Agonie de toamnă

Cerul şi-a prelungit agonia...
Poemele izvorâte din frunze
Sunt în ediţie limitată.
Arcuşul e înnodat în trei,
Sau în patru, nu ştiu nici eu...
Ramuri distorsionate şi reumatice
Stau hotar
Între cenuşa durerii şi cer.
Din pleoapele grele
Cad lacrimi de jar.
Haosul ne cuprinde trupurile,
Fuzionează cu ele...
M-aţi izgonit către stele...
Mi-aţi împletit gândurile!
Sufletul este vioara întâi...
Mi-e chipul aramiu, amărui...
Privesc autoportretul
Şi acuz singurătatea ce i-a pictat
Trăsături reci, prăfuite,
Găsite la anticariat.
E toamnă... sunt obosită!
Poate mâine nu va mai fi la fel.
Adoarme condeiul pe buze de sânger,
Adoarme şi umbra-n penel...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea ploii

Reumatice ramuri
Îşi tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc aşternutul de umbre
Ireal foşnitor.
De tunete dor şi gândurile
Şi uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometaţi de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-şi tăcerea.
Şi plouă... şi grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Şi întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură şi râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca nişte eroi înveşmântaţi
Cu zale de aur şi de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Şi călimara e goală.
Doar gândurile foşnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... şi frunze... şi ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Şi-nchis e între cruci de ram,
În mine şi-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheaţi doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiţi de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Şi noi am fost... şi noi eram,
Taina aceluiaşi însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăşi frunzele din ram,
Eu iarăşi toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Şi şerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng şi râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca nişte lampioane trec
Şi lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt şi-am să plec
Chiar dacă sufletul mă doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete şi-n noapte
Cicatrici şi plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aş fi născut din şoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... şi inima mi-e goală,
Căci flori şi ramuri iarăşi pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Şi-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi baţi la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine şi-n afară plâng,
Cenuşa-n fulgi de jar se-mparte,
În braţe toamnă-am să te strâng,
Să ne-nfrăţim până la moarte.
Se-nalţă-n noi nămeţi de ger
Şi ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau şi privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins şi ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îţi las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine şi-n afară plâng,
Şi-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Au venit zile reci,
Zile cu ploi,
Lacrimi cereşti
Au căzut peste noi...
Dirijor renumit,
Vântul ne-a miruit.
Modela pe arcuşu-nvechit,
Cu degete frânte,
Reumatice, goale,
Sentimente cu molecule de frunze
Ce cădeau risipindu-se-n noi.
Apoi violonistul
S-a transformat în cenuşă.
Dormea sub arcuşul de ploi,
În aşternutul din noi.
Buzele îi furaseră răsăritul
Şi doar urme de soare
Purtând trofeul vechiului ieri,
Colorau, înca vii,
Rapsodii de culoare.
Ne acopeream cu tăceri
Sub copaci viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă

Dans de culori...
Ploaia cade-n cascade,
Miruind omenirea
Cu lacrimi cereşti.
Frunzele valsează - un poem,
O iubire - chihlimbar de poveşti.
Ramuri se frâng obosite,
Se-apleacă în rugi,
Pe alei prăfuite.
Sângele pământului curge în must rubiniu.
Nuci şi gutui cu miros amărui
Parfumează tăcerea.
Catapeteasma de nori,
Ca un voal de mireasă,
Ne cade pe faţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din ochii mei

Se-ntoarce toamna-n ochii mei... şi plouă...
Plouă cu lacrimi mari de chihlimbar.
Sunt ploi de frunze şi sunt ploi de stele
Şi nuca mai musteşte gust amar.

Trosnesc în sobă ramuri frânte-n două...
Miroase a gutui şi-a pâine coaptă,
E haina lumii plină de rugină,
Iar viaţa parcă-i mult mai degradată.

Din tălpi cresc râuri lungi de ne-cuvinte...
Şi-n noi, adânc e-o toamnă de tăcere.
Mi-au mai rămas aducerile-aminte
Şi-a vântului supusă mângâiere.

Ne înfioară lumea în schimbare,
Ne înfioară teama de a fi...
Îmbătrânim în ton cu anotimpul,
Stingheri şi trişti, pe băncile pustii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăpost

Pleoapele mele sunt adăpost
Ciutelor ce vin să se adape
Din lacrimile mele,
Din izvorul cuvintelor nedestăinuite,
Dintr-un suflet nespovedit...
E trist...
Înnouratul cer
Se crapă precum o pâine
Din făină de mei...
Plâng ochii mei...
Zăbrele de gene rup lumea în două.
Lumânări solare ard
Pe vârfuri de brad.
Suflete cad
Sângerânde şi plânse
Îngenunche sfârtecate de lănci de priviri,
Sub frunze ascunse...
Sentimentele ard...
Mătasea lor alunecă printre ramuri
Şi frunze ruginite şi foşnitoare...
Explozie de culoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară –
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri şi dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Şi se aşează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalţ prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise şi în început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt către voi

am smuls gândurile din sufletul meu
au zburat către voi
le-aţi primit cu sufletul deschis
din ele s-au născut poezii
m-am dezbrăcat de cuvinte, le-am dăruit vouă
m-aţi învelit apoi cu sufletul vostru
m-aţi mângâiat cu duioase cuvinte
atunci am înţeles că am găsit calea
sunt fericit, gândurile, cuvintele mele trăiesc
sunt purtate de voi mai departe
vă mulţumesc oameni frumoşi
vă iubesc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru cei săraci

Este o noapte geroasă,
Vulcani se înalţă spre cer,
Ninsoare mă cheamă acasă,
Sub ram de mătasă, în ger.
La cumpăna nopţii adoarme,
Sub umbre, un înger de nea,
Şi nori se adună. Mi-e foame,
Mi-e foame de dragostea ta!

Este o noapte geroasă,
Copacii sunt trişti şi sunt goi
Şi croncăne corbii pe casă,
Flămânzi şi stingheri ca şi noi.
Şi gerul ne strânge, tot strânge,
Sărăcia mai mult ne apasă,
Mama suspină şi plânge,
Amară tristeţe e-n casă.

Vulcani se înalţă spre cer,
Durerea-i prelungă văpaie,
Afară e ger, tot mai ger
Şi vântul mai tare se-nfoaie.
Nici lemne de foc nu mai sunt,
Nici lacrimi a plânge cu jale,
Doar Ţie-ţi rugăm, Tată Sfânt,
Eternă, creştină-alinare.

Ninsoare mă cheamă acasă,
Mă-ntorc prin nămeţi la trecut,
La mamă, la Zâna Crăiasă,
Cuminte, mă-ntorc spre-nceput.
Mi-e dor de gutuile coapte,
Le văd strălucind ca o lampă,
Le văd strălucindu-mi în noapte,
Le văd strălucindu-mi pe pleoapă.

Sub ram de mătasă, în ger,
Se pierde alaiul de îngeri,
Dispare – un vis, în eter,
Iar eu plâng cu lacrimi de sângeri.
Un cânt de argint peste sat,
Un clopot, biserici uitate,
Credinţă, un strigăt spre-nalt,
Le-am luat amintire pe toate.

La cumpăna nopţii adoarme
Acelaşi colind de copil
Şi goana prin vânt şi ninsoare,
Iubirea cu iz juvenil.
Pe geană omătul coboară
Şi visu-i văpaie şi jar
Şi lacrimi pământu-mpresoară,
Pe crucea şi trupul-amnar.

Sub umbre, un înger de nea,
În timpuri, un înger de ceară,
Un înger în inima mea,
Din cer, ca un vis se coboară.
Pe tălpile goale, de prunci,
Dureri încrustate... şi boală...
Şi cute mereu mai adânci,
Pierzându-se-n ura de smoală.

Şi nori se adună. "Mi-e foame!"
Răspunde ecoul mâhnit.
Pe faţă curg lacrimi amare
Şi corbi, din adânc, s-au ivit.
Sub pleoape izbeşte furtuna –
Acelaşi ecou repetat.
Zadarnic fac semne cu mâna,
Ninsoarea, tăcut, m-a-ngropat.

Mi-e foame de dragostea ta,
Copil adormit în uitare,
Mi-e viaţa mai grea, tot mai grea
Şi sufletul doare, tot doare!
Veghează-mi, ca somnul de veci,
Uşor, plin de taină să-mi fie!
Nu-mi da, n-am să vreau, (mă-nţelegi?),
Să port a durerii armie!

Mi-e foame de dragostea ta
Şi nori se adună! Mi-e foame!
Sub umbre, un înger de nea,
La cumpăna nopţii adoarme.
Sub ram de mătasă, în ger,
Ninsoare mă cheamă acasă.
Vulcan se înalţă spre cer,
Este o noapte geroasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost în viaţa mea...

A fost în viaţa mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, ştii, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e ruşine
De tot ce-n viaţa mea s-a întâmplat.

M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima şi scut şi cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Şi de aceea azi sunt vinovată...

Mă-ntreb de simt şi dragoste şi ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...

Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aş face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.

Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ţi spun la mine să rămâi.

De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viaţa mea?
Tu ţi-ai ales, tu ţi-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, iată!

Copacii-s dezbrăcaţi de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Şi stau ascunse
În nori, petalele de soare.

De-o vreme plouă mocăneşte,
Cum spun bătrânii... Şi e frig!
Prin şerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.

Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârţâie portiţa
Şi-n sobă focul s-a-nteţit.

S-a-ntunecat, deşi-i devreme...
Tristeţea-n valuri se coboară
Şi ploaia-n valuri reci îşi cerne
Putrede umbre de aramă.

E gol în jur! Şi-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de toamnă

Cad frunze-n dantele de ploi
Şi-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui şi migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar uşa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă.

Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt trişti şi sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foşnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.

Şi-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopţi de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viaţă,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adţncindu-se-n ceaţă.

Se scutură toamna din noi -
Cercei aromaţi la ureche,
De frunze, de struguri şi ploi,
Sub pelerina neagră şi veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, acelaşi decor,
Se pierde în lume, departe.

Cu frunze-amărui şi migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naşte un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Ştim asta de când ne-am născut...

Bat ramuri la-l inimii geam
Şi dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aş putea să te am!
Şa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenuşii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopţi viorii
A toamnei, de vis, săgetare.

Iar uşa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Şi prinsă în lanţuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".

Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister şi altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.

Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă
Şi rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-şi lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat şi-am iubit.

Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar uşa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui şi midale,
Se scutură toamna din noi
Şi-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumire

Sunt o pasăre rănită,
Sunt poemul violat
De necititori de carte...
Sunt... De ce m-aţi fi aflat?!

Am strâns în panerul vieţii
Pilde şi învăţături...
Cine-mi mai deschide uşa
De lumină, oameni buni?!

Nu ştiu, ploi sunt sau sunt lacrimi?!
Nu ştiu, sunt altar sau rugă?!
Am căzut în suferinţă...
Doamne, unde-o să se-ajungă?!

Ne e dată suferinţa...
Îngeri spre purificare,
Dorm cu sufletul de gheaţă
Într-un suflet de ninsoare...

Căutăm cu gândul raiul,
Dar în iad ne adâncim...
Şi-atunci care ni-i menirea?
De ce oare mai trăim?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa toamnelor ploioase

Cad frunze-n dantele de ploi
Şi-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui şi migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar uşa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă.

Cad frunze-n dantele de ploi –
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt trişti şi sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foşnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.

Şi-a frunzelor moarte ne doare –
Un clopot în nopţi de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viaţă,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceaţă.

Se scutură toamna din noi –
Cercei aromaţi la ureche,
De frunze, de struguri şi ploi,
Sub pelerina neagră şi veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, acelaşi decor,
Se pierde în lume, departe.

Cu frunze-amărui şi migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naşte un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Ştim asta de când ne-am născut...

Bat ramuri la-al inimii geam
Şi dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aş putea să te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenuşii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopţi viorii
A toamnei, de vis, săgetare.

Iar uşa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Şi prinsă în lanţuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".

Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister şi altar,
Mănăstiri de cuvânt – glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.

Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă
Şi rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-şi lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat şi-am iubit.

Cât nimeni în prag nu m-aşteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar uşa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui şi midale,
Se scutură toamna din noi
Şi-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce toamnă

Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece şi covor de frunze,
În ascunzişul nopţii mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...

Ca un slujbaş al templelor – o umbră –
Ţie destinat în nemişcarea ta,
Să laşi pe cer doar nori sortiţi să plângă
Şi vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!

Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum şi ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...

Miros de pâine coaptă şi dovleac,
Velinţe fluturânde la fereşti,
Surâs de prunci şi dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruieşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de frunze

Ocean de frunze... Un plămân bolnav
Pulsând în ritm c-o inimă bătrână...
Geamul planetei pământiu, concav,
Sub greutatea morţii se sfărâmă.

Lacrimi cereşti... Apus împodobind...
Atâtea amintiri ne stau în cale...
Însăilat cu ramuri, suferind,
Lăsând în urmă aminitiri solare,

Trotuaru-ndoliat de paşi grăbiţi,
Cast, asudând, un înger imprimat
Pe pleoapa gri închis a unei stânci,
Cu ramuri ude iar a desenat.

Se-nalţă fum... Din arămiu covor
De pete sângerii, tuşaţi cu taină
Se scurge-n noapte gândul meu de dor
Împodobit cu muguri de aramă.

Miroase iar parfumul de gutui
Şi-o ceaţă deasă anii mi-i cuprinde
Se stinge-n suflet mustul amărui
Eu umplu coşul vieţii cu merinde.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristete

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Feţe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

poezie de Marius Alexandru (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt
Fotometria unor clipe
Inegal măsurate
În curgerea lor către moarte.
Am evadat, stingheră mireasmă,
În voal risipit de mireasă,
Pe munţi de aramă.
Un voal ce pe trepte
De albe tăceri
M-a trecut în drumul spre ieri.
Îmi pâlpâie sufletul
Sub adierea sărutului tău.
Picuri de sângeri din ochii mei cad
Şi pleoapele ard...
Mi-e somnul mai greu,
Negura mă soarbe
Iar eu mă adâncesc
Spre a-i lumina marginile.
Nu, nimeni nu mă va putea stinge!
Atâta timp cât sunt eu...
Şi întâmplător... sunt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!