Îmbătrânim tăcut

Şi-mbătrânim, îmbătrânim tăcut,
Sperând că o vom lua de la-nceput,
Cu fiecare ceas îmbătrânim
Şi ca un jar în zări ne risipim.

Îmbătrânim cu fiecare ceas
Pe care, să-l trăim, ne-a mai rămas.
Pe cerul nostru nu mai sunt cocori,
Doar noi zburăm cu gândul uneori.

Dar a fi prunc în suflet e un ţel –
Un punct lucind pe-al vieţii carusel.
Chiar dacă-n timpuri ne vom risipi
Pruncul din noi, etern va străluci.

Clepsidra – un hotar de veşnicii
În alte timpuri, iar ne va uni.
Vom fi copii?! Vom fi bătrâni mereu?!
Răspunsu-l ştie numai Dumnezeu.

Ni se deschide-n ceruri un alt drum
Şi-mbătrânim, îmbătrânim de-acum.
Cuminţi pornim spre alte veşnicii
Peste un an, o lună, poate-o zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răspuns fudul doamnei Nuţa Crăciun

Mă-ntrebi de frunzele din suflet,
Iubita mea, iubită doamnă
Şi zilele-s ca înnorarea,
Ca ploaia asta de aramă...

Copacii goi, în nemişcarea
Atâtor veacuri, mor tăcut...
Dar ca o nimfă vor renaşte...
Noi cum s-o luăm de la-nceput?!

Copacii dor?! În plâns de frunze
Îşi varsă lacrima şi dorul...
Noi trecerilor noastre plânse
Nu le vedem nici viitorul...

Şi dacă ochiu-i mănăstire
La care ne-nchinăm în noi
Când nu mai credem în iubire,
Cerând tăcut un alt altoi,

Şi dacă toamnă după toamnă
Trec lent... şi noi îmbătrânim,
E pentru că, iubită doamnă,
Pustiul vieţii îl sorbim...

Sub pleoapa neînchisă încă,
La uşa sfântului altar,
Sărbătorim în nemişcare
Aceeaşi toamnă, iar şi iar...

Îmbătrânim tăcut şi cerul
Durerilor nespuse încă
-n mărturisiri de sacrificii,
E pentru alţii doar o stâncă...

Ceruri de chihlimbar... şi-n suflet
Atâtea albe minarete
Ce se înalţă-n rugi creştine...
În rest, tăcere doar... poete!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Pe ceruri curg, zadarnic spre-napoi
Azi, picături de vis cu iz tomnatic,
Noi suntem prada timpului din noi
Privim înlăcrimaţi, cu gând apatic.

Curg lacrimi iar din fructul de gutui
Şi a căzut şi bruma tinereţii.
Noi am rămas cu gustul amărui
Ce pavatează anii bătrâneţii.

Mai rătăcim... Aleile-s pustii
Iar fără noi şi băncile-s mai goale...
Ne amintim de când eram copii
Furând în treacăt câte-o sărutare.

Râuri chihlimbării se risipesc
Şi geana zării lăcrimează lin.
Doar pruncii-ascunşi în noi, de-acum trăiesc,
În timp ce noi mereu îmbătrânim.

La tâmple trec ninsori... riduri adânci
Ne stau zălog. Oh, da, îmbătrânim!
(De ce-n adâncul sufletului plângi?!)
"Remember"! Vă-ntrebaţi cât suferim?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea din cireşul din Grădină

Îmbătrânim, femeie, şi suntem tot copii,
Împătimiţi de jocul ce se numeşte viaţă,
Şi care va rămâne în urmă-ne, să ştii,
În timp ce noi, grăbito, schimba-ne-vom la faţă.

Îmbătrânim, femeie, şi nu regret decât
Că ne-am jucat ca proştii, în loc să ne iubim;
Te-aş prijoni din visuri în braţe, întrucât
Ne-ntinereşte jocul şi noi îmbătrânim.

Coboară-te din pomul cireşelor ce-ţi plac,
Visând că sub rochiţă te vor privi spontan
Băieţii pentru care simţi fluturi în stomac,
În timp ce, nătărăii, bat mingea pe maidan.

Îmbătrânim, femeie, căzând, precum ţi-am spus,
De sus în jos, tu, floare; eu, ram, de jos în sus.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (12 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎMBĂTRÂNIM ÎN FIECARE ZI, VIAŢA TRECE ÎN CURÂND
Îmbătrânim în fiecare zi, viaţa trece în curând
Şi cine oare ar putea-o stăvili şi asta până când?
Opriţi de neagra veşnicie, vom fi la capătul de cale,
În care neştiutul hău va şterge al umanităţii gând.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Trece-ncet la tinereţe,
Repede la bătrâneţe;
Doar când noi îmbătrânim,
Doar atunci îl preţuim.

Cú cât se scurtează aţa,
Cu atât mai dulce-i viaţa;
Cú cât noi îmbătrânim,
Cú-atât timpu-l preţuim.

poezie de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.

citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

NOI, TOŢI ÎMBĂTRÂNIM PE ZI CE TRECE(Rubaiat)
Noi, toţi îmbătrânim pe zi ce trece
Şi ne-ndreptăm spre lespedea ce rece,
Bogaţi, săraci, cu toţii deopotrivă
În veşnică tăcere vom petrece.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim câteva miliarde de secunde, îmbătrânim în fiecare dintre ele, dar ne temem doar de una: cea în care vom muri.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele favorabil se încheagă

să îmbătrânim numai
pe partea stângă a inimii
acolo unde liliecii îşi fac semne
pe aripile lor ca nişte lemne

să ne acoperim cu danteluri
şi prapuri
aduse de pe fundul unor lacuri

să îmbătrânim numai azi
şi numai pe partea stângă
apoi să ne-aşezăm la dreapta Tatălui
şi să Îl lăsăm
să plângă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai...

Ştiai că toţi îmbătrânim,
Simona...
ne trecem pieile prin storcător,
circumvoluţii ni le netezim,
ne vedem rar, copil, uităm până şi dor
... poate de ne-am clona...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Daniela...
e pierdem părul, ce ne-albeşte
o inimă... a tatei; relaxând, privim
şi chip nu se mai potriveşte
... oricât am vrea...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Patrick...
ne consumând din buna sănătate
şi tot mai singuri, singuri ne trezim;
cunoaşterea de tată a rămas un nume, date
... c-un asteric...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Edy...
ne trăind viaţa de-unul singuratic,
nici timp n-avem când să ne lămurim
de ura de părinte, ce nu-i doar... dramatic
... în loc de-a ne iubi...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Eteri...
nereuşind, se pare, alegerea corectă
şi poate nedestăinuind visul intim,
rămas ascuns tardiv de-orice alertă
... ori n-ai regret, frumoasa mea, mai ştiI?...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Paula...
nevrednici, peste-poate înşelători,
jucând perfid oricând ne întâlnim
sau veşnic între naştere şi mori...
... Oh, pururea de suflet goală, fosta mea...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Nuţica...
neţinând cont că-s frate, acelaşi sânge,
punând avut în loc să ne unim,
fără să şti că sigur Breul plânge
... poate şi Dârla, mama mea, nevasta sa...

Ştiaţi cu toţi că ne murim
iubiţii mei...
şi că-n final, imensul sfânt regret
ce-aş vrea cu toţii ai mei să-l oferim
-toţi ascendenţii timpului de drept-
... să fiţi nemuritori... Da-i numai pentru zei...

Ştiaţi c-o să îmbătrânesc şi eu
un Daniel...
neştiind cu adevărat de-am fost iubit
şi n-am pe cin' să-ntreb, doar Dumnezeu,
dacă cumva am pătimit, am păcălit
... d-aş vrea să ştiţi că m-aţi sacrificat, precum un miel...

Ştiaţi că noi, ce încă mai trăim
simpli urmaşi -rămaşi doar, nume, date,
din dragi părinţi plecaţi să-i venerămsuntem
deja planificaţi un ţintirim
şi n-avem timp să-i mai comemorăm...
ne promovăm pe noi, doar vanitate
... Codaşii lumii, ce-am rămas, o nulitate!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu anii fac bătrâneţea, ci gândul că îmbătrânim; sunt oameni tineri la 80 de ani şi alţii bătrâni la 40.

Emile Coue în Autosugestia. Sănătate prin autosugestie conştientă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa trecerii

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii,
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii
În lumi de taină, vise şi poveşti.
O lacrimă şi devenim istorii,
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Ce spre-a se strânge, n-au avut vreo culpă.

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii...
Dar nu vedeţi că timpu-i trecător?!
Acum sunt lauri prinşi pe cerul frunţii,
Acum alunecăm spre viitor.
Şi în clepsidră veşnic ning secunde,
Ne naştem repetat spre a muri.
Când pleaopele ne sunt de lacrimi ude
Ni-i gândul şi speranţa la copii.

Se derulează-n ritmuri nebuneşti
Cu iz tomnatic, vieţi şi osanale.
Oh, om, în rugi, etern ai să trăieşti,
Rodind pământul vieţii viitoare.
Ca într-u carusel te risipeşti
Şi trup de lut şi suflet de lumină,
Dar rod vei fii. Mereu ai să rodeşti,
Mustind copac cu flori din rădăcină.

Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii,
Cenuşa strămoşască respirăm,
De-acum suntem o candelă sub nucii,
Sub care, vis de seară, ne-nălţăm.
Ne-am irosit şi lacrima şi gândul,
La tâmple cu ninsori ne-am avântat,
Prin timpuri noi am străbătut pământul
Şi mult mai trişti şi singuri am plecat.

În lumi de taină, vise şi poveşti,
Ne adâncim. De-acum trecute-s toate.
Străini, batem la poarta cetăţii îngereşti
Şi-n noi e-ntinăciune şi e noapte.
Ni-i sufletul de ceară, avem un singur gând,
Cei dragi, aproape fie în clipa cea din urmă,
În lacrimi să ne ducă spre ultimul mormânt,
Să lase-n urmă-o floare şi-un sărutat de mână.

O lacrimă şi devenim istorii...
Aşa e scris în legile cereşti...
Şi în adâncuri se surupă zorii
Spre a-nvăţa să mori ori să trăieşti.
Trădează lacrimi cerul şi-n oglindă
Se nasc deodată-atâtea flăcăcări vii.
În plase de lumină vor să prindă
Întâiul dans de flori de păpădii.

De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Precum un tulnic vocile vuiesc.
Din ochii goi durerea o alungă
Şi umbre reci în noi se prelungesc.
Am scormonit zadarnic în clepsidră
Şi-n lume parcă iar s-a-ntunecat.
Câmpia bătrâneţii e aridă
Şi înger printre îngeri am plecat.

Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Împarfumaţi cu smirnă. Liliac
Şi lacrimi, azi, încununează zorii,
Iar eu privesc, îngenuchez şi tac...
Mă dor genunchii,-n rugi găsesc lumina
Şi-aştept prologul sfintei sărbători,
Ca-n gând şi-n suflet să-mi pătrundă tihna
Să-mi port tăcerea morţii printre flori.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Spre a călca cu paşii prin ninsori,
Mi-am lăsat trupul iarăşi să se rupă
Născându-mă o flacără în zori.
De-acum sunt stea şi lacrimă deodată,
Altar la care îngeri sau oprit
Să-mi liniştească pleoapa-ndoliată.
Sculptată-n stâncă-s, însă n-am murit.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii...
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
O lacrimă şi deveni istorii.
În lumi de taină, vise şi poveşti,
Îmbătrânim. Ne-nmormântează pruncii...
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Trec sărbători, trec clipe şi iluzii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme suntem tineri, muncim precum sclavii, ca să realizam ceva, din care să trăim confortabil când vom fi bătrâni. Cand îmbătrânim, ne dăm seama că e prea târziu să trăim cum ne-am închipuit.

citat clasic din Alexander Pope
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Inima mea e păstrată cu grijă în Constelaţia Capricornului
Pe care mi-o redai, în fiecare dimineaţă, cu un puls nou
O stare de bine generală
Cu filigran de lumină la fereastră
Inundă pieptul cu pace
Cu linii de tren deschise către orice artere ale pământului
Tu te-ai născut într-o iarnă de poveste
Ai toate ingredientele pentru a străluci
Indiferent cum mă simt
Linia destinului mi s-a schimbat în palmă
Drumul pare lin şi curat
Ridurile s-au adâncit atât de frumos
Exorcizez din tine esenţa tinereţii
Panaceul slăbiciunilor mele
Inventăm în universul nostru
Acele lucruri esenţiale pe care le-am tot pierdut
De la câteva reîncarnări încoace
Te-am tot urmărit şi cine ştie
Poate şi tu în mine ai găsit
Mai mult decât ai îndrăznit să guşti vreodată
Îmbătrânim ca pământul sub zăpadă
Îmbătrânim ca iarba uscată la soare
Ca o salbă de brazi pe un munte
Şi inimile noastre devin vârfuri stelare.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud de toamnă

Pădurile cu bustul dezvelit,
Scheletice, nevolnice şi grave,
În negre-ntunecări s-au risipit
Şi depărtarea ca pe-un val le soarbe.

Dantelării de chihlimbar ceresc
Sub mantie de nerostite ploi
În focuri vii de jad se regăsesc
Târziu, în primăvara de apoi...

Creneluri vii pe cer înşurubând
Durerea morţii şi tristeţea firii...
În timp, tăcut, spre transcendent urcând
În contrasens cu legea omenirii...

Îmbătrânim cu fiecare an...
Pietrificat pe pleoape, rid cu rid...
Şi viaţa noastră parcă trece-n van -
Un anotimp sălbatic şi sordid...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu îmbătrânim la date fixe, ci ne transformăm în fiecare zi!

Mihail Mataringa (26 august 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări frumoase

Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
şi să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur şi plin de culoare.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim relativ, dar îmbătrânim absolut.

aforism de David Boia (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!