O sută douăzeci de metri mai sus, unde vârful era scăldat într-o lumină puternică şi cerul azuriu era imaculat, coechipierii mei se ţineau de fleacuri încercând să-şi întipărească în minte momentul în care ajunseseră pe acoperişul lumii, întinzând drapeluri şi făcând poze, pierzând timp preţios. Nici unul nu-şi imagina ce nenorocire se apropia. Nimeni nu bănuia că până la sfârşitul acelei lungi zile, fiecare minut avea să conteze.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre alpinişti erau din grupul lui Fischer, dar pe la sfârşitul cozii au apărut, în cele din urmă, şi doi dintre coechipierii mei, Rob Hall şi Yasuko Namba. Modestă şi sobră, Namba, la cei patruzeci şi şapte de ani ai săi, mai avea un drum de patruzeci de minute până să devină cea mai în vârstă femeie care a escaladat Everestul şi a doua japoneză care a urcat pe aşa-zisele "Şapte Vârfuri", cele mai înalte piscuri de pe fiecare continent. Deşi avea doar patruzeci şi două de kilograme şi era slabă ca un ţâr, avea o voinţă extraordinară; uimitor, dar dorinţa ei de neclintit fusese cea care o împinsese pe Yasuko în sus pe munte. Mai târziu a ajuns şi Doug Hansen deasupra Pasului. Acest membru al expediţiei noastre era un poştaş dintr-o suburbie a oraşului Seattle care pe munte devenise cel mai bun prieten al meu.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre cei cinci coechipieri ai mei care au urcat pe acoperişul lumii, patru, incluzându-l şi pe Hall, au murit într-o furtună nimicitoare care s-a pornit din senin când eram încă pe vârf. Până am ajuns la tabăra de bază, nouă căţărători din alte patru expediţii deja muriseră, şi până la sfârşitul lunii urmau să mai piară încă trei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se gândise că ar fi ceva deosebit legat de Vârful XV până când Sikhdar nu a analizat măsurătorile şi nu a făcut nişte calcule. Cele şase locuri din care vârful fusese triangulat se aflau în nordul Indiei, la mai bine de 160 de kilometri de munte. Pentru cei care au făcut măsurătorile, totul în afară de culmea Vârfului XV era neclar din cauza crestelor din fundal, dintre care unele păreau mult mai înalte decât în realitate. Dar, conform calculelor meticuloase ale lui Sikhdar (care a luat în considerare factori precum curbura Pământului, refracţia atmosferică şi abaterea firului cu plumb), Vârful XV avea 8.839 de metri (Măsurătorile moderne cu laser şi transmisiunile de ultimă generaţie prin sateliţi Doppler au mai adăugat încă opt metri la cei 8.848 acceptaţi până acum. - N. a.), fiind cel mai înalt din lume.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mult timp în urmă, trăia un rege vestit pentru înţelepciunea sa pe cuprinsul întregului pământ. Nimic nu îi era ascuns şi chiar şi cele mai mari secrete ale lumii ajungeau la urechile sale, ca şi cum i-ar fi fost şoptite de vânt. Avea însă un obicei ciudat. În fiecare zi, la sfârşitul prânzului, după ce masa era strânsă şi nu mai era nimeni în preajma lui, un servitor de încredere îi aducea încă o farfurie. Aceasta era acoperită cu un capac, aşa că nici servitorul său şi nimeni altcineva nu ştia ce era în ea, pentru că regele nu o descoperea decât în momentul când rămânea singur cuc.

începutul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii alpinişti care au urcat pe Everest au fost nevoiţi să străbată, în condiţii grele, 640 de kilometri de-a lungul platoului tibetan, doar ca să ajungă din Darjeeling la baza muntelui. Ştiau prea puţine despre posibilele efecte mortale ale altitudinilor extreme, şi, judecând după standardele moderne, echipamentul lor era jalnic. Şi totuşi, în 1924 un membru al celei de-a treia expediţii britanice, Edward Felix Norton, a ajuns la 8.572 de metri - mai avea 276 de metri până în vârf - înainte ca oboseala şi oftalmia să-l înfrângă. A fost o realizare remarcabilă, care probabil n-a mai fost depăşită timp de douăzeci şi opt de ani.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe atunci aveam nouă ani şi trăiam în Corvallis, Oregon, unde se stabilise şi Unsoeld. Era un prieten apropiat de-al tatălui meu, iar eu mă jucam uneori cu copiii mai mari ai familiei Unsoeld - Regon, care era cu un an mai mare ca mine, şi Devi, cu un an mai mic. Cu câteva luni înainte ca Willi Unsoeld să plece în Nepal, urcasem pe primul meu vârf - un vulcan de 2700 de metri, deloc deosebit, din Munţii Cascadelor, care acum se laudă cu un schilift până sus, pe vârf - împreună cu tatăl meu, Willi şi Regon. Nu e de mirare că poveştile despre escaladarea din 1963 au avut un efect puternic şi de lungă durată asupra imaginaţiei mele preadolescentine. În timp ce prietenii mei îi idolatrizau pe John Glenn, Sandy Koufax şi Johnny Unitas, eroii mei erau Hornbein şi Unsoeld.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ora nouă erau pe Vârful Sudic şi priveau lung la creasta îngustă care ducea la vârful propriu-zis. O oră mai târziu se aflau la baza a ceea ce Hillary a descris ca fiind "cel mai spectaculos obstacol de pe creastă - o stâncă înaltă de aproape 12 metri... Stânca în sine, netedă şi cu foarte puţine prize, ar fi putut să fie un traseu interesant pe care un grup de alpinişti experimentaţi să-l încerce într-o duminică în Lake District, dar aici era o piedică pe care nu o puteam trece cu forţele noastre plăpânde".

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bryant m-a sunat a doua zi după ce s-a consultat cu directorul revistei. Mi-a spus că revista nu era pregătită să plătească 65.000 de dolari, dar că el şi ceilalţi redactori erau de părere că tema comercializării Everestului era importantă. Dacă voiam într-adevăr să încerc să escaladez vârful, atunci Outside avea să găsească o cale de a mă susţine, a insistat el.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea impresia

că mâna aceea se lipea de spate
încercând să-i dea un brânci
era o forţă a cuiva cu adevărat puternic
aproape că-l dezechilibră şi privind
în spate nu era nimeni
mâinile îi apăsau umerii acum ştia
că nu poate scăpa de ele prea uşor
privea în sus şi s-a cutremurat
ceaţă cobora rotundă deasupra capului
neimportantă pentru privirile celorlalţi
era disperat deoarece credea că suferise
o transfigurare care îl apropia de neant

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina era plină de minunăţii şi era aşa de mare încât nici grădinarul nu ştia până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalţi şi lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării şi marea era albastră şi adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor şi într-un copac era o privighetoare care cânta aşa de frumos încât până şi un biet pescar care nu-şi mai vedea capul de treabă şi de griji se oprea în loc şi asculta când venea noaptea să-şi ridice năvodul.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era după-amiaza devreme, în ziua de 10 mai 1996. Nu mai dormisem de 57 de ore. Singurele lucruri pe care m-am forţat să le mănânc în ultimele trei zile fuseseră un bol de supă cu tăiţei şi nişte arahide glazurate. Timp de mai multe săptămâni suferisem de o tuse convulsivă de pe urma căreia m-am ales cu două coaste fracturate. Prin urmare, aveam dureri groaznice şi respiram cu mare greutate. La 8.848 de metri creierul primea aşa de puţin oxigen, încât capacitatea mea mintală era ca a unui copil înapoiat. În aceste condiţii, nu prea puteam simţi mare lucru în afară de frig şi oboseală.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aglomeraţia era provocată de alpinişti din trei expediţii: echipa din care făceam parte - un grup de clienţi aflaţi sub conducerea renumitului ghid neozeelandez Rob Hall, un alt grup ghidat condus de americanul Scott Fischer şi o expediţie necomercială taiwaneză. Mişcându-se cu viteza melcului, cum se întâmplă la peste 8.000 de metri, cei de jos s-au chinuit să urce Pasul lui Hillary unul câte unul, în timp ce eu îmi aşteptam nerăbdător rândul.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştia nici ea de ce femeile trebuie să-şi plătească foarte scump fiecare strop de fericire. Destinul era mascul şi înţelegea să le facă să simtă cine era stăpânul. Asta nu avea însă de unde şti nimeni.

citat din romanul Să vii ca o părere... de Pavel Coruţ
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce s-a eliberat Pasul lui Hillary, mi-am prins blocatorul de coarda portocalie, l-am ocolit pe Fischer, care stătea aplecat peste piolet, şi am făcut rapel peste margine. Era trecut de ora 15 când am ajuns pe Vârful Sudic. Vârtejuri de ceaţă treceau deja deasupra vârfului Lhotse, înalt de 8.516 metri, şi începeau să înconjoare vârful piramidal al Everestului. Dintr-odată vremea nu mai părea atât de frumoasă. Am luat o butelie de oxigen, am băgat-o în regulator şi m-am grăbit să cobor înspre norul care se forma. Imediat ce am trecut de Vârful Sudic, a început să ningă uşor şi vizibilitatea s-a dus naibii.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de un an de zile, Uranus străbătu cerul pe drumul indicat de astronomul francez, dar în urmă începu iarăşi să se mişte neregulat. Deosebirea dintre observaţiune şi calcul era prea mare. Oare legea gravitaţiunei nu se întinde până la maginile sistemului solar? Astronomii ajunseseră în curând la concluziunea că Uranus era atras în drumul lui de un corp nevăzut, de o planetă exterioară, mai depărtată de soare. Bouvard a fost unul dintre acei cari au emis această părere, dar el a murit înainte ca astrul misterios să fie descoperit.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visam în secret ca într-o bună zi să escaladez şi eu Everestul; mai bine de o decadă aceasta a fost una dintre dorinţele mele arzătoare. Când aveam douăzeci şi ceva de ani, alpinismul era totul pentru mine - aproape nimic altceva nu mă mai interesa. Escaladarea unui vârf era ceva tangibil, imuabil, concret. Pericolele iminente îi dădeau acestei activităţi un scop precis, care lipsea cu desăvârşire din viaţa mea. Mă încânta noua perspectivă care reieşea din răsturnarea la nesfârşit a planului obişnuit al existenţei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O'Connors nu-şi mai amintea nimic despre articulaţiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roşiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deşertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuşi, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. şi nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază şi dormise zile întregi apoi, ca atâţia alţii înaintea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 8 iunie 1924, în timp ce Mallory şi Irvine înaintau cu greu spre vârf, ceaţa se ridica spre partea de sus a piramidei, împiedicându-i pe cei de jos să monitorizeze progresul alpiniştilor. La 12.50 norii s-au risipit pentru o scurtă vreme, iar Noel Odell, un coechipier, a putut să-i vadă clar pe Mallory şi Irvine sus pe culme, cu aproape cinci ore întârziere faţă de programul stabilit, dar "urcând precaut şi hotărât" spre vârf. Cei doi alpinişti nu s-au întors în noaptea respectivă la corturi, şi nici Mallory, nici Irvine nu au mai fost văzuţi niciodată. De atunci se dezbate cu înflăcărare dacă unul din ei sau amândoi au atins vârful înainte să piară pe munte şi să se transforme în legende. În 1999, bine-cunoscutul alpinist american Conrad Anker a descoperit corpul lui Mallory într-un povârniş la 8.200 de metri, unde căzuse în urmă cu şaptezeci şi cinci de ani. Pe lângă rămăşiţele lui Mallory au mai găsit şi nişte artefacte curioase, dar uimitoarea descoperire a lui Anker a dat naştere mai multor întrebări decât răspunsuri. Dovezile sugerau că Mallory şi Irvine nu atinseseră vârful înainte să moară.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să-mi închidă oxigenul, Harris, afectat de hipoxie, deschisese la maximum valva, golind butelia. Tocmai irosisem puţinele resurse pe care le mai aveam. Mai era o butelie la Vârful Sudic, 80 de metri mai jos, dar ca să ajung acolo trebuia să cobor porţiunea cea mai expusă din întregul traseu fără oxigen suplimentar. Dar în primul rând trebuia să aştept ca mulţimea de alpinişti să se împrăştie. Mi-am scos masca de-acum inutilă, mi-am înfipt pioletul în muntele îngheţat şi m-am aşezat pe creastă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!