Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În odaie, linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă-l trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta-i asta: caşcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Şi brânza-i proaspătă. Mai mâncase aşa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o săritură motanul a fost cu laba deasupra lui. Bietul şoricuţ n-avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă. Îl apasă puţin cu unghiile, apoi, repede, îl ia între labele de dinainte, îl strânge, de drag ce-i, îl răsuceşte în aer şi-l lasă ameţit pe podele. Şi-l priveşte, gândind: "Caşcaval ţi-a trebuit? Poftim caşcaval! Doamne! ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănţăni!" Dar mai întâi să se mai joace puţin cu dânsul. Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, şi iar vrea să-l prindă în cleştele labelor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocniţa sobei, iar şoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o şterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se opreşte, adulmecă, lacom, mirosul de caşcaval, apoi, zărind motanul, se repede şi latră cu înverşunare. Ar sări în ocniţă, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniştit ce-i, mârâie şi latră. Apoi tace şi, cu ochii ţintiţi la motan, aşteaptă să se coboare. Numai uneori întoarce capul spre poliţa de unde brânza parcă-l ademeneşte. Şi astfel, câteşitrei duşmanii — şoarecele în gaură, motanul în ocniţă şi câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciţi de acelaşi gând.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul pedepsit

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:
- Ce noroc!... Păcat să-l scap!...
Iute sus!... Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:
- Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
- Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deseori, în ascunzătoarea lor secretă, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl ţineau bateriile), câte o poveste interesantă. Motanul se lungea alături, de parcă-l asculta cu mult interes, deşi cine ştie ce înţelegea el... Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi şi subţiri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de plăcere, semn că era fericit. Iar dacă Moţ era fericit, era şi Dan la fel ca el, de parcă motanul îi transmitea cumva din starea lui – cine ştie, poate chiar îi transmitea...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoricelul face câţiva paşi mărunţi până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, şi de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan era tăcut, retras, sfios. Îi plăcea să înveţe şi să citească; era refugiul în care găsea ceea ce-i lipsea. Cărţile erau prietenele lui dragi. Cărţile şi motanul Moţ, care nu-l părăsise, deşi devenise mai leneş; nu mai era aşa, aventurier, ca-n anii trecuţi, deşi nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase puţin în greutate, ceea ce-l incomoda în deplasările sale.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar paşi apăsaţi cutremură sala. Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se-nghesuieşte şi mai în fund, iar câinele o şterge sub divan; numai şoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui. Stăpânul intră; obosit de muncă, îşi aruncă pălăria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliţă, ia felia de caşcaval, taie o bucată de pâine şi, muşcând când dintr-una când dintr-alta, mănâncă din plin, cu poftă. Şi din trei părţi, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Booking la plajă

Motanul Booking a plecat
În vacanţă, la bronzat,
Însă crema şi-a uitat,
Iar soarele l-a ars imediat.

S-a dus fuga la stăpâna...
S-a plâns că-l ustură mâna
Şi codiţa... şi blăniţa...
Crema i-a furat-o Miţa.

Şi a mers pâş-pâş la ea.
Ea-n apă se bălăcea...
L-a-ntrebat care-i problema,
El i-a spus că n-are crema.

Miţa însă nu ştia
Crema unde se afla
S-a dus Booking şi la Tanu,
Dar nu ştia nici motanul.

Atunci a plecat la Miţoi
Făcând mare tărăboi.
Dacă la el nu era,
Cine-ar fi putut s-o ia?!

Aşa că de supărare
Booking a purces la plecare,
Căci crema de n-o găsea
Nu se mai putea bronza.

Când şi-a pus slipu-n rucsac
Crema i s-a arătat.
Era într-un colţ uitată,
Printre rufe aruncată.

Pe prosop din nou s-a-ntins,
Chiar de soarele l-a prins.
Dar crema se risipise...
Dragul meu, ce zile triste!

Booking s-a înfuriat
Pe toţi i-a ameninţat:
Dacă făptaşul nu se va preda,
Pe toţi îi va retrograda.

Atunci Miţoi i-a spus spăşit:
"Din cremă eu am folosit",
Iar după el, imediat,
Tanu şi Miţa s-au predat.

"- Booking, n-ar fi o problemă,
Îţi vom lua o altă cremă!"
- Aveţi dreptate, dragii mei!
Pentru ce ăst tărăboi?!

Oh... şi mai aveţi dreptate,
Jenă-mi e acum de toate!
Ce scandal am provocat!
Mii de scuze! S-a-ntâmplat...

Mai bine altă cremă-mi luam
Şi nu mă mai supăram!
Pielea nu mi-aş fi prăjit
Şi aş fi fost mai fericit.

Apoi motanul a plecat
Cremă să ia a încercat.
-"Nu mai avem, ne pare rău!"
-"Ghinionost mai sunt şi eu!"

Şi trist, la plajă s-a întors...
- "Să mă bronzez, dar ce folos?!"
Mai tot pârlit, sătul de toate
Plecă motanul mai departe...

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. Şi tocmai acolo porunci să culce şi pe Ivan! Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, şi-a pus armele în rânduială, s-a închinat după obicei şi apoi s-a tologit aşa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-şi turbinca cu cele două carboave sub căpătâi şi aşternându-se pe somn; căci de-abia îl ţineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să se odihnească? Căci cum a stins lumânarea, odată se trezeşte că-i smunceşte cineva perna de sub cap şi i-o aruncă cât colo! Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea şi începe a căuta prin casă, în toate părţile, dar nu găseşte pe nimene.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai putea de bucurie fiul cel mic al împăratului. Îi venea să dea fuga, ca un dezmetic, să ia copilaşul să-l sărute. Dară îşi luă seama, nu care cumva să se sperie. Pe dânsul nu-l vedea nimeni, căci era cu căciula în cap. Începu a da înde seară, şi el nu ştia cum să se arate. În cele din urmă auzind că pofteşte la masă pe zâna, se duse şi el şi se aşeză între dânsa şi între copilaşul lor. Aduseră bucate. El mânca ca un lup flămând, căci nu mai ţinea minte de când nu mâncase el legumă fiartă. Zâna se mira cum de se sfârşeşte bucatele aşa de iute. Porunci de mai aduse. Dară şi acele se fituiră într-o clipă.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

motanul meu cu ochii verzi
cu blana netedă şi fină
sărise gardul la vecină
şi ea striga c-ai să mă pierzi
iar el mergea cu coada-n sus
prin lanul ei de zarzavaturi
şi ocolea când lături-laturi
când umbra soarelui, apus
motanul meu cu lungi musteti
sărea alt gard şi sta vecinul
în calea lui cum stă rechinul
să prindă stoluri de mistreţi
vecinul meu, din Răscăieţi
cu care nu vorbesc de-o viaţă
decând l-am prins vanzad la piaţă
când fete suple, când băieţi
puse-se nu demult capcană
din ălea care şobolanii
când cad în ea se ţin cu anii
covitaind că-i inumană
căzu motanul meu, căzu
de pe gărduţul ca reduta
în patul unde dus cu pluta
dormea vecinul meu şi tu
sugetul pare cam subtil
dar speriat de forfoteală
şi de smântâna lor din oală
motanul meu fugea tiptil
dar nu spre casă, doamne, nu
spre altă haimana de mîtă
ce da la toţi motanii ţîţă
pe care cred c-o ştii şi tu
şi m-am trezit. Ce vis bizar
mi-a stat în cale astă noapte
cu toate perele racoapte
şi cu motanul meu hoinar...

poezie de Iurie Osoianu (19 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe năsucul lui Tomel

Pe năsucul lui Tomel,
Şade Paşa Bâzuel.
Bâz! Bâz! Bâz! un enervant,
Cu o mină de savant.

Tomel şi-a sucit un ochi,
Ce haios, să nu-l deochi!
Şi văzând aşa tupeu,
L-a plesnit... da, "Aoleu!"

S-a văitat că l-a durut,
Parcă nasul şi l-a rupt,
Şi-a fugit, apoi s-a-ntors,
Şi de energii e stors!

Uf, urâtul Bâzuel,
Stă un scai, şade cârcel,
Nu-l slăbeşte niciun pas,
Zici că e lipit pe nas!

Ar răcni, ar suspina,
Da jena îşi oprima.
"Nu se cade, măi, Tomel,
Să smiorcăi, eşti băieţel!"

Cum icnea în legea lui,
Ţup! motanul din gutui,
Şi ce credeţi c-avea el?
Pe năsuc, un şoricel.

S-a gândit atunci Tomel:
"Eu îl ţin pe Bâzuel...
Da sărmanul meu motan,
Îl suportă pe duşman!"

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două pisici

O pisică de rasă,
Prin verighetă trasă,
Călca într-o noapte pe lună,
Care se-mprăştiase pe dună!
- Să mai zică motanul Trăilă
Că sunt o săracă copilă!...
Eu, care calc mereu pe argint,
Să n-am parte de el, dacă mint...
Că eu l-am luat de bărbat într-o seară,
Când am pus laba pe el şi o ghiară!
Era înstărit şi avea în bordei,
O şoricioaică cu mulţi şoricei!
Că de-aia... Madam Agadul,
Era ţanţoş motanul şi foarte fudul!
- Sfâr, sfâr...(se băgă ca vecină)
Cu blana matale atâta de fină,
Nici n-aş sta la taclale, madam...
L-aş sfâşia, nu alta pe mitocan.
Însă chiar atunci, din pură-ntmplare,
Motanul Trăilă, voind să repare,
O cursă de şoarici, o lăsă pe hol
Şi-o uşă deschisă, la dormitor!
Vecina grăbită, plecând către casă,
Dând ca să iasă, îi cade în plasă!
Aşa încât stăpâna,(cea cu mieunatul),
În vreo două zile şi-a pierdut bărbatul!...

Morala;
Când te destăinui să fi atent la gură,
Căci... câte nu se întâmplă într-o şură!?

fabulă de Constantin Păun din Rime cu tâlc (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând sosi un alt domn, care se alătură profesorului de cultură civică, domnul Sever Forţan. Recunoscându-l pe fostul său profesor de istorie, domnul Doru Dragoste, Lucian ar fi vrut să se micşoreze, pentru ca dânsul să nu-l observe, sau măcar să nu-l recunoască, mai ales că-şi amintea toate nebuniile la care şi el luase parte, alături de Nis şi Alex. Era oare posibil să devină inobservabil? Nu prea! Profesorul de istorie îşi opri privirea asupra lui. Cum să nu-l recunoască, după ce ani la rând îl avusese elev; ba încă îl considerase cel mai năzdrăvan elev, cel mai neastâmpărat, cel mai zvăpăiat, care-i crease mereu numeroase probleme, neplăceri... Totuşi, Lucian îşi amintea parcă şi ceva în favoarea lui; anume, fusese şi cel mai bun la învăţătură. Îi era oare de folos acest amănunt? Îl putea ajuta cu ceva? El spera că da...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul motanului

Motanul meu e un ştrengar,
Mâncare-i dau pe săturate:
La mic dejun un corn cu lapte,
La prânz, friptură la grătar.

Are confortul lui aparte
Cu un pătuţ în buduar,
Motanul meu e un ştrengar,
Mâncare-i dau pe săturate.

Îi reproşez doar că-i hoinar
Şi-n mahalale-ndepărtate
Seduce-ntr-una, zi şi noapte
Fetiţele ce-i cad la dar;

Motanul meu e un ştrengar.

rondel de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: De ce nu poate fi numit joc, dacă lumea nu-l vede?
Keith: O să-ţi spun de ce. Când eram copil, tata m-a dus în Raleigh să-l văd pe David Thompson jucând. Aveam 9 ani. Nu-mi păsa de baschet. Dar când Thompson a intrat pe teren, era atât de tânăr, de iute şi de graţios, că am fost fascinat. Nu mi-am putut lua ochii de la el decât mult mai târziu. L-am privit pe tata; avea lacrimi în ochi. 14.000 de străini şi tata plângea pentru că Thompson era atât de frumos. A jucat atât de poetic, că ne-a făcut să ne simţim implicaţi. Ai un dar, Luke, şi e păcat să nu-l arăţi oamenilor, să-l ascunzi în parc. E mare păcat. Uite de-aia nu poate fi numit joc.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul crede că de frica lui nu iese canarul din colivie.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!