Asigurare la asigurat

Chin şi acte... şi migală,
Un puseu demonstrativ
Pentru morţii ce-nviară
Într-un mod obiectiv.

Iau un bon... Ce zarvă mare!
Sunt cu nervii la pământ
Că-n colectivul dezastru,
N-am de spus nici un cuvant.

E o lege! Care-anume?!
Nu cunosc prea multe eu...
Câţi morţi sunt la facultate
Ştie numai Dumnezeu.

Un periplu pe la CASĂ (C. A. S.)
Nervi din plin şi aşteptare,
Pentru-a arăta adică
Cum că şi trăind se moare.

După lunga aşteptare,
La ghişeu m-asigurai:
(Cardul ce-l avea-n dotare
Era uşa de la Rai).

Nu vă-nchipuiţi povestea
Că ar fi vreun cod ascuns
Înviase decedatul,
Căci cu MIR fusese uns.

Se adeveri de-acuma
Cum că mortul a-nviat
Şi-i student la medicină
Şi-ncă un an, asigurat.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Am pierdut la milimetru
La un bon distanţă, zău!
Căci n-a învăţat scăderea
Domniţa de la ghişeu.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la minus la plus infinit

Mi-ai spus: Gândeşte pozitiv!
Era o noapte prea geroasă
Iar termometrul, negativ
Nu m-a lăsat să ies din casă.

C-aş fi plecat să caut semne
Cu plus, până la infinit
Cum căutam odată lemne
Prin codrul bocnă rătăcit

Sau m-aş fi dus prin cimitir
Unde sunt numai semne bune
Plusuri adică ; Mă şi mir
Cine mai ştie să le-adune

Ca mine, căci m-am apucat
Să fac această adunare
Dar nu în cimitir, ci-n pat –
Mi-a dat o sumă foarte mare.
Iubito, sunt un om bogat
Şi pozitiv în abordare:
Fac multe semne "plus" în pat
Când am un "minus" la sculare!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn parlamentarilor ce dorm

S-a scris şi IARNA PE ULIŢĂ...
Şi IARNA-N SAT au scris mai marii,
Dar nu s-a scris, pe timp de iarnă,
Cum sforăie parlamentarii.

Vin deci c-o tehnică modernă...
Şi s-o priviţi cu luare-aminte!
Căci pentru pensii speciale
Sunt toţi uniţi cu ăle sfinte.

E mare zarvă, zarvă mare
Că s-a aflat de-aşa minune
Şi mare-i pensia aleasă.
Ce... parlamentul va propune?!

Cer scaune pentru confortul
Aleşilor... Nu pot dormi!
Aceasta-i prima chestiune
Ivită-n ordinea de zi.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aşteptăm, azi, la nivel de lume
O lege... spre a fi sponsorizaţi,
Viziune ce va face spume
Şi-ar uni mulţime de confraţi.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La anunţuri

Poşetă-aproape nouă (internet)
Utilizată doar odată-n viaţă.
Eu caut mire, prefer impotent,
Bogat, bătrân, dar şi urât la faţă.

Şi inutilizabil dac-ar fi,
Nu mă stresez prea tare, dragii mei,
Am să rămân stăpână într-o zi
Cu... conturi în valută sau în lei.

Că sunt sărăcă, n-o să am vreun chin,
Procur uşor buchetul de mireasă,
Căci am să merg rapid în cimitir
Şi am să iau mai multe flori acasă.

Cu preotul probleme cic-ar fi,
Deci voi lua câţiva broscoi şi-o cioară,
Dar n-am găsit un mire pentr-o zi
Şi mai rămân pe listă pentr-o seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amenda

Azi dai ca popa, zece mii de lei,
Dacă-n trei zile, mortul nu ţi-l iei.
Ştiu, dumnealor, de-un timp cum e acasă,
Căci au trăit mulţi ani... cu mortu-n casă.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setare mortuară

Mortul să-l îngropi, e lege
În trei zile, se-nţelege.
Dar voi nu vedeţi, confraţi?!
Mortu-n casă că-l păstraţi?!

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

Nu-mi căutaţi în timpuri rădăcini
Şi nici vre-un rang să-mi aşezaţi povară,
Căci nu-mi cunosc nici rude, nici vecini,
Eu m-am născut aici a doua oară.

Doar el, cuvântul, îmi cunoaşte mersul,
Vorbeşte-i blând şi-ascultă-l cu răbdare;
Povestea mea o ştie numai versul,
E-atât de mic şi totuşi mult prea mare.

Mi-am rătăcit destinul în cuvinte
Şi le-am întors cuvânt după cuvânt;
Îmi răscolesc aducerile-aminte,
Dar n-am să ştiu vreodată cine sunt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după noi

la pamplona oamenii aleargă un animal cald,
nişte coarne, tropotul de copite înghesuit în carne.
se zice că se bucură, sunt liberi şi drepţi,
prigonesc fricile care tremură şi fug.
mulţimile şi le subordonează şi progresul începe
de unde frica agonizează într-un mod umil,
în bătaie de joc, în bătaie de viaţă.
nu se delimitează eroi, hoardele acestea
nici nu au vreun staroste, nici vreun scop.
animalul moare după ce s-a răspândit în fiecare.
cine a spus că animalul moare...

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi am rămas ceea ce psihologii numesc un "animal afectiv". Adică n-am ştiut niciodată, cum nu ştiu nici acum, ce inseamnă "a fi obiectiv". Cum ar putea un om să se golească de sine, de amintiri, de impresii, de emoţii, pentru a fi deplin "obiectiv"?

Octavian Paler în Calomnii mitologice, Cu melancolie, despre barbari (2007)
Adăugat de Gheorghiţă Maria-Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul lui Israel... şi al Bisericii

(Cartea Exod cap.32)

Ştim c-atunci când s-a dat Legea, Moise-a mai întârziat,
iar poporul jos în vale, aşteptând, s-a agitat.
Şi pentru că ei, în inimi, se aflau tot în Egipt,
au schimbat pe Domnul slavei pentru-un bou de ei cioplit.
Să mai fie vreo mirare că după ce-au lepădat
oxigenul fericirii, chin şi zbucium i-a mâncat?
Cine le-a promis lor ţara? Boul din metal forjat?
Şi care le-a fost urmarea când la bou s-au închinat?
Ăsta este-ntreg motivul pentru care niciodată
n-au ajuns să stăpânească ţara câtă le-a fost dată.

Să vorbim de noi acuma. Domnul spune în Cuvânt
că putem trăi în pace neştirbită pe pământ.
Însă vai, câţi sunt aceia dintre noi care pot spune
că se bucură de pacea cerului aici în lume?
Ne mai spune-apoi Scriptura că-n Hristos ne este dată
permanenta bucurie şi o viaţă-mbelşugată.
Însă când privim în practic, câtă bucurie oare
ne transformă chinul crucii în imnuri de sărbătoare?
Câţi din noi transformăm Valea umbrei morţii pe pământ
într-un loc plin de izvoare, cum cântă psalmistul sfânt?
Şi sunt multe alte daruri, special trimise nouă,
menite ca să ne facă bucuria tot mai nouă.

Când voi îndrăzni acuma s-aplic, prin analogie,
şi la noi tema cu boul, cred că facem alergie.
Dar când voi da tălmăcirea, imediat o să vedem
că-nghiţim cu toţi găluşca şi chitic o să tăcem.
Boul, celor din Israel, le-ajunsese lor ca zeu,
dându-i slava cuvenită în totul lui Dumnezeu.
Oare noi în viaţ a noastră n-avem boi cărora dăm
bani şi timp pe care practic cerului le datorăm?
Oare când după opt ore muncim şi suplimentare,
nu e lăcomia boul căruia-i dăm închinare?
Domnul ne-a dat timpu-acesta pentru rugă-n aşteptare,
ca să ne îndrume-n taină spre a cerului lucrare.
Dar noi, ca şi Israelul, nu mai vrem să aşteptăm,
ci din lux şi din avere facem boi să ne-nchinăm.
Este oare în Scriptură vreo promisiune care
garantează fericirea lucrurilor trecătoare?
Şi atunci, dacă nu este, de ce să ne mai mirăm
că dăm tot peste necazuri, după ele când umblăm?
Poţi să zici că e de vină soarele că n-ai lumină
când cobori în nesfârşita beznă care este-n mină?
Poţi să zici că e de vină Domnul Dumnezeu cel sfânt,
că n-ai pace când tu-o cauţi pe un blestemat pământ?

Mulţumim, Tată din ceruri, pentru-o nouă-asigurare
pe care ne-ai dat-o astăzi, printr-o sfântă revelare.
Nu mai închinăm de-acuma timpul, banii, sănătate
la viţelul cel de aur, adică la lucruri moarte.
Ci, trăind de-acum încolo numai pentru cerul sfânt,
vom gusta vecia sfântă, chiar de-aici de pe pământ. Amin!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După votare…

Doi dulăi roşii la blană
Rebegiţi şi rupţi de foame,
Amuşinând după hrană,
Era lor, vor să proclame.

Vor deja măcelărie,
Coteţe cu termopane,
Amândoi cer cu tărie,
Cele mai bune ciolane.

Fiecare vrea în faţă,
Nu contează cu ce cost,
Lătrându-se ca la piaţă,
Pentru fiecare post.

Haitele sunt numeroase,
Şi pretenţiile sunt mari,
Trebuiesc tone de oase,
Că-s prea mulţi veleitari.

La această luptă surdă
Asistă şi baciul mare,
Se amuză cum ei zburdă,
Lăsându-i în aşteptare.

Să se latre, el îi lasă,
Convins că o fac degeaba,
Liniştit, puţin îi pasă
Deja ştie cum stă treaba.

Baciul care ştie totul,
De-acolo din dealul lui,
De mult a împărţit tortul,
Cu dreptul stăpânului.

poezie de Paul Constantin (9 decembrie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Bergamo e-n doliu...
Morţii se plâng într-un mod iluzoriu.
Un preot se roagă deasupra coşciugului închis,
Ca sufletul celui ce-a fost,
Să ajungă în Paradis.
Nu se va învinge moartea
Decât prin rugăciuni...
Luaţi aminte, români!
Plângem morţi fără nume
Din morminte comune.
Nu mai sunt locuri în cimitir.
Repetat plângem. Tot asemeni murim...
E simfonie de lacrimi, durere şi chin.
Incineraţii se ridică în rugă şi cruci.
Ucigaş fără chip,
Vrei tămâie la schimb?!
Oh, tu nu ştii să plângi!
Tu, satanicul nimb...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea lacrima iubirii

Am fost pentru câteva secunde de veşnicie,
Torţă-n întunericul necuvintelor
Am fost amnar, căci am aprins vreascurile singurătăţii
Dar labirintul durerii şi al morţii te-a ascuns iar,
Stea născută din jar
Nu mai cred în hazard. Nici în mine nu cred.
Am înviat prin tine, spre a muri a doua oară, fecioară,
Pâine, vin sfânt, mir pe fruntea de ceară, iubire, cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de la cramă vine dânsul
cu doi mici şi-o bere rece.
- ia, nevastă, mărţişorul!
nu-l iau, mă, n-am scobitoare
şi nici şnur care să-l lege...
şi mă umple de unsoare.

poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul de datorie reclamă deci acţiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinţei prin lege. Pe aceasta se bazează diferenţa între conştiinţa de a fi acţionat conform datoriei sau de a fi acţionat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acţiona (legalitatea) este posibil şi atunci când numai înclinaţiile ar fi fost principiile determinante ale voinţei, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acţiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi sunt

Am fost întrebuinţat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii şi simţurile tocite.

Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieşi
sub pielea subţire nu mai eram eu,
era necunoscutul care acţiona la comndă
pedepsit la timp ca un copil neascultător,
am căutat o breşe cum apele după furtună
şi am fugit în alt univers îndepărtat.

Sunt pe meterezele convingerilor formate,
mă caut în cuvintele rămase învăţătură.

Sunt mai adevărat decât amarul din frunze
în dimineţile în care scutur nimicul din mine,
urc până-mi dai semne de iubire
şi te simt cum respiri prin sufletul meu sărac
cu tainică încredere în răsăritul luminii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţă cu bucluc

Mare, bucurie mare, a rămas o săptămână,
Până plec la Marea Moartă în frumosul Israel,
Să mă bălăcesc în valuri doar cu soaţa mea de mână,
Să uităm de rău, necazuri, să ne recreăm niţel.

Pregătiri, valize pline, am ascuns şi o căpşună,
Preparată chiar de mine, pe verandă în secret,
Când deodată telefonul ca turbat într-una sună.
Era soacra care-mi spune, că şi-a luat şi ea bilet.

A căzut pe mine cerul, dracului s-a dus vacanţa,
Îmi plesnea de ciudă capul, jugulara îmi fierbea,
Nu am înţeles vreodată cum născuse Baba-Cloanţa,
O prinţesă... bunăciune, cum era nevastă-mea.

Am plecat, pierdeam biletul, dar speram la o minune,
C-o să-şi rupă unghiuţa, de la mână sau picior,
Sau umblând pe-acolo lela, va găsi compasiune,
La vreun moşneguţ din State, de o babă amator.

Cum stăteam întins la plajă văd că lumea se agită...
Imediat apare-n goană o salvare din pământ,
Când mă duc, o văd pe soacră de-un cearşaf acoperită...
A dat ortul... spune unul. Eu pe loc mă înspăimânt.

Jale mare la nevastă, însă eu sunt mai pragmatic.
Trebuie sicriu metalic, acte multe, aprobări,
Bani o groază, tevatură, când, un bătrânel simpatic,
Mă-nvăţă să-i fac mormântul pe aceste aşezări.

Nu mă costă, e mai simplu, nici nu-mi trebuie sicriu
Un cearşaf şi-o simplă groapă, însă m-am gândit îndat'.
Nu mă risc, că-n ţara asta (şi sunt sigur că toţi ştiu),
Mort un Om de-adevăratu'... la trei zile a-nviat.

poezie de Nicu Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

În aşteptare, clipele-mi trec greu,
iar orele-mi par infinit de lungi,
în timpul acesta puteai s-ajungi
chiar în ceruri... să-L vezi pe Dumnezeu.

Am înălţat mii de rugăciuni prelungi,
aşteptarea să-nceteze acum,
când te caut cu privirea mea pe drum,
ca dorul tău în braţe-mi să îl stingi.

Mereu în locu-acesta să revii,
la mine-n braţe oful să îl plângi,
lacrimile-n palma ta le strângi.

Veghez ca sufletul să nu ţi-l frângi,
cu lunga aşteptare şi cu doruri,
că sunt aici cu tine... şi în ceruri...

sonet de Ioan Friciu (7 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!