Îmbătrânim tăcut

Şi-mbătrânim, îmbătrânim tăcut,
Sperând că o vom lua de la-nceput,
Cu fiecare ceas îmbătrânim
Şi ca un jar în zări ne risipim.

Îmbătrânim cu fiecare ceas
Pe care, să-l trăim, ne-a mai rămas.
Pe cerul nostru nu mai sunt cocori,
Doar noi zburăm cu gândul uneori.

Dar a fi prunc în suflet e un ţel –
Un punct lucind pe-al vieţii carusel.
Chiar dacă-n timpuri ne vom risipi
Pruncul din noi, etern va străluci.

Clepsidra – un hotar de veşnicii
În alte timpuri, iar ne va uni.
Vom fi copii?! Vom fi bătrâni mereu?!
Răspunsu-l ştie numai Dumnezeu.

Ni se deschide-n ceruri un alt drum
Şi-mbătrânim, îmbătrânim de-acum.
Cuminţi pornim spre alte veşnicii
Peste un an, o lună, poate-o zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NOI, TOŢI ÎMBĂTRÂNIM PE ZI CE TRECE(Rubaiat)
Noi, toţi îmbătrânim pe zi ce trece
Şi ne-ndreptăm spre lespedea ce rece,
Bogaţi, săraci, cu toţii deopotrivă
În veşnică tăcere vom petrece.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Pe ceruri curg, zadarnic spre-napoi
Azi, picături de vis cu iz tomnatic,
Noi suntem prada timpului din noi
Privim înlăcrimaţi, cu gând apatic.

Curg lacrimi iar din fructul de gutui
Şi a căzut şi bruma tinereţii.
Noi am rămas cu gustul amărui
Ce pavatează anii bătrâneţii.

Mai rătăcim... Aleile-s pustii
Iar fără noi şi băncile-s mai goale...
Ne amintim de când eram copii
Furând în treacăt câte-o sărutare.

Râuri chihlimbării se risipesc
Şi geana zării lăcrimează lin.
Doar pruncii-ascunşi în noi, de-acum trăiesc,
În timp ce noi mereu îmbătrânim.

La tâmple trec ninsori... riduri adânci
Ne stau zălog. Oh, da, îmbătrânim!
(De ce-n adâncul sufletului plângi?!)
"Remember"! Vă-ntrebaţi cât suferim?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răspuns fudul doamnei Nuţa Crăciun

Mă-ntrebi de frunzele din suflet,
Iubita mea, iubită doamnă
Şi zilele-s ca înnorarea,
Ca ploaia asta de aramă...

Copacii goi, în nemişcarea
Atâtor veacuri, mor tăcut...
Dar ca o nimfă vor renaşte...
Noi cum s-o luăm de la-nceput?!

Copacii dor?! În plâns de frunze
Îşi varsă lacrima şi dorul...
Noi trecerilor noastre plânse
Nu le vedem nici viitorul...

Şi dacă ochiu-i mănăstire
La care ne-nchinăm în noi
Când nu mai credem în iubire,
Cerând tăcut un alt altoi,

Şi dacă toamnă după toamnă
Trec lent... şi noi îmbătrânim,
E pentru că, iubită doamnă,
Pustiul vieţii îl sorbim...

Sub pleoapa neînchisă încă,
La uşa sfântului altar,
Sărbătorim în nemişcare
Aceeaşi toamnă, iar şi iar...

Îmbătrânim tăcut şi cerul
Durerilor nespuse încă
-n mărturisiri de sacrificii,
E pentru alţii doar o stâncă...

Ceruri de chihlimbar... şi-n suflet
Atâtea albe minarete
Ce se înalţă-n rugi creştine...
În rest, tăcere doar... poete!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎMBĂTRÂNIM ÎN FIECARE ZI, VIAŢA TRECE ÎN CURÂND
Îmbătrânim în fiecare zi, viaţa trece în curând
Şi cine oare ar putea-o stăvili şi asta până când?
Opriţi de neagra veşnicie, vom fi la capătul de cale,
În care neştiutul hău va şterge al umanităţii gând.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim câteva miliarde de secunde, îmbătrânim în fiecare dintre ele, dar ne temem doar de una: cea în care vom muri.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă şi numai dacă

Dacă timpul se va sfârşi,
Noi vom deturna clipele
Pe trasee redundante,
Spre alte puncte cardinale

Dacă spaţiul se va termina
Şi va deveni punct fix
Ne vom mobiliza să ieşim
Din apăsarea strâmtorii

Daca viteza centrifugă
Va derapa pe turnantă
Şi va deraia prin decor
Vom da năvală la zenit

Dacă lumina conştiinţei
Va trece bariera gândului
Vom citi de pe retină
Viitorul omniprezent

Dacă legile naturii,
Vor degenera definitiv,
Vom acosta la infinit
În taina altei veşnicii

Dacă vom acapara tăria,
Atunci vom accesa văzduhul
Ca poartă a vieţii de apoi
Dacă şi numai dacă.

poezie de David Boia (10 septembrie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi

Căutător comorilor uitate,
Vechi confident al terţei călăuze,
Te-aştept iubite-n fiecare noapte,
Căci tu m-ai sărutat, în somn, pe buze...

Şi m-am trezit poem în anotimpuri
Neconcesionate conştient...
Muză atâtor cunoscute timpuri,
Cu-n dor incontestabil şi ardent.

Visând mereu iubiri pasionale,
Un anotimp uitat din calendar,
Mă-ncununezi cu-ale tăcerii zale,
Tu, prunc dumnezeiescului altar.

Te-aştept... m-aştepţi...
Şi vom porni spre stele
Proces finit terestrelor iubiri...
În alte lumi, cu-acestea paralele...

Şi ca un albatros pe mări de foc,
Pentru nisipul clipelor finite,
Ne vom iubi... ne vom purta noroc...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme suntem tineri, muncim precum sclavii, ca să realizam ceva, din care să trăim confortabil când vom fi bătrâni. Cand îmbătrânim, ne dăm seama că e prea târziu să trăim cum ne-am închipuit.

citat clasic din Alexander Pope
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea din cireşul din Grădină

Îmbătrânim, femeie, şi suntem tot copii,
Împătimiţi de jocul ce se numeşte viaţă,
Şi care va rămâne în urmă-ne, să ştii,
În timp ce noi, grăbito, schimba-ne-vom la faţă.

Îmbătrânim, femeie, şi nu regret decât
Că ne-am jucat ca proştii, în loc să ne iubim;
Te-aş prijoni din visuri în braţe, întrucât
Ne-ntinereşte jocul şi noi îmbătrânim.

Coboară-te din pomul cireşelor ce-ţi plac,
Visând că sub rochiţă te vor privi spontan
Băieţii pentru care simţi fluturi în stomac,
În timp ce, nătărăii, bat mingea pe maidan.

Îmbătrânim, femeie, căzând, precum ţi-am spus,
De sus în jos, tu, floare; eu, ram, de jos în sus.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (12 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă evadării în neant

Cu aripile scurtcurcuitate,
Nedrept, etern, mereu vom evada,
Precum un curcubeu trudind în moarte,
Sorbind din lume şi ultima stea.
Privirea-i smulsă încă din orbite,
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
Sub fulgerele-aducerii-aminte
Alt univers, de-acum, se conturează.

Cu aripile scurtcircuitate,
Purtăm în suflet foc de Prometeu,
Spre a călca cu moartea peste moarte
Şi spre a ne-ntrupa cu Dumnezeu.
Ne naştem ploaie spre a fii oceane,
Ne naştem ramuri spre a fii copac,
Ne naştem veşnic răsărit de soare,
Spre a apune iarăşi peste veac.

Nedrept, etern, mereu vom evada
Din falsele, din marile imperii
Şi frate contra frate vom lupta
Din zorii zilei până-n faptul serii.
Sunt diavolii pe trepte de cleştar
Şi şerpi alunecoşi ne-apar în cale,
Iar noi, de-acum, al altui trup amnar,
Ardem tăcut spre-a lumina-n uitare.

Precum un curcubeu trudind în moarte,
În zborul spre lumină şi popas,
Aştept, amanar, în fiecare noapte
S-aprind făclia fiecărui ceas.
E viaţa noastră numai o scânteie
Arzându-şi dorul după veşnicii,
Uitatul trup de înger şi femeie,
Mereu uitatul zâmbet de copii.

Sorbind din lume şi ultima stea,
Înfometaţi de pace şi lumină,
Lumină poate nu vom mai avea,
Nici viaţă, nici speranţă şi nici tihnă.
La cruci mucegăite poposind,
Plângând un trup, al nimănui de-o vreme,
Oh, pământeni, noi ne simţim murind
În clopotul tăcerilor eterne.

Privirea-i smulsă încă din orbite
Şi orbi în suflet, căutăm odihnă,
Dar gândurile noastre-s răvăşite...
Se-ntorc tăcut spre facerea divină.
Ni-i viaţa astăzi un ocean de stele,
Ni-i viaţa astăzi un ocean de smoală,
În tocuri, în cuvinte-s peruzele...
Tăciuni şi jar, mâhnire-i în afară.

În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
În dansuri de lumini şi ametist,
Plăceri lumeşti oricine mai visează...
Se-aprinde-n zări materialul vis...
Se sting lumini, lumini se nasc şi plouă
Cu sentimente... Şi murim pe rând.
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează
Şi plouă iar cu îngeri pe pământ.

Sub fulgerele-aducerii aminte,
În crematoriul timpului lumesc,
Te-aştept, te-aştept aici, te-aştept cuminte,
Învăţ în aşteptare să trăiesc.
Te-aştept şi-nmuguresc copac de-odată
Şi aripi îngereşti de-acum îmi cresc.
De aşteptare ştiu că-s vinovată.
Dar daţi-mi iarăşi dreptul să trăiesc!

Alt univers de-acum se conturează –
Proiecţii false pe un alb ecran...
Şi îngeri plâng... şi îngerii valsează,
Iar noi nutrim un plan spiritual.
Se sting lumini, se-aprind lumini... Cupola
Acestei lumi s-a-mbujorat de ger.
Şi ninge, ninge... În clepsidră, ora,
A-nsângerat sub dinţii de oţel.

Alt univers de-acum se conturează
Sub fulgerele-aducerii aminte.
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
Privirea-i smulsă încă din orbite...
Sorbind din lume şi ultima stea,
Precum un curcubeu trudind în moarte,
Nedrept, etern, mereu vom evada,
Cu aripile scurtcircuitate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Trece-ncet la tinereţe,
Repede la bătrâneţe;
Doar când noi îmbătrânim,
Doar atunci îl preţuim.

Cú cât se scurtează aţa,
Cu atât mai dulce-i viaţa;
Cú cât noi îmbătrânim,
Cú-atât timpu-l preţuim.

poezie de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Eu prezent, tu viitor
Eu un nor şi tu un dor.

Eu un sunet surd în ceaţă,
Tu lumină şi speranţă.

Eu un spasm şi-o încleştare,
Tu o muză ce-mi apare.

Eu un gând purtat de vânt,
Tu un înger pe pământ.

În raza ta eu simt iubire,
Tu ce atingi devine fericire.
Vino, şi stinge al meu timp finit,
Şi du-mă din prezent, în infinit!

Vom merge impreună pe cărări,
Fără timp, din zări în zări,
Vom fi munţi, vom fi-nălţimi,
Vom fi drum spre alte lumi.

Vom deschide împrejur
Dimineţi de aur şi azur,
Şi va ninge peste noi
Cu-albatroşi, cu vremuri noi!

poezie de Gheorghe Alionte (14 martie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.

citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu

Iubitul meu sălbatic şi divin,
E dulcorat al clipelor virgine,
Cu huma de cuvânt ne înfrăţim
Pentru-a putea muri spre devenire.

Văpăi de neexcentrice dorinţi
Ne vor sorbi concentric în uitare,
În timp ce noi vom adormi cuminţi,
Noi, perseide veşnic călătoare...

Privind cu remuşcare la trecut,
Muşcând din mărul putred al iubirii,
Viaţa vom vrea s-o luăm de la-nceput
Contrar acelor vechi legi ale firii.

Transcendental, spre cer vom înălţa
Cuvântul nostru, gândul şi menirea...
Atunci, doar eu voi fi iubita ta,
Trecutul, veşnicia, devenirea...

Prezentul, moartea, spaima de a fi
Un el nedefinit, fără valoare,
Nu va mai fi, căci eu voi fi a ta
Şi tu vei fi un înger de ninsoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu

Iubitul meu sălbatic şi divin,
Edulcorat al clipelor virgine,
Cu huma de cuvânt ne înfrăţim
Pentru-a putea muri spre devenire.

Văpăi de neexcentrice dorinţi
Ne vor sorbi concentric în uitare,
În timp ce noi vom adormi cuminţi,
Noi, perseide veşnic călătoare...

Privind cu remuşcare la trecut,
Muşcând din mărul putred al iubirii,
Viaţa vom vrea s-o luăm de la-nceput
Contrar acelor vechi legi ale firii.

Transcendental, spre cer vom înălţa
Cuvântul nostru, gândul şi menirea...
Atunci, doar eu voi fi iubita ta,
Trecutul, veşnicia, devenirea...

Prezentul, moartea, spaima de a fi
Un el nedefinit, fără valoare,
Nu va mai fi, căci eu voi fi a ta
Şi tu vei fi un înger de ninsoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna dimineaţa, soare!

Buna dimineaţa, soare,
Cu admiraţie îţi scriu acum,
Mă-nclin în faţa ta şi sper,
Să-mi fii alături. Să-mi fii loial
Să-mi cânţi frumos în fiecare zi
Să-mi fii alături în lumină
Până ce razele soarelui vor apune
Noi ne vom uni în marea albastră
Vom medita la ceas târziu,
Vom fi iubiţi până la refuz,
Vom fi împreună, călătorind spre lumi
În care totul e frumos acum.
Vom zăbovi, vom respecta,
Acelaşi suflet sincer, creator,
Călători prin viaţa cea frumoasă,
Călători, ca toţi cei rămaşi în viaţă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă de mai bine

Dacă vom reuşi să supravieţuim acestei epidemii, nu vom mai fi ca înainte. Vom ieşi cu un comportament mult schimbat. Vom avea mai multă pace în suflet, o inimă mai liberă şi o mai bună viziune asupra lumii. Cu alte cuvinte vom învăţa din greutăţi. Vom avea mai multă grijă de viaţa noastră. Vom deveni mai înţelepţi, mai spirituali. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!

poezie de Dumitru Delcă (1 aprilie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom sfinţi prin cuvinte

Cu dragoste vom atinge veşnicia nepromisă
Şi vom culege flori de suflet fericit
Noi suntem adierea nopţii în lumina lumânării vii
Vom ajunge la un consens al vieţii
Şi vom străbate fiecare clepsidră a timpului
Cu lacrimi de cerneală pe o cutie veche
Lumina este cea ce ne va cununa cu lauri
Lumina este singura cale spre Divin
Numai crezând în lumină, vom fi îngeri
Numai visând la cele sfinte
Ne vom sfinţi prin cuvinte.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!