În odaie, linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă-l trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta-i asta: caşcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Şi brânza-i proaspătă. Mai mâncase aşa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caşcavalul românesc

Caşcavalul românesc
E un caşcaval regesc.
Caşcavalul de Brădet
Merge cu vin Cabernet.

Caşcavalul Covalact
Este gras, gustos, compact.
Caşcavalul Dalia
Face bună talia.

Caşcavalul de Hârlău
Merge bine cu trăscău.
Caşcavalul Penteleu
E-un dar de la Dumnezeu.

Caşcavalul Theresia
Stimulează fantasia.
Caşcavalul de Rarău
Este scump de-ţi vine rău.

pamflet de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocniţa sobei, iar şoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o şterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se opreşte, adulmecă, lacom, mirosul de caşcaval, apoi, zărind motanul, se repede şi latră cu înverşunare. Ar sări în ocniţă, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniştit ce-i, mârâie şi latră. Apoi tace şi, cu ochii ţintiţi la motan, aşteaptă să se coboare. Numai uneori întoarce capul spre poliţa de unde brânza parcă-l ademeneşte. Şi astfel, câteşitrei duşmanii — şoarecele în gaură, motanul în ocniţă şi câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciţi de acelaşi gând.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoricelul face câţiva paşi mărunţi până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, şi de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dintre noi vede lumea din interior prin cel mai perfecţionat obiectiv de văzut, ochii, dar nimeni nu a reuşit să iasă cu adevărat afară din interiorul lui, ca să constate că ceea ce vede este real.

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de portocale

Acum când anii îi adun
Pribeag pe-a sorţii cale,
Mai simt în orişice Crăciun
Miros de portocale.

Cu ochii minţii mă revăd
Trântit în neaua moale,
La săniuş făcând prăpăd
Pe Burta Albă-n vale.

Noiembrie de cum trecea
Şi iarna da semnale,
Din orice fulg răzleţ ieşea
Miros de portocale.

Chiar şi-universul conspira
Prin legi fundamentale
Şi tot în juru-mi radia
Miros de portocale.

Acum, când una decojesc
Pe-o mică farfurie,
Acel fior nu-l mai găsesc
Şi nici vreo bucurie.

Parcă şi-acum miroase-un pic
În camera ornată,
Dar nu mai regăsesc nimic
Din vraja de-altădată.

Şi-l caut toată viaţa mea
Prin universuri goale,
Pe-acel copil care simţea
Miros de portocale.

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gaura cheii

încă mă mai uit
în ochii oamenilor
pe lângă care trec
parcă m-aş uita
prin gaura cheii

poezie de Paul Alex
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă deosebită

Toată lumea ne-a cerut să nu mergem în zona răutăţii,
Deşi toţi se mişcau acolo cu tăria de a răbda răutăţi ce te consumă.
Acum parcă se spune să nu vi în zona bună,
Acolo unde totul lucrează pentru tine cu tot atacul din rău.

Aşa de mult ai rămas în încet încât nu mai vezi nici o picătură de bine,
Iar mica ta răutate pare bunătate de nota zece.
Şi a primi un bine e un bine... deşi te sperie lipsa lui de umbră,
Deşi te sperie frumuseţia fără glamur şi plină de linişte.

Ai gustat din zona ta şi pare că doar gustul acesta există.
Dar gustă şi din zona de dincolo... şi nu prin oameni de aici.
Nu merge în zona de bine dacă nu vrei... nimeni nu cere asta.
Dar probează bunătatea nu numai o zi... şi nu de la cei ce se dau buni.

Ci chiar de la Izvorul ce a ajuns şi la uşa ta.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multicolor

Îmi place mirosul de hârtie proaspătă şi sunetul creioanelor colorate pe ea.
Scrijelind lumini şi sentimente -
Aşa mă poţi găsi uneori în dimineţile leneşe cu soare şi flori.

Uneori, când uit să mai respir,
Pixul meu cu miros de căpşuni şi margini transparente
Îmi aduce aminte.

Dulce.
Miroase a dulce la mine în casă.
E de la tortul cu cremă de brânză, în straturi cu grijă aşezate.

Îmi plac ochelarii de soare, dar de cele mai multe ori
Îmi strâng ochii şi las soarele să îmi încălzească faţa
În timp ce în mintea mea curge o fântână de ciocolată.

Am douăzeci de ani din nou
Apoi treizeci înapoi
Şi iar douăzeci
Şi iar treizeci.

Clipesc
Şi am cinci.

Sunt iar copil şi îmi plac cărţile de colorat
Dulciurile (la care nu mai număr gramele de zahăr)
Şi urăsc păpuşile cu ochi mari
(Îmi e frică de ele).

Clipesc
Şi am iar treizeci,
Dar lângă mine e ea.
Cu mintea ei dulce şi zâmbetul de curcubeu,
Cu dragonii ei şi jucăriile pufoase.
Cu sclipici, mult scipici
Şi rozul de care am fugit eu toată viaţa mea
Inutil.

Îmi plac dimineţile lungi cu miros de ciocolată caldă
Scorţişoară
Sau cereale cu lapte.

Îmi plac zilele mele lungi şi colorate,
Aşa cum sunt ele acum.

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O culoare nebună la secţia de psihiatrie

o culoare nebună şi proaspătă
de lapte degresat
au căpătat pereţii
secţiei de psihiatrie

te simt
priveşti prin gaura cheii
în viaţa mea
vezi cum îmi iau pastilele
şi vezi
toţi copiii
ieşiţi din mine
cum sar coarda
şi joacă şotronul
cum scot limba
şi râd
provocându-mă
la o leapşa pe uitate
dar sunt prea obosit
m-am uscat tot

salut culoarea cea nouă
închid ochii
şi în continuare
îţi aud lemnul coşciugului
cum trosneşte sub pământ

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu ştii ce-i asta?
Ly: Nu. Nu ştiu... Ce este?
Lucian: E mult mai bine să nu ştii, crede-mă... E o ţigară, care n-ar trebui folosită, pentru că dăunează mult sănătăţii. De obicei, nu fumez, în general, dar acum nu ştiu ce mi-a venit, să-mi aprind ţigara asta...
Ly: Dar ce-i ăla?! Dâra aia albă pe care o face?
Lucian: Fumul de la ţigară... Nu-ţi place cum miroase? Ascultă, dacă te deranjează, o arunc imediat. Şi aşa nu e bună de nimic, nu-mi foloseşte la nimic.
Ly: Parcă ar fi aerul de afară al planetei, aşa arată dâra aia albă, dar miroase într-adevăr groaznic; aerul de afară nu miroase aşa şi ce bine că nu miroase atât de utât! Dar la ce-ţi foloseşte această ţigară?
Lucian: La nimic. Poate doar la distrugerea sănătăţii.
Ly: Păi, dacă nu e bună, după cum ai zis, de ce-ai mai aprins-o?
Lucian: Nu ştiu de ce; nu obişnuiesc să fumez. Se spune că are darul de a te calma când eşti nervos, agitat sau neliniştit.
Ly: Iar tu eşti acum nervos, agitat sau neliniştit?
Lucian: Da, puţin, dar nu chiar atât de mult încât să nu mă pot calma şi fără această ţigară. N-am nevoie de ea...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar paşi apăsaţi cutremură sala. Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se-nghesuieşte şi mai în fund, iar câinele o şterge sub divan; numai şoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui. Stăpânul intră; obosit de muncă, îşi aruncă pălăria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliţă, ia felia de caşcaval, taie o bucată de pâine şi, muşcând când dintr-una când dintr-alta, mănâncă din plin, cu poftă. Şi din trei părţi, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Dom' director, aş putea ieşi puţin afară?
Traian: Ce-ai, Nis, te-a bătut soarele prea mult în cap? Nu vezi că suntem deja afară?
Nistor: Ah; nu afară din navă, afară din Institut doream să spun.
Traian: Cum?! Tu nu vezi ce-i aici?
Nistor: Ba da. Multă lume...
Traian: Exclus să ieşi din Institut la ora asta!
Nistor: Dar...
Traian: Am spus nu şi aşa rămâne!
Nistor: Bine, dom' director...
Traian: Ce-i, Nis?! Ce te nelinişteşte?
Nistor: Trebuia să vină cineva, dar încă n-a sosit. Mă gândeam că ar putea fi afară.
Traian: Cineva?! E foarte important pentru tine ca acest cineva să fie aici azi, să te vadă?
Nistor: Da, dom' director, foarte.
Traian: Ştii de ce nu poţi ieşi? Există riscul să nu te mai întorci la timp, sau să te înapoiezi întreg. Dar hai, să mergem împreună până afară.
Nistor: Poftim?! Mergeţi cu mine afară?
Traian: Ai auzit foarte bine. Ce nu fac eu pentru voi? Mai ales să nu fiţi trişti... Hai!
Nistor: Gata, dom' director; vin!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitoarea

Şi aşa,
cu scorţişoare şi cuişoare,
şi tăciuni şi cărbuni
şi vin de vanilie,
aşa, cu ochii legaţi.
Şi mă afumă cu păr de lup
şi aşează ea pe frunte
piepteni ciudaţi de os,
o claviatură.
Şi aşchii
şi mari cioburi de lună
şi felii de cartofi,
amidonul trage durerea,
ţine minte, să ştii.
Da, ţin minte,
pacientul nu uită,
dar este cineva uitat
în pădure, în oraşul de fag,
o nefiinţă culcată
pe un pat de moarte
în sarcofag de fag,
nu cunoaştem persoana,
dar este cineva
cu ochii legaţi.
Cine a sugrumat statuia?
Umbletele mele,
pe unde umblaţi?
Şi vine lumea
cu eşarfe însorite
şi o prelată de pământ
peste mine trânteşte,
lumea.
Ce-ar fi
să mă vândă lumea,
să mă cumpere lumea,
să mă ia vrăjitoarea
în sacul de papură?
Şi să fie linişte, linişte,
rareori doar un râs,
al vrăjitoarei de papură.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o săritură motanul a fost cu laba deasupra lui. Bietul şoricuţ n-avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă. Îl apasă puţin cu unghiile, apoi, repede, îl ia între labele de dinainte, îl strânge, de drag ce-i, îl răsuceşte în aer şi-l lasă ameţit pe podele. Şi-l priveşte, gândind: "Caşcaval ţi-a trebuit? Poftim caşcaval! Doamne! ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănţăni!" Dar mai întâi să se mai joace puţin cu dânsul. Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, şi iar vrea să-l prindă în cleştele labelor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Juan: Nu este cel mai bun moment să mă crezi... dar vreau să ştii că nu te înşel: că tu ai reuşit să intri în viaţa mea ca nimeni altcineva...
Laura: Tu să nu te înşeli! Nici eu, şi nici o mie ca mine nu vor reuşi vreodată să umple golul întunecat din pieptul tău, mult mai mare decât gaura pe care ar putea-o face un glonte din puşca asta.
Juan: Nu omorî credinţa în propriile mele sentimente.
Laura: Nu, Juan, nu asta este intenţia mea. Am ştiut dintotdeauna că eşti aşa. Şi chiar cred că de asta m-am şi îndrăgostit: de sfidarea permanentă a schimbărilor tale.
Juan: Crede-mă, ai reuşit.
Laura: Se poate, dar nu mai jinduiesc după tine, acum eşti doar trecutul. (Pauză) Te surprinde? A iubi sau a nu mai iubi nu e un decret.

replici din piesa de teatru Între viciu şi virtute, scenariu de Salvador Amore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanul şi caşcavalul

Un şobolan, ce fără frică, de ani de zile s-a-nfruptat
Şi s-a-grăşat peste măsură, furând pe rupte de la stat,
Acumulând peste hotare castele, conturi dolofane,
În care stau înghesuite cu sutele de milioane,
Vazu cum şade nepăzită într-o cămară, o bucată,
De cascaval, îmbietoare, cu un miros ce te îmbată.
Probabil, dintr-o întâmplare, că paznicul, un nea Caisă
Plecând probabil la plimbare lăsase uşa larg deschisă.
-Ia stai măi frate că e rostul să dau o nouă lovitură
Că n-am mai pus de multă vreme un strop de caşcaval în gură,
Deşi am grâne în cămară, şi-am strîns averi spectaculoase,
Am iaht o vilă cu piscină şi-n capitală şapte case,
De cascaval acum am poftă, de apă mi-este plină gura,
Chiar dacă simt că de aseară mă arde în stomac friptura!
Cum caşcavalu-i luase ochii fiind pe masă, la vedere,
Păşi tiptil cu sacu-n spate în zăbrelita încăpere,
Dar când pe pradă puse mâna şi-a pus guzganul pofta-n cui,
Că se închise la capcană, cu zgomot, uşa-n urma lui!

Morala

Când rozătoarele-s lovite de-al lăcomiei handicap
În doză mare, caşcavalul, le poate da dureri de cap!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe-o casă nouă

Toate stau la locul lor,
stă păianjenul în plasă
ca-ntr-o lume de mătasă.
Nu-l încearcă nici un dor
din ocolul lui să iasă.

Toate stau la locul lor:
piatră, floare şi ulcior,
vatră şi amnar şi iască,
Asta-i legea tuturor:
Zări să-şi facă din pridvor,
să se simtă bine-acasă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!