Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossă oceanică

Sirenă cu sânii de jad
Și părul de jar – un vulcan,
Spre soare se-nalță și ard
Vlăstari din copacul-amnar.
În valul de timp sugrumat
Dorm pești de rubin și smarald
Și timpul în noi s-a-ngropat...
Oceanu-i pădure de brad.

Sirenă cu sânii de jad
Și părul de valuri de vis,
La glezna-ți arzândă eu cad
Și plajă să-ți fiu m-am decis.
Ți-aduc coliere de stânci,
Cu alge eu trupu-ți măsor,
Ne-ascundem în cute adânci,
Ne strângem în brațe de dor.

Și părul de jar – un vulcan,
În zări, răvășit curcubeu,
Sub ploi de mesteacăn te am
Aceeași dorință mereu.
Furtună ți-e trupul căzut,
Ocean ți-este trupul... și vis...
O lume de dor te-ai vândut,
O poartă spre cer te-ai deschis.

Spre soare se-nalță și ard
Răniți pescăruși de tăceri...
Se-nalță spre cer și recad
Suave apusuri de seri.
Doar vântul cu glas dantelat
Te-atinge, briză dulceagă.
Eu vreau să te iau de bărbat
Căci îți sunt atâta de dragă.

Vlăstari din copacul-amnar,
Clepsidră de treceri târzii,
O arcă spre marele far,
Lumină din zorii de zi.
Altar de spirale la mal,
Din alge-mpletit și din scoici,
Eu far peste timpuri te am,
Surâsul eternelor doici.

În valul de timp sugrumat
Te am fracțiune de ceas,
De tine, ereu ascultam...
O șoaptă de-atunci am rămas.
Sălbatic sărut ne-a unit,
În zboruri convexe ne-am frânt.
Cu tine, mereu fericiți,
Vom fii și aici, pe pământ.

Dorm pești de rubin și smarald
Pe alb așternut de mătasă
Și-n suflete focuri mai ard...
Lumini ne întoarcem acasă.
Oh, câți mateloți s-au pierdut,
Etern dăruindu-ți iubire.
Tu, mare de foc, nu i-ai vrut.
Mă chemi și mă vrei doar pe mine.

Și timpul în noi s-a-ngropat,
De-acu marea e sângerie,
O lume de vis te-a furat
Și marea-i de tine pustie.
Un clopot îmi bate în gând,
Mi-e inima clopot de vis,
Eu încă mai sunt pe pământ
Etern, pescărușul ucis.

Oceanu-i pădure de brad
Și brazii de-odată cu el
Se pierd în apusuri și ard,
Lumină și focuri pe cer.
Mi-e trupul devreme ciuntit,
Mi-e timpul apus și concav...
Oceanul de jad?! L-am iubit
Mi-e gândul de dânsul bolnav.

Oceanu-i pădure de brad
Și timpul în noi s-a-ngropat,
Dorm pești de rubin și smarald,
În valul de timp sugrumat.
Vlăstari din copacul-amnar
Spre soare se-nalță și ard
Și părul de jad – un vulcan,
Sirenă cu sânii de jad...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Glossă cu și despre timp

Se scurge tăcerea-n clepsidră
Și ninge în noi liniștit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile – flamură ard.

Se scurge tăcerea-n clepsidr㠖
Și timpul – un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Și riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde – un vis, omenirea
Și totuși nimic nu-i schimbat...

Și ninge în noi liniștit...
La tâmple nămeți de lumină,
Căci timpul mai arde mocnit
Sub râuri de hrană divină.
Ni-i dor de apus! Răsărit,
Ni-s penele arse de dor
Tristețea în noi a-ncolțit,
Săruturi și flori ne-mpresor...

Azi chipul reflectă-n oglindă
Un fals imperfect, un poem.
Nu-s brațe, etern cuprindă
Ascunsul, uitatul infern.
Și picură-n umbre tăcerea
Și cerul se frânge-n felii,
Vuiește-n furtună durerea...
Coboară în suflet stihii.

Un suflet, un gând obosit...
O linie frântă închisă
Și timpul de-acum s-a oprit –
O ultimă flacără... stinsă...
Un clopot bătând vinovat,
Ca inima-n pliuri de ape,
Spre cer, ca un vis a migrat...
Acum e atât de departe!

Se nasc chihlimbare la tâmple,
În inimi secundele mor,
De lacrimă pleoapele-s ude,
Prieteni, de voi ne e dor!
În valuri de stele se-afundă,
Se-afundă etern în uitare,
Lumina și viața pierdută...
Atunci vom afla că se moare...

Se zbate o frunză de jad...
Perdele-n liane de flori,
Se-ascund și-n mătanie cad...
O lume de vis și de ploi...
Și timpul ne ninge în gând
La tâmple iubirile ard,
Ne-ntoarcem acasă pământ
Ne-ntoarcem tăcut printre noi...

Trec îngeri cu plete cărunte,
Cărări în păduri de argint,
Trec oameni cu stele la tâmple...
Se-aude un cânt de alint.
Pornește alai de secunde
În timpuri de timpuri oprite
Și timpul în noi se ascunde,
În nunți de aduceri-aminte.

Gutuile – flamură ard,
La geamuri obloanele-s puse
Și pleoapele-s umbre ce cad
În timpuri de timpuri ascunse.
În stâncă de-acu ne-ntrupăm,
Ni-i plânsul ocean de cuvinte,
Un Sfinx, din prezent evadăm
Și plângem... și plângem cuminte!

Gutuile – flamură ard,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Se zbate o frunză de jad,
Se nasc chihlimbare la tâmple.
Un suflet, un gând obosit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Și ninge în noi liniștit...
Se scurge tăcerea-n clepsidră...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de verde

Lumânărele verzi se-nalț㠖
Ocean de verde-n munți de jad,
Ocean de vis, ocean de viață
Când în adâncuri stele ard.
Ocean de verde pe câmpie...
Primăvăratic încolțesc
Oglinzi de stele-n verde glie,
În dulcele grai românesc.

Lumânărele verzi se-nalță
Și ard în vis păduri de jad,
Pădurea iarăși prinde viață
Și-n noi cresc rugile de brad.
S-a răsturnat în valuri cerul
Și val de verde m-a cuprins.
Deodat' -nvăluie misterul
În vaiete de clopot stins.

Ocean de verde-n munți de jad,
prinde-n vraja lui deodată,
Cercuri concentrice mă ard
Și redevin pădurea toată.
Sub ploaia rece de smarald
nasc un răsărit de lume
Și-n noi lumânărele ard
Ca într-o dulce plecăciune.

Ocean de vis, ocean de viață,
Templu de verde, sfântul schit,
Pe toți românii îi învață
Demn a trăi, dar și smerit.
Privind spre marea ta câmpie,
Ascultă-ndemnul cel străbun:
Pădurea-i pururi reverie,
Al pruncilor și-al vost' plămân.

Când în adâncu-i stele ard
Și chipu-n ceruri se-oglindește,
Când brazi, în suferință cad,
Român, gândește românește!
Vin cioclii sufletul -l ia,
Trec tapinari cu arma-n mână,
Uitând că rădăcina sa
E trup de nație română.

Ocean de verde pe câmpie,
Ocean de lacrimi verde crud...
Când cresc păduri de poezie,
Voi ați lăsat pădurea nud?!
Distrugeți faună și floră
Și vă ucideți repetat...
Prindeți-vă în verdea horă!
Aveți atâtea de schimbat...

Primăvăratic încolțesc
Copaci în noi – băieți și fete.
Se nasc pe plaiul românesc,
Destinul crud să și-l aștepte.
Și pică lacrimă de jad...
Copaci din sevă o adună
Și în coroane stele ard
Sclipind sub razele de lună.

Oglinzi de stele-n verde glie...
Copaci coroanele-și unesc,
Stăpâni în marea Românie,
Românii fericiți trăiesc.
Păstrăm în seva românească
Cenușa neamului român.
În veci românul trăiască
Și fie-n țara sa stăpân!

În dulcele grai românesc,
În râuri, curg râuri de miere.
Român, pe brațe brazi îți cresc
Falnici nălțându-se spre stele.
Român cu rădăcini aici
Și tricolor pe brațe-stânci,
Cu ii țesute cu arnici,
Ai în privire răni adânci.

În dulcele grai românesc,
Oglinzi de stele-n verde glie,
Primăvăratic încolțesc.
Ocean de verde pe câmpie...
Când în adâncu-i stele ard,
Ocean de vis, ocean de viață,
Ocean de verde- munți de jad...
Lumânărele verzi se-nalță.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pojar

Pojar sub verdele de jad...
Desupra ploi de stele ard
Și din adâncuri de vulcan,
Prohod de vise și de ani.

Din veri de vis m-am înălțat
De vară, spre a fi bogat
Și-n rod de ploaie renăscut
Revin cuvânt pe-acest pământ.

Sunt spic de grâu ori trandafir,
Mi-e plânsul cânt și vals sublim
În zâmbete m-am întrupat,
Sunt vară cu adevărat.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa copacilor înfloriți

Ne crește primăvara-n suflet
Și primăvară-i pe pământ.
Zbor într-al vânturilor vuiet
Eternul fluture de vânt.
Mi-e brațul ramură de stele.
Pierdut în nopți de diamant,
Copac cu rod de peruzele,
Adeseori m-aplec și ard.

Ne crește primăvara-n suflet.
Copaci de jad, la tâmple goi
Înmuguresc. Suntem un cântec
În rapsodia lor de ploi.
De-acum cerneală de petale
Zidește litera-n cuvânt.
Nici suferința nu mai doare.
Doar fluturi în privire sunt...

Și primăvară-i pe pământ...
Și-n noi, de-acum, e primăvară.
Cad ploi de vis din cerul sfânt,
Pe cap mi-am pus nouă maramă.
Trec prin privire suliți verzi,
Smaraldice catapetesme...
La malul mării desenezi...
Argint de vrajă luna țese.

Zbor într-al vâturilor vuiet,
Un fluture fără aripă,
Iubire-mi picură în suflet
Și din iubire se-nfiripă
Altar de neștiute plângeri,
Sobor de îngeri și petale.
Născuți am fost spre-a naște îngeri
Și-a deveni mărgăritare.

Eternul fluture de vânt,
În noi, trudind, și-a strâns coconul.
E primăvară pe pământ
Și ne-a iertat Mântuitorul.
De-acum e-o ningere de flori...
S-au coborât din cer petale,
Narcise, zâmbete, bujori,
Vis, liliac, mărgăritare.

Mi-e brațul ramură de stele...
Mi-au răsărit pe sâni castani,
Mă pierd în valuri de dantele,
În arca zecilor de ani.
În coliere de liane
O iederă -nalț spre cer.
E azi în mine-atâta soare!
Dar lacirmă de stea te chem...

Pierdut în nopți de diamant
Mi-e tocul – lacrimă albastră
Și roză, azi, la tâmplă,-ți cad.
Tu ai ucis iubirea noastră.
Veghez asupra unui mort...
Tu l-ai pierdut printre poeme.
Tu mi-ai lăsat, așa socot
Decât uitare și durere...

Copac cu rod de peruzele,
Un armistițiu ne-a unit.
Eu mă înalț de-acum spre stele,
Tu-n noaptea neagră i fugit.
Azi cade lacrimă de frunză...
Am primăvara în privire!
Nu voi putea stau ascunsă,
Căci vezi, mustesc de fericire!

Adeseori mustesc și ard –
O candelă în nopți târzii,
Copac cu frunzele de jad,
Dor de părinți și de copii.
Veniți și stați la umbra mea
Colindători de suflete!
Poartă spre cer mi-e inima...
Fiți voi prinos de dragoste!

Adeseori m-aplec și ard,
Copac cu rod de peruzele,
Pierdut în nopți de diamant.
Mi-e brațul ramură de stele.
Eternul fluture de vânt,
Zbor într-al vânturilor vuiet
Și primăvară-i pe pământ.
Ne crește primăvara-n suflet!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă munților Carpați

Poartă pe trupul lor păduri de jad
Și în privire stelele le ard,
În vene râuri, aur și țiței...
Și-adăpostesc fiii-n anii grei.
Sunt literă pe pagini de istorii,
Scânteietori încununează zorii,
Pe umeri rubinii apusuri poartă,
Dar azi sunt clopot, lacrimă și șoaptă.

Poartă pe trupul lor păduri de jad,
Mândrii străjeri pe trepte de bazalt,
Lumina și curajul de-a răzbi
În nopți de zgură și în tristă zi.
Biserică zidită peste veac
Și rugă pentru neamul geto-dac...
Vezi cum se pleacă stelele din cer
Și apele la munți iertare-și cer!

Și în privire stelele le ard...
La tâmple de ninsoare stele cad
Oh, vântul suflă! Șoaptele de sânger
Poartă în ele-o aripă de înger.
Pe frunte râu de miere se revarsă
Iarna îi vezi gătiți ca o mireas㠖
Betele argintate au în poale,
Sandale de luceferi la picioare...

În vene râuri, aur și țiței,
Pentru ai țării noastre pui de lei,
Verde cetate, templu și altar
Dându-se țării românești în dar.
Zidit în oseminte de străbuni
Întru zidirea fiilor români.
Ei poartă denumirea de Carpați,
Sunt fii, nepoți, părinți, copii și frați.

Și-adăpostesc fiii în anii grei,
Sihaștrii, oameni simpli, semi-zei
Și bogății, dar și secrete care
S-au risipit cândva în neagra zare.
O cheie-a universului – Carpați –
Sunt trinitatea, viața, cei trei frați...
Pe căi de vis istoria îi poartă,
Cuminți și triști, ei fiii își așteaptă.

Sunt literă pe pagini de isorii,
Pătrund apusul și sărută zorii...
Pe frunțile de brazi, la tâmple-timp,
S-au întrecut cu muntele Olimp.
Măreți, frumoși, sidef purtând pe creste,
Sunt pentru toți românii o poveste.
Sihaștrii-n robe de ani grei și lungi
Sub bărbi de spumă poartă cute-adânci.

Scânteietori încununează zorii
Și-n case, în alaiul sărbătorii
Atât de mult dorite de copii,
Sunt simbol viu, prinos de bucurii.
Din munți izvor de verde și de pace
Ce ochiului și minții noastre place.
Țâșnesc din el, de jad, lumânărele
Apoi se-nalță mândru către stele.

Pe umeri rubinii apusuri poartă...
Chihlimbării poeme se arată
Ei, metamorfozați în firi semețe
Etern sădiți în timp, ne dau binețe.
Sub sâni de foc, vulcani țâșnesc în noapte
Și-atunci când timp, de timpuri se desparte,
Cu adieri de îngeri ne desfată,
Purtând parcă pe brațe lumea toată.

Dar azi sunt clopot, lacrimă și șoaptă,
Pădurea lor de brazi, înmiresmată,
Voal fin uitat din dans de amazoană,
Tămâie, smirnă și etern fecioară,
Așteaptă cerbi în vis să poposească
Pe dulce rochie, verde, de mireasă.
Oh, lasă-mă să-ți dorm la tâmple lin,
Să-mi fie viața brad semeț... AMIN!

Dar azi sunt clopot, lacrimă și șoaptă...
Pe umeri rubinii apusuri poartă.
Scânteietri, încununează zorii,
Sunt literă pe pagini de istorii
Și-adăpostește fiii-n anii grei,
În vene râuri, aur și țiței...
Și în privire stelele le ard,
Poartă pe trupul lor păduri de jad...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de sfârșit de vară

Ascultă! Cântă chitara
Și codrul vuiește de plâns,
Pleacă, oh, pleacă și vara
Și păsări și vise și râs.
Se-aprind sub jăratice ploi,
Focuri de frunze și teamă,
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Schimbăm fericirea în dramă.

Ascultă! Cântă chitara
Și păsări se-nalță spre cer,
Se pierde în cețuri și vara,
Sub umbre de vis și mister.
O flacără-i vara și arde
În rugi de tăceri și dorinți...
E azi atât de departe,
Iar noi suntem triști și cuminți.

Și codrul vuiește de plâns,
Se-ascunde în ochiul de jar
Și soarele iar a apus
Și curge un râu diafan.
E râul cu pești de argint,
E râul cu valuri de miere.
Sub pleoape, târziu adorit,
Simt frunza din ramuri cum geme.

Pleacă, oh, pleacă și vara,
Mătăsuri de taină și jar,
Chihlimbărie și rece,
Toamna se-apropie iar.
Copaci ruginii peste deal
Și rod de gutui aromate,
E toamnă în suflete iar
Și vara-i atât de departe.

Și păsări și vise și râs...
Un râu în aval ai plecat
Și fluturi de stele am strâns
Și vară, din nou te-am iertat.
În cupa trecutelor zări,
Un "X" călător și stingher,
Un vuiet de plâns și ninsori,
M-am pierdut și eu în eter.

Se-aprind sub jăratice ploi
Azi clipe și vreascuri de vară,
Rămânem tăcuți amâdoi,
Ne-ascundem la margini se seară.
Un râu spre aval te tot pierd,
Oh, vară, dereme-ai plecat!
Zadarnic te chem și te iert,
Zadarnic mereu te-am iertat...

Focuri de frunze și teamă,
Poem-razelit reclădesc,
Cad ploi de cenușă și-aramă,
Tăcut, peste trupul lumesc.
Trec îngeri aripa să-și 'moaie
În arșița verii târzii,
Să uite durere din ploaie
Și nopțile iar vineții.

Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Un gând reumatic ne doare,
De sângeri, uitatele ploi,
Aleargă mereu după soare.
Ciorchinii de stele cobor
În casele slab luminate,
Oh, vară, de tine mi-e dor
Și plâng după tine în noapte.

Schimbăm fericirea în dramă,
Inundă vulcanice ploi,
Pădurea-n copaci de aramă,
Sfielnic se-apleacă spre noi.
Cioplitele umbre îngână
Un cântec cu versul ciuntit,
Pădure, pădure bătrână,
Mereu, tot mereu te-am iubit.

Scimbăm fericirea în dramă,
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Focuri de frunze și teamă
Se-aprind sub jăratice ploi.
Și păsări și vise și râs...
Pleacă, oh, pleacă și vara
Și codrul vuiește de plâns.
Ascultă! Cântă chitara...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte...
Și dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Nămeți de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet și în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloți trudind,
Vin pescăruși iubirea să-și îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalță către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri și prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... și triumfar.
Vin îngerii cărarea -mi arate.
Îmi prind pe brațe stele de nisip
Și cresc în mine stele de cleștar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar și iar.

Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte
Prin mine trec, reprogramându-și vrerea.
E rece, e-ntuneric și e noapte,
Un anotimp de gheață-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat și trist.

Și dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloți plângând năvodul vieții,
Cutremurați... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceții.
Ce brațe reci! Morminte de cleștar,
În chingi de sticlă morții iar și-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar și iar și iar
Și trec pescari de vieți înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Zdrențe de nea se-așează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor și singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Și ninge flori de gheață peste lume,
Șaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeți de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-și drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veșnicul declin, nemulțumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care pașii calcă nemilos...
Cu ghețuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viață-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposești pe trepte de cleștar.
S-a risipit și s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet și în timp,
Rămâi o clipă-acolo și-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îți zic,
Iertare și dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalță către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet și în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeți de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina.
Și dincolo de cer, un singur far,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărțită la doi.
Și-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean și nisip mișcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foșnesc pe sub băncile goale
Doar pași de lumini - fulgerare.
Și ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit și apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri și de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng și ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Și lanțuri ne strâng tot mai tare
Și ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărțită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Și malul scurgându-se lent
Spre un sfârșit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut și uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Și-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Și plouă și plouă și-n noapte
Se-aude o ploaie de șoapte,
Se-aude un imn de furtună
Și fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Și flamura-aceluiași vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinți!
Vulcanice gânduri, fierbinți,
Coboară prin mine, în ploi
Și plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec și-adesea cuvânt.
Vă temeți de mine?! Plecați?!
De stâncă și val depărtați,
Cu pași risipindu-se-n vânt,
Fugiți de-al furtunilor cânt.

Ocean și nisip mișcător,
În inima ta strecor,
Se tulbură lumea și plângi,
De ploaie aminte-ți aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare știe,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieții, m-am stins.

Ocean și nisip mișcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Și-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărțită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă întunericului etern

În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
-nțeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.

În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
zvârcolesc și mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad și plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Și o secundă am murit.

Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Și-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toți ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.

Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Și timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.

Universul meu asudă
Și emisfere se divid,
Este aceeași luptă crudă
În întunericul perfid.
Și se succed război și pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.

Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Și în poem m-am afundat
Să dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un șevalet
Și prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.

-nțeapă muguri de lumini,
Sângerează ființa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele și-n jur mi-aleargă.
Azi slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Și în tăcere ascund...
Plâng la margine de șoapte.

Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Și sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Ghețari și în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Și cu nimic nu-s vinovată.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Și trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Și-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăși "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
-nțeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de ziua mea...

Nu îndrăznesc, de ziua mea
Să-mi spun vreun gând, e prea curând,
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
N-am să-i dau drumul prea curând.
Cu sentimente plouă iar,
Urări și multă voie bună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Zâmbete și pe cap cunună...

Nu îndrăznesc de ziua mea,
Decât cu îngerii zbor,
Cu toate astea pot spera,
La mulți să fiu de ajutor.
Să-mi fie sufletul de jar,
ard în voi, în fiecare,
am lumină, pace, har,
În sfântă zi de sărbătoare.

Să-mi spun un gând... e prea curând!
Mi-e aripa însângerată,
Dar nu-o să mă vedeți plângând,
Căci sufletul îmi spune: "iartă!"
Aș vrea un fluture să fiu,
Să simt a timpului plutire.
Și poate că nu-i prea târziu
cer o clipă de iubire...

Dar de-ntâlni-voi dragostea,
Am s-o opresc, în pumn s-o strâng
Și penitentă-n viața mea,
Cu ea alături ajung
Să prind corola de lumini,
În curcubeu să mă-nfășor,
Să prind în ceruri rădăcini,
fiu pe veci a tuturor.

N-am să-i dau drumul prea curând
Iubirii, căci a-ntârziat
Și prea mult timp, prin ploaie stând,
După iubire-am alergat.
Mi-e timpul astăzi pustiit
Și o Sahară-i lumea toată,
În ochiul gol am rătăcit,
"Fecioară de cristal" uitată.

Cu sentimente plouă iar,
Mi-e dor de mine și de voi,
Etern în vis am să v-apar
În timpuri, către înapoi.
Când în al timpului tumult
Și prin clepsidră trecător
Sunt vis, eu gândul vi-l ascult...
De pământeni îmi va fi dor...

Urări și multă voie bună,
Vise-mplinite și succes,
Lumină, zboruri către lună
Și pace-n fiecare vers,
În leagăne de ram iubirea
Revarsă-se în rugi de jad,
Căci mult dorită-i fericirea,
Iar eu, făclie-adesea ard.

Un an mai bun, mai triumfal,
Atâta taină strânsă-n mine!
Sunt clopot, literă și val,
Iubirea voastră se cuvine
Să-mi dăruiți! Oriunde-aș fi,
Prin voi nasc a doua oară,
Etern spre a putea iubi.
Nu lăsați străină, afară!

Zâmbete și pe cap cunună,
Miere-n panere, cânt ceresc,
Spre-a vă avea întâia oară
Și spre-a putea vă iubesc.
Nu vreau vreun dar plătit. Săracă
Aș fi de nu v-aș mai avea.
În lume nu-s decât o arcă,
Pe un ocean de catifea.

Zâmbete și pe cap cunună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Urări și multă voie bună...
Cu sentimente plouă iar...
N-am să-i dau drumul prea curând,
Dacă-ntâlni-voi dragostea.
Să-mi spun vreun gând?! E prea curând,
Nu îndrăznesc de ziua mea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pescărușul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Și-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Plutește cu norii împinși de furtună
Spre zări neștiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Și pare, pe cer, pescărușul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieșit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieții vrea sufletul scrum.

Se-așează pe-o stâncă ieșită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme zboare,
Să fie, pe cer, pescărușul de foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru alb

În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar și taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Și-am plâns înspre apusul serii.

În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Și dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naștem pe pământ.

A nins în sute de poeme,
A nins în toc și-n călimară,
Împodobiți cu diademe,
Lucesc copacii iar, afară.
Troiene lungi de adjective
Din cerurile sfinte ning,
Nu mai există-alternative.
E iarnă iar și iar e frig.

-ndrept spre-al vremilor catarg...
A nins la tâmple și în noi.
Mi-am prins al zilelor șirag,
-ntorc prin timpuri, înapoi.
În mine, focuri simt arzând
Și sunt opaiț lucind pe cer,
Rugină-n frunza tremurând,
Sunt o secundă de mister...


Flamură-aprinsă de la stele
Și vatră altor veșnicii...
V-aștept aici! Am las semne
Iar, pe copacii ruginii.
La tâmple, neaua îmi îngheață.
Trecuta clipă din clepsidră,
În moarte, fie-mi ca și-n viață,
Candelă-aprinsă în firidă!

Mi-e trupul jar și taina vis,
Sunt brad împodobit cu stea,
Colindă, poarta mi-am deschis,
fiu cu voi, măicuța mea.
Din ceru-mpodobit cu flori,
Ninge în mine flori de măr,
În viață suntem călători,
În moarte, fluture în zbor.

Altar pe cântecul durerii...
În râuri, peștii de argint,
Aleargă înspre faptul serii...
La tâmple, alb de timp, smerit,
M-aplec și îngenunchi. Pământul,
De dor, mi-e frate-n suferinți
Și plânge-n literă cuvântul,
Români, români nefericiți...

Cu străluciri de jar am scris
Pe coala verbelor nescrise.
Întreaga viață este-un vis...
Și oamenii trăiesc din vise...
Suflet pudrat cu fericire
De taină și dumnezeiesc,
Ne naștem încă din iubire...
Eu în iubire-ncărunțesc.

Și-am plâns înspre apusul serii,
Cu slove românești de dor...
Am plâns în seara Învierii,
Am plâns pe steagul tricolor.
Mi-e portul, ia și opinca,
Ițarii și ștergarul, nins,
De când eram doar atâtica,
Întâiul scut, întâiul vis...

Și-am plâns înspre apusul serii,
Cu străluciri de jar am scris.
Altar pe cântecul durerii,
Mi-e trupul jar și taina vis.
Flamură-aprinsă de la stele,
-ndrept spre-al vremilor catarg.
A nins în sute de poeme...
În calendarul nostru-i alb...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor

Mi-e dor de plajă, de nisipul cald,
Și ochii tăi de un verde smarald
Valul ce se sparge cu sete la mal
Și parfumul tău cu iz oriental.

Mi-e dor de anii trecuți peste noi
Cănd mână în mână râdeam prin ploi
Dragostea noastră ce-a ars în zadar,
Și filele trecute din calendar.

Mi-e dor de sânii tăi în formă de pară,
Iar palmele mele continuă să-i ceară
Dar din dragostea noastră cea mare,
Mai am doar o poză, ce consolare!

poezie de
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa părinților celor de dincolo

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează și se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Eu brațele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri și viața-n veci îți aparține,
Acolo unde-i doar lumină și niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre și alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară și nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veșnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce pești de aur a închis
Și mor în neguri mii de vise... Și visele-s de-acum deșarte,
Nu mai există fericire... Lumina flăcării s-a stins.
Pe plaja astăzi numai sânge, înlănțuită-n alge reci
Se risipește-n umbre stanii un albatros înlăcrimat,
Tu, învierilor regină, cu pașii-ți de tăcere treci,
Iar eu, o plajă de păcate, din somnul morții m-am sculat.

Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține,
Osândă-a noastră suferință, clopot zbătându-se în piept,
Icoană-n suflet îmi zâmbește și voal din cetele divine
În falduri moi se-așează-n gânduri și-mi dau putere să te-aștept.
Oh, sărut mâna, dragă tată, în tine gândul mi-e zidit
Și-nmuguresc copac pe ceruri, mereu la sânul tău ivit.
mi-e somnul greu și-n vise iarăși icoana ta s-a zămislit,
Oh, sărut mâna, dragă tată, oh, nici nu știi cât te-am iubit.

Și timpul parcă se oprește, iată, tăcut te-ntorci din drum
Și stelele se sting în noapte și lacrimi cad lângă fereastră,
Te chem, mi-e dor de tine, tată și plâng și singură-s acum,
Îmi pare că, nici eu, de-o vreme, nu mă mai pot simți acasă.
Ridic privirea înspre ceruri și cerul plânge-n ochii mei,
Seninul clipei se îneacă-n vârtejuri stranii și mă dor
Toți îngerii ce -nconjoară, apoi mă dor toți anii grei
Care-n iubirea părintească, de-o veșnicie îi măsor.

Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În ochiul plin de suferință secunde, grabnic se succed,
E lacrimă în ochiul Maicii și mama iar apare-n tindă
Doar un fragment dintr-o secundă, apoi ca pe un vis o pierd.
De-acum mi-e inima un clopot și bate plâns ca o chemare,
-ntorc, o arcă rătăcită către aceleași rădăcini,
Din care-am izvorât în timpuri, vlăstar nălțându-se spre soare
Și-am înțeles ce grea e lupta și suferința prin străini.

În universuri se împarte. Se-ndepărtează și se-ntind
Liane, rugi de suferință și trecătoare bucurii,
Cu brațele urzindu-și plânsul, în brațe de lumini cuprind
Oh, drumuri lungi, drumuri de taină pe care ai putea vii.
Tu, unica icoană-n stare transformi lacrima-n argint
Și întristarea-n bucurie, la masa eu te invit.
Dă-mi brațul gândurilor tale, speranță vremilor ce vin,
Ca împreună,-n veșnicie, râdem și să suferim.

Când, mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Când univers, prin universuri fuzionează repetat
Hrănind cu libertatea ființei himere prinse în oglindă,
Când legi și mii de axiome în alte lumi s-au scufundat,
Doar tu ești singura spre care-mi îndrept privirea. Tu, mereu,
Păstrezi și cerul și pământul – un talisman la gâtul tău.
Doar eu sunt unica ta fiică. Și numai tu, tăicuțul meu,
Ești îngerul și libertatea și calea către Dumnezeu.

Eu brațele copilăriei spre tine, mamă mi le-întind
Și păru-n stele croșetat ți-e, lumina fie-ți în privire!
Suntem întregul în repaos, soare arzând și jar mustind
Vulcan de pace și... măicuță, izvor de cânt și fericire.
Trec pași spre casa părintească și șoapte-vânturi ne recheamă,
Viori sub brațele de ramuri, aleile împarfumate,
Să întregim eternitatea, fim doar noi, iubită mamă,
Precum am fost în astă viață. Doar noi, întâiul pas spre moarte!

Eu brațele copilărie, spre tine, mamă, mi le-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă.
În universuri se împarte... se-ndepărtează și-mi cuprind,
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte...
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține –
Ocean de stele peste care trec lotci de-un timp îndoliate.
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ninsoare-n primăvară

Ninsoare de alb și de vis,
Ninsoare de flori de cais,
Ninsoare în sufletul drag...
Iubire, te-aștept iar în prag!

În lacrimi iubire să-ți pun,
În clipa ce trece acum,
Aromă de dulci sărutări,
Mireasmă de verde și flori.

Cununi de ploi de argint...
Cerceii de jad vreau să-i prind
Și-n părul de perle, în noapte,
Să-ți prind în tăceri nestemate...

Pe-altarul de pleoape de stele
Să-ți pun taina viselor mele,
Pe deget inel de cuvinte
Și-atâtea aduceri aminte...

Să-ți pun colier de rubin
Și-n marea de vis să pierim...
O perlă la mal risipită,
Iubirea mereu să ne mintă.

Din neguri, iubire, te chem!
Ești cânt, ești adesea blestem!
Ninsoare de alb și de vis,
Ninsoare de flori de cais...

Ninsoare - patimă amară,
Iubire - zvon de primăvară...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă dușilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai triști, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Își duc pedeapsa de a fi
Și trec etern strălucitori...
Și trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Și flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger și am prins zbor
Pe cerul nopții vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am să pot mai am.
V-adăpostiți în infinit...
Troienele de trandafiri –
O lume fără de sfârșit
Și sfârtecate răni... și spini.

Mereu mai triști, proverbiali –
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec – o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-ați dus!

Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinți,
Pășesc de-acum pe-altar de crini
Și dorm etern... și dorm cuminți...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Și plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii triști și goi
Și satul singur și amar...

Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiți în zori,
Sunt stele pe un șevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
Să zboare iarăși din decor,
Printre bătrânii pelerini.

Își duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Și poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morți,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porți.

Și trec, etrn strălucitori
Și plâng bătrânii noștri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând și inocent.

Și trece fiecare zi...
Și infinitul ne-a furat
Bătrânii toți, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.

Și trece fiecare zi...
Și trec etern strălucitori...
Își duc pedeapsa de a fi,
Tăcuți, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai triști, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mireasă...

Închid ochii și se așează sub pleoape
Înger de șoapte, în noapte.
Și fiecare șoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am țâșnit,
Cu tălpile goale.
Căutam cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce și alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far și catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Pășind spre altar
Cu sete de viață.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri și vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Și sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Și să plâng m-am decis,
Printre munții de doliu,
Pentru ultimul vis.
Și trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieții ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Pașii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Și din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Și la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele pașilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De-ar fi

De-ar fi mor,
Voi -mi găsiți un loc
Aproape de dușmanii mei,
Să pot să fiu alături de acei
Ce m-au vândut...
Vreau vorba mincinoasă le-ascult
Și plângerea în van,
Căci vor avea, nu pumnul de arginți,
Ci rugi fierbinți...
Să-mi cânte-n noapte fluierul de soc,
Să-mi lumineze pe cărări de foc
Iubirea de prieteni și copii,
Iar când nu are cine jeli,
Puneți -mi cânte fluierul de fag,
Să-mi treacă ploi de lacrimi peste prag.
Doiniți-mi plâns de lacrimă amară
Pentru acei care-au plecat din țară!
Ciopliți-mi tron din trupul unui brad!
O veșnicie-n lume vreau să ard...
Vulcan mi-e gândul și-am erupt în voi!
Aici e frig cumplit și vânt și ploi...
Mi-e sufletul arzând - o lumânare
De-acum, în marea morții-ntunecare.
Sinistre legi mi-au frânt identitatea,
doare plânsul și mă strânge moartea!
În mine bate-un clopot, timpul doare
Și-am rătăcit a anilor cărare.
La crucea grea de lemn, în rugi sfioase,
Rămân pe veci doar candelele arse.
De ce m-ar plânge cei ramași, un hoit?!
Și poate cu aceasta, am spus tot...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.

Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să știu
îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicație pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Și plâng de viitorul țării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci ați deschis un drum spre moarte
Și lumea toată-i un mormânt.

Voi ați călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Și nu, nu vreți luați aminte
Că veți plăti greșeala, da.

Atât cât încăe bine
Batjocoriți, huliți, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viață și de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Și uite!-o aripă doare
Și un pumnal e-nfipt în ea.

Deși, vă spun, aici mi-e bine
Și-s îngeri ce-mi pansează rana,
Țară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuță,
scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook