Glossă pentru arivişti

Infatuat, atâta strălucire
Şi fast a stat întru a ta mărire.
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare
Sub masca falsă a iubirii tale.
Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Dureri şi temeri, semne de-ntrebare,
Biet arivist visând averi, parale...

Infatuat, atâta strălucire
Doreşti să ai... Tu vrei înavuţire.
Prin insipida-ţi viaţă, ca o pită
Neagră, cu pleavă, adesea nedospită,
Tu cauţi ochiul tainic de lumină,
Dar pălămidă prinsă-n rădăcină,
Braţe de grea şi nerostită ură,
În juru-ţi, zi de zi, mereu se-adună.

Şi fast a stat întru a ta mărire...
Voiai chiar şi a omului iubire,
Voiai putere, sensul vieţii-ntregi,
Un lucru n-ai putut să înţelegi:
Că nu putea-vei pune stăpânire
Pe suflete şi pe Dumnezeire.
Oceanele, de lacrimi dac-ar fi,
Furtuni de suferinţă ar stârni.

Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Bocanci de lemn şi spini au în picioare.
Iar tu, un snob, te vezi un rege, da,
Dar ţi-ai pierdut vremelnic inima.
Ai rătăcit pe căi fără de stele,
Păgân, sub a tăcerilor blesteme.
Profanator de străluciri deşarte,
Îţi vei deschide drumul către moarte.

Sub masca falsă a iubirii tale,
Încrezător în rugi şi osanale,
Decazi încet şi noaptea se surupă,
Alunecând pe-a calului tău crupă.
Se-aude clopot de regret. Ce rost
Averi şi-mpărăţii câte au fost?!
În urmă toate astea le-ai lăsat,
Cu tine în mormânt nimic n-ai luat.

Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Şi reci ecouri moartea ta ascunde.
Nici n-ar mai plânge-n urma ta vreodată...
Priveşte-te din umbre şi aşteaptă!
Ce chipuri fade, leşuri pământeşti
Ai încercat cândva să le hrăneşti...
Priveşte-n urmă ce-ai lăsat! Ce luptă!
Ascultă, plânge sufletu-ţi! Ascultă!

Sunt rănile din gândul tău, sunt multe!
Nu-i nimeni înlăuntru-ţi să le-asculte...
Minciuni şi ură, necioplite căi
De-navuţire, pentru oameni răi.
Nu poţi privi în urmă, totu-i fum!
Avari uitând de-al trecerilor drum,
Plecaţi-vă genunchiul, regretaţi
Cât vremea nu-i a fii îngenuncheaţi!

Dureri şi temeri, semne de-ntrebare.
Nu te-ai născut nemuritor sub soare...
Ţi-ai vinde de-ai putea, întru mărire
Şi sufletul pe-un strop de fericire.
Nu mă-ntrista c-un gest când lumea toată
De-atâţia oameni răi e-nnourată!
Lasă lumina să-ţi pătrundă-n gând
Şi fă cu bunătatea legământ!

Biet arivist dorind averi, palate,
Ce-ţi va rămâne oare după moarte?!
Uzurpator de suflete deodată,
Vezi inima că ţi-e-ncrustată-n piatră.
Zadarnic plângi, străin de Dumnezeu,
Căci îţi va fii din ce în ce mai greu
Şi pribegind prin munţii resemnării,
Vei adormi sub tâmplele ninsorii.

Biet arivist dorind averi, parale,
Dureri si temeri, semne de-ntrebare,
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Ţi-au smuls promisiuni şi-s sângerânde.
Sub masca falsă a iubirii tale
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Şi fast a stat întru a ta mărire,
Infatuat... şi-atâta strălucire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutume

Chipuri triste... oncologie...
Moartea desenează pe feţe
Imagini nepermise şi dure -
Amare cutume.
Sângele a fost injectat cu amoniac,
Omule, biet saltimbanc!
Grimasa îţi întunecă chipul...
Se sfarmă Olimpul speranţelor tale...
Zeii au plecat la plimbare!
În cer îţi caută o înmormântare divină -
Chemare spre rădăcină.
Te-ntorci la esenţă
Suferind de demenţă,
Cu miopie avansată şi
Un cord dilatat până la extreme...
Sunt primele semne!
Îţi faci genericul propriei tale dureri,
Dar pentru toate astea, ce ceri?!
Finalul... lumina lăsată în falduri,
Îmbibată cu lacrimi şi farduri,
Feţe ascunse sub lacrimi
Ce nu le aparţin -
Sunt doar prefaţa unui festin.
Când tu vei dormi,
Ei te vor elogia
Ca pe un erou.
Şi inima lor se va auzi bătând pentru tine,
Ca ultimul clopot,
Mărindu-ţi numele...
Incest... pentru un bolnav modest.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Ilorian Păunoiu

Până-n cea de-a şaptea chakră,
Tomograf universal,
Lumi se nasc şi lumea moare
Repetat şi ireal.
Lumea-n taină îşi petrece
Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Numai timpul trece, trece,
Defăimat, statornic ceas.

Până-n cea de-a şaptea chakră
Totu-i temeri şi balans,
Viaţa noastră-i doar o arcă,
Lemn pădurii, care-a ars.
Tocu-i înmuiat în zgură...
Morţii, în cuvinte reci,
Trec ţinându-se de mână
Pe a frazelor poteci.

Tomograf universal,
Sufletu-i rănit şi cast,
În pierdutele artere
Nici un ceas n-a mai rămas.
Nu-i lumină în adâncul
Lumii-n care vom pătrunde,
Doar o cruce şi mormântul,
Lumânări de lacrimi ude.

Lumi se nasc şi lumea moare
Voal de lacirmi şi de ploi,
Timpul trece, viaţa doare,
Şi curge sângele-n şuvoi.
Când reumatice artere
Se frâng haotic sub cuvânt
Noi suntem literă şi semne
Şi interjecţii şi cuvânt.

Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare.
Timp haotic, timp banal,
Timp de fluturi de ninsoare...
"Bucuraţi-vă de soare!
Bucuraţi-vă de ploi!"
Fiinţa cea mai dragă moare,
Dar renaşte pentru voi...

Lumea-n taină şi peterece
Trena ei de duse rugi,
Tu-ţi dormi somnul (timpul trece),
În mormânt, sub grele cruci.
Laşi de veghe poezia,
Îngeri împletind coroane.
Ai lăsat tocul, hârtia,
Numai sufletu-ţi nu doarme.

Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Toate trec, pe rând trec toate
Şi cu ce ai mai rămas
Om pierzându-te în moarte?!
Fapta şi cuvântul tău,
Gestul de mărinimie –
Literă de Dumnezeu
Sunt. Şi pavăză-ţi sunt ţie.

Numai timpul trece, trece,
Voal de nouri, câmp în soare...
Tu, morminte trist şi rece
Ascunzi rugi şi închinare
Plâns de lacrimă amară
Peste crucile de lemn,
Rămâi întru veşnicie,
Un universal poem!

Defăimat, statornic ceas,
Tu eşti doar oglinda-n care
Se privesc fără popas
Toate clipele amare.
Timpul ca o cicatrice,
Arde rănile ce dor,
Universului matrice,
Nimănui nu-i eşti dator.

Defăimat, statornic ceas,
Numai timpul trece, trece,
Nunţi şi-nmormântări cu fast
Lumea-n taină îşi petrece.
Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare,
Tomograf universal,
Până-n cea de-a şaptea chakră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Ne dai lacrimă şi semne
Şi dureri şi suferinţi,
Foamete şi sărăcie,
Doamne, spre a fi cuminţi.

Ne dai secetă, furtună,
Sângeroase atentate
Şi război întru credinţă,
Oşti păgâne şi spurcate...

Întunericul ne soarbe...
Lanţuri de fărădelegi
Ne pavează drum spre moarte.
Nu-i dreptate! Şi nici legi!

Nu-i misivă să oprească
Nepermisa ta durere...
Plâng în taină sfinţii noştri
În icoane. Şi sunt semne

Ce ne-arată şi ne ceartă
Pentru cruntele păcate,
Dar noi nu vedem acestea
Şi ne afundăm în moarte.

Oseminte se sfărâma...
Munţi se ruinează! Oare,
Sufletele suferinde
Îşi vor găsi alinare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă închinată bărbatului (bărbatului perfect)

Înger cu aripi de lumină venit din alte galaxii,
De ce-ai pierit în întuneric şi unde eşti? De ce nu vii?!
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr,
Dar dragostea-ţi, ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat!
Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat.
Te-aştept, te chem! Mi-i fiinţa plină... şi gândul, de sărutul tău!
Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu.

Înger cu aripi de lumină, venit din alte galaxii,
Te-aştept, te-aştept şi-n noaptea asta, la geamul meu, din nou, să vii.
Frumos precum un crin în floare, cu roze la butonieră,
Să rătăcim pe harta vieţii, cu stele prinse-n diademă,
Să îţi pictez pe pleoape versul şi curcubeul în cuvânt,
Apoi să-ţi încrustez iubirea şi să ne pierdem pe pământ.
Oh, nu-mi lăsa pustie calea! Furtună-n suflet nu-mi lăsa!
Iubeşte-mă atât de simplu, să îmi doresc a te avea!

De ce-ai pierit în întuneric?! Şi unde eşti?! De ce nu vii?
Se pierd iubirile promise în zborul lin de păpădii...
Ce taină te-a-nvelit sub nouri şi te-a ascuns de ochii mei?!
Tu nu-mi mai cauţi fulgerarea din legănarea de cercei?!
Dă-mi braţul tău! De dor, în noapte, plâng ploi de rouă şi petale.
Mă cheamă iar singurătatea şi dorul tău, de dor mă doare.
Oceanele ar plânge încă şi lacrimă n-ar fi de-ajuns
Să spele plaja suferinţei. Dar înger, tu te-ai dus, te-ai dus...

N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr,
Dar te iubesc quasar! De tine îmi e din ce în ce mai dor!
Ai poarta visului deschisă... Cu tâmple de ninsori te-ntorci
Şi numele-mi, prinţ al iubirii, de doru-mi, iarăşi îl invoci.
Mă prinde-o mantie de friguri, un clopot inima-mi răsună,
Vin cetele de albe stele-n spirale de lumină. Lună,
Cheamă-l din vrăji de-ntunecare, adu-l la lumea mea hotar,
Să-l strâng într-o îmbrăţişare de sărutare şi de jar.

Dar dragostea-ţi ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr
Şi timpul dragostei etern e... Nu-mi e permis să îl măsor!
E lumea lui fără de margini... Clepsidră nu ar exista
Eternitatea să-i măsoare, cât eu şi tu ne vom avea.
Amar amor, ce vânturi stranii te-au risipit în alte lumi
Unde nu-i trecere, nici pleoapa nu se coboară în furtuni...
Alungă-mi iarăşi întristarea! Coboară iar la geamul mat,
Cât nu-i trecută noaptea asta, căci te iubesc cu-adevărat.

Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat
În universuri paralele. Alt prinţ de foc te-ai întrupat.
Altor femei, mustind din gheaţă le-ai fost sortit, înger de foc,
Însă topindu-se-n iubire, de tine n-au avut noroc.
Esenţa ta ascunde-ntr-ânsa celula trupului uman,
Zadarnic călător spre stele cu suflet artificial.
Revino! Ce firesc e totul! Căci din contrarii ne-ntrupăm
Remodelând perfecţiunea... De dragoste încă vibrăm!

Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat
Iar eu, impură,-n dăruire, iubirii tale am cedat.
Ca-n zale, îmbrăcat de vicii, diavol, în braţe mi-ai căzut,
Dar fugi... De ce?! De ce ţi-e teamă?! Iubite, spune-mi un cuvânt!
Alungă mantia tristeţii! Pe chip de crin, sărut de maci
O clipă doar îmi dăruieşte! E de ajuns să mă împaci...
Aş lua culorile din suflet, alt cer îndată aş picta,
Voi fi covor de curcubee, doar să-ţi doreşti să fiu a ta.

Te-aştept, te chem, mi-e fiinţa plină... şi gândul, de sărutul tău,
Eu însămi redevin tăcere, iubire, cântec, curcubeu...
Stilist al timpurilor duse, culegător de mucegai
Şi praf de pe alei uitate, odată, într-un colţ de rai...
Mi-e visul ancoră şi lege, iubirea-mi nu e de vânzare,
Căci numai ţie-ţi aparţine, înger nălţându-se spre soare.
Foton sunt însămi, din lumină născând lumină şi iubire.
Tu mi-ai adus, privind la mine, întâiul strop de fericire.

Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu
Cât tu mi-ai prinde la picioare brăţările de curcubeu.
Ne-am pierde-n lumea fără nume, dorinţi ce nu s-ar fi rostit
De n-ar fi fost să-mi intri-n suflet, fugar adesea rătăcit.
Mă-mbrac în rochie de stele şi luna sceptru-mi va veghea,
Iar mirele, din răsărituri, venind pe-un cal de flori de nea,
Va-ngenunchea şi cu săruturi mă va aduce înapoi
Să ne unim o veşnicie, cu universul, numai noi.

Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu...
Te-aştept! Te chem! Mi-e fiinţa plină... şi gândul de sărutul tău.
Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat.
Oh, dragostea-ţi ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr.
De ce-ai pierit în întuneric şi unde eşti?! De ce nu vii?!
Înger cu aripi de lumină ivit din alte galaxii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidire

Zidită-n liniştea credinţei,
Trup întru trupul lui Hristos,
Sunt parte din calvar şi preţul
Durerii mele-i de prisos.

Sunt crucea peste care paşii
Atât de aspru judecaţi,
Mai calcă peste trup de lacrimi...
Să mă opriţi, nu încercaţi!

Îmi plec genunchiul... Rugi străine
Mă cheamă. Inima mi-e grea,
Iertarea nu mi se cuvine!
Porunca, Tatăl îmi va da.

Din lanţuri voi slăbi prin moarte
Şi gândul către Dumnezeu
Va trece sufletul prin moarte...
Născut prin lege fariseu,

Jurând pe falsele credinţe,
Adeseori m-am întrebat
De-am să-mi plătesc amar greşala...
Acum Tu, Doamne, m-ai iertat!

De-acum, biserică creştină
Altar voi fii... Mă iartă, dar!
Şi mă-mpresoară cu lumină
Spre a renaşte-n duh şi har!

Sunt candelă... Cu mir sfinţeşte
Iertarea sufletului meu!
Întinde-ţi braţul către mine
Doamne! Nu mă lăsa la greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta celui învins

Ce poate fi în viaţa ta mai trist
Ca regăsirea unui vechi învins,
Învinsul care s-a uitat ascuns
În gândul ce l-a mai avut de dus?!

Pe umerii bătrâni şi ponosiţi,
Atât de aplecaţi, de umiliţi,
Timpul însemne aspre a lăsat...
Acest învins, cu ce e vinovat?!

În ochi îi joacă lacrima... şi visul...
Se vede numai el pe el, învinsul...
Ce piatră de mormânt i-apasă vrerea?!
L-aţi pălmuit! Îşi plânge mângâierea...

Dumnezeiescul jug e tot mai greu...
Învinsu-acela, oare, nu sunt eu?!
Port veşnic roba anilor pe spate,
Privind prin timp spre dincolo de moarte.

Ce văd?! Speranţe şi promisiuni...
Lupt azi întru speranţa altei lumi...
Sunt un străin învins, dar lupt mereu
Jugul vieţii cât ar fi de greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Şi-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învăţat ceva:
Să ne iubim şi să iertăm.

Sub umbra ochilor albaştrii
Cad flori din ramură de stea
Şi-n ceruri se întorc sihaştrii.
Trec cerşetori prin viaţa mea...
Oh, Ţie, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îţi slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.

În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii şi Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri şi chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.

Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greşala fiinţei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârşite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greşelile de-acum!

Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toţii-avem acelaşi gând,
Dar drumul, câţi n-am rătăcit?!
Îngenunchem – altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greşim,
Căci suntem nesupuse cruci
Şi timpul vieţii-l irosim.

Mă nasc întru căinţă, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viaţa de amară!
Şi drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ţi fie mir!
Ştergem veninul de pe buze,
Din suflet şi din gând! Amin!

Sunt fluture şi taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi şi închinare.
Oh, în zadar aş fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputinţa
De a mă naşte an de an
Prin Tine, eu, cu toată fiinţa.

Sunt fluture şi taină sunt,
Mă nasc întru căinţă vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaştrii
Şi lumea toată-i vis şi cânt.
s-au scuturat de floare caişii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor albi la tâmple

Albi la tâmple de poveste,
Iarna-n noi a-nmugurit,
Gând de nouri peste creste,
Pace-n veci în infinit.
Nuferi aurii-n privire,
Tainice înţelepciuni,
A iubirii strălucire,
Risipită-i în genuni.

Albi la tâmple de poveste,
Flori de cais şi flori de măr,
Mândrii, fără să le pese,
Trec bătrâni prin timpul lor.
La urechi cercei de stele,
La morminte cruci de lemn,
Ne-au lăsat bătrânii sene,
Amintire să le-avem.

Iarna-n noi a-nmugurit,
Sub basma, albe troiene,
Cad în sufletul cernit
De boală şi de durere.
Cresc nămeţi în ochiul trist,
Peste troienite umbre
Şi cu fiecare vis,
De tăceri timpul ne umple.

Gând de nouri peste creste
Şi iluzii în panere,
Vieţi adeseori modeste,
Inimi veşnic austere.
Sub cununi de neputinţă,
Ca un clopot vor răzbate,
Drumul către nefiinţă,
Până dincolo de moarte.

Pace-n veci în infinit,
Pace peste lumea toată,
Trec bătrâni, etern albind,
Prin dureri şi griji, prin sloată.
Bărbi de spumă, biet pribeag,
Căutâdu-şi resemneare,
Plângând, se opreşte-n prag
Şi priveşte lung în zare.

Nuferi aurii-n privire,
Streaşină de promoroacă,
Vara trece fără ştire,
Vine toamna, apoi pleacă...
Ţurţuri reci înspre privire
Îşi îndreaptă săgetarea...
De nori grei – nefericire –
Este-acum pătată zarea.

Tainice înţelepciuni,
Munţi lucind, purtând ispite
În arzândele cununi,
Ne ascund învăţăminte.
Trec, stăpâni pe cai grei...
Amazoane, în clepsidră,
Trec prin râuri viorii...
Vor pământul să-l cuprindă.

A iubirii strălucire,
Lin alunecând spre cer,
Ca o pasăre-n pieire
Prinsă-n lanţuri de mister,
Trec bătrânii – umbre lucii,
Trenuri lungi în vremuri grele,
Trec lăsând în urmă pruncii –
Lampioane efemere.

Risipită-i în genuni
Negura... Şi îngenunche,
Când a morţilor furtuni
Ciutura de lemn îşi umple.
Clopot bate-n mute zări,
Morţi nuntesc întru chemare,
Lacrimi curg, se-aruncă flori
Şi se pierd... în depărtare...

Risipită-i în genuni
A iubirii strălucire.
Tainice înţelepciuni,
Nuferi aurii-n privire,
Pace-n veci în infinit,
Gând de nouri peste creste,
Iarna-n noi a-nmugurit...
Albi, la tâmple, de poveste...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă vieţii şi morţii

Viaţa-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei şi... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieţi de stele,
Un şerpuielnic drum de vis...
Nu înţelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viaţa-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neştiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eşafod,
Pacea colţului de pâine
Şi trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe şi tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Şi-acum, pe-al rugilor dureri,
Mă-nalţ furtună şi socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic şi nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei şi... deodată
Apus, tăcere şi neant,
Ploi de tristeţi, dureri şi sloată...
Viaţa alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor şi păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Şi universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Şi timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieţi de stele,
Toreador sub roşu voal,
Preţioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viaţa e soarele de vară
Şi zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un şerpuielnic drum de vis,
Credinţă şi amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viaţa-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E şi iubire şi calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înţelegem că se moare...
Nu-i drept, etern datori să fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputinţa...
Prin moarte toţi vom spune "da",
Căci n-a putut să afle ştiinţa
Ce alte vieţi vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, că se moare,
Că viaţa nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine şi apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înţelegem că se moare.
Un şerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieţi de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei şi... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viaţa-i o clepsidră spartă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îţi închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute...

Sunt talpa care
îţi sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

poezie de Lelia Mossora (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-ţi durerea

Spune-ţi durerea în faţa oglinzii,
Apoi sparge oglinda!
Vezi cum se rostogolesc lacrimile
În cioburi de vis?!
Sunt maluri de sânge ce le sorb reptetat...
De ce n-ai plecat?!
Câte poeme ai scris?!
Din iubire şi ură,
Din iertări şi păcat
Se adună.
Şi lacrimi şi nori se strâng
Sub pleoapele primilor zori.
Ai aruncat aminitrile la gunoi?!
Amintiri ce-au fost între voi...
Le-ai mototolit
Ca pe-un petec de spumă?!
Cine le-adună?!
Nu mai au strălucire!
Sunt doar răni care dor
Sângerând de tăcere...
Ştiu că nu-ţi e uşor...
Că nu ai mângâiere.
"Magii de miresme descântate de vraci",
Cu lacrimi de-acum te-ncunună...
N-ai să plângi, n-ai să uiţi, n-ai să ierţi, n-ai să taci,
Oricine ar fi să îţi spună.
Tu priveşte-te-n taină!
Căci "cascade de lacrimi"
Au izvorul în tine,
Sentimentele sunt conectate
La necuprins-
Vezi, fire de cupru -
Conductori iluzorii
Către întâiul sărut...
Ultimul vis - atingeri divine.
Lumina s-a stins pentru ea, pentru tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra iubirii

Am scris povestea noastră cu lacrimi mari, de sânge,
Mi-am încuiat durerea în stâncă de granit,
Ecoul ei ar face şi-un surdo-mut a plânge,
Trezind reverberaţii până spre infinit!

Am fost, întru vecie, condamnaţi la iubire:
Pereche-nepereche, în absurd univers,
Suflete împletite întru nemărginire,
Ce croiesc împreună amintiri de neşters!

Te-ai cuibărit domol, ca fetusul în pântec,
În gândul meu vetust, cu iz de crizanteme,
Aştepţi o alinare şi, ca de leagăn, cântec,
Ce să-ţi adoarmă grija ce-mi porţi din vreme-n vreme.

Destinul meu ironic mi te-a adus în cale,
Tu mi-eşti cel mai străin, tot tu, cel mai aproape,
Mereu tânji-voi să m-arunc în braţele tale,
Din lacrimile mele, inima-ţi să se-adape!

În lumea guvernată de legi iraţionale,
Pentru al fericirii nepreţuit nectar,
Armele-mi voi depune la picioarele tale,
Voi răsturna clepsidra iubirii iar şi iar!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Vadim Tudor

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Bag de seamă - şi acolo-n cer
Stelele-au nevoie de mister.
Din a lumii mare strălucire,
Ai plecat - quasar - de-acum Vadime!
Un altar în ceruri ţi s-a pus
Şi spre închinare ai apus.

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Pleci! Te cheamă-n noapte un alt drum.
Nemurirea soră îţi va fii
Şi prin nemurirea dragostei vei ştii
Că românii tăi nu te-au uitat,
Patrioţi în cuget ne-mpăcat.
Ai plecat la cer... Strigarea ta,
Prinsă-n suflet, ne va înălţa.

Câte vise şi speranţe-s scrum!
Ai plecat de printre noi acum.
Suntem mai săraci cu-n patriot!
La cafea, cu moartea, în complot,
Ai gândit că vei pleca... Dar stai!
Vei Vei călători prin Iad, prin Rai,
Vei descoperi cărări de vis
Şi istorii care nu s-au scris...

Bag de seamă şi acolo-n cer
Se cunoaşte mâna ta de fier.
Lanţuri vrei să fereci... Să conjugi
Veşnicia altei lumi... Şi fugi!
Dar aici, în urmă, ai lăsat
Un pământ şi-un neam îndoliat,
Straie negre, lacrimi şi suspine,
Jerbe şi coroane, plâns, Vadime!

Stelele-au nevoie de mister...
La venirea-ţi, nuntă e în cer.
Trupul-lut va fi-nfiat de lut,
Fi-va peste timpuri doar pământ
Şi plămada altor timpuri care
În poeme, va rodi spre soare,
Pagina pe care tu ai scris
Pentru noi, cu litere de vis.

Din a lumii mare strălucire
A rămas de-acum un gol de tine,
Azi te plânge lumea şi prohodul,
Căci de-acum ne-ai sărăcit cu totul.
Steagul ţării coborât în bernă
Îţi va fii a nemuririi pernă.
Neam de daci şi de romani de-oadată...
Iată, azi te plânge lumea toată.

Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime!
Te-au chemat spre cetele divine
Îngeri însetaţi de firea ta,
Dar şi noi, mereu, te vom avea.
România mare, neamul tău,
Toţi te poartă-n suflet - un erou.
Dăltuit în cruce, vei sfinţi
Amintirea-acestei triste zi.

Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Tu, Vadime, să te-nchini te-ai dus,
Să te rogi, acest popor să fie
Veşnic cânt şi vis şi poezie.
Tu de-acolo vei veghea. Aici,
Prinşi în rădăcină, mari şi mici,
În zidiri istorice să stea,
Veşnic să-şi iubească patria.

Şi spre închinare ai apus...
Vei nunti cu îngerii. Şi sus
Mănăăstire azi se va-nălţa -
Ziduri sfinte-ntru-nălţarea ta.
Trecători, în lumea asta mică,
Sute de morminte se ridică,
Cruci şi jerbe, lacrimi şi coroane...
Toţi ne întrebăm: " De ce se moare?!"

Şi spre închinare ai apus...
Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime,
Din a lumii noastre strălucire.
Stelele-au nevoie de mister,
Bag de seamă... şi acolo-n cer.
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Pleci Vadime, dintre noi, acum...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul iubirii eterne

Iubirea ta mi-e cunoscută! Nu pot şi nu vreau s-o contest.
Te am în gândul meu recrută, izvoarele îmi şuşotesc.

Eu m-am aprins, în dar de nuntă, pe drumul vieţii să te am,
Mireasă, spre dumnezeire... Şi flori de măr să-ţi prind în ram.

Te voi iubi ca-ntotdeauna, vulcanic, simplu, dar şi cast...
Fii vânt şi-nalţă-mă cu Luna! Doar tu, acum, mi-ai mai rămas.

Aş lua din nuferii albaştri înţelepciunea... Şi ţi-aş da
O sărutare de lumină, dacă vei vrea să fii a mea.

Apusul ţi-a ascuns privirea şi vântul paşii ţi-a furat.
Hai s-adunăm nemărginirea pe care-n noapte am călcat!

Mi-am prins copacii de aripa acelui vis ce ne-a unit
Şi uite! Azi îmi caut clipa când dintre îngeri te-ai ivit...

Am strâns inele de lumină, în lumea mea să te zidesc,
Dar tu, mireasa mea virgină, te-ai smuls din raiul cel lumesc.

Am strâns inele de lumină, pe deget să ţi le-nfăşor,
Dar tu-mi eşti încă rădăcină şi sânii tăi pe piept, mă dor.

Voal gri din umbrele uitării coboară peste chipul tău.
Te-ai smuls din valurile mării, iar eu te voi iubi mereu.

Cearşafuri reci ne înfioară iubirea care ne-a rămas,
Când te sărut întâia oară pe sâni, pe buze... pe obraz.

În gând de ploi se nasc deşerturi şi depărtarea-i tot mai grea.
Sunt tot mai des hoinar, iubito! Mă tem că nu te pot avea...

Sunt frunza tălpilor de sticlă ce-n visele-ţi se-nghesuiesc.
Vino şi trupul mi-l ridică! Tu nici nu ştii cât te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţie

Este o tradiţie să plângi
Poetic şi cast
Copii orfani cu părinţi lângă ei,
Bătrâni cu copiii plecaţi.
Cu sufletul arzând ca o icoană
În visul părinţilor...
Depărtare!!!!!!
În suflet tăciuni, aşteptare
Sub paşii nevolnici şi grei.
Este o tradiţie să plângi
La parastase şi cruci
Pruncii morţi, fraţi, părinţi
Ce plecat-au cuminţi
Ca un semn de-ntrebare -
Suflete risipindu-se-n zare.
Plângi, atâta timp
Cât mai crezi că se moare!
La răscruci sunt troiţe...
Mănăstiri ridicate...
Toate-s semne lumeşti,
Sunt doar goana spre moarte.
Însă nimeni zidind
Fapte bune în viaţă
N-a-nălţat către cer
Pentru el, altă viaţă.
Suflet-înger, argat
Într-un trup de bazalt,
Zbaterea aripii tale
Este teamă şi zbor,
Este dor şi cântare!
E cântare şi dor!
Plângi! Suferinţa e o tradiţie.
Suflet biciuit de cuvinte şi ură,
Plângi! Cu aripi muiate în zgură
Lasă-ţi aripa murdară de sânge şi plângi
Şi te duce!!!!!!!!
Te cheamă şficuielnice vise
Să le ajungi...
Fugi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic

Cercul ochilor în jurul tău se prinde,
Tu eşti la judecată fără avocat,
Şi-i greu de explicat chiar tot ce s-a-ntamplat,
Şi-i greu de înţeles cum ea te poate vinde,
Şi ultima speranţă din suflet se desprinde,
Tu nu mai ai a spune nici două, trei cuvinte,
Şi realizezi cu ură că singur ai luptat,
Şi nu-i aşa frumos cum ţi-ai imaginat,
Un gând lăsat în urmă, privirea înainte,
Şi-aceleaşi amintiri se răscolesc în minte,
Şi spune unde-i rostul în lupta ce-ai purtat?
Căci în final din toate nimic n-ai câştigat,
Zadarnic ai iubit, zadarnic ai sperat...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne ajută

E plin de flori şi de culoare pe câmpuri şi în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri şi puţin verde, câteodată.
Eu ce să-ţi fac? Tu ai ales să îl iubeşti pe el. Îţi place.
Ţi-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ţi vezi de drum, să îi dai pace.

Nu înţelegi că-n viaţa asta, nu toţi sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îţi trebuie şi ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.

Va trebui s-asculţi ce-ţi spune, să renunţi.
Tu vrei să muţi din loc un lucru, dar sunt munţi.
Nu e nici deal şi nici câmpie, n-ai cum să reuşeşti.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubeşti?

Atunci să-ţi dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deşi îţi spune să m-asculţi, inima nu.
Şi tu cu sufletul trăieşti mai mult, gândeşti puţin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i cel ce a greşit

Susţii mereu că n-ai greşit
Şi că eu doar sunt de vină,
Însă nu ţi-ai amintit
Nici o clipă de lumină.

Acum eu mă despart de toate,
Mă despart de-acest pământ...
Şi tristă mă îndrept spre moarte,
Dar tu rămâi "curat" şi "sfânt".

Vei trăi cum îţi doreşti,
Singur ai să te convingi.
De mine ai să-ţi aminteşti
Şi dureros tu ai să plângi.

Apoi însă, când vreodată
Vei suferi cum sufăr eu,
Ai să săruţi încă odată
Ţărâna mormântului meu.

Visând că ne ţinem de mână,
Pornindu-mi să-mi spui un cuvânt –
Eu voi rămâne în ţărână,
Tu îmi vei cade pe mormânt.

Când sufletu-ţi va fi în nori
Va fi rănit din amintire,
Eu azi îţi doresc să mori
Tot din lacrimi de iubire.

.........

Se va scurge o vecie
Şi odată, Dumnezeu,
Pe toţi la rând o să ne-nvie:
Tu atunci vei plânge rău...

Atunci numai eu aş vrea
Că după ce tu ai trăit,
Să îmi spui cu gura ta:
Care-i cel ce a greşit?

poezie de Diana Enachii (2007)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la poemul "Eu voi muri definitiv odată"

Tu ai murit definitiv odată
Şi ai lăsat în urmă rugi şi plâns...
Au plâns de tine neamuri, lumea toată,
Dar în tăcerea morţii te-ai ascuns.

Ţi-e trupul, azi, ca o lumină-n noapte...
Turnat în bronz, mereu să străluceşti,
Căci ne veghezi şi ne rămâi aproape
Din orice colţ de lume ne priveşti.

Strivit de-acum între coloşi de ere,
Ca un opaiţ, cu trupul sfărâmat,
Eşti stea de dor ascunsă printre stele...
Prin tine alte ere-au evadat!

E locul tău de veci o amintire...
Memoria celor ce te-au iubit
Şi te-au numit pe veci nemărginire,
De-acum prin tine, a înmugurit.

Frate de sânge cu strămoşii, astăzi,
Azi în cenuşa lor te-ai îngropat...
Ai devenit şi tu trecut, Vadime!
Dar neamul românesc nu te-a uitat...

Ţi-ai luat adio de la noi, ştiu bine...
La moarte trupul tău e condamnat,
Trec îngeri azi, căci cetele divine
Să te-ntrupezi în înger, te-au chemat.

De azi ai să măsori nemărginirea
Cu timpul clipei împărţit în ere...
Te plânge, oh, Vaidme, poezia.
Tu te înalţi o flamură spre stele.

Vei fii pământ... Suntem nedumerire...
De ce, din lumea noastră ai plecat?!
Eşti şi vei fii petala de iubire
Ce lacrimă în versuri ne-a lăsat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!