În timp ce coboram eram foarte îngrijorat, dar nu din cauza vremii: verificând manometrul buteliei de oxigen, am văzut că acesta era aproape gol. Trebuia să cobor - rapid!
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În loc să-mi închidă oxigenul, Harris, afectat de hipoxie, deschisese la maximum valva, golind butelia. Tocmai irosisem puținele resurse pe care le mai aveam. Mai era o butelie la Vârful Sudic, 80 de metri mai jos, dar ca să ajung acolo trebuia să cobor porțiunea cea mai expusă din întregul traseu fără oxigen suplimentar. Dar în primul rând trebuia să aștept ca mulțimea de alpiniști să se împrăștie. Mi-am scos masca de-acum inutilă, mi-am înfipt pioletul în muntele înghețat și m-am așezat pe creastă.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu trebuia să plec, nu trebuia să plec, trebuia să cobor la lume, trebuia să cobor la oameni, trebuia să cobor în mulțime.
Nicolae Ceaușescu în 22 decembrie 1989:discuție cu Elena Ceaușescu în misterioasa Dacie roșie, aprox. ora 13, 20
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Harris, care coborâse de pe vârf la scurt timp după mine, m-a ajuns din urmă. Voiam să economisesc puținul oxigen care-mi mai rămăsese, așa că l-am rugat să închidă valva de la regulatorul care se afla în rucsac, ceea ce a și făcut. În următoarele zece minute m-am simțit surprinzător de bine. Mintea mi s-a limpezit. Chiar eram mai puțin obosit decât atunci când aveam oxigenul pornit. Apoi, dintr-odată, am simțit că mă sufoc. Vederea mi s-a încețoșat și capul a început să mi se învârtă. Eram pe punctul de a-mi pierde cunoștința.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu după-amiază, în ziua în care au escaladat vârful, cei doi americani au urcat o stâncă abruptă, alcătuită din straturi de rocă sfărâmicioasă - infama Bandă Galbenă. Ca să urce această stâncă a fost nevoie de o forță și o îndemânare extraordinare; până atunci, o escaladare atât de dificilă din punct de vedere tehnic nu mai avusese loc la o asemenea altitudine. Odată ajunși deasupra Benzii Galbene, Hornbein și Unsoeld nu erau siguri că aveau să reușească să coboare în siguranță tot pe acolo. Au ajuns la concluzia că puteau să coboare în siguranță dacă treceau în partea cealaltă a vârfului și coborau pe ruta consacrată de pe Șaua Sudică. Acesta era un plan foarte îndrăzneț având în vedere ora înaintată, regiunea necunoscută și rezerva de oxigen care se împuțina rapid.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În timp ce stăteam cocoțat pe acoperișul lumii, cu un picior în China și cu celălalt în Nepal, mi-am curățat de gheață masca de oxigen, m-am întors cu un umăr împotriva vântului și, dus pe gânduri, am privit uriașul platou tibetan de jos. Într-un mod vag, detașat, înțelegeam că întinderea de sub picioarele mele constituia o priveliște spectaculoasă. De multe ori visam la acest moment și la sentimentele care urmau să mă cuprindă. Dar acum, când eram în sfârșit acolo, pe culmea Everestului, nu reușeam să-mi adun energia necesară ca să îmi pese.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ceea ce-l privea pe el, se afla jos, în curte, încă înconjurat de fete; nu reușise să scape din mijlocul lor. Îngrijorat, se întreba dacă nu cumva trecuse sfertul de oră, iar domnișoara consilier plecase singură spre casă? Habar n-avea ce se pregătea împotriva lui, tocmai din cauza ei. Își privi deznădăjduit ceasul, iar tocmai când își pierdea orice speranță că ar putea scăpa la timp dintre fete, auzi glasul directorului. Spre norocul său, acesta ieșise în curte, atras probabil de larma produsă de tinerele fete și se apropia de îngrămădeala pe care o observase. Dându-și seama că venea directorul, fetele se risipiră rapid, pentru a nu risca să fie recunoscute; lucrând toate în Institut, puteau fi sever sancționate.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu poate să vorbească în numele celor doi conducători ai grupurilor ghidate, deoarece ambii sunt morți. Dar pot să confirm că nimic din ce am văzut în după-amiaza zilei de 10 mai nu a indicat faptul că o furtună nimicitoare se apropia amenințător. Pentru că mintea mea era afectată de lipsa de oxigen, norii care se ridicau deasupra impresionantei văi de gheață, cunoscută sub numele de Circul Vestic (Western Cwm - pronunțat "cum" - a fost numit așa de către George Leigh Mallroy. Acesta l-a zărit prima dată în timpul expediției pe Everest din 1921, când se afla în Lho La, o trecătoare înaltă la granița dintre Nepal și Tibet. Cwm înseamnă vale, circ, în galeză. - N. a.), mi s-au părut inofensivi, vagi, lipsiți de substanță. Strălucind în soarele puternic al amiezii, nu păreau diferiți de norii de convecție care se ridicau din vale aproape în fiecare dimineață.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum ajunseră afară, doctorița îi întâmpină îngrijorată, asaltându-i cu o grămadă de întrebări, aproape uitând să-l salute cel puțin pe domnul To Kuny, care nu se supără numai pentru atâta lucru. Lângă Stela, Alex, "bătrânul", cu ochelarii lui, retras, nu prelungi șirul ei de întrebări; stătea tăcut și îngrijorat, foarte îngrijorat, doar era vorba despre prietenul lui din copilărie, Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe timp
Pe timp se așezau cuvinte,
Într-un târziu am înțeles
Că nu eram decât un stres,
Castană-amară și fierbinte.
Pe timp se așterneau plecări
Ce îngânau aceeași strofă,
Dintr-o uitare limitrofă
Și coboram nepuse scări.
Prin timp nu-nțelegeam ce spui,
Părea un fel de aiureală,
Într-o secundă de cerneală,
Din călimara nimănui.
Iar roțile descrise ieri,
Se învârteau a resemnare,
Prin certitudinea ce doare.
Era un timp spre nicăieri.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pătrat în stele
Când eram cu gândul prin văzduh,
am văzut două entități,
ce pe parcurs s-au scurs
pe hărți,
și-am simțit senzația de déjà vu.
Cu fiori reci mi-am șoptit
"Eram noi" - oxigen și apă,
poli contrari ajunși la metastază.
Am vrut să fim de-o parte
și acum,
mă respingi ușor.
poezie de Antonio Mihai Vanț
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Planeta Marte este, în mod normal, pe aceeași orbită. Marte se află la o oarecare distanță față de soare, ceea ce este foarte important. Am văzut fotografii cu canale, s-ar zice, și cu apă. Dacă există apă, înseamnă că există și oxigen. Dacă există oxigen, înseamnă că se poate respira.
perlă de Dan Quayle
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn pentru Rapid
Sintem peste tot acasa,
Portile ni se deschid,
Nu-i echipa mai frumoasa
Si iubita ca Rapid.
Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid!
Haide, hai Rapid Giulesti!
Haide, hai Rapid Giulesti!
Inima ce-n piept ne bate
La nevoie e un tun
Pentru-o singura dreptate
Sa invinga cel mai bun.
Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid!
Haide, hai Rapid Giulesti!
Haide, hai Rapid Giulesti!
Nu va dati batuti o clipa
Invatati acest refren
Imnul nostru de echipa
Glasul rotilor de tren.
Rapid, Rapid,
Lupta daca ne iubesti,
Rapid, Rapid!
Haide, hai Rapid Giulesti!
Haide, hai Rapid Giulesti!
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Derularea evenimentelor a fost incredibil de complexă, iar amintirile celor care supraviețuiseră, deformate de epuizare, lipsă de oxigen și șoc.
citat din Jon Krakauer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Ascultă... Luci te iubește, Lia!
Lia: Nu, zău?! Ce nostim!
Maria: Vorbesc serios! Te iubește. Nespus de mult...
Lia: De unde știi? Ți-a spus el?
Maria: Nu... Dar nici nu era nevoie să-mi spună. Mi-am dat singură seama. Până una alta, chiar și Nick a înțeles acest lucru.
Lia: Îmi pare rău, dar nu pot să te cred. Ții prea mult la el, din cauza asta spui asemenea tâmpenii.
Maria: Nu-i adevărat! Nu sunt tâmpenii. Iar ca să te conving, am să-ți spun că am observat de foarte mult timp faptul că el te iubește, nu acum, de curând; încă de când eram pe Terra și nici măcar nu plecasem în misiune. De altfel, acesta a fost unicul motiv pentru care n-am încercat în tot acest timp să-l cuceresc de partea mea, din cauza ta, am renunțat la el, în favoarea ta; demonstrează-mi că n-am greșit atunci, procedând astfel!
Lia: Poftim?!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am avut parte de o educație spartană. Nu aveam voie să întârzii seara după o anumită oră și trebuia să iau note mari. Acasă aveam tot ce îmi trebuia, dar nu eram răsfățat. Dacă îmi doream ceva, trebuia să muncesc. Mama mă punea să dau cu aspiratorul, să pieptăn ciucurii de la covor (activitate care mă enerva la culme!), să duc gunoiul... Tot eu eram responsabil cu încărcatul sifoanelor.
citat din Cătălin Botezatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ție
eram și cântec, și cuvânt
eram și aer, eram ape
dar nu știam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ
eram, scânteie, eram gând
și degete eram pe clape
dar nu știam prin ce supape
mă vei turna în om de rând
azi sunt și zâmbet, și alint
și lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu știu de ești aproape
ori mai departe ca oricând...
poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Istovit, Doug a mormăit ceva de neînțeles de sub masca de oxigen, mi-a strâns fără vlagă mâna și s-a târâit mai sus. La sfârșitul cozii era Scott Fischer, pe care-l știam întâmplător din Seattle, unde locuiam amândoi. Puterea și voința lui Fischer erau legendare - în 1994 urcase pe Everest fără să folosească butelii de oxigen - așa că am fost surprins de cât de încet se mișca și cât de beat a părut când și-a dat jos masca și m-a salutat.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că toată lumea a văzut până acum că nu merge treaba. Mi se pare că nu sunt atacate mai deloc sau sunt atacate cu jumătăți de măsură problemele importante. Pe de altă parte oamenii o duc greu și, deși sunt aproape de toate, nu pot să-și cumpere aproape nimic. Acesta este un semn că economia nu e foarte bună. E adevărat că unii au făcut bani, dar eu mă gândesc foarte mult la omul de rând, cel care este baza țării, în definitiv. Și el o duce cel mai greu.
citat clasic din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se îmbrăcă rapid, aranjându-se, în așa fel încât să arate a director și părăsi micul apartament "directoral" la ora 07.30, nu înainte de a-și încheia bine șireturile pantofilor, verificând încă o dată legătura înainte de a ieși; se părea că acorda o importanță deosebită acestui amănunt minor, ca o mică ciudățenie a sa, deși, bineînțeles, ar fi fost neplăcut pentru un director să apară neglijent, cu șireturile desfăcute la cine știe ce întâlnire importantă. Avea oare programată în acea dimineață vreo astfel de întâlnire? Poate că nu, însă ținuta lui tot trebuia să fie impecabilă, să nu i se poată reproșa nimic.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Razia
nu a mai avut loc din cauza
vremii ploioase
mașina părăsise asfaltul
în timp ce se auzea
moon in june de soft machine
fuma marijuana în timp
ce mașina era în noroi
patina cumsecade împroșcând
mâzga în gardul de lemn
partenerul cânta piesa
fumul ieșea ușor pe geamul deschis
era rock progresiv de calitate
închide ochii albaștri
o vede pe maria lui
trage câteva gâturi de bere
nu știe cum o să scoată
mașina din noroi
avea pantalonii cei noi
a uitat de razie și marijuana
face bine la nervii lui
scoate un picior din mașină
fumul marijuanei pleacă
înaintea lui spre locul raziei
pantofii clefăie noroiul
pantalonii cei noi s-au murdărit rapid
partenerul ținea o brichetă
era aproape pregătit să aprindă țigara
razia a fost amânată
infractorii se mișcau liberi
fumând marijuana sau prăjind
bile de smac de proastă calitate
la aparat și-a pus din nou
moon in june de soft machine
în timp ce tractau mașina
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!