"Ciudat, gândi furnica în sine, s-ar zice că numai pentru ca să facă rău îşi învelesc oamenii picioarele în pielea groasă a încălţămintelor." Şi tot gândind astfel, furnica ajunse la pânza îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui şi pe aceştia, în zigzag, şi, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se coboare, să nu se coboare-n el? Din cele ce învăţase dintr-atâtea călătorii, şi de la alţii, ştia că pe oameni, mai ales, cu greu îi poţi cunoaşte pe dinafară. Iar în buzunarul unui om, îi povestise o bunică a ei că picase odată peste un pumn de ouă furate dintr-un furnicar; bunica dăduse de veste numaidecât, întreg neamul furnicesc venise şi, în vreme ce drumeţul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, furnica îşi luă inima în dinţi şi, uşoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo şi-ncoace; într-un colţ dădu peste câţiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuinţare nu le putu găsi! "Ce-o fi făcând oamenii cu lucruri care, după cât se vede, nu le aduc nici un folos?" judecă ea. Porni mai departe. Mai în sus, alt buzunar. Hai şi-acolo! De-abia se coborî însă, şi, repede, căută să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o ameţise. "Iată ce fel de buruieni ştiu culege oamenii!" îşi zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul încleştat pe gâtul unei puşti.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E călătoare! A ieşit din muşuroi furnica şi-a pornit, cum face în fiecare dimineaţă, a pornit să vadă lumea... Ea ştia că ochii duc şi mintea întoarce; că, văzând multe, ştii destule şi ai de unde da şi la alţii. Şi ce fericire să călătoreşti dimineaţa, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, şi când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ş-apoi dimineaţa priveşti altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ţi sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap şi porneşte la drum.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

La margine de răzor
Greierele cel burtos
Sub o tufă de mohor
Trândăvea, dormea pe jos.

Mai cânta la ceas de seară
Pe la crâşmă, pe la bar,
Bucuros că se-adunară
Câţiva bani de buzunar.

S-a gândit c-ar fi mai bine
Că nu i-ar fi deloc greu
Să plece în ţări străine
Să susţină un turneu.

A avut succes scripcarul,
Zdrăngănind de zor manele,
Îşi umpluse buzunarul
Cu euro şi lovele.

Revenit în prag de iarnă
Nu-i mai cunoştea-i ţinuta,
De sus începea să cearnă,
El îşi număra valuta.

Arogant şi îngâmfat
Azvârlea cu banii-n aer,
Vecinile s-au mirat:
-Uite ce-a ajuns un fraier!

Îi întoarse spatele
Furnica plină de ciudă,
Îşi chemă suratele
Mai aproape să audă:

- Am muncit întreaga vară
S-adunăm ceva în sac,
N-avem nimic în cămară,
A fost anul prea sărac.

Ani la rând, vară de vară,
Muncim ca la loz în plic,
Ne spetim, fugim pe-afară
Şi nu câştigăm nimic.

Vom schimba urgent macazul,
Ne reprofilăm la anu',
Vinovat de tot necazul
Cică-i unul... Topîrceanu!

fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Am scăpat!" gândi cu bucurie cărăbuşul, şi se întoarse să privească după cucoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ţinându-şi sufletul: "Acuma chiar c-am păţit-o!" Când ajunse curcanul în dreptul cucoşului, se înroti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate; iar cucoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ: îşi dădeau bineţe. Cucoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul când îl ajunse, şi acesta, bietul, răsuflă: "Bine c-am avut noroc!"

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnica modernă

Furnica nu mai dă din clanţă
Şi de-i ceri te împrumută,
Dacă îi dai importanţă
Şi de-o fi... satisfăcută.

epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumuseţea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuşi avu puterea să se gândească, drumeaţa, că, privind şi minunându-se numai, nu câştiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin mirişte, de cizma unui vânător, îşi şi puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneaţă şi destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, cu iscusinţă, o luă încet pe cusătura carâmbului, în sus. Călătoarea îşi dete toată silinţa să se urce mai repede pe cizmă, căci vederea ei îi amintea, cu groază, priveliştea pe care cizma unui alt vânător i-o dăduse într-o zi: trei tovarăşe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde întinde arcul, dădu drumul săgeţii, şi tranc! drept în căpăţâna de cal lovi, de sări cât colo de sub capul omului. Acesta odată sări în sus, şi ia pe fată de unde nu e. Umplu urcioarele numaidecât. Apoi ca gândul porni sărind câte zece conace dodată; ajunse pe fată tocmai la poarta palatului şi, trecând pe lângă dânsa, îi sparse şi urcioarele cu pietrele de la picioarele lui. Ajungând şi fata şi mergând şi dânsa la împăratul îi spuse toată şiretenia. Împăratul toată noaptea n-a putut să doarmă, frământându-se de gânduri. A doua zi, unul din sfetnici, care ştia păsul împăratului, veni şi-i spuse ce să mai zică lui Ţugulea să mai facă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o gulie

Într-o gulie răzleţită,
un viermuşor frivol şi surmenat
vorbea cu altul mai bătrân şi mai umblat.
— Măi nene,
îi spunea băiatul,
simţind un vag fior de moarte,
ia spune,
oare să mai fie
acolo... undeva... departe...
şi altceva... decât gulie?

La care cel bătrân stătu,
gândi o vreme
şi răspunse:
— Nu.
Ce ţi-a venit?
De când eşti tu, copil netot,
ai dat cumva de lumi secrete?
Gulie peste tot băiete!
Doar rupem dumicatu-n bot,
şi-l mestecăm pe îndelete...
Şi asta-i tot.

Iar clipele-au zburat şirete.
Şi viermişorul cel fiivol
muşcă odată mai cu sete
şi, nu ştiu cum... dădu în gol...
— Ce-ai asta?
Ce peisaj ciudat?
Nu poate fi adevărat!
Altfel bătrânul mi-ar fi spus!
Eu merg ´nainte!

şi s-a dus...

Dar, vai, deodată bietul ţânc
alunecă-n derivă: plici!
Şi braţe negre de furnici
l-au dus ca pradă în adânc.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce cunoaşte cât de cât pe alţii este inteligent; cel ce se cunoaşte pe sine este cu adevărat iluminat şi înţelept. Cel ce poate să învingă pe alţii este tare, cel ce s-a învins pe sine este cu adevărat mereu puternic. Cel ce este mulţumit cu ce are e foarte bogat. Cel ce este energic, are un scop în viaţă. Cel ce nu se depărtează de firea sa trăieşte mult. Cel care de moare nu se stinge, posedă cu adevărat îndelunga vieţuire pe care o dă numai nemurirea.

Lao Tse în Tao Te King, 33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi Diavolul să cadă în hău.
Oamenii pe Golgota să nu se mai urce
Şi să-l iubească cu adevărat pe Dumnezeu!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi să fie iarăşi printre noi.
Şi să nu mai văd pe la răscruce.
Oameni săraci şi înpovăraţi de nevoi.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce.
Şi să nu-l mai plângem în zadar,
Căci el s-a răstignit pentru noi odată
Şi de-ar trebui, s-ar răstigni iar.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Ca de păcate să ne izbăvească.
Să fim curaţi ca îngerii,
Ca Dumnezeu cu adevărat să ne iubească!

poezie de Vladimir Potlog (18 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care reuşesc în viaţă, judecă la fel cum judecă toată lumea. Ei însă nu se lasă orbiţi de judecată şi găsesc puterea de a găsi ceva bun şi în cea mai mare mizerie. Cei mai nefericiţi oameni sunt aceia care îşi blochează capacitatea de învăţare datorită altor oameni pentru că îi judecă. Când judeci, pui eticheta de "vai de capul tău, ce mă poţi tu învăţa pe mine?" altor oameni – dar surpriză! Orice om te poate învăţa multe lucruri pentru că are o experienţă unică de viaţă. Cum e să înveţi din experienţa tuturor şi cum e să înveţi doar din a ta? Diferenţa e uriaşă. Diferenţa e cam aceeaşi ca dintre oamenii care reuşesc şi cei care nu. Pentru că toţi judecăm, dar oamenii care reuşesc aleg ce să facă cu judecata. Ceilalţi se lasă prostiţi şi sabotaţi de propria lor minte care – din comoditate pentru a nu face efortul de a gândi suplimentar – pune o etichetă. Şi mintea are zona ei de confort, iar tu îi poţi cădea pradă dacă nu eşti proactiv.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda ploii

cât de puternic eşti!
(şi fragil
un fir de aer te îndoaie
în vreme ce tot muţi de colo-colo
inutil nişte munţi
cu puterea credinţei)

cât de iubit eşti!
(şi uitat
în vreme cât scuturi nişte file de calendar
un sărut te transformă
din bestie în zeu
şi invers)

cât de bun eşti!
(şi nociv
un gest cum ar fi aplauzele
te dizolvă în vremea cât îşi pierd din ecou
şi opusul firii nu-ţi pare nicicând o risipă
când tot dai numai de la alţii)

cât de drept eşti!
(şi călău
în vreme ce rosteşti sentinţe
cine şi cum să respire
te îndreptăţeşte până la divin
dogma sângelui coagulat în aer)

cât de bogat eşti!
(şi neputincios
ai două mâini şi doar o gură
toate proprietăţile tale aparţin secundei
aceleiaşi căreia i te negi
cu acte cu tot)

cât de înţelept eşti!
(mereu după
în vreme ce toate se petrec
cu repeziciune
şi mai ales fără să-ţi ceară vreo ceva
nici măcar să ştii)

cât de atât mai eşti!
(şi nimic
în vreme ce nu mai este vreme)
în megafoane se anunţă ploi
de jos în sus
tu, picătura

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum păianjenul îşi ţese pânza din propria gură, se joacă cu ea şi apoi o retrage din nou în sine, tot astfel Dumnezeu cel etern şi neschimbător, care este fără formă şi fără atribute, care este cunoaştere absolută şi fericire absolută, dă naştere Universului din Sine Însuşi, se joacă cu el o vreme şi apoi îl resoarbe în Sine.

citat din Ramesh S. Balsekar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte mulţi oameni, pentru că nu cred că merită ceva mai bun, au stima de sine scăzută şi nu se iubesc pe sine suficient. Iar din acest motiv atrag în viaţa lor oameni nesimţiţi. Oameni care abuzează de ei. Se poate întâmpla să nu cunoşti suficient de bine o persoană şi să îi dai ocazia să abuzeze de tine odată. Când ai simţit că eşti tratat cu lipsă de respect, e important să acţionezi proactiv şi asertiv şi să pui acea persoană cu botul pe labe. Nimeni nu te poate trata cu lipsă de respect fără acordul tău. Dacă eşti într-o situaţie care ţi se pare fără ieşire între oameni care abuzează de tine, gândeşte-te la tot procesul prin care ai ajuns să fii între aceşti oameni. Tu i-ai ales şi alegi în fiecare zi prezenţa şi abuzurile lor. Poţi oricând să pleci şi cel mai mare rău ce ţi-l poţi face este să tolerezi abuzurile repetate. Iar abuzurile repetate sunt de multe feluri. Pot să fie fizice, emoţionale, verbale. Dacă cineva te face să te simţi rău în mod constant, pleci sau îndepărtezi acea persoană.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!