Nebuni cu sufletele goale

Nebuni cu sufletele goale
Mă năpădesc... N-a mai rămas
Decât surâs şi remuşcare...
Venin pe fundul unui vas...

N-a mai rămas decât tăcerea...
Mormântul, de prezent, pustiu
Şi-aşteaptă paşii frânţi în două...
Un pas, doar mi-aş dori să fiu.

Să trec străin precum o umbră
Să risipesc cenuşa... Poate,
Uitat în plâns şi remuşcare,
Mă voi putea ascunde-n noapte.

Şi risipindu-mi neputinţa
Să pot din nou să regăsesc
Nebuni cu sufletele goale
Ce deseori mă năpădesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Aduc adesea deasupra mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu mi-aş putea dori
Decât să fiu:
O umbră…

Fără să las o urmă
Paşii mei se-ndreaptă spre incert
Şi vag şi tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârşitele cărări
Înţepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai…

Aduc adesea-n faţa mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră…

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul s-a topit de n-a mai rămas nimic din el decât un cocoloş de plumb şi, când a doua zi dimineaţa servitoarea a scos cenuşa din sobă, n-a mai găsit din el decât o inimioară de plumb; din dansatoarea cea drăgălaşă nu mai rămăsese decât steaua de pe broboadă, dar steaua era acuma arsă şi neagră ca tăciunele.

finalul de la Soldăţelul de plumb de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte-nţeleg n-am înţeles

Câte-nţeleg, n-am înţeles,
dar aş lua toate câte las.
Din ce-am cules şi n-a rămas,
din ce-a rămas şi n-am cules.

Azi din frântura unui ceas
eternităţi aş şti să ţes.
Şi din ce ieri credeam eres
lumi noi mi-aş scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres
le-aş face-acum iconostas
şi-aş bea cu sete tot mai des

Din flori ce mor la orice pas
din ce-a rămas şi n-am cules,
din ce-am cules şi n-a rămas.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec

la nivelul următor unde
pereţii sunt pictaţi cu sentimente
sărutul tău are culori
iese un tablou plin cu poezii
inima trage câteva linii
mă uit atent la albul rămas
e fără sentiment
parcă se nasc sunete
este o pictură în n dimensiuni
sub pleoape mi-a rămas
un rest de respiraţie proaspătă
anomaliile nu le pot picta
le voi folosi la un colaj
alături de o ancoră aruncată
într-un vas în care plânge vopseaua
trec la altceva după ce beau
din remuşcare lacrimile
zbor cu gândul printre negre pânze
depozitate în zilele de post

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Uneori mi-aş dori să fiu invizibil. Să nu mai simt. Să nu mai ştiu. Să nu-mi mai fie dor. Să nu mai pot. Să nu mai sper.
Uneori mi-aş dori să fiu altcineva.
Uneori mi-aş dori să am ceva pentru care să lupt.
Uneori mi-aş dori să fiu mereu un copil.
Doar să uit, mereu mi-aş dori să uit tot ce-am scris!

poezie de Radu Cîrstea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt decât o scoică fără perlă, căci mai am atâtea de învăţat de la viaţă, din viaţă, că nu mi-ar ajunge să o pot face, nici măcar două vieţi. Asta suntem noi, oamenii, perle neşlefuite peste care praful vieţii se aşază tăcut, înnourându-ne sufletele.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ascunzi?

De ce te-ascunzi? În frunze şi în lacrimi
Te regăsesc... Şi-n fiecare ceas.
Iubirea ta, privirea ta şi marea
Din ochii tăi, e tot ce mi-a rămas.

O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat eşti. Şi vei fii...
Vei fii mereu o dulce adiere,
Lumină şi căldură, pace, zi.

Furtună eşti când valul se răzbună
Şi risipindu-se, se-ntoarce-n mare.
Din alge împletitu-ţi-am cunună
Şi-am strâns în noapte perlele din mare...

Te-aştept să vii! Calea poate-i prea lungă,
Ori soarele la tine n-a ajuns.
Oh, eu te voi purta mereu în suflet,
Privirea ta iubite m-a sedus!

Doar eu sunt Sfinxul tău săpat în stâncă,
Prin labirintlu vieţii de-ai să treci,
Mă vei vedea. Tăcerea mă alungă,
Mi-s umbrele de jar, tâmplele reci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Şi nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.

Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.

Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeţii amare nimic n-a rămas.

În duh e bucuria, in dorinţi gândul lumii de-apoi
Beţie în care te-ai pierdut şi nimic n-a rămas.

Ey, paharule, aferim, şterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.

Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii şi priveşte
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materialiştii (ateii) au burţile pline, dar sufletele goale. Cei care cred în Dumnezeu, chiar dacă au burţile goale, au sufletele pline.

aforism de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (7 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am plâns...

Şi-am plâns trecutul ca pe-un mort... Durere
Îmi picura, nespusă, pe obraz...
Şi i-am făcut din roze diademe...
Oh, amintirea-i încă mi-a rămas.

Cu giulgi brodat din aurul divin
Şi chiparoase, l-am împodobit...
Pentru acel trecut cât ne jertfim...
În el o veşnicie a pierit.

Şi cât de mult l-am plâns... şi l-am tot plâns...
Dar pentru toate astea suferim?!
Târziu, în nopţi de sângeri a apus...
Iar noi spre mâine trebui să privim...

Îngenunchem la alte veşnicii...
Nu suntem prunci... Nu suntem nici profeţi.
Precum Iisus adesea suferim
Şi ne rugăm, oh, Doamne, să ne ierţi.

Un pumn de oase pe pământ străin
Şi generaţii noi ne-or arunca
Într-un abis, ca pe un suvenir
Trudit şi inutil în lumea sa.

Deplânşi actori în lumea de apoi
Cu-nţelepciune, trudnic fredonând,
Un plâns străin ce nu mai e cu noi,
În umbra unui neştiut mormânt...

Ce drept trecutul verbului "a fi"
Să se-mplinească?! Ramuri de argint
Despart în noapte două veşnicii
Într-un poem haotic şi succint...

Despart în noapte două veşnicii...
Cu toţi avem trecut şi viitor
Şi n-avem încă vreme "a muri"
Cât rătăcim şi suflete cât dor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de jar

Oh, viaţa nu mi-a fost uşoară,
Dar când copilul te doboară,
La ceas târziu, la-ntunecare,
Aceasta şi mai grea îţi pare.
E-n suflet plâns şi-ntinăciune,
Nori negrii-n suflet şi în lume...
Plouă la ceas târziu în noapte,
Nimeni în uşă nu-mi mai bate.
Pâlpâie în tăceri uitarea,
Îndoliată îmi e zarea.
Zadarnic plâns, ori fericire,
Eu sunt mormântul de iubire
Ce s-a închis – o umbră doar...
Voi, nici nu m-aţi iubit măcar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa meschină

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

De ce te-ascunzi? În frunze şi în lacrimi
Te regăsesc şi-n fiecare ceas
Iubirea ta, privirea ta şi marea
Din ochii tăi de-acum, mi-a mai rămas

O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat eşti şi vei fi
Vei fi mereu o dulce adiere,
Lumină şi căldură, pace, zi...

Furtună eşti când valul se răzbună
Şi risipindu-se se-ntoarce-n mare
Din alge împletindu-ţi-am cunună
Şi-am strâns în noapte perlele din mare.

Te-aştept să vii. Calea poate-i prea lungă
Sau soarele la tine n-a ajuns...
Dar eu sunt Sfinxul tău în suflet
Chiar dacă printre stele ai apus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă într-o zi aş putea scăpa de aici, mi-aş putea permite să fiu nebun. Fiecare om este nebun cu adevărat, dar cei mai nebuni sunt cei care nu ştiu că sunt nebuni; ei continuă într-una să repete ceea ce le spun ceilalţi.

Paulo Coelho în Veronika se hotărăşte să moară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Pe ceruri curg, zadarnic spre-napoi
Azi, picături de vis cu iz tomnatic,
Noi suntem prada timpului din noi
Privim înlăcrimaţi, cu gând apatic.

Curg lacrimi iar din fructul de gutui
Şi a căzut şi bruma tinereţii.
Noi am rămas cu gustul amărui
Ce pavatează anii bătrâneţii.

Mai rătăcim... Aleile-s pustii
Iar fără noi şi băncile-s mai goale...
Ne amintim de când eram copii
Furând în treacăt câte-o sărutare.

Râuri chihlimbării se risipesc
Şi geana zării lăcrimează lin.
Doar pruncii-ascunşi în noi, de-acum trăiesc,
În timp ce noi mereu îmbătrânim.

La tâmple trec ninsori... riduri adânci
Ne stau zălog. Oh, da, îmbătrânim!
(De ce-n adâncul sufletului plângi?!)
"Remember"! Vă-ntrebaţi cât suferim?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin sărac

Străină-n suflet şi-n afara mea,
Mă-ntreb ce viaţa-ar mai putea să-mi dea.
Sunt un străin prigeab, uitat de soartă,
Străinii vin smeriţi să-mi bată-n poartă.

Mulţi vin şi fură, mulţi mă necinstesc...
Cu gând curat, eu încă îi (iubesc) primesc...
Străin la poarta sufletului meu
Mă simt un hoţ venind să fure, eu.

Mă mint şi eu în fiecare zi
Atât cât mai respir, cât pot trăi,
Îmi fur speranţa zilei următoare
Luptând doar pentru bolul de mâncare...

Nu am averi, doar sufletul ce-mi bate
Şi străluceşte ca un far în noapte.
Împart un colţ de stea în pribegie,
Cu cel ce-l are de o veşnicie.

Împart din taina sufletului meu...
Dar ce mai am?! Credinţa-n Dumnezeu!
Săracă şi bogată-s totodată
Străinii vin la uşa mea să bată...

Şi eu sunt un străin necunoscut...
Caut în viaţa mea un început...
Sărac, la poarta sufletului meu,
Mă regăsesc plângând, acelaşi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!