi cu oare cine;
Vrei să ştii cum eu mă simt? Mă simt rău! Jur, nu te mint!
Doar gândul că de lângă mine vei pleca, inima mea nu va suporta;
Iar acum când totul a mers prost, viaţa nu mai are nici un rost!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2015)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică iubire

Copilă, noaptea îmi apari în vise
din a căror mreajă nu pot să mai ies,
vreau a te purta cu mine cât mai des
pe astrale drumuri de noi deschise.

A fost să fii iubirea mea cea veche
în adolescenţa mea la-nceput,
când te iubeam tăcut şi n-ai ştiut
c-aş fi vrut atunci să fim pereche.

Nu ţi-am spus vreodată la ureche
un cuvânt de amor ori alte cele,
nu te-am sărutat sub cer cu stele,

Te-am iubit în taină, în tăcere...
Destinul m-a dus în depărtare,
suspinul de atunci încă mă doare.

sonet de Ioan Friciu (28 septembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţ

E linişte, de-o vreme-ncoa mi-ai îngheţat în vene.
N-aş fi crezut că vom putea trăi acest îngheţ...
Dar ne obligă, din păcate, frigul ce se-aşterne
Pe neputinţa dintre noi, – născută din dispreţ...

E-atâta ger în noi, cât nu a încăput în nicio iarnă
Ce şi-a permis vreodată să se-abată peste lume.
De mult ne ninge-n suflete şi... încă toarnă,
Atât de mult, că-n noi nu se mai văd nici urme...

Este un azi ce ieri părea un imposibil răspicat,
Doar o poveste născocită din prea multe frici.
Nu mai eşti tu, dar nici nu te-am uitat...
Ci doar am renunţat să te mai caut printre cicatrici.

Fără să vrem, am devenit doi bulgări de zăpadă,
N-ai spune c-am jucat cândva şi rol de soare.
Tot ce-am clădit prin flacără a devenit povară...
Ne-a îngheţat o lume-ntreagă la picioare.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (22 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţa

Isus a înviat din morţi, biruitor,
din Însăsi viaţa Lui dând viaţă tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate şi-mpărat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Şi toate spun că Cel Crucificat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
aşa cum vom trăi şi noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
şi florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic şi slăvit.
Şi sutele de fraţi cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viaţa ce mi-a dat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem carnal

Îmi povestea cineva viaţa ta.
Târfă eşti ca şi maică-ta.
Îţi vinzi trupul la orice golan.
Mai acum un an
te-am urmărit să văd unde stai.
Habar n-aveai.
A doua seară la fel,
dar te-ai întors puţintel
şi mi-ai spus că te doare capul.
Te-am dat la dracul
şi te-am apucat de mână.
Aveai un pulovăr de lână.
Atunci te-am văzut plângând.
Dar nu-mi trecea prin gând
să mă opresc din mers.
Trupul tău era un vers,
o bucată de humă
cu care în glumă
am încercat ca să mă joc,
femeie fără noroc.
Ţi-am strivit gura cu gura mea,
femeie rea.
Sânii i-am simţit cum se zbat,
femeie plină de păcat.
Şi te-am avut, acolo, pe pământ,
fără să zici nici un cuvânt.
Mi-ai simţit trupul încordat,
ai simţit durerea când te-am muşcat
şi totuşi, mi te-ai dat resemnată...
Ptiu. Bată-te Dumnezeu să te bată...

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mi-e greu

nu am de zile negre nici un ban
iar de mi-e frig, îmi pun pe cap covorul
apoi mai pun pe umerii firavi, încă un an!
vai - nesperarea îşi ascute iar toporul
de mintea mea bolnavă de iluzii!

secunda scrijelind pe oase-mi pare-o altă,
nouă - şi de mi-e cald, îmi fac un evantai - din pene
din pasărea speranţei împăiată -
şi-mi vântur praful de pe vene
apoi, îmi fac cu el infuzii

iar de mi-e greu
las jos şi iau de două ori
îmi bucur ochii - azi, un heleşteu
de peşti ciudaţi şi răpitori
- cum nebunie-i pun perfuzii

nu am de zile negre niciun vis
nisipul din pleoape, cum freamătă-l ascult
entuziasmul mi-a ajuns de râs
şi-o fac pe clawn-ul să par cult
şi-mi face disperarea reci incizii

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ştii de iubire

O seară-n doi sub un cer senin,
Suntem doar noi şi ne iubim,
Cu luna şi stele multe lucitoare,
Tu mă ţii strâns în braţele tale.
Aşa-mi spui cât mă iubeşti,
Iar eu îţi spun cât de drag îmi eşti,
Până în ziua când te-ai dus,
Tu la alta şi mi-ai spus.
Că acuma ea ţi-e dragă,
Şi nimic nu ne mai leagă.
Te blestem iubitul meu,
Fiindcă te-am crezut mereu,
Şi-mi spuneai doar vorbe goale,
Şi pe mine acum mă doare,
Să-ţi dea domnul numai bine,
Dar să nu ştii de iubire.
Te-am iubit, şi te iubesc
Şi acum îţi mărturisesc
De pe cer luna ţi-aş da
De mă vei iubi cândva.

poezie de Eugenia Calancea (29 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi vine-a-râde şi a plânge

Te-am strâns din vorbe
Şi te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschişi spre Soare,
Albi clopoţei ce-au fost azi botezaţi
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
... Cum am putut să te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Şi-a pierdut toată durerea-aşa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muştar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
"Cum e posibil să muşti Toamna
Cu ochii şi cu inima înlăcrimată
Şi de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu să te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, şi să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... şi a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine şi grădini?

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!..
Nu pot să cred.... că te iubesc şi-acum.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Am strigat spre tine, Doamne,
Am strigat în psalmi şi-n rugă.
Am strigat atât de tare
Că m-au luat cei răi la fugă!

De-ai citi la mine-n suflet
Şi-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!

Iubesc din suflet fraţii,
Aş vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinţi în pleoape!

Nimeni nu îmi înţelege
Dorul inimii şi focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.

Alungată dintre oameni,
Trimit ura lor, spre mine
Si mă prigonesc adesea,
Cănd încerc să le fac bine.

Întind mâinile a rugă,
Nu mă-nchin păgân la zei
Şi te rog smerită, Doamne,
Să nu-i pedepseşti pe ei!

rugăciune de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (10 mai 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat, iubită mamă...

Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viaţă dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veşnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poţi că să nu ştii!
Aşa s-a întâmplat, tu însăşi să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!

Curaj aveai, cât pentru o armată
Şi ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ţi era doar un covrig,
Că noi să creştem mari şi să nu ştim de frig!
Aşa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă!

Iertare cerem, de-am greşit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar ştii că fiul ţi-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum şi tu te-ai supărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!

În inimă ţi-ai dus durerea
Deşi era amară ca şi fierea!
Tu ţi-ai ales cărarea către cer
Şi ai avut voinţă că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!

Ne-ai învăţat pe toţi să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când eşti pe ultimul tău drum ;
Nu poţi în lume să mai stai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!

În lumea unde veşnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu ştii,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Şi nu vei în stare, să scoţi nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!

poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!