Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossa părinților celor de dincolo

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează și se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Eu brațele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri și viața-n veci îți aparține,
Acolo unde-i doar lumină și niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre și alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară și nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veșnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce pești de aur a închis
Și mor în neguri mii de vise... Și visele-s de-acum deșarte,
Nu mai există fericire... Lumina flăcării s-a stins.
Pe plaja astăzi numai sânge, înlănțuită-n alge reci
Se risipește-n umbre stanii un albatros înlăcrimat,
Tu, învierilor regină, cu pașii-ți de tăcere treci,
Iar eu, o plajă de păcate, din somnul morții m-am sculat.

Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține,
Osândă-a noastră suferință, clopot zbătându-se în piept,
Icoană-n suflet îmi zâmbește și voal din cetele divine
În falduri moi se-așează-n gânduri și-mi dau putere să te-aștept.
Oh, sărut mâna, dragă tată, în tine gândul mi-e zidit
Și-nmuguresc copac pe ceruri, mereu la sânul tău ivit.
mi-e somnul greu și-n vise iarăși icoana ta s-a zămislit,
Oh, sărut mâna, dragă tată, oh, nici nu știi cât te-am iubit.

Și timpul parcă se oprește, iată, tăcut te-ntorci din drum
Și stelele se sting în noapte și lacrimi cad lângă fereastră,
Te chem, mi-e dor de tine, tată și plâng și singură-s acum,
Îmi pare că, nici eu, de-o vreme, nu mă mai pot simți acasă.
Ridic privirea înspre ceruri și cerul plânge-n ochii mei,
Seninul clipei se îneacă-n vârtejuri stranii și mă dor
Toți îngerii ce mă-nconjoară, apoi mă dor toți anii grei
Care-n iubirea părintească, de-o veșnicie îi măsor.

Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În ochiul plin de suferință secunde, grabnic se succed,
E lacrimă în ochiul Maicii și mama iar apare-n tindă
Doar un fragment dintr-o secundă, apoi ca pe un vis o pierd.
De-acum mi-e inima un clopot și bate plâns ca o chemare,
Mă-ntorc, o arcă rătăcită către aceleași rădăcini,
Din care-am izvorât în timpuri, vlăstar nălțându-se spre soare
Și-am înțeles ce grea e lupta și suferința prin străini.

În universuri se împarte. Se-ndepărtează și se-ntind
Liane, rugi de suferință și trecătoare bucurii,
Cu brațele urzindu-și plânsul, în brațe de lumini cuprind
Oh, drumuri lungi, drumuri de taină pe care ai putea să vii.
Tu, unica icoană-n stare să transformi lacrima-n argint
Și întristarea-n bucurie, la masa eu te invit.
Dă-mi brațul gândurilor tale, speranță vremilor ce vin,
Ca împreună,-n veșnicie, să râdem și să suferim.

Când, mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Când univers, prin universuri fuzionează repetat
Hrănind cu libertatea ființei himere prinse în oglindă,
Când legi și mii de axiome în alte lumi s-au scufundat,
Doar tu ești singura spre care-mi îndrept privirea. Tu, mereu,
Păstrezi și cerul și pământul – un talisman la gâtul tău.
Doar eu sunt unica ta fiică. Și numai tu, tăicuțul meu,
Ești îngerul și libertatea și calea către Dumnezeu.

Eu brațele copilăriei spre tine, mamă mi le-întind
Și păru-n stele croșetat ți-e, lumina fie-ți în privire!
Suntem întregul în repaos, soare arzând și jar mustind
Vulcan de pace și... măicuță, izvor de cânt și fericire.
Trec pași spre casa părintească și șoapte-vânturi ne recheamă,
Viori sub brațele de ramuri, aleile împarfumate,
Să întregim eternitatea, să fim doar noi, iubită mamă,
Precum am fost în astă viață. Doar noi, întâiul pas spre moarte!

Eu brațele copilărie, spre tine, mamă, mi le-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă.
În universuri se împarte... se-ndepărtează și-mi cuprind,
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte...
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține –
Ocean de stele peste care trec lotci de-un timp îndoliate.
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Glossă părinților plecați

Dor de clipă se aprinde
Ca o flacără-n clepsidră,
Sem din cerurile sfinte –
Mama mea apre-n tindă.
Lacrima îmi e mai cald㠖
Izvor sferelor divine,
Când te văd, iubite tată,
Lumea toată-mi aparține.

Dor de clipă se aprinde –
Vreascuri palide de jar,
Focul în mister ne prinde,
Devenim etern amnar.
Cânt de lacrimă și fulger,
Drum de stele căzătoare,
Trece chipul unui înger
Peste-a timpulu oceane.

Ca o flacără-n clepsidră,
Rubiniu și-mbujorat,
Un luceafăr se arată
Peste cerul siefat.
Val de lacrimă-n arginturi,
Pace-n cupe de cristal,
Cerul – lacrimă și cânturi,
Viața – lacrimă și val.

Semn din cerurile sfinte,
Dragoste și resemnare,
Călător, iei aminte
La uitatele canoane!
În scripturi e o porunc㠖
Aproapele să-ți iubești,
Căci nu-i timp să îți ajungă
Adevărul -mplinești.

Mama mea apare-n tind㠖
Vis la margine de zări,
Universul -l cuprindă
Cu a ochiului ninsori.
Ninge flori de tei în lume,
Lumea-n două se desface...
Mamă, unde-ai fi anume,
Ochiul meu etern te place.

Lacrima îmi e mai caldă,
Mai sărac oceanul, azi,
Ți-e cărarea îngustată,
Flamură de taină arzi.
Frământând vulcan de stele
Prelungindu-se-n clepsidră,
Râu de timp, măicuței mele
Eu i-așpune în oglindă.

Izvor sferelor divine –
Taina lumilor cerești,
Tată, totu-mi aparține
Când alăturea îmi ești.
Lacrima-i izvor de miere,
Pâine, trup Dumnezeiesc,
Timp de încolțite stele...
Tată, știi cât te iubesc!

Când te văd, iubite tată,
Lan de grâu îmi e privirea
Și iubirea pâine coaptă...
Relativă-i fericirea?!
Cerul vieții noastre este
Hărăzit a fi, de-acum,
Începutul de poveste,
Taina, capătul de drum...

Lumea toată-mi aparține –
Vânt, pământ, oceane, mări.
Tată, fi-vei pentru mine
Cerul... și apus... și zori...
Toate-n lume-s în schimbare –
Vis, secunde, viața mea.
Pruncul doar părinții-și are,
Cât părinți prunci vor avea.

Lumea toată-mi aparține
Când te văd, iubite tată.
Izvor sferelor divine,
Lacrima îmi e mai caldă.
Mama mea apare-n tind㠖
Semn din cerurile sfinte,
Ca o flacără-n clepsidră
Dor de clipă se aprinde.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau șoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Și ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălțat.
Viața-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o șoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nțeleși deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanț pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri și secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranțe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieții mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau șoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinți și stele,
O durere, un blestem,
Șoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorțire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieții,
Către cer se-nalță-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului șuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Și de-odată s-au sfârșit
Timpul și povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălțăm,
Ființe dragi și vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheață...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viață,
Numai noi am mai venit.

Și ne zbatem în noroi...
Într-o viață trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi urați de noapte bună!

Și ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau șoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Dor de părinți

Când am deschis privirea pentru întâia dată
Se-nfiripa iubirea de mamă și de tată,
Se furișase-n suflet plăpândă și curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de casa-n care treceam peste necaz,
În cuiul din perete ardea lampa cu gaz,
Se frământase coca crească în covată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de curtea-n care ne fascinase jocul,
Mi-ardeau obrajii rumeni, se-mbujorau ca focul,
De geamul casei care-l spărsesem cu o piatră,
Mi-e dor de-o palmă, mamă, mi-e dor de-o palmă, tată.

De frații mei de-acasă îmi este-așa de dor,
Când mama scotea pâinea fierbinte din cuptor
Și-o așeza pe masă la toți să ne-o împartă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Sosise primăvara, pe-afară zburdau mieii,
Mergeam pe la pădure adun ghioceii,
Ți-i dăruiam din suflet cu inima curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

În arșițele verii, la seceriș, pe luncă,
Strângeați recolta pâinii și istoviți de muncă
Vă răcoreați obrazul și fruntea transpirată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Într-un târziu de toamnă cu frunză arămie
Voi culegeați ciorchinii și strugurii din vie
Și-i mustuiați zdrobindu-i în cada din polată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

În iernile cumplite, cu viscol și ninsoare
Vă duceați pe la vite și le dădeați mâncare,
Vă întorceați în casă cu mâna înghețată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

Și v-ați crescut nepoții în lunile de vară,
Iubindu-i și-ngrijindu-i în casa de la țară,
Vor ține mereu minte, nu uită niciodată,
Li-i dor de tine, mamă. li-i dor de tine tată.

V-ați dus apoi pe drumul ce-ntoarcere nu are,
V-a luminat în cale un muc de lumânare,
Așa e legea firii, nescrisă și nedreaptă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

poezie de din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru prunci și părinți

Orice prunc are o mumă,
Orice prunc are un tată,
Mama suferința-i curmă,
Tata-l mângâie și-l iartă.
Mama veșnic grija-i poartă.
Bine-i Doamne să ai mamă!
Ea i-e lacrimă și soartă,
Bine-i Doamne, să ai tată!

Orice prunc are o mum㠖
Ea-i un izvor de bucurii
Suferința ta, copile,
Numai ea o poate știi.
Ea ți-e lacrima și visul,
Ea e pacea, somnul dulce,
Diminețile de vară,
Numai ea ți le aduce.

Orice prunc are un tat㠖
O icoană de lumină,
El, copile, te desfată,
Mângâierea-i e divină.
Mama-n amintiri te poartă,
Ea e înger și balsam,
Tata-i sfânt, ca toți deodată.
Doar un tată pot să am...

Mama suferința-ți curmă,
Rana-ți vindecă mereu,
Rod de bucurii adună
Pentru scump, feciorul său.
Mama-i fluture spre soare,
Te înalță din furtuni,
Liniștea vieții tale
Din privire i-o aduni.

Tata-l mângâie și-l iartă,
Îl ajută când i-e greu,
Îl ajută viața toată
Și îl sprijină mereu.
El e stâlp de rezistență,
Având drept universal
De-a-ți sluji-n eternitate
Iar și iar și iar și iar...

Mama veșnic grija-i poartă,
Ea e flacăra ce arde
Dătătoare de speranță
Zi de zi, noapte de noapte.
Gândul ei etern răzbate
Printr-o stâncă de durere,
Ca un val de libertate.
Mama-i dulce mângâiere!

Bine-i Doamne, să ai mamă,
Fericit vei fi cât ea,
Rugi și lacrimă de ceară
Către cer va înălța.
Fericit vei fi în lume!
Ai o mamă, ea te poartă
În oricare rugăciune,
Spre-a avea o bună soartă.

Ea i-e lacrimă și soartă,
Îi e vis și împlinire,
Ea se-mparte și se-arată
Înger fiecărei zile.
Ea e toc și călimară,
Ea e cânt, poem și vis,
Pentru ea, la drum de seară,
Domnul poarta și-a deschis.

Bine-i Doamne, să ai tată,
El ți-e înger din povești,
Te iubește și te iartă
Totdeauna când greșești.
El ți-e drum de libertate,
Cânt de clopot și izvor,
Vântul pieptul de i-ar frânge,
Tot i-e gândul la fecior.

Bine-i Doamne, să ai tată!
Mama i-e lacrimă și soartă,
Bine-i Doamne să ai mamă!
Mama veșnic grija-i poartă,
Tata-l mângâie și-l iartă,
Mama suferința-i curmă,
Orice prunc are un tată,
Orice prunc are o mumă...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă oceanică

Sirenă cu sânii de jad
Și părul de jar – un vulcan,
Spre soare se-nalță și ard
Vlăstari din copacul-amnar.
În valul de timp sugrumat
Dorm pești de rubin și smarald
Și timpul în noi s-a-ngropat...
Oceanu-i pădure de brad.

Sirenă cu sânii de jad
Și părul de valuri de vis,
La glezna-ți arzândă eu cad
Și plajă să-ți fiu m-am decis.
Ți-aduc coliere de stânci,
Cu alge eu trupu-ți măsor,
Ne-ascundem în cute adânci,
Ne strângem în brațe de dor.

Și părul de jar – un vulcan,
În zări, răvășit curcubeu,
Sub ploi de mesteacăn te am
Aceeași dorință mereu.
Furtună ți-e trupul căzut,
Ocean ți-este trupul... și vis...
O lume de dor te-ai vândut,
O poartă spre cer te-ai deschis.

Spre soare se-nalță și ard
Răniți pescăruși de tăceri...
Se-nalță spre cer și recad
Suave apusuri de seri.
Doar vântul cu glas dantelat
Te-atinge, briză dulceagă.
Eu vreau să te iau de bărbat
Căci îți sunt atâta de dragă.

Vlăstari din copacul-amnar,
Clepsidră de treceri târzii,
O arcă spre marele far,
Lumină din zorii de zi.
Altar de spirale la mal,
Din alge-mpletit și din scoici,
Eu far peste timpuri te am,
Surâsul eternelor doici.

În valul de timp sugrumat
Te am fracțiune de ceas,
De tine, ereu ascultam...
O șoaptă de-atunci am rămas.
Sălbatic sărut ne-a unit,
În zboruri convexe ne-am frânt.
Cu tine, mereu fericiți,
Vom fii și aici, pe pământ.

Dorm pești de rubin și smarald
Pe alb așternut de mătasă
Și-n suflete focuri mai ard...
Lumini ne întoarcem acasă.
Oh, câți mateloți s-au pierdut,
Etern dăruindu-ți iubire.
Tu, mare de foc, nu i-ai vrut.
chemi și mă vrei doar pe mine.

Și timpul în noi s-a-ngropat,
De-acu marea e sângerie,
O lume de vis te-a furat
Și marea-i de tine pustie.
Un clopot îmi bate în gând,
Mi-e inima clopot de vis,
Eu încă mai sunt pe pământ
Etern, pescărușul ucis.

Oceanu-i pădure de brad
Și brazii de-odată cu el
Se pierd în apusuri și ard,
Lumină și focuri pe cer.
Mi-e trupul devreme ciuntit,
Mi-e timpul apus și concav...
Oceanul de jad?! L-am iubit
Mi-e gândul de dânsul bolnav.

Oceanu-i pădure de brad
Și timpul în noi s-a-ngropat,
Dorm pești de rubin și smarald,
În valul de timp sugrumat.
Vlăstari din copacul-amnar
Spre soare se-nalță și ard
Și părul de jad – un vulcan,
Sirenă cu sânii de jad...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă mamei care nu mai vine (de dincolo de noi)

Pe cerul de mătasă, undeva,
Un înger ai și tu, de catifea,
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate...
Unite,-n universuri separate,
Comunicând când ne doboară griji,
Ori când îți pun în gând vreo întrebare,
Când lacrimă din lacrimi, ochii-ți triști,
Îți cată chipul blând printre icoane...

Pe cerul de mătasă, undeva,
Parcă uitând de-a dorului povară,
Apare iar, în vis, măicuța ta...
Simți dulcea-i mângâiere de fecioară...
Și lacrima ți-e miere, grâu și mir,
Chipul din ceață parcă se desprinde,
Ai vrea, alături, fie-ți iar... Amin!
Dar drumurile voastre-s încâlcite...

Un înger ai și tu, de catifea...
Surâsul mamei? Lacrimă ce doare...
Inelul ce pe veci vă va lega,
Ani de izbânzi, clipe de sărbătoare...
În inimi vor rămâne ca un vis –
Simbolul vieții,-al păcii și-al iubirii.
Prin el nedespărțirea v-ați promis,
În drumul spre tărâmul fericirii.

Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate,
Tu ai sorbit în timpuri lacrimi grele
Și mă privești de dincolo de moarte.
O lacrimă închin măicuței mele!
Eu am crescut, dar tu, măicuța mea,
În ochiul meu, cu ochiul tău de-dedată,
mângâi iar cu mâini de catifea,
Plângând măicuță, greaua noastră soartă.

Unite-n universuri separate,
Martor în timpuri al clepsidrei, greu
Am mai furat, decât un ceas din moarte,
Spre-a fi-mpreună numai tu și eu.
Mi-e dor de tine, vreau să-mi fii aproape!
În dulci îmbrățișări să ne-ntrupăm –
Același cer, aceiași munți și ape
Și veșnicia-n viață s-o schimbăm.

Comunicând când ne doboară griji,
Îți simt prezența, mamă, lângă mine,
Te văd în vis și ochii tăi sunt triști,
Îmi ești aproape și îmi dai de știre.
cerți dacă greșesc, cum numai tu
Știai s-o faci... Măicuță, mi-amintesc,
Apoi c-o mângâiere împaci...
De-aceea, mamă scumpă, te iubesc!

Ori când îți pun în gând vreo întrebare
Ce nu-mipace, tu mă faci sper,
Tu-mi dai măicuță-n suflet alinare,
De-aceea-n clipe grele eu te chem.
Tata mi-e lan de grâu, tu mac în floare,
Sărbătorind secundele ce trec.
Pe mine timpul trecerii mă doare,
În drumul către mâine vă petrec...

Când lacrimă din lacrimi ochii-ți triști
mângâia măicuță, eu plângeam
Și mă rugam, măicuță să reziști,
Dar, oh, măicuță bună, mințeam.
Da, au trecut de-atunci atâtea ierni...
Deschizi o ușă uneori, în noapte,
Ori pașii ți-i aud în alte seri,
Ori vântu-mi suflă la ferestre șoapte.

Îți cată chipul blând printre icoane
Privirea mea... Bătrână sunt și eu
Și fiul meu cel mic e astăzi mare
Și traiul mi-e din ce în ce mai greu.
Dar mama mea, bogată sunt de tine!
În alte timpuri, iar ne vom avea,
Căci nu se poate frânge o iubire.
Etern părinți și prunci vor exista!

Îți cată chipul blând printre icoane,
Când lacrimă din lacrimi ochii-ți triști,
Ori când îți pun în gând vreo întrebare,
Comunicând când ne doboară griji.
Unite,-n universuri separate,
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate,
Un înger ai și tu, de catifea,
Pe cerul de mătasă, undeva...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aș vrea fiu cu tine
Și să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aș vrea fiu cu tine
Și să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuțul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat și-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aș vrea fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aș vrea fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinții mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoței, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aș voi, ah, Doamne
mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de (1 decembrie 2018)
Adăugat de AlesiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de tine, mamă (variantă)

Când ești departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.

Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzești.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potolești.

Când ești acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
uit la tine, mamă,
uit ca la un soare.

De când ai plecat, mamă,
Eu nu știu zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.

poezie de (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de îndoliere

Și noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, așa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Și noaptea ca un vis se lasă
Și frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viață,
Tu ai sperat că-ți vei vedea
Copila-n ceasul cel din urm㠖
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ți fie calea mai ușoară...
Oh, iartă-, măicuța mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuță-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm și te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuță prea frumoasă.

Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Și-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuță, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greșit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și-n noapte-i mare jale,
Nu-ți mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îți pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar și iar...
Doar tu știi cum se moare.

Și eu sunt candelă aprinsă
Și lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă și sunt tristă
Și-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îți las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Și cerul plânge, așa i-e vrerea,
Clopotnița răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuță, noapte bună!"
De-acum veghezi tristețea mea
Și vântul suflă-a jale,
Măicuță dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-așezi în palma mea
Și plângi și tu! Și tu ești tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Și doliul se revarsă
Pe cer măicuță... și în gând...
Tu nu mai ești acasă.

În casă e lumina stinsă
Și cerul plânge,-așa i-e vrerea
Și ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Și noaptea ca un vis se lasă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de înmormântare

Ești atâta de departe!
Timpul trece, zi și noapte...
În clepsidră risipite,
Trec aducerile-aminte.
Nu-ți mai amintești, copile,
Nici de frați și nici de mine.
În chilia mea, deodată,
Singură-s și-nlăcrimată.

Ești atâta de departe!
Lacrimile mele, toate
Și năframa, doliul, plânsul,
De când ți-a plecat tăicuțul,
Sunt măicuță, într-o ladă,
Să le ai când vei veni.
Vezi, lacătul din poartă,
La Maria e, să știi!

Timpul trece zi și noapte,
Tu ai rostul tău, măicuță,
Plâng de-un timp, sperând poate
Sub a bradului crenguță,
Umbra pasului meu, încă,
Va rămâne pe pământ,
Ca o ultima avere,
Fiindcă n-am să-ți scriu vreun rând.

În clepsidră risipite,
Cad ca niște cruci de piatră
Gânduri, lacrimi... amintirea
Despre mamă, despre tată.
Dor de dorurile toate
Clopotele. Îngeri trec
Valuri peste timp, copile.
Ca pe tine le petrec...

Trec aducerile-aminte...
Vei veni la parastas?!
A fost ultima dorință
Mamă, care mi-a rămas...
Nu-mi împodobiți mormântul!
Iarbă verde vreau crească
Trupul meu, umbrind pământul.
Doar așa voi fi acasă.

Nu-ți mai amintești copile!
Varsă-o lacrimă străinii...
Ei aprind câte-o lumină...
Pită-mi coc, plângând, vecinii.
Și-amintesc tremurândă
Mi-era mana... Că am dat
Și eu bunilor lor, maică,
Când și ei au înnoptat.

Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești... Bogat
Poți fii, să-ți fie bine...
Tu de-acasă ai plecat!
Rod de lacrimă străbună
Curge-n țarină și-n vin,
Tu te-ai dus orfan în lume,
Scormonind pământ străin...

În chilia mea, deodată,
Pași aud... sau mi se pare.
Văd o umbră la fereastră...
închin... Ce este oare?!
-" Cine ești?! întreb aiurea.
Ce aud?!"
- "Sunt eu, măicuță!"
"Plâng și lacrimile mele
Curg șiroi pe ochi, Lenuță!

Singură-s și-nlăcrimată...
Nu știu, vis e, ori așa,
E vreun gând... Scârțâie ușa!
Intră-n casă cineva.
- Cine ești?! Că nu văd bine!"
- "Biata mea măicuță,-s eu!
Am venit din țări străine
Și am plâns de dorul tău."

Singură-s și-nlăcrimată,
În chilia mea, deodată.
Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești, copile!
Trec aducerile-aminte,
În clepsidră, risipite
Timpul trece zi și noapte...
Ești atâta de departe!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai știu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îți mai văd odată chipul
În nopțile când sunt atât de trist
Și doar din amintirea-ți mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerți
Pe urmă, cu blândețe, să mă ierți
O zi deputea să îți vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încrețită,
Atige-o cu iubirea-ți infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reușit să-ți spun cât te-am iubit.

Acolo unde ești, mai poți să mă privești?
Îmi este dor de tine și știu că mă iubești
Tu mi-ai rămas în inimă și-n gânduri
Și păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ți-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aș vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru pruncii noștri (pentru fii și fiice)

Oh, prunci, să nu uitați, iubirea-i sfântă!
E încrustată-n mâna tremurândă.
În lacrima durerilor de mamă...
Ea nu are hotar... Și nu-i o vamă
Ca să-i oprească curgerea în lume.
Iubirea de părinți e-o plecăciune,
Redevenind și cruce și altar...
Există... și învinge iar și iar.

Oh, prunci, să nu uitați, iubirea-i sfântă!
Este lumină, flacără arzândă,
O blândă adiere în eter,
Drum transcendent, al păcii porumbel,
Vă regăsiți în arderea-i deodată
Când primii pași spre alte lumi vă poartă.
Nu-i cânt mai dulce... strigătul de mamă,
Când, ah, izvor, spre rădăcini vă cheamă.

E încrustată-n mâna tremurândă
Și dăltuită, mâna ta plăpândă...
Râuri ridate,-n lanul auriu
Poartă iubirea mamei pentru fiu.
Fluturi de soare-n curcubeu de sticlă
Spre cer țâșnind, sunt "mame pentr-o fiică".
În arc de ierburi și cununi de stele,
Dansează fii și fiice... Câte semne

În lacrima durerilor de mamă...
Sunt lacrimi strânse veșnic în năframă.
Ce simte-o mamă?! câtă-ngrijorare,
Pentru feciorul ei acuma mare?!
Ce simte oare-o mamă pentr-o fiică?!
O lacrimă spre ceruri se ridică
În chip de rugă și de-nchinăciune,
Căci mama, veșnic, mamă va rămâne.

Ea nu are hotar... Și nu-i o vamă
poată-nchide lacrima de mamă.
În jumătăți se-mparte lumea toată
Când izvorăște dragostea de tată.
Înțelepciune gnostică... chemare
De-a fi etern un răsărit de soare.
Și trupul tot de dragoste vibrează
Și-n el simțim iubirea părintească.

Ca să-i oprească curgerea în lume,
Adormi tăcut! Ți-e viața plecăciune
Și mâna mamei salcie... În piatră
Iubirea de părinți a fost săpată.
Oriunde-ai fii te-ntorci, te cheamă mama.
Tu, prunc plăpând, cuminte, ține seama!
Te cheamă tata – dulce vers de brazi...
Oh, de părinți nu poți să te desparți!

Iubirea de părinți e-o plecăciune,
Ocean de-nvățături, de fapte bune,
Far și opaiț, cuvânt, redeșteptare,
Un roditor pământ, eterna zare,
Lanul de grâu și pâinea-nmiresmată,
În țăstul strămoșesc, în timpuri, copată.
Iubirea de părinți – un răsărit,
Un mac pe cerul vieții înflorit.

Redevenind și cruce și altar,
chem la mine mamă, tată, iar,
Cu buzele fierbinți de rugăciune,
Vin să sărut azi mâinile bătrâne.
Vreau vă șterg și lacrima și noaptea
Și dacă veți zări vreodată moartea
În ochiul mat cu țesături de ceară
Voi fii aici tăicuță, scumpă mamă.

Există și învinge iar și iar
Iubirea de părinți, căci nu-i hotar
țină-n loc iubirea de copii.
Te cheamă clopot viu, oriunde-ai fi...
Universal e-o legătură sfântă
Ce nu se poate rupe, nu se uită.
Iubirea-i primăvara din atom,
Dorința de-a fi prunc, părinte, om.

Există și învinge iar și iar...
Redevenind și cruce și altar.
Iubirea de părinți e-o plecăciune.
Ca să-i oprească curgerea prin lume...
Ea nu are hotar... Și nu-i o vamă.
În lacrima durerilor de mamă.
E încrustată-n mâna tremurândă.
Oh, prunci, să nu uitați! Iubirea-i sfântă!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.

În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ți-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Și-ți curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viață, în iubire și în moarte
Te-ai întrupat. Și-acum, sobor de șoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viață
Și-n râuri lacrimi curg, tot curg pe față.
Ni-i sărăcit și sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere și în tină,
Luceafăr ești, ești vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu ești izvorul și nemărginitul,
Speranța și istoria iubirii
De semeni... Tu ești calea fericirii,
Tu-nmugurești în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte...
Plecarea-ți doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ți-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ți-e sufletul amnar și libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Și te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poți știi vreodată cum se moare!
Trăiești prin noi poveste și poem
Și te așezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Și plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum același univers...
Tu ești Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiți cu har,
Tu ești o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer și rătăcești în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
În taină, în durere și în tină,
În viers și cânt, istorii și lumină.
În viață, în iubire și în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.

Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! știu
îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru el și ea

Ești plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ți reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușind,
Ești umbra ce mă strânge! Atât ești de divină
îmi doresc o viață să ne trezim iubind.

Ești plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Și talpa-ades strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ți-aș clădi palate,
Apoi tăcut m-aș pierde în unduiri de stea.
M-aș avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis și mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Și mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută ești chemare,
Iar eu sunt clipa vieții de vis și alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă -ntregești
Crenelurile vieții... Povești împărătești
Îți stau îngenunchiate. La fel îți stau și eu.
Din sfânta-mpărăție, te voi chema mereu.

Reflux și reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi și-n noaptea asta sălbatică iubită.
alergăm prin vise, desculți, cu noaptea-n plete
Ca-n lanțuri de lumină, chemările ardente,
lege veșnicia la margine de zi,
Și încă-o veșnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie brațul fulger, să-ți pot înlănțui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Țesându-ți giulgi de aur, iubirea vieții mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ți pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veșnicia curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut și plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite și timpul se oprește,
Amară suferință în mine-nmugurește.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viață, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeași melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-așteaptă reapari în zare.
Nu-ți cer decât o șansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ți-adorm în gânduri, un colier de șoapte.

Ești umbra ce mă strânge... Atât ești de divină
Că-n flori de chiparoase te-aș înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ți-aș presăra cuvinte
Și rozele le-aș pune în lacrimi și-n cuvinte,
Ca lumea -nflorească sub ochii mei de stele
Ți-aș da întru mărire alese giuvaere.
Ți-aș da o-ntreagă lume, câmpii și munți și ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

îmi doresc o viață să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ți sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i privești, ți-e teamă
Și în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Privește depărtare și vezi ce mult mă doare!

îmi doresc o viață să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât ești de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătușând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux și reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Ești plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mi-e dor de tine, mamă!

Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...

Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,

Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...

Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.

Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.

Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!

Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...

Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mi-e dor de tine, mamă!

Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...

Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,

Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...

Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.

Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.

Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!

Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...

Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.

Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate aș fi suferit și eu.

Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Și îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o mușcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor și de vis, anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Și iarăși în noapte suspin,
Ascultând poveștile mamei.

Ți-am pus în privire poteci,
Și lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Și flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... și izvor,
În ceruri, văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Și mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu ești singurul vis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuța mea: grădină
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Și frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge fața
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

poezie celebră de (17 octombrie 1994)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Curcubeul" de Grigore Vieru este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook