Glossă – colind în anii grei

Pe stânci de-un verde jaderesc
Şi albe salbe de lumini,
Lumină albă te zăresc,
Renaştere, pentru creştini.
Se-aud colindători prin văi,
Colindători î suflet trec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Străin pribeag, eu iarăşi plec.

Pe stânci de-un verde jaderesc,
Oh, ce mare sărbătoare!
Luminile se împletesc
Într-o beteală de ninsoare.
Căci este seara de ajun,
Vin magii dinspre răsărit
Daruri să-i dea, să-i dea acum,
Prea mult Iisusului iubit.

Şi albe salbe de lumini
Sătucul vechi împodobesc,
În zbor trec îngeri-pelerini
Purtând blând har dumnezeiesc.
Vezi, satul parcă s-a schimbat,
De-acum altul îmi pare.
Cât de frumos, ce minunat
E-n straie de ninsoare!

Lumină albă te zăresc,
La casa bătrânească,
Iisuse, azi, de dorul Tău,
Mă voi întoarce-acasă.
În sătucul trist din vale
Şade Iisus la icoane,
Când sub salbe lucitoare
Tu-ţi aştepţi îngerii, Doamne.

Renaştere – pentru creştini
Îngerii în coruri cântă.
Bat la porţi azi prunci străini...
Doamne, sărăcia-i cruntă!
Oameni cu suflet bogat
Şi cu inimă curată,
Portiţa au descuiat...
Gutuie împarfumată...

Se-aud colindători prin văi,
Grăbesc să se arate,
Se-aud, se-aud şi zurgălăi
Şi focu-n sobă arde.
Bunica-mparte colăcei,
Nuci, vin şi mere coapte,
Câţiva bănuţi, căci anii-s grei,
Mai mult de-atât nu poate.

Colindători în suflet trec
Ani lungi şi cu suspine,
Departe-s şi-n zadar încerc,
Sat, să mă-ntorc la tine.
Acum când nu mai sunt nămeţi
Şi străzile-s curate,
N-am să mă-ntorc, să nu mă cerţi,
Tu ştii că sunt departe.

Se-aud în gânduri zurgălăi...
La casa bătrânească
Mă aşteptaţi de-o vreme voi
Şi dorul vă apasă.
Se-aude-un clopot în adânc,
Biserica din vale
Îşi plânge fiecare prunc
Plecat în depărtare.

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Mă mână sărăcia,
Zadarnic să trăiesc, încerc,
Frumos, în România.
Am tot sperat că într-o zi
Iisus se va întoarce.
Tăicuţul plânge iar la geam,
Măicuţa-n prispă toarce...

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Colindători în suflet trec,
Se-aud colindători prin văi.
Renaştere pentru creştini,
Lumină albă te zăresc
Şi-(s) albe salbe de lumini
Pe stânci de-un verde jaderesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aud colindători pe drum

În noaptea sfântă de Crăciun
Se-aud colindători pe drum.
Văd fereastra luminată
Şi strigă la noi, la poartă:
-Gospodari, primiţi colindă?
Atunci, noi ieşim în tindă
Şi primim până în zori,
Cete de colindători.
Ne urează sănătate,
S-avem pe masă bucate.
Iar în anul care vine
Să ne fie şi mai bine.
Când termină îi cinstim
Cu plăcinte şi cu vin.
Apoi le urăm drum bun,
Şi, în noaptea de Crăciun,
Să colinde întreg satul
De la un capăt la altul.
Îngerii să-i însoţească
Şi Isus să-i ocrotească.
-Mulţi ani! vouă gospodari!
-Mulţumim. Să creşteţi mari!

poezie de Dumitru Delcă (12 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...
Este târziu şi s-a-noptat
Şi în clepsidră se aştern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini şi stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuţa mea
Şi pe a timpului cărare.

Un gând şi-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori şi vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise şi cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta linişte m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Şi vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar uşor... uşor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată şi aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noştri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aş vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toţi ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis şi muşcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munţi şi văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munţi de jar.
Altar, ceasornic şi popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Şi sufletul ce le-a rămas
În versuri şi poeme, note...

Frâng pita în bucăţi de timp
Şi se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli şi virgini.
Sub un ştergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a aşezat...
Bunica-şi toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăţi de timp,
Colindători prin munţi şi văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând şi-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În suflet de români

Iarna bate-n geam cu ramul –
Veşti de zurgălăi.
Ne ascundem pe la vatră,
Fete şi flăcăi.
Ploaie de jăratic, iar, arde în adânc,
La icoana lui Cristos
Mă închin şi plâng.
Ard lumânărele-n noi –
Suflet de creştin,
Cu Iisus, pe drumuri lungi,
Îngeri trec şi vin.
Flori de gheaţă la fereşti,
Viaţa - un colind,
Spun bătrânii, spun poveşti,
Doruri mă cuprind.
Cântec blând şi leru-i ler,
S-a născut Iisus,
Mare bucurie-n cer,
În noi amar şi plâns.
Azi e pe pământ prinos de albă ninsoare,
Lumea toată a-mbrăcat
Strai de sărbătoare.
Oameni buni, trăiţi frumos,
Fiţi mereu mai buni,
Iarăşi s-a născut Cristos
În suflet de români!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoare

Se-aud colindele pe drum
se-aude bucuria,
azi este ziua de Crăciun
când a născut Maria

Şi vin colindători cântând
cu dragoste, iubire,
în case brazii se aprind
şi sunt în strălucire.

La mese-mbelşugate stau
familii fericite,
s-au adunat, mănâncă, beau
din cele dăruite.

La fiecare masă, gol,
e-un scaun şi tronează,
copii ce-au intrat în hol
buneţile urează.

Se-aud colindele cântate,
se-aude veselia,
Crăciunul e în noi şi-n toate...
e dar de la Maria.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului de iarnă

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Colindători prin sate au pornit...
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră.
Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi în fereastră parc-o văd pe mama.
Îmi spune iar poveşti... şi vântul bate...
Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe...

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Biciul, de ger, în patru-i şficuit.
E rod bogat în anul ce-o să vină,
Prinos de flori şi fluturi în grădină,
Hambare pline, câmpuri înverzite,
Bogate case, struguri, multe vite.
Brazi străjuind în munţi cu semeţie
Şi oameni de aleasă omenie.

Colindători prin sate au pornit,
Uliţele cu vise troienind...
Bravi urători în haină populară
Cutreierând... Un vin cu scorţişoară,
Cu nuci şi pită îi aşteaptă-n dar...
E-o casă,-n poarta cu-un bătrân arţar,
Cu doi bunici cu suflete de prunc
La care, când mi-e dor şi eu mă duc.

Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă...
Măicuţa plânge şi suspină, iată!
"Sunt eu, măicuţă dragă, sărut mâna!
Din alte ţări mă întorsăi acuma
Şi dor mi-era de voi, de grădiniţă,
Dor de arţarul falnic din portiţă.
Mă lasă să-ngenunchi! Apoi te roagă
Să-mi fie drumuri bune, maică dragă..."

Lemne de brad se-aud mocnind pe vatră...
Deschide uşa, pruncii să nu bată!
Să intre să ureze... Dă-le-n dar
Nuci şi colaci, ca-n fiecare an!
Şi mere roşii puse la uscat...
Dă-le să bea din sticla cu Muscat.
Sunt îngheţaţi şi-or fi urat destul...
Tu spune-le poveşti cu Moş Crăciun!

Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi florile-ncolţesc pe geam, ia seama!
În noaptea asta-i ger şi focul arde...
S-aveţi, bunici, prinos de sănătate!
Plesneşte biciu-n patru zări şi plâng
La casa bătrânească când ajung...
Văd lacăte lucind şi doliul pus.
V-aţi dus iubiţii mei bunici, v-aţi dus!

Şi în fereastră parc-o văd pe mama...
Poate că-i doar Crăiasa Iernii, Doamna,
În râuri de lumină îmbrăcată,
Cu stele-mpodobită... Se arată
La ceas târziu, din ceruri coborând,
Maicuţa blândă pentru Pruncul Sfânt.
Dar... unde oare sunt colindătorii?!
Sunt troieniţi sub pletele ninsorii...

Îmi spune iar poveşti şi vântul bate...
Şi spulberându-mi visurile toate
Mă lasă-n noapte, troienit la tâmple...
De lacrimi grele ochiul mi se umple.
Umbra tăcerii crud mă încolţeşte,
Iar timpul trece, nu se mai opreşte!
Colindător cu mâinile-ncleştate,
Alerg – un ceas de trecere, spre moarte.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe!
Bunicii-mi văd ivindu-se în noapte
Şi între noi troiene se ridică...
Îmi face semn din noapte-o bătrânică.
O prind de mână iute şi-n odaie
Lumina zilei parcă se-ntretaie.
Este Crăciunul... Ninge liniştit...
Colindători la poartă au venit.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe.
Se-aud din nou poveşti şi vântul bate
Şi în fereastră parc-o văd pe mama
Betea şi vâsc împodobesc icoana.
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră,
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Colindător prin sate am pornit
Şi a venit şi iarna... în sfârşit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindă

Aseară pe-nserate, fecioara Maria,
În Viflaiem cetate, călătorind venea.

Şi fiind obosită, locaş îşi căuta,
În Viflaiemul mare, nimenea n-o primea.

Atunci Sfânta fecioară, din Viflaiem ieşea,
Şi intrând într-o poiată, de vite poposea.

Şi între dobitoace, pe fânul cel scrumos,
Născu Sfânta fecioară, născuse pe Cristos.

Micuţul Isus plânge, Maria îl mângâia,
Nu plânge prea iubite, căci tu cunoşti lumea.

Căci lumea asta mare, prin tine s-a zidit,
Şi în această noapte, nimeni nu te-a primit.

Sculaţi creştini degrabă şi-aduceţi un prinos,
Şi-i faceţi loc la masă, micuţului Cristos.

La fiecare casă se-aud colindători,
Colinda lor frumoasă, răsună până-n zori.

folclor românesc
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Te simt pierdut acolo-n depărtări,
În lumea mea de dincolo de zare...
La uşă vin şi-mi bat colindători,
E zvon şi zori de zi de sărbătoare.

La gura sobei galbene gutui
Se-nalţă în vapăi... E sărbătore...
Eu am rămas de-acum a nimănui
Şi-n sufletu-mi e ger... Şi gerul doare.

Privesc prin geamuri flăcări de lumini
Şi leru-n suflet încă mai colindă
În lumea-mi, mă întorc printre străini
Şi mă privesc cu lacrimi, în oglindă.

Mă-ntreb şi eu "de ce sunt sărbători?"
A cui e lumea asta minunată?
Şi noi am fost cândva colindători...
Această lume-a fost a noastră-odată.

Dar azi, doar tu îmi eşti singurătate
Reazem iubirii care o ofer
Aceluia ce a plecat departe...
La pieptul meu te am, te strâng, te chem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Crăciun

O poezie se desprinde din coroniţa de Crăciun
Vin colindători la mine, vin pe drumul cel
Bun
Se-aud colinde şi sunete de contrabas
Îngerii ne ies in cale şi ne veghează fiecare pas.

Hai şi tu creştine Vino la mine
Spune iartă-ma şi fi mai bun
Pentru a trai mai simplu şi mai bine
Chiar acum sau in noaptea de Ajun.

Stele se pierd in ochii tai, copile
Ajunu-i prilej de naştere spirituală
Chiar sa ne unească zările
Din acea Zona Crepusculara.

Acum când timpul s-a oprit
Ne-am duplicat şi-am amintit
Ca fiecare e mai bun Crestin
Când datinile şi dansurile le propun.

Ne vom întoarce şi la anul
Cu ochii plini de dor şi bucurie
Şi vom găsi plin cazanul
Cu daruri multe şi monedele o mie.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aud zurgălăi –
în straturi clopoţeii
de mărgăritar

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă anotimpului de argint

Strălucire, fast şi vrajă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Sub o mantie de gheaţă,
Doarme luna cea bălaie.
În argint se-mbracă pomii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă
Şi în jar se-afundă zorii.
Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!

Strălucire, fast şi vrajă,
Ţurţurii mustind de doruri,
Munţi – ai ţării fii de strajă,
Fruntea ţării - cer cu nouri,
Fluturi albi în zbor spre stele.
Nada viselor, în pace,
Ţese în fuior tăcere,
Numai timpul toarce, toarce...

Îmbrăcată-n albe straie,
Cu cercei de catifea,
Albe flori îi cad în ploaie
Peste stâncile de nea.
Rotocoale de lumină,
Ard în noi, frânturi de jar,
Arde flacără divină...
Iarnă-i! Este iarnă iar!

Sub o mantie de gheaţă
Arde neaua pe altare,
Altă lume prinde viaţă,
Vine-o mare sărbătoare.
După naşterea luminii,
Prin Iisus abia sosită,
Anul Nou e pentru unii
Clipa cea mai fericită.

Doarme luna cea bălaie,
Peste doliu de mătasă,
Cade ramură de ploaie
Peste lume, peste casă.
Plânge cumpăna fântânii,
Trec colindători cu plugul,
Bine fie arăturii,
Liniştit fie amurgul.

În argint se-mbracă pomii,
Vântul şuieră-n poiene,
Vin în zori colindătorii,
De belşug, să lase semne.
Scaldă-n suflet Boboteaza
Taină a ninsorii line,
Sfântul Ion botează casa
Şi colindele-s divine.

Fluturi albi pe cer se-aleargă...
Sus, pe pântecul de stele,
Creşte argintată iarbă
Şi transformă în cădere,
Lumea toată-n diademă...
Rochie albă de mireasă,
Peste-a timpurilor trenă
Iar ne vom întoarce-acasă.

Şi în jar se-afundă zorii...
Săgetaţi de gri, deodată,
Prinşi în vânt, colindătorii,
Peste timpuri dau o roată.
Rod de fruct şi rod de grâne
În colaci şi nuci se-arată.
Odă patriei române,
Ţară sfântă şi bogată!

Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!
Ce bogată astă iarnă!
Pruncii-şi încălzesc oleacă
Nasul, apoi fug afară.
Prin nămeţi de vis înoată,
Trec pe drumuri sănii multe,
Pâinea caldă, dulce roată,
Se frânge-n mâini tremurânde.

Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!
Şi în jar se-afundă zorii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă,
În argint se-mbracă pomii.
Doarme luna cea bălaie
Sub o mantie de gheaţă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Strălucire, fast şi vrajă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de sărbători creştine

MESAJ DE SĂRBĂTORI CREŞTINE

Prin orice iarnă blândă sau geroasă,
cu magia datinilor creştine,
colindători mergând din casă-n casă,
duc obiceiuri cu urări de bine.

Urează de noroc şi sănătate,
iar gazde bucuroase îi ascultă
şi-i răsplătesc cu bani ori cu bucate,
precum strămoşi din lumea dispărută.

Mergând cu Steaua sau Pluguşorul,
datori morali suntem creştinătăţii,
să îi primim, ca pe Mântuitorul
ce se naşte spre dăinuirea vieţii.

Din suflete revarsă bucurie
în datină cântată la colindat
şi duc tradiţia ca pe-o făclie
prin cântec de Domnul binecuvântat.

În alaiul purtat de colindători,
copiii sunt de îngeri mai aproape
şi în sfinte tradiţii sunt salvatori
cu vis nemuritor ascuns sub pleoape.

Străvechi colinde se-aud prin vremuri noi
cu har de bucurii în celeste daruri,
de parcă timpul ar curge înapoi,
pe Pruncul Iisus purtându-L pe valuri.

De străbunii dragi să ne reamintim,
că tineri au fost, pe când copii eram.
Merinde sărmanilor să împărţim
prin viaţa ce trece ca frunza din ram.

Maria FILIPOIU

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2020)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă anotimpului rece

E satul îmbrăcat în sărbătoare
Şi vineţie este-ntreaga zare.
Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Dealul îmi pare un colo de piatră,
Prin neaua ca un miel abia fătat,
Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Se-aude glas şficuitor de bici...
Ce bine e de sărbători aici!

E satul îmbrăcat în sărbătoare...
În mantii reci, străluce dealul mare,
Doar jad de brazi sub seceră de lună,
Împodobesc pământul împreună.
În seara asta daruri vor primi
Cei mai cuminţi şi cei mai buni copii.
Se roagă la icoană, apoi în pat,
Pornesc în somn, alt drum de colindat.

Şi vineţie este-ntreaga zare
Şi ninge, ninge, ninge pe cărare!
Ninge prin sat, pe uliţe... Deodată,
Un câine latră... -I cineva la poartă.
Îl văd pe tata, iese în pridvor.
- E un străin pribeag şi călător.
- Adu-l aici! îi zise mama. Iată!
L-o ospăta cu vin şi pâine caldă.

Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Miroase-a nuci şi a gutuie coaptă...
Vuieşte vântul pustielnic, trist,
Iar puncii dorm colindători în vis.
Trasă de reni, alunecă în noapte
O sanie cu darurile toate
Şi printre brazi, mulţime de copii,
Aşteaptă-n taină zorile de zi.

Dealul îmi pare un colos de piatră
Copilăria-i astăzi depărtată,
În suflet însă sunt un prunc mereu,
De-ceea îl aştept pe moş şi eu.
Nu vreau prea multe, îmi dorec decât
Să fiu acelaşi prunc de la-nceput.
Mă rog să ţină vraja noaptea toată...
Dar totu-a fost, a fost, a fost odată!

Prin neaua ca un miel abia fătat,
Alerg la săniuş, la colindat.
Spre transcendent, şuviţe argintii
Îmi strălucesc la tâmple. Ce pustii
Sunt satele acum! Ce triste par!
De ce nu-s prinse în divinul har?!
N-aud urări... Şi brazii unde sunt?!
Beteala lor de stele s-a pierdut?!

Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Sfielnic, îi aud la uşi cum bat,
Dar nu mai vor ca-n alte dăţi colaci,
Nici nuci, nici mere dulci, nici cozonaci.
Şi farmecul acelor seri s-a stins!
Sunt o poveste! Poate-i doar un vis...
Copilărie, asta ămi doresc,
Să pot şi eu să mă mai veselesc...

Se-aude-un glas şficuitor de bici!
Pe ia mea ţesută cu arnici
Văd ape limpezi, câmpul înverzit
Şi soarele de negre nopţi cernit,
Valuri de grâne, macii din cosiţe,
Argintul de pe fote şi altiţe...
De le-aş avea în dar de Moş Crăciun,
Aş fii atât de fericit acum.

Ce bine e de sărbători aici!
La masă cu bunici şi străbunici,
Să prinzi în joc de flăcări vis de prunci,
În lacrimă durerea să-ţi alungi...
Dar timpul trece şi-ai ajuns bătrân,
Bunic pentru nepoţii de acum.
În gânduri, om de nea, de-acum veghează
Sufletul care încă mai visează.

Ce bine e de sărbători aici!
Se-aude glas şficuitor de bici,
Trec prunci gălăgioşi la colinat
Prin neaua ca un miel abia fătat.
Dealul îmi pare un colos de piatră,
Miroase încă-a lemne arse-n vatră
Şi vineţie este-ntreaga zare...
E satul îmbrăcat de sărbătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete neîmpăcate...

curg zilele în câte-o noapte
cu multele lumini şi umbre,
tăcerile nu vor nici şoapte
şi visele sunt cele sumbre

când soarele se pregăteşte
să se ascundă după lună,
toată natura amorţeşte
şi numai moartea e senină

atunci ies duhurile să se plimbe
prin crucile de pe morminte,
câte-o lumină, flacări strâmbe
se pâlpâiesc de cele sfinte

acolo-i viaţa într-o moarte,
se-aud pe-alocuri foşnituri,
din spaimele neîmpăcate
se-aud trecutele frânturi

şi duhurile stau de vorbă,
s-au adunat sub soarta lor,
se iau de mână şi în trombă
dau un ocol trecând în zbor

sunt suflete şi-şi caută trupuri
uscate sub pământul răscolit,
îşi caută linişti şi de-a pururi
le pare rău că au murit

le pare rău şi de păcate
atât de multe ce le-au strâns,
aşteaptă semne dintr-o parte
din iad sau raiul necuprins

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă florilor de gheaţă

De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb – boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea şi revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar, să vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
O văd din uşă şi pe mama şi pe bunica. Ia aminte!

De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis şi umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, ţurţurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheaţă, flori de stele au început de ieri să cadă.
În Yan şi Yn se-mparte lumea, apus şi răsărit de zei,
Precum se-mparte viaţa noastră în anii buni şi-n anii grei.

Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim.
Dar timpul nu se mai întoarce, nici nu putem să îl oprim.
Trec amazoane iar în noapte, vânatu-a început târziu.
Mă-ntreb când am albit la tâmple. E prea curând şi nu mai ştiu
De ce în lumea mea, sub ochiul ceţos şi obosit, bolnav,
Culorile-au pierit sub umbre de neculori – negru şi alb.
Dar chiar şi-această întrebare îmi pare greu de descifrat
Şi inutil îmi e răspunsul cât n-am găsit un vinovat.

În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră...
Mă-ntorc plângând, copilărie, în amintiri, în gând, acasă.
Iubirea – lavă ce se-nalţă precum un val sub flori de vis,
Adoarme-n florile de gheaţă al căror mugur s-a deschis.
Sub voaluri fine de mireasă, virgină-n suflet, spre-napoi
Îmi trec privirile rămase cu amintirile de voi.
Viaţa şi moartea sunt poeme în care toţi ne întrupăm,
Numai sub troienite umbre, umbrita pleoapă ne-o plecăm.

Ne luminează-ntunecarea, să revenim copii, acasă,
Dar lumea-i albă şi-nainte şi alb în suflete se lasă.
Ne-aşteaptă tâmple de ninsoare, un clopot rece despicând
Lumea de dintre cei de-acasă şi recea piatră de mormânt.
De ce acoperiţi cu negru lumina-arzând ca o feştilă
Pe-altarul non-eternităţii?! Lăsaţi-mi strofa de lumină
Să treacă pe sub pomii-n floare! Pleoape de plumb... S-au risipt
Şi ierni şi stele, flori de gheaţă şi tot ce-odată am iubit.

Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac...
Copilărie, albă miere, cu gândul încă nu mă-mpac
Că te-am pierdut, mă-ntorc la tine şi-n rugă redevin copac.
Şi-mi cresc din trup aripi de îngeri, altoi din neamul geto-dac...
Nici nu mai simt cum ninge-n mine, deodată redevin vulcan
Uitând parcă de-a morţii clipă, rememorând an după an.
Mi-e-n sânge curgerea, un clopot, vuind spre cele patru zări,
Rodesc copaci la tâmpla ţării şi cad sub tâmple de ninsori.

Mustind din casa bătrânească m-aşteaptă iar să vin cu drag,
Dorul de mamă şi de tată, ninsori din crengile de fag...
Şi ninge-n mine flori de gheaţă şi mă cutremur repetat...
Curând mă voi întoarce-acasă. Străbuni şi iarnă m-au chemat.
Vin îngeri iar să poposească la tâmpla mea. Prima ninsoare
Sărbătorită cu bunicii şi îngerii, sub teiu-n floare.
Mă dor de-atâta nemişcare braţe şi gânduri şi tăceri,
Doar amintirile mă cheamă – altar al veşnicului ieri.

La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
Îmi amintesc deodat' de mama şi de bunica mea cuminte
Şi cade lacrimă de gheaţă pe alb mormânt de flori de nea
Şi ninge-n suflet cu iubire şi amintiri, măicuţa mea.
Venind din vremuri troienite, precum un clopot m-a strigat
Bunica mea, femeie blândă, ce-n alte timpuri a plecat.
Apoi mi-a spus: "Rămâi, copilă! Doar să te văd eu mi-am dorit."
Şi ninge peste chipul mamei şi al bunicii, flori de mirt.

O văd din uşă iar pe mama şi pe bunica. "Ţine minte!
Şi nu răspunde la chemare, noi suntem azi la cele Sfinte."
Argint în suflet şi în păr... Ninge la geam cu flori de măr.
În alte timpuri, când adorm, renasc prin voi, în adevăr.
Cad ploi de flori de gheaţă, pe-un alb mormânt şi trist,
Vă port de-o veşnicie, mirese de lumină, în gânduri şi în vis.
Cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă, peste morminte, clipe, viaţă...
Cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă... cad flori de gheaţă, albe flori de gheaţă...

O văd din uşă iar pe mama şi pe bunica... Ţine minte,
La tâmple albe, sub broboadă, de timp şi gânduri troienite,
Mustind din casa bătrânească, m-aşteaptă iar să vin cu drag
Mireasmă de gutui şi pâine, vin fiert, dovleac şi cozonac.
Ne luminează-ntunecarea şi revenim copii acasă,
În flori de gheaţă prinse-n suflet, poveşti pictate la fereastră.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Şi ne dorim copii să fim...
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb – boboc de crin.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Moş Nicolae

- În noaptea asta ghetele cu toc
Sub geamul dinspre curte să le laşi
Şi când se-aud în gerul aspru paşi
Să te întinzi cuminte lângă foc,

Pe blana albă, fără pijama,
Cu fructul sânului deschis spre cer
Şi când încep copiii leru-i ler
Moş Nicolae la fereastra ta

Se va opri să te admire nud
Şi-n gheata lustruită ca un far
Îţi va lăsa iubirea lui în dar...
Aşteaptă-mă că am pornit spre sud!

- Tiptil păşeşte moşul prin odăi
Să-mi lase în ghetuţe o nuia
Nu ştiu de-am fost cuminte... Vina mea
E c-am legat la sănii zurgălăi

De câte ori de tine mi-a fost dor,
De câte ori pe pragul nins de timp
Am râs sfidând gerosul anotimp
Şi am plecat spre nord. Un căprior

Am înhămat la gânduri, dar te rog,
În noaptea asta sfântă hai aici
Să-i fim iubirii îngeri şi complici
Când moşul va veni pe-un inorog.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în pandemie

E vremea când iarăşi, la uşi şi ferestre,
Un cânt ne colindă... un cânt de poveste.
Crăciunul grăbeşte la case-a ajunge,
Dar lumea aceasta suspină şi plânge...

Copii fără daruri primesc doar urări,
Nici nuci, nici colaci nu-s. Colindători,
Îşi cântă-n zadar, după lege iubirea...
Căci e-n pandemie de mult omenirea.

Părinţii n-au de lucru şi sunt datorii,
Gândesc că nu-i sens să mai aibă copii.
Cu ce să-i hrănească, ce speranţe să dea
Când viaţa le este şi aşa mult prea grea?!

Dar iată povestea aceasta acum!
E linişte-n case, e linişte-n drum.
Nici câinii nu latră. I-aude Covidul.
Se-aude departe, departe, colindul...

Când luna se-nalţă pe cer, vor pleca
Se-apropie 11, amenda e grea.
Dar tot or să vină, cu măşti şi mănuşi,
Să cânte-un colind la ferestre şi uşi.
........................................................
Să spargem pahare! Să cânte colindul!
Şi ducă-se dracuʼ la anul Covidul!
Mulţi ani! Sănătate! Petrecere mare!
Speranţe în suflet şi dragoste-n floare!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aud...

Se-aud în noapte
Vocile duhurilor ce au poposit
În camera de alături.
Centrul pineal şi-a întins receptorii.
Un întuneric zguduitor
Ca un cutremur ivit
Din măruntaiele Căii Lactee.
În rest tăcere şi teamă.
Nimic nu se mişcă în afara noastră.
Uşa întredeschisă aşteaptă să iesă
Umbra lipsită de chip şi de nume.
Ce este dincolo de noi?!
Tic... tac...
Şi liniştea care vorbeşte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii amintirilor

E-acelaşi loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i acelaşi! Iarăşi mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar paşii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am şi uitat de ce-ai plecat, dar ştiu
cum mergi şi cum respiri, îţi ştiu privirea,
deşi ţi-am şters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s paşii tăi şi, sigur, îi confund.
Sunt alţii, mult mai siguri, hotărâţi,
ce visurilor mele corespund.

Nu poţi fi tu, nu-s paşii coborâţi
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!