Toată nopticica nu închise ochii. Privighetoarea îşi făcuse de cap. Îl mai mângâie însa pe greier iubirea şi laudele pe care o mulţime de maica-domnului – gânganiile cele roşii stropite cu negru – i-o arătau. Lasă că-l căinau că nu putuse dormi, dar din semnele lor, greierul înţelesese că şi ele erau mirate de îndrazneala unei paseri venetice, care turbura liniştea băştinaşilor de neam. Greierului i se umflă inima în piept de mândrie, şi, în zori de zi, li se închina cu plecăciune, poftindu-le, în juru-i, să-l asculte. Şi, cu toată oboseala, greierul le cânta, în cinstea lor, un imn al dimineţei. Iar vacile-domnului îl rugau să nu mai conteneasca, fiindca ele altceva n-aveau de facut decât sa-l asculte.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile îi năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea aţipi din pricina unei priveghetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul supt care dânsul se odihnea. "Mă rog, n-aş putea-o vedea şi eu pe dihania asta? Ce neam aşa de obraznic sa fie?" se întreba greierul. Şi cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle şi-un raspuns, îşi puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deşi numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături, care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el, îl apucau furiile. O căuta totuşi şi n-o găsi. "Fireşte – gândi greierul – lăcustă şi să stea acasă – dracul a mai văzut!" Şi cum luna se ascunsese într-un nor, rugă pe un licurici să-i lumineze calea. Şi, aşa, se întoarse.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi le-a cântat greierul pâna ce soarele s-a ridicat de câteva suliţi pe cer. Iar încalzindu-se grozav, cântareţul se rugă de iertare, să aţipească puţin. Şi se adăposti supt frunza unei rochiţa-rândunicii. Iar vacile-domnului se sculară, se ridicară pe firicelele de iarba dimprejurul culcuşului cinstitului cântaret şi, legănându-se uşor, începură să-i facă vânt, să doarmă în răcoare, cum se şi cuvenea unui mândru crai ce era.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căutaţi iubirea prea departe...

Am cunoscut iubirea când nu ştiam s-o strig,
În mâna sfânt-a mamei ce mă-nvelea de frig.
În ochi-i plini de lacrimi, în grijile-i tăcute,
Când sufletu-mi de înger ştia să o asculte.

Am cunoscut-o apoi în cântul ciocârliei,
În floarea de alun... şi-n foşnetul câmpiei
În strigătul de frate şi grija de bunic,
În primul fir de iarbă şi-n greierul cel mic.

În picături de ploaie, în roua de pe flori,
În geana răsărită a soarelui din zori.
Iubirea stă să cadă pe stelele din cer
Şi este-acolo, sus, şi-n zori când ele pier.

Câtă iubire, Doamne, ai pus pe lângă noi!
Dar orbi cum suntem azi şi-n suflete prea goi,
Împovăraţi de griji, sau gând de-navutire,
Nu ne mai pasă Doamne... călcăm peste iubire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele, cari alergau împrejurul lor şi se puneau pe crăcile copaciului, nici nu le băgau ei în seamă; lor, le era milă să-şi puie mintea cu ele; dară le plăcea să le asculte ciripind. Păsărelele parcă băgaseră şi ele de seamă una ca aceasta, şi nu se sfiau, ba încă cântau de se spărgeau; iară privighetorile trăgeau la geamparale numai din guşe, ca să fie mai dulce cântarea lor. Şi aşa, stând ei aci şi sfătuindu-se, pe fiul împăratului îl apucă o moliciune de nu putea sta în sus şi îşi lăsă capul în poala lui Siminoc, rugându-l să-i caute niţel în cap, până va aromi el.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândeste el, nu era alta care să aiba strămoşi mai aleşi şi mai de viaţă. Pamântul era o nimica toată, un boţ de humă ce orbecaia fară de nici un căpătâi, prin văzduh, când neamul lor greieresc îşi ridica osanele lui însuşi, supt frunzele uriaşe din care astazi nici macar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea – dăinuiau stăpâni în lung şi-n lat, ca şi pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreţ în cuptorul brutăriei lui Por-împarat. Si astea nu erau vorbe de ici de colo; ci le povesteau batrânii în toate mintile lor, şi ei, fireşte, de la alţi batrâni pricepuţi le auziseră. Căci doar aşa ramân poveştile pe lume.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele femei

Unele femei ştiu cum să-şi ţină mâinile.
Unele femei ştiu cum să stea în faţa pragului.
Unele dintre ele ştiu măsura unui om, dimensiunea
promisiunilor, valoarea zâmbetelor lui cu mult înainte
ca el să le-atingă poarta. Unele ştiu să asculte
şi să zâmbească-înapoi, că primul lucru
pe care trebuie să-l facă dimineaţa sau ultimul seara
este să pună la dospit pâinea.

Unele femei ştiu să-şi ţină genunchii strânşi,
porţile închise. Le place să stea ancorate, să nu fie
niciodată luate de maree. Perdelele lor se mişcă întotdeauna,
iar vârful limbii lor e ascuţit. Unele dintre ele
nu înnebunesc, unele dintre ele nu se usucă. Unele
cântă imnul Pâinea Raiului, pâine care, de altfel, o coc la fel de bine,
iar unele-şi găsesc prietene ca păsările atrase de miere.

NB. Pâinea Raiului: //www. youtube. com/watch? v=Bh8Ach3CPAM

poezie de Yvette Christiansë, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om care a reuşit în viaţă a învăţat mai întâi cum să asculte, de cine să asculte şi când să asculte

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi îndrăgostiţii au iluzii. Nu mă refer la aşteptările lor, care şi ele sunt de cele mai multe ori nerealiste, ci la faptul că îşi localizează sentimentele în inimă. De fapt, acest organ cavitar nu face altceva decât să alimenteze adevăratul vinovat de toate cele ce se întâmplă cu bieţii amorezi şi anume creierul. Acolo au loc procesele biochimice care îi fac pe protagonişti să o ia pe arătură şi să-şi trimită dulci săgeţi unul altuia, vai de... capul lor!

aforism de Mihail Mataringa (11 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există plăceri însoţite într-una de oarecare sfiiciune amestecată cu teamă, emoţii plăcute, pe care inima cea mai castă ar vrea să le ţină mereu în umbră. Cu cât mai delicată este o femeie, cu atât mai mult caută să-şi ascundă bucuriile sufletului. Multe femei doresc adesea să audă rostindu-se de toată lumea un nume pe care uneori ele ar dori doar să-l ascundă în inima lor.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Vindecarea slăbănogului din Capernaum. Matei. Ucenicii lui Ioan Botezătorul. Fiica lui Iair şi femeia bolnavă. Doi orbi şi un mut. Secerişul şi secerătorii. - 9:35-36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată inima

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine,
i-am simţit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.

Doreşte să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în braţele nopţii îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de aşteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănţuie
şi peste umăr o să-i fac locul liber.

Dacă din mine irumpe o lumină
şi ochii ei mi se aşează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.

În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră şi fierbinte cu nuri împliniţi
străbaţe pacea visului şi dorinţă
strălucitoare ca o prinţesă de basm.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Şi se făcea că zorii vor s-apună,
să lase ca sărutul pătimaş
al razelor venind din clar de lună
să fie, al dorinţei lor, făptaş,
readucând o stâncă bine-ascunsă
în râul ce purta lumina lor,
din starea ei, sub vrajă nepătrunsă,
în zeul din trecut, nemuritor.

Au reuşit! Cu zeul între ele,
erau acum zeiţe, şi-nspre zori
au aruncat privirile acele
din ochii lor atât de-atrăgători,
încât aceştia, sub o vrajă, parcă,
s-au hotărât să lumineze iar
o lume care, încă, mai încearcă
să-mi descifreze visul. E-n zadar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum sosiră produsele comandate, avură grijă să fie urcate pe puntea principală a navei albastre, însă petrecerea lor începuse deja înainte de sosirea acestora, în lipsa lor, doar îşi găsiseră câte o "ocupaţie" care să corespundă intenţiei lor de a se distra. Păreau a se simţi bine împreună, iar dacă în cursul misiunii lor, pe toată durata acesteia, lucrurile vor continua astfel, n-aveau de ce să-şi facă griji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce intrară în casă fetele, domniţa cea mică le spuse că argatul de la grădinărie ştia tot ce fac ele noaptea. Atunci se adunară la sfat şi plănuiră ca să-l facă şi pe dânsul să-şi piarză inima şi simţirile, cum făcuseră şi cu ceilalţi tineri. Flăcăiandrul însă se furişă şi de astă dată de intră în cămara fetelor, ca să asculte la sfatul lor. Pare că-i spusese ariciul la ureche că are să se petreacă între ele ceva pentru dânsul.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mult mai multe urechi dispuse să asculte minciuna decât cele dispuse să asculte adevărul.

aforism de George Budoi din Adevărul şi minciuna (2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul stelelor

Pe ţărmul lor, străin de odisei,
Departe de a lumilor privire,
Trăiau, se-nţelegeau – erau doar ei –
Şi îşi creşteau urmaşii cu iubire.

Privind spre stele, nu ştiau decât
Că noaptea, sus pe cer, când e senin,
Apar, mai strălucesc, mai cad... şi-atât,
Căci Soarele-i stăpânitor deplin

Şi îi iubeau lumina, iar căldura
O aşteptau din mângâieri de rază
În zori de zi, când le-atingea făptura
Ca zâmbetul ce,-ades, te luminează.

Iar Luna... da, a Soarelui pereche,
Cu razele-i de noapte, argintii,
Era şi ea, în lumea lor străveche,
Iubită-n înserările târzii.

Ştiau ei, lupii: hărţile din stele
Au ajutat străini, pe bărci imense,
La ţărmul lor să îşi coboare vele
În căutări de jaf şi recompense,

Iar lumea lor nu a mai fost la fel,
Dar n-au uitat de Soare şi de Lună,
Iar stele, strălucind pe ceru-acel,
Nu pot, iubirea lor, să o supună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

greier

Greierul: ce poem infracţional!

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!