Glossă de galben

E miere-n grâul copt în lan,
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n suflet, an de an,
E pacea-n marea Românie.
E soarele pe cer lucind
Şi luna fremătând pe cer,
Clopot cu glasul de argint,
Speranţă, vise şi mister.

E miere-n grâul copt în lan
Curgând în râuri de lumini,
Covor de frunze-autumnal
Şi lacrimă de pelerini.
Mulţi şi-au ales ca etalon –
Un semn tacit de gelozie,
Gutuia coaptă, care-n somn
Se-aprinde iar ca o făclie.

E-n pâine vieţii aurie,
Bobul de strugure-n cercei,
Puful suav de păpădie,
Speranţele din anii grei.
E-n galben miere şi iubire,
Zbor lin de păsări de cristal,
Este lumina din psaltire,
Căldură, pace şi amnar.

E miere-n suflet, an de an
Şi-n vene miere curge, parcă,
E seva vieţii doar un val.
Iar noi, aceeaşi veche arcă.
Din fagure, stropiţi cu miere!
Să curgă-n voi ca un balsam,
Silabic, litere şi semne
Şi strângeţi mierea gram cu gram!

E pace-n marea Românie.
Miere din floare de salcâm
Se strânge-n stup – lumină vie –
Mândria de a fi român.
Portal deschis spre alte lumi
La care cerşsetori aşteaptă
La tâmple ninse, sub cununi,
O altă lege, mult mai dreaptă.

E soarele pe cer lucind,
Palat din alte veşnicii.
În umbra lui văd şiroind
Pârâu de pietre aurii.
Sunt sus, pe cer, înspre înalt,
Ascunşi, peştii de aur azi
Şi ninge aur pe-nserat
În munţi încununaţi cu brazi.

Şi luna fremătând pe cer
În gândul meu s-a prăbuşit.
Poate că-i ultimul însemn
Ce în tăceri s-a irosit.
Mă dor la tâmplele de nea
Nămeţii galben-aurii,
Tu vei rămâne-n viaţa mea
Precum o mamă pentru fii.

Clopot cu glasul de argint
Adormi pe portativ – un vis –
O clipă te-ai împotmolit
În firmituri de ametist.
Opal în piept de chihlimbar,
Iubirea azi s-a împărţit
Şi plânge inima de jar
Dorul de clopot tânguit.

Speranţă, vise şi mister
În miere-ascunse astăzi sunt,
Trecând prin foc, trecând prin ger,
Trecând pe cer şi pe pământ.
Mi-e trupul iarăşi cânt de spic
Şi vocea clopot de aramă,
Dar poate că n-aş fi nimic
De n-ai fi tu, iubită doamnă.

Speranţă, vise şi mister,
Clopot cu glasul aurit
Şi luna fremătând pe cer...
E soarele pe cer lucind,
E pace-n marea Românie,
E miere-n suflet an de an
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n grâul copt în lan.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara – poem diamant

Vara –
Grâul copt,
Flori de câmp
Şi maci şi miere,
Cer cu stele, repezi ploi,
Lume plină de mistere.
Luna – palid felinar,
Cer pojar,
Culoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou estival

Norii-s tiviţi cu argint...
Leagăn de vis şi alint...
Picuri de perle în cer,
Taină pierdută-n eter.

Vânt peste gene de ram,
Flori adunate-n balsam,
Cânt de lumină şi vers,
Dor de lumină-am cules.

Miere în lanuri de jar,
Spice în pumnul amnar,
Fulger lucind pe sub gene,
Semne... şi semne... şi semne...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă gustului de pâine

S-au scurs pe pământ,
Din cerul Prea Sfânt,
Din lacrimi de ceară,
Un zâmbet de mamă,
O boabă de miere,
Un vis, o plăcere,
Seninul şi clipa,
De îngeri, aripa.

S-a scurs pe pământ,
Din ceruri zburând,
Dulceaţa din miere,
Lucirea din stele...
Menită-i a fii
Şi pâine şi zi,
Lumină, altar,
Iubire şi val.

Din cerul Prea Sfânt
Văd lacrimi curgând.
Sunt râuri de grâne
Pentru tine, române.
Sunt dulci adieri,
Surâs şi plăceri...
Veniţi, treieraţi,
Ai grânelor fraţi!

Din lacrimi de ceară,
Din gust dulce-amară,
Se naşte deodată
Pâine dulce şi coaptă.
Veniţi, îngenunchiaţi,
Ai grânelor fraţi,
Gustaţi dulcea pâine,
Soră, frate române!

Un zâmbet de mamă,
Un bob de aramă
La al pâinii hotar
Şi miere-n grânar...
Apusul ne doare?!
Vin clipe amare?!
O lacrimă-i pâinea din vatră
Învelită-n ştergare de piatră.

O boabă de miere,
Din pâine, spre stele,
Se-nalţă în rugă...
Ce drumuri apucă?!
Ce semne se-arată?!
Chihlimbărie şi coaptă
E pâinea din ţăst...
Dintotdeauna a fost...

Un vis, o plăcere
Unindu-se lesne
În horă de grâne
Dau gustul de pâne.
E aurul care
Străluce-n hambare
Şi care grăieşte
În veci, româneşte.

Seninul şi clipa,
Tăicuţul, mămica,
Bătrâna postavă,
A stelelor salbă,
A tale sunt toate,
Cu pâinile coapte.
A tale-s române
Şi-aici vor rămâne.

De îngeri, aripa
Se-nalţă... Şi clipa
Se scurge-n clepsidră.
Bunica, din tindă
Îşi cheamă acasă,
Copiii la masă.
Rotundele pâini
Sub muncitele mâini.

De îngeri, aripa,
Seninul şi clipa,
Un vis, o plăcere,
O boabă de miere,
Un zâmbet de mamă
Din lacrimi de ceară,
Din cerul prea-sfânt
S-a scurs pe pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte...
Şi dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Nămeţi de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet şi în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloţi trudind,
Vin pescăruşi iubirea să-şi îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalţă către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri şi prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... şi triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe braţe stele de nisip
Şi cresc în mine stele de cleştar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar şi iar.

Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte
Prin mine trec, reprogramându-şi vrerea.
E rece, e-ntuneric şi e noapte,
Un anotimp de gheaţă-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat şi trist.

Şi dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloţi plângând năvodul vieţii,
Cutremuraţi... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceţii.
Ce braţe reci! Morminte de cleştar,
În chingi de sticlă morţii iar şi-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar şi iar şi iar
Şi trec pescari de vieţi înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Zdrenţe de nea se-aşează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor şi singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Şi ninge flori de gheaţă peste lume,
Şaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeţi de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-şi drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veşnicul declin, nemulţumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care paşii calcă nemilos...
Cu gheţuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viaţă-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposeşti pe trepte de cleştar.
S-a risipit şi s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
Rămâi o clipă-acolo şi-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îţi zic,
Iertare şi dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalţă către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeţi de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina.
Şi dincolo de cer, un singur far,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor de catifea

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Clepsidra care strânge-n noi
Cu pâinea caldă frântă-n două
Şi-al geto-dacilor altoi,
Râuri de miere şi de grâne,
Râuri de stele în betea,
Apusuri cu miros de pâne
Şi răsărituri de bezea,

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Troiene strânse-n călimară,
Poeţi gustând o lume nouă
Când pâinea lor e mai amară,
Pe cer, în dansuri de lumină,
Trec iarăşi fluturi de ninsoare
Şi dorm sub frunze de rugină
Păsări de suflet hrănitoare.

Clepsidra care strânge-n noi
Iubire-n ramuri de cuvinte
Şi floare de mătăsuri moi
Sub a argintului veşminte.
Lumina, ca un crucifix
Ce-mparte zarea în felii,
În noaptea pietrelor de-onix
Şi-n carneoluri rubinii.

Cu pâinea caldă frântă-n două
Se-mparte mierea-n curgeri vii
Şi strânse-n boabele de rouă
Dor sufletele de copii.
Pe cer dorm macii ce-n oglindă
Sunt răni de sângeri pe pământ.
Prin ei a-nmugurit pământul,
Din bobul dulce de cuvânt.

Şi-al geto-dacilor altoi
Dormind cu stelele-n osoar,
În vis, s-a înălţat prin noi
Şi plouă sângeri pe altar.
Suntem a neamului făclii,
Plug şi amnar, al verii cânt,
Ni-i trupul vers de poezii
Pe cel mai preţios pământ.

Râuri de miere şi de grâne,
Câmpii de stele, munţi de jad...
Pe cerul patriei române
Şi sufletele noastre ard.
E vară-n noi şi se prelinge
Vara în ţară, pe poieni,
Cu flori şi stele iarăşi ninge,
Ninge şi azi, ningea şi ieri.

Râuri de stele în betea
Coboară-n argintatul plai,
Frumoasă-i România mea,
Frumos i-e portul şi-al său grai.
Frumoşi sunt oamenii de-aici,
În ei vara s-a cuibărit,
Ia ţesută cu arnici,
Bătrâni ce-n lupte s-au jertfit...

Apusuri cu miros de pâne,
Drumuri de fum pe căi de vis,
M-aplec aici în plecăciune,
Venind din timp la tâmple nins.
Mi-e-n suflet vară şi lumină
Şi în lumină voi muri,
Vară pe românească glie,
Rodind ai României fii.

Şi răsărituri de bezea
Pe-o cruce de mărgăritar,
Să mor tăcut în lumea mea –
O vară fără de hotar.
Ninsori de rouă şi de vis,
Cunună de nămeţi la tâmple,
Căci calea către Domnul zis
Pavată-i doar cu pietre scumpe.

Şi răsărituri de bezea,
Apusuri cu miros de pâne,
Râuri de stele în betea,
Râuri de miere şi de grâne,
Şi-al geto-dacilor altoi,
Cu pâinea frântă ruptă-n două,
Clepsidra care strânge-n noi
Nămeţi de vis, nămeţi de rouă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă fecioarei de cristal

Glossă fecioarei de cristal
Născută din tăceri şi plâns,
Te pierzi în fiecare val...
Alchimic gândul ţi-am pătrus.
Copilărind printre poeţi,
Ai strâns lumină-n călimară
Şi printre verbe de nămeţi
Te-ntorci în fiecare seară.

Glossă fecioarei de cristal...
E alb în jur şi alb e-n tine,
Vin pescăruşii – plâns la mal
Şi-o lacrimă ţi se cuvine.
Mă dor nămeţii de priviri
Şi scârţâie de puritate,
Mă-nţeapă ţurţurii – străini,
Tu iar mă chemi în val de şoapte.

Născută din tăceri şi plâns,
Fragilă şi atât de pură...
Tu tinereţea mi-ai ucis,
Înfometatul colţ de lună.
S-a prăbuşit sub talpa ta
Vulcan din sferele cereşti,
Mister din albă catifea,
Dar tu, în alte lumi trăieşti.

Te pierzi în fiecare val...
Secundă ce ni se arată
Furtună-n cupa de cristal
Şerpuitoare şi perlată.
În râuri de mărgăritar
Treci, o fantasmă, peste cer,
O pasăre cu-aripi de jar,
Mister, mister, mister, mister.

Alchimic gândul ţi-am pătruns,
Te-am dus mireasă, la altar,
În ierni de vis, de nepătruns.
Tu nici nu m-ai privit măcar.
Copaci de nea s-au aplecat
Şi puritatea ţi-au robit,
Mireasă, eu te-am aşteptat,
Ninsoare-n mine-am adormit.

Copilărind printre poeţi,
Pe sânii albi, au nins cuvinte.
Zadarnic astăzi tu mă cerţi,
Zadarnic plângi. Sa iei aminte
Că-mi este braţul de ninsoare
Şi fluturi cresc pe braţul meu,
Cărări cu troienite flori
Eu îţi voi oferi mereu.

Ai strâns lumină-n călimară
Şi printre verbele de nea
Te-ai rătăcit, iubită doamnă,
În aspre ierni de catifea.
Gheţari sub pleoapa de cristal
\Deodată parc-au răsărit.
O arcă şi un marinar
În largul mării s-au ivit.

Şi printre verbe de nămeţi
S-au irosit la tâmple albi...
Fecioară de cristal, mă ierţi?
Soldaţi, mereu atât de albi,
Trudind cu braţele de jar,
Au vrut în braţe să te strângă,
Dar în oceanul de cristal
S-au stins... şi-au început să plângă.

Te-ntorci în fiecare seară
Ninsoare-n mine, infinit,
Te-ntorci, dar viaţa e amară
Iar timpul meu s-a irosit.
Alungă vuietul furtunii!
Sărută-mă! Am să te-aştept.
Eu sunt plus infinitul lumii,
Vreau să te strâng din nou la piept.

Te-ntorci în fiecare seară
Şi printre verbe de nămeţi
Ai strâns lumină-n călimară,
Copilărind printre poeţi.
Alchimic gândul ţi-am pătruns...
Te pierzi în fiecare val,
Născută din tăceri şi plâns,
Glossă fecioarei de cristal.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...
Este târziu şi s-a-noptat
Şi în clepsidră se aştern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini şi stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuţa mea
Şi pe a timpului cărare.

Un gând şi-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori şi vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise şi cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta linişte m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Şi vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar uşor... uşor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată şi aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noştri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aş vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toţi ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis şi muşcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munţi şi văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munţi de jar.
Altar, ceasornic şi popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Şi sufletul ce le-a rămas
În versuri şi poeme, note...

Frâng pita în bucăţi de timp
Şi se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli şi virgini.
Sub un ştergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a aşezat...
Bunica-şi toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăţi de timp,
Colindători prin munţi şi văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând şi-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru prunc şi mamă

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace şi de dor,
În nopţile când încă treci, iar paşii-n gânduri ţi-i măsor,
M-ascund la sânul tău de vis, argint bătând de-acum la tâmple...
Vezi?! De poveşti îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple...
Se sting şi stelele pe cer... Tu, o poveste dintr-un gând,
Eşti nimfă, roză şi mister şi-n suflet veşnic te ascund.
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi eşti lumină,
Iubirea şi cuvântul sfânt ce-mi dau puteri şi rădăcină.

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace şi de dor,
În gânduri şi în vise treci - o aripă bătând în zbor.
Mi-ai primenit către amurg, tăcerea lacrimii cu stele...
Aş vrea s-alerg, să te ajung... În clopot, lacrimile mele
În valuri azi se risipesc. Te-au alungat pribege vânturi,
Iar paşii tăi sălăşluiesc pe fantomatice pământuri.
Îţi ţes poem de borangic şi-n crini îţi rostuiesc iubirea,
Pe sâni, în râuri, pe ilic, îţi încrustez nemărginirea.

În nopţile când încă treci, iar paşii-n gânduri ţi-i măsor,
Când buzele mi le atingi cu palma ta... şi mă-nfior,
Când pieptul munte-i şi-n câmpii se risipeşte, mă aplec,
Şi îngenunchi... Tu, mamă, ştii! Pe ceruri limpezi te petrec.
Sunt jadul brazilor sclipind în ochii tăi, măicuţa mea
Şi-n braţe vreau să te cuprind, o clipă să te pot avea.
Dar... unde oare te-ai pierdut?! De ce-ai plecat? Poveşti de vis
Ţi-aş prinde într-un legământ... Mamă - oh, candelă, te-ai stins!

M-ascund la sânul tău de vis, argint de-acum bătând la tâmple...
Mătănii de mărgăritar, de roze şi de pietre scumpe,
Pe glezna timpului hain se lasă-n valuri de miresme.
Trec, iată, fără-a se opri cocori de voaluri de mirese!
Dac-aş putea te-aş înrăma, istorii să îţi stea în cale,
Să nu mai pleci... În drumul meu să creşti copac bătând în floare.
Dar timpul n-am să-l pot opri. Văd lacrima brăzdându-ţi faţa.
Năframa-i udă... Plâng în somn! Plouă... Ce tristă-i dimineaţa!

Vezi?! De poveşti îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
Să fii copil nu e uşor! Dar nici părinte alb la tâmple...
Acelaşi dor nestăpânit, aceeaşi taină,-aceeeaşi sevă,
Aceeaşi rugă,-acelaşi mit, acelaşi prunc, aceeaşi Evă.
Aceeaşi lege de "a fi" şi zborul spre înţelepciune,
Transcendental, acelaşi gând, dar şi aceeaşi plecăciune.
De-acum, un suflet pustiit s-a frânt în două emisfere
Căci prunc şi mamă rătăcesc prin lume, univers şi ere.

Se sting şi stelele pe cer, tu o poveste dintr-un gând,
În unduiri de salcie, te-apleci în rugi către pământ.
Sunt sângeri prinşi pe braţul tău, privirea-i rană care doare.
Acum că pruncul ţi-e plecat, priveşti pierdut în depărtare.
L-a cucerit pământ străin, în foame şi-a pierdut pământul,
Acolo-ai depărtării spini i-au frânt pe veacuri legământul.
Amară-i maică pâinea lui... Şi lacrima-ţi este amară,
Căci pruncul grabnic ţi-a apus, slujind de-acum în altă ţară.

Eşti nimfă, roză şi mister şi-n suflet veşnic te ascund
Icoană pe un val de cer. "Nu mai văd bine, nu aud!"
Tu îmi răspunzi. Eu te sărutTu iarăşi plângi... Şi plâng şi eu.
Câte mătănii, câte rugi tu ai făcut spre Dumnezeu?!
De câte ori ai adormit cu mine-n gând, măicuţa mea?!
De câte ori plângeam şi eu, dorind să te mai pot vedea!
Credeam că voi veni bogat, dar ce sărac mă simt acum!
Să fiu din nou copil aş vrea... Şi timpul să-l întorc din drum!

Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi eşti lumină,
Un val pe marea fremătând, pe cer, o stea diamantină.
Eşti răsăritul sângeriu, lanul cu maci, cântec de dor,
Pădurea cu înalţii brazi şi apa rece de izvor.
Eşti steagul ţării, neamul meu, crucea ce între veşnicii
Stă ca un legământ nescris. Esenţa verbului "a fi"...
Eşti, mamă, tot ce am mai sfânt, un suflet drag, eşti gândul bun...
Ştiu că în veci te voi iubi, cum ştiu că-n veci voi fii român.

Iubirea şi cuvântul sfânt, îmi dau puteri şi rădăcină,
Mă vor primi la umbra lor, de-acum, secundă de odihnă.
Vântul, arcuş de soc şi jar, îmi va cânta jalea şi dorul...
Vor plânge-n ploi, uniţi pe veci, de-acuma, mama şi feciorul,
Căci fie viaţa cât de grea, în ţară pâinea nu-i amară.
Rămâi, străin ce-ai pribegit! De-acum întoarce-te în ţară!
Şi tu eşti prunc şi ai părinţi! O mamă poate te aşteaptă!
Şi rugi şi lacrimi către sfinţi şi către Dumnezeu îndreaptă.

Iubirea şi cuvântul sfânt îmi dau puteri şi rădăcină...
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi eşti lumină,
Eşti nimfă, roză şi mister şi-n suflet veşnic te ascund...
Se sting şi stelele pe cer, tu - o poveste dintr-un gând.
Vezi?! De poveşti îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
M-ascund la sânul tău de vis, argint, de-acum bătând la tâmple,
În nopţile când încă treci, iar paşii-n gânduri ţi-i măsor,
Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace şi de dor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa florilor de liliac (dedicată Corneliei Georgescu)

E-un cer de flori de vis deasupra mea...
M-afund în amintire şi-n uitare,
Sub simple străluciri de catifea
Din pură şi violacee floare.
Deasupra voal de stele arămii,
Aici, un catafalc de liliac...
Într-un mărgean de noanţe viorii...
Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!

E-un cer de flori de vis deasupra mea,
Cad pe mătăsuri, flori din diademe...
E-o violetă lacrimă de stea,
April ne-mbie cu alese semne.
Privesc din ceruri flori de liliac
Şi plânge liliacul din privire
Români uitaţi, din neamul geto-dac
Căzuţi din timpuri vechi, în nemurire.

M-afund în amintire şi-n uitare,
Mă pierd printre poeme viorii,
Redevenind aceeaşi sărbătoare –
Candoare-n gând şi-n suflet de copii.
Caut norocul iar printre petale,
În floarea albă,-mpăturită-n trei,
Apoi, un vis, alunec în uitare,
Trecând prin anii lungi, pustii şi grei.

Sunt simple străluciri de catifea,
Miros suav, clopotniţă de stele,
Când ochiul universului, concav,
Se-mpiedică de dulce mângâiere.
Nelinişti trec... Prohod de-ndrăgostiţi
Revarsă sentimentele în noapte.
Lucind precum copacii auriţi
De sărutări, îmbrăţişeri şi şoapte.

Din pură şi violacee floare,
Maramă, voal şi rochie ţi-am ţesut
Şi lumea toată azi e sărbătoare,
Iar eu, copac în floare, iarăşi, sunt.
Betea de liliac mi-apasă tâmpla,
De tine, iar mi-e gându-mpodobit,
În mine, purpurie, arde stânca...
Ce trainic şi ce simplu te-am iubit!

Deasupra voal de stele arămii...
Se stinge-n sfeşnic luna aurie
Şi cad din ceruri pleoape viorii
Peste grădina tristă şi pustie.
Copilăria-mi face semn să tac...
Ai apărut în vis ca în oglindă,
Iar eu sunt doar o lebădă pe lac,
O clipă ce spre ceruri se avântă.

Aici un catafalc de liliac...
Rănit mi-e gândul, sufletul şi pleoapa.
Rănit sunt eu... şi-nsângerat, dar tac.
O văd pe mama şi îl văd pe tata!
Stau tufele-nflorite... Nori târzii,
Ascund poteca dinspre liliac.
Doar tu iubito, numai tu o ştii!
Te chem în visul meu, te-aştept şi tac.

Într-un mărgean cu noanţe viorii,
Îmi prind haotic, iar, câte-o iubire.
Cu ochii-n lacrimi te aştept să vii,
Să-mi dăruieşti un strop de fericire.
Dar alte primăveri te-au zămislit
Şi chipul tău, în flori de liliac,
Pe o petală,-n noapte s-a ivit.
Ori poate eu cu dorul nu mă-mpac...

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac
Florile albe, pline de candoare,
Şi eu sunt floare azi, de liliac
Şi zbor spre ţara soarelui-răsare.
M-ascund şi plâng în violete ploi,
Sunt un ocean de violetă stea.
Te chem, te-aştept, iubirea dintre noi,
Ca un ecou, în veci, ne va chema.

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!
Într-un mărgean cu noanţe viorii.
Aici un catafalc de liliac,
Deasupra voal de stele arămii.
Din pură şi violacee floare,
Sunt simple străluciri de catifea.
M-afund în amintire şi-n uitare...
E-un cer de flori de vis deasupra mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de luină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluturen zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă satului natal

E-un sat pe valea Jiului...
Oameni atât de minunaţi,
Purtând simbolul dorului –
Dor de pământ şi dor de fraţi.
În cântecele-i am sădit
Jale de clopot şi de vis.
În suflet ne-au înmugurit
Şi cu lumină-n cer am scris.

E-un sat pe valea Jiului
Şi casa-n care am crescut.
În labirintul timpului,
Lumina vieţii am văzut.
Icoana bunului Iisus,
Copilăria-mi apăra.
Măicuţă Sfântă, Tu, de sus,
Ştiai, plângeai de soarta mea.

Oameni atât de minunaţi,
Mi-au luminat cărările.
Mătuşi, părinţi şi cei doi fraţi
Îmi alinau durerile.
Eu am crescut, m-am înălţat...
Altar bisericii din sat,
Amnar, opaiţ, urmaş, bărbat
Acum cu toţi m-aţi renegat...

Purtând simbolul dorului,
M-aplec... Sprânceana gândului,
Purtând în ochi lacrimi de Jiu.
Înnourat sunt... şi-i târziu!
La Valea Stanciului în sat,
Tărâm atât de minunat,
Hore şi sârbe ne-au unit.
Copilărind, m-u primenit...

Dor de pământ şi dor de fraţi...
Âmi văd strămoşii îmbrăcaţi
În ii cum au purtat străbunii,
Privind la cumpăna fântînii.
Pe tata-l văd, pe mama mea.
Se zbate-n mine lacrima.
Se-nchide cerul ca o pleoapă
Ş dorul de trecut se-ngroapă.

În cântecele-i am sădit
Grâne şi maci când am venit.
Dar iată, azi, păduri şi ape,
Cu amintiri vor să mă-ngroape.
Se-aude-un corn sunând a jale,
E vremea de înormântare...
Furtuni în clopot... Trec feciori!
Plecăm, la tâmple cu ninsori.

Jale de cântec şi de vis...
În ceasul timpului nescris,
Prin cuvântări de lacrimi trec
Alte secunde... Am să plec.
Întunecarea-i tot mai grea,
Îngerii doar vor lumina
Al vieţii şi al morţii chin
În somnul meu de veci... Amin!

În suflet ne-au înmugurit
În candele, ramuri de mirt,
Părinţii – ramură de brad
Şi-n plete stelele le ard.
Pământ de vis, prin văi şi munţi
Ţi-au alergat copii desculţi.
Şi ţi-au înmugurit la geam
Strămoşii, prinşi pe-acelaşi ram.

Şi cu lumină-n cer am scris
Petec de jar. Am plâns în vis...
Apoi tăcerea s-a lăsat...
Cu amintirea am plecat.
Trecut e-n mine şi-n amurg...
Se lasă pleoapele de plumb.
Scârţâie cumpănă fântânii,
Căci m-au chemat la ei străbunii.

Şi cu lumină-n cer am scris...
În suflet ne-au înmugurit
Jale de clopot şi de vis.
În cântecele-i am sădit,
Dor de pământ şi dor de fraţi,
Oameni atât de minunaţi,
Purtând simbolul dorului...
E-un sat pe valea Jiului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în nefiinţă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)

Şi stelele se sting... Şi anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi şi clipe, taină şi visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viaţa a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar şi jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieţii tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ţi aduce-n dar,
Lumina cea din veşnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îţi slujesc.
Te-ai dus – o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer şi scrie. Da!
Îţi plânge de durere litera.
Şi dincolo de lume sunt poeţi,
Actori şi stele, oameni eminenţi...
Însă aici, noi toţi vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îţi va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toţi cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredeleşte iarăşi zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai eşti. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului şi ai mamei)

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de speranţă

mi-au crescut în suflet muguri de speranţă
se hrănesc cu iubire cu vis din astral
înălţaţi spre azur nu ştiu de discrepanţă
sorb seva luminii pe arbori de cristal.

privesc numai spre soare cu cutezanţă
fremătând sub piele dorul ancestral
mi-au crescut în suflet muguri de speranţă
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.

rădăcini de gânduri cu augustă substanţă
se unesc cu glia la modul ideal
doina sângelui în sublimă nuanţă
am cules-o cu ardoare din noaptea de opal.

mi-au crescut în suflet muguri de speranţă
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna de pe cer

Îţi promit că ies la noapte, sus pe cer
Să caut luna, ce se ascunde-n nori
Şi, dintre mii de aştri călători
O să ţi-o aduc, golită de mister.

Din razele pe care le va geme
O să îţi ţes o scară fermecată
Pe care să te urci, frumoasă fată,
Spre alte înălţimi ce-or să te cheme

De va fi timp, pe-acolo prin înalt
Îţi voi culege şi un buchet de stele
Să înţelegi, uitându-te la ele,
Că eşti de necuprins, că eşti de neuitat

Din luna de pe cer, şi stele, şi comete
Luminei care eşti o să-i aduc lumină
Şi poate că atunci, firească şi deplină,
Iubirea mea va şti o clipă să te-mbete

poezie de Constantin Cucu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru alb

În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar şi taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Şi-am plâns înspre apusul serii.

În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Şi dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naştem pe pământ.

A nins în sute de poeme,
A nins în toc şi-n călimară,
Împodobiţi cu diademe,
Lucesc copacii iar, afară.
Troiene lungi de adjective
Din cerurile sfinte ning,
Nu mai există-alternative.
E iarnă iar şi iar e frig.

Mă-ndrept spre-al vremilor catarg...
A nins la tâmple şi în noi.
Mi-am prins al zilelor şirag,
Mă-ntorc prin timpuri, înapoi.
În mine, focuri simt arzând
Şi sunt opaiţ lucind pe cer,
Rugină-n frunza tremurând,
Sunt o secundă de mister...

Flamură-aprinsă de la stele
Şi vatră altor veşnicii...
V-aştept aici! Am să las semne
Iar, pe copacii ruginii.
La tâmple, neaua îmi îngheaţă.
Trecuta clipă din clepsidră,
În moarte, fie-mi ca şi-n viaţă,
Candelă-aprinsă în firidă!

Mi-e trupul jar şi taina vis,
Sunt brad împodobit cu stea,
Colindă, poarta mi-am deschis,
Să fiu cu voi, măicuţa mea.
Din ceru-mpodobit cu flori,
Ninge în mine flori de măr,
În viaţă suntem călători,
În moarte, fluture în zbor.

Altar pe cântecul durerii...
În râuri, peştii de argint,
Aleargă înspre faptul serii...
La tâmple, alb de timp, smerit,
M-aplec şi îngenunchi. Pământul,
De dor, mi-e frate-n suferinţi
Şi plânge-n literă cuvântul,
Români, români nefericiţi...

Cu străluciri de jar am scris
Pe coala verbelor nescrise.
Întreaga viaţă este-un vis...
Şi oamenii trăiesc din vise...
Suflet pudrat cu fericire
De taină şi dumnezeiesc,
Ne naştem încă din iubire...
Eu în iubire-ncărunţesc.

Şi-am plâns înspre apusul serii,
Cu slove româneşti de dor...
Am plâns în seara Învierii,
Am plâns pe steagul tricolor.
Mi-e portul, ia şi opinca,
Iţarii şi ştergarul, nins,
De când eram doar atâtica,
Întâiul scut, întâiul vis...

Şi-am plâns înspre apusul serii,
Cu străluciri de jar am scris.
Altar pe cântecul durerii,
Mi-e trupul jar şi taina vis.
Flamură-aprinsă de la stele,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg.
A nins în sute de poeme...
În calendarul nostru-i alb...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vetrei strămoşeşti

Mătăsuri de lumini se lasă
Şi zarea-i floare de cireşi,
Mă-ntorc copil, măntorc acasă,
În lumea noastrăde poveşti.
E cerul literă-ncrustată
În sufletul şi-n viaţa mea,
Te-aştept cu inima curată,
În veci eu te voi aştepta.

Mătăsuri de lumini se lasă
Şi umbre-mi joacă în priviri,
Am scris, plângând, din viaţa noastră,
De lacrimi şi dezamăgiri.
Şi cerul şi-a deschis corola
Şi pleoapa, în vulcani si-a stins
Întâia literă din hora
Ce ca o torţă s-a aprins.

Şi zarea-i floare de cireşi
Cuvânt de miere şi lumină.
În ochii tăi atât de trişti,
Eu sunt o lacrimă virgină.
Să-ţi sorb cu sărutarea mea
Durerea vieţii-ngenunchiate,
Că am plecat, mă poţi ierta...
Dar nu atâta de departe...

Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă,
Ispitele se risipesc,
Aici e viaţa mai frumoasă
Şi plaiul rai dumnezeiesc.
Aici sunt îngeri... Şi lumina
Se-mparte în felii de vis,
Aici ni-i litera şi tihna,
Aici să mă întorc mi-i scris.

În lumea noastră de poveşti
Trec iarăşi cete de copii.
Pe cer, copile,-ai să citeşti!
Pe cer, copile, ai să scrii!
Să plângi cu lacrimă de jar
Iubiri pe pita românească.
Străbunii te aşteaptă iar,
Căci multe au să-ţi povestească...

E cerul literă-ncrustată
Şi-n stele – muguri aurii
Luceşte mierea adunată...
Eu te aştept, tu nu mai vii.
Clepsidra,-n A. D. N-ul clipei
A stins şi ultima speranţă
Şi fâlfâirile aripei,
În vise dulci, s-a-ntors la viaţă.

În sufletul şi-n viaţa mea,
În timp şi-n cumpăna fântânii,
Am strâns ciorchini iubirea mea,
Am strâns alături toţi românii.
Şi pas cu pas, către strămoşi,
Am adunat lumini şi datini
Şi anii mei cei mai frumoşi
Şi taina nerostitei patimi.

Te-aştept cu inima curată,
Cu vin, cu pâine şi cu sare,
Cu dor de mamă şi de tată,
În zilele de sărbătoare...
Te-aştept, român din alte zări!
Mi-e astăzi ia-nsângerată...
La tâmple mi-au căzut ninsori
Şi rădăcina mi-e tăiată.

În veci eu te voi aştepta –
O candelă arzând în noapte,
Peşchiru-n care mama mea
Ne învelea pâinile coapte.
Să fi icoana lui Iisus
Şi-ngenuncherea celui care,
De dorul ţării sale-a plâns
Bocet prelung de-nmormântare!

În veci eu te voi aştepta!
Te-aştept cu inima curată.
În sufletul şi-n viaţa mea,
E ceru literă-ncrustată.
În lumea noastră de poveşti
Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă
Şi zarea-i flaore de cireşi...
Mătăsuri de lumini se lasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi laşi...

Să-mi laşi inima ta
Sprijinită de taina prăpastiei
În care te-am căutat ani la rând.
Bolnavă de tine, suspinam cu fiecare
Adiere...
Privire de miere
Şi cer de maci
Străluceau pe cerul ochilor dragi...
Erai un "coppy-paste Prometeu"!
Ca mustul împăcării
Voi trece
Prin învolburatele ape...
Vreau să te am mai aproape...
Vor renaşte vulcani în inima mea,
Fi-voi numai a ta!
Îngenunchi la margini de cer
Şi voi fii râu de lumină
Ce-ţi izvorăşte în palma crăpată
De neputinţa mângâierii...
Oh, nimfă divină!!!
Spre moarte mă voi întoarce mărgăritar
Şi clopot de jar...
Numai să treci
Chiar şi-n somn,
Printre genele mele murdare
De dor de-mpăcare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de ziua ta, erou născut de Românie

(Dedic acest poem Nanei Ileana Filip, născută în ziua de 1 Decembrie)

Sunt plămadă sfântă acestui pământ,
Mă înalţă ţara, ţara m-a născut!
35 de stele, pe cer strălucesc,
Scumpă Românie, ţară, te iubesc!
Învelit mi-e pieptul cu alai de grâne,
Soare blând şi miere, dragule române...
Sângele se lasă în cascade calde,
Dragostea de ţară, blând vulcan, mă arde.
Cerul ce se-ntinde ca un vis, e-al meu!
Ţara mă iubeşte, ţara sunt chiar eu.
Cântec de biserici către Dumnezeu,
Clopotul cântării e-n sufletul meu.
Pieptul scut îmi este - steagul tricolor.
Soră-s pentru oameni fără ajutor,
Horă a unirii, ie şi ilic,
Un cuptor de pâine, din tot câte-un pic.
Cumpăna fântânii, sânge strămoşesc,
Viaţă, libertate, plai duhovnicesc.
Clopot de dreptate, spirit de dreptate,
Un petec de ţară, un izvor în moarte,
Imn şi dor de glie, graiul românesc.
De aceea ţară, scumpă Românie,
Veşnic, ca pe-o fiică, am să te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!