Glossă pentru tatăl meu (celui mai bun tată)

Copac cu flori, copac înmugurit,
Tăicuţă, eu, prin tine am rodit.
Filonul libertăţii de-a fi om
Mă poartă transcendent. Şi-atunci când vom
Zbura-mpreună, zmee înălţând
Ne va uni acelaşi jurământ.
Îţi aparţin. În gânduri, fiinţă, nume...
Etern îţi voi sluji în astă lume.

Copac cu flori, copac înmugurit
Eşti tată drag! de-aceea fii slăvit!
Pruncia ta, cu boii prinşi în jug
Trecut-a greu... un răsărit-amurg.
Plângeai cu Jiul tată bun, deodată
Şi ţi-ai promis atunci o altă soartă.
Ai învăţat a buchisi... Durerea
Ţi-a fost atunci, tăicuţă, mângâierea.

Tăicuţă, eu prin tine am rodit.
Penelul în cuvânt a-nmugurit
Şi stelele au renăscut deodată.
Te-ai ridicat copac în floare, tată!
Acum, din nou copil, albit la tâmple,
Când ochiul trist de lacrimi ţi se umple,
Ştiu că-n panerul amintirii tale
Mai pui câte un pumn de osanale...

Filonul libertăţii de-a fi om,
Credinţa în al lumii noastre Domn,
Speranţa împlinirii multor vise,
Lucrări în lemn şi vechi poeme scrise
Sălăşluind sub praful deşteptării
Acum sunt, iată, vise iluzorii.
Doar eu oprită-n loc precum un ceas
În gândurile tale am rămas.

Mă poartă transcendent. Şi-atunci când vom
Rămâne un fragment din vechiul dom,
Mormântului când fi-vom doar o piatră,
Ne vom pleca în rugi, iubite tată.
Poate-ai fost floare-n teiul lui Mihai (Eminescu)
Ori nor plutind pe mioritic plai,
O lacrimă pentru zidita Ană,
Iar eu femeie, cânt şi fiică, mamă.

Zbura-mpreună, zmee înălţând
Şi-o blândă mamă... Tu, oh, cerule prea-sfânt,
Deschide-ţi poarta! Curgă ploi de stele
Etern, din lacrima măicuţei mele!
Când tatăl fie-mi lacrimă de soare,
Fă-mă pe mine apă curgătoare,
Măicuţa fie-mi lacrimă de grâne
Cu gust de miere şi cu gust de pâine.

Ne va uni acelaşi jurământ,
Căci renăscând în suflet din cuvânt,
Am plâns rodind în noi dureri, tristeţe,
Trudind din greu până la bătrâneţe.
Eu voal de fluturi, tu poem de stele,
Tu pom în floare, eu un râu de miere.
Tu salcie şi vis, sfântul copac,
Eu blând poem, o lebădă pe lac...

Îţi aparţin în gânduri, fiinţă, nume...
Tăicuţă bun, tu m-ai condus prin lume
Precum pe-o arcă valul unduios,
Pe drumul vieţii-adesea sinuos.
Tu mi-ai fost sprijin, lacrima mi-ai şters,
Pe drumul vieţii împreună-am mers.
Vlăstar din tine rupt voi fi mereu
Şi am să te iubesc, tăticul meu.

Etern îţi voi sluji în astă lume,
Prunci vor veni iubirea să-mi adune,
Să pună iar în cofa-nţelepciunii
Lumină şi nectar, ca toţi românii
Înfometaţi de dragoste, să ia,
Din dragostea şi din lumina mea.
Şi din seninul inimii să plângă
O lacrimă pe rana mea adâncă.

Etern îţi voi sluji în astă lume.
Îţi aparţin în gânduri, fiinţă, nume,
Ne va uni acelaşi jurământ.
Zbura- vom, zmee iarăşi înălţând.
Şi-atunci când transcendent adesea vom
Cunoaşte plânsul, dragostea de om,
Tăicuţă, eu prin tine am rodit,
Copac cu flori, copac înmugurit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lacrimă m-ai plămădit

(Cameliei Rogojinaru)

Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ţi-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai ştiut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ţi dăruiesc, mamă.

În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viaţa eu să am noroc, mamă.
Ştiai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.

Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Şi-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.

În cântul meu ţi-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viaţă şi iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag şi dor,
Iar azi îţi sunt de ajutor, mamă.

Măicuţă, mâna îţi sărut, mamă,
Şi pentru tine îngenunchi la icoană.
Îţi dăruiesc inima mea,
Măicuţă bună, mama mea, mamă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru cea mai bună mamă (mama mea)

Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!
Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Şi mamă, oricât mi-aş dori,
Mai mult nu te-aş putea iubi.
E ceru-ntreg, pământul tot,
Al Domnului şi-al tău, socot...
Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii,
Pe toate ţi le-aş dărui.

Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!
Copac prin tine-nmuguresc.
Sunt ploi de flori, măicuţa mea,
Eu sunt doar pulbere de stea.
Sărut pasului tău lucirea,
Căci tu eşti mamă, fericirea.
Eşti visul, leagănul în care,
Găsi-voi veşnic alinare.

Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Eşti ceru-n care mă privesc
Boboc de crin şi lan de grâne...
Iubirea ta îmi va rămâne,
Templu gătit spre închinare,
Alai de nuntă, sărbătoare...
La tine plec genunchiul, dar,
Iubire fără de hotar.

Şi mamă, oricât mi-aş dori,
Noapte să fiu, tu ai veni
Lună să-mi fii la căpătâi.
Etern în suflet să-mi rămâi!
Tu eşti apus si răsărit,
În tine munţi s-au zămislit
Şi-n mângâieri de ape arzi
Pe sub sprâncenele de brazi.

Mai mult nu te-aş putea iubi!
Oh, mamă, tu mereu vei fii
Fântână, val, lumină, har,
Pace şi vis, cântec, amnar,
Clopot şi flacără şi dor,
Trecut, prezent şi viitor...
Şi alpha şi omega lumii...
Vad pete pravila furtunii...

E ceru-ntreg, pământul tot,
Al tău măicuţă... De-am să pot,
Poeme-n piatră voi săpa
Să fii în amintirea mea!
Şi-aş pune sufletul hotar,
Mamă, fiică să-ţi fiu iar,
Aş ţese-n chihlimbar poteci,
Cu mine-n gânduri să-ţi petreci...

Al Domnului şi-al tău, socot,
Voi fi şi eu când am să pot.
Când pregătită a pleca
Cu dragoste îţi voi urma...
Dar azi zidită-n tine, sunt
Copac cu flori, copac crescând,
Copac rodind ce-a strâns cu sârg
Atatea fructe dând în pârg.

Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii,
Eu ţie ţi le-aş dărui.
Şi râuri cu alai de peşti,
Feţi şi prinţese din poveşti...
Ţi-aş da al păsărilor tril,
Flori şi al vieţii elixir,
Comori - ciorchini în suflet prinse,
Dar toate, toate sunt doar vise.

Pe toate ţi le-aş dărui,
Căci mama pentru-ai săi copii
E neaua, pulberea de stea,
Mireasă, dans de catifea,
Fluture-n zborul către soare,
Pace, lumină şi culoare,
Mama e plaja unui trup
Şi timpu-i sapă-n val, adânc.

Pe toate ţi le-aş dărui!
Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii.
Al Domnului şi-al tău, socot,
E ceru-ntreg, pământul tot.
Mai mult nu te-aş putea iubi
Măicuţă, oricât mi-aş dori.
Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru pruncii noştri (pentru fii şi fiice)

Oh, prunci, să nu uitaţi, iubirea-i sfântă!
E încrustată-n mâna tremurândă.
În lacrima durerilor de mamă...
Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă
Ca să-i oprească curgerea în lume.
Iubirea de părinţi e-o plecăciune,
Redevenind şi cruce şi altar...
Există... şi învinge iar şi iar.

Oh, prunci, să nu uitaţi, iubirea-i sfântă!
Este lumină, flacără arzândă,
O blândă adiere în eter,
Drum transcendent, al păcii porumbel,
Vă regăsiţi în arderea-i deodată
Când primii paşi spre alte lumi vă poartă.
Nu-i cânt mai dulce... strigătul de mamă,
Când, ah, izvor, spre rădăcini vă cheamă.

E încrustată-n mâna tremurândă
Şi dăltuită, mâna ta plăpândă...
Râuri ridate,-n lanul auriu
Poartă iubirea mamei pentru fiu.
Fluturi de soare-n curcubeu de sticlă
Spre cer ţâşnind, sunt "mame pentr-o fiică".
În arc de ierburi şi cununi de stele,
Dansează fii şi fiice... Câte semne

În lacrima durerilor de mamă...
Sunt lacrimi strânse veşnic în năframă.
Ce simte-o mamă?! câtă-ngrijorare,
Pentru feciorul ei acuma mare?!
Ce simte oare-o mamă pentr-o fiică?!
O lacrimă spre ceruri se ridică
În chip de rugă şi de-nchinăciune,
Căci mama, veşnic, mamă va rămâne.

Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă
Să poată-nchide lacrima de mamă.
În jumătăţi se-mparte lumea toată
Când izvorăşte dragostea de tată.
Înţelepciune gnostică... chemare
De-a fi etern un răsărit de soare.
Şi trupul tot de dragoste vibrează
Şi-n el simţim iubirea părintească.

Ca să-i oprească curgerea în lume,
Adormi tăcut! Ţi-e viaţa plecăciune
Şi mâna mamei salcie... În piatră
Iubirea de părinţi a fost săpată.
Oriunde-ai fii te-ntorci, te cheamă mama.
Tu, prunc plăpând, cuminte, ţine seama!
Te cheamă tata – dulce vers de brazi...
Oh, de părinţi nu poţi să te desparţi!

Iubirea de părinţi e-o plecăciune,
Ocean de-nvăţături, de fapte bune,
Far şi opaiţ, cuvânt, redeşteptare,
Un roditor pământ, eterna zare,
Lanul de grâu şi pâinea-nmiresmată,
În ţăstul strămoşesc, în timpuri, copată.
Iubirea de părinţi – un răsărit,
Un mac pe cerul vieţii înflorit.

Redevenind şi cruce şi altar,
Vă chem la mine mamă, tată, iar,
Cu buzele fierbinţi de rugăciune,
Vin să sărut azi mâinile bătrâne.
Vreau să vă şterg şi lacrima şi noaptea
Şi dacă veţi zări vreodată moartea
În ochiul mat cu ţesături de ceară
Voi fii aici tăicuţă, scumpă mamă.

Există şi învinge iar şi iar
Iubirea de părinţi, căci nu-i hotar
Să ţină-n loc iubirea de copii.
Te cheamă clopot viu, oriunde-ai fi...
Universal e-o legătură sfântă
Ce nu se poate rupe, nu se uită.
Iubirea-i primăvara din atom,
Dorinţa de-a fi prunc, părinte, om.

Există şi învinge iar şi iar...
Redevenind şi cruce şi altar.
Iubirea de părinţi e-o plecăciune.
Ca să-i oprească curgerea prin lume...
Ea nu are hotar... Şi nu-i o vamă.
În lacrima durerilor de mamă.
E încrustată-n mâna tremurândă.
Oh, prunci, să nu uitaţi! Iubirea-i sfântă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să nu mă însoţeşti

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoţeşti!
Aici ţie-ţi este bine.
Aici tu poţi să iubeşti.
Să nu fii trist! Nu-ţi pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ţi aminteşti c-am fost şi eu,
o viaţă-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca şi atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îţi voi trimite şoapte,
în timpul fără de sfârşit.
Când steaua mea va străluci
să mă priveşti seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopţi de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ţi aminteşti.
Acolo ne-am iubit cu dor
şi mi-ai promis că mă iubeşti.
Dacă de mine-ţi va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
şi sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simţi c-am fost pe lume.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de soare

Şi altor vremi ai fost sortită -
Copac al frunzelor ce tac
Şi fericirea o imită.

Sămânţă din esenţe vii
Şi ceruri pure, risipind,
Ai vrut să te întorci spre zi,
Iar azi, copac, te vezi murind...

Porunca de a-ţi ispăşi
Pedeapsa ta de flori şi frunze
Ce-ngălbenesc în toamne, ştii,
Orice copac trăind o duse.

De astăzi, aşteptarea ta
E doar o rană care doare.
Pe trupu-ţi plin de cicatrici,
Sunt doar o lacrimă de soare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celui care moare

Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând.
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ.
Viaţa-i decât copac cu flori... rodeşte... şi-n tăcere
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere.
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!

Şi sufletu-şi păzeşte trupul la căpătâi arzând
Şi clipa tremură-n oglindă. Coboară Duhul Sfânt.
Îţi pregăteşti de-nmormântare gândul abia ivit
Te doare-o clipă viaţa toată şi chipul ţi-e cernit.
E doliu-n suflete şi-n casă... Ce rost strigarea ta?!
Şi plâns şi lacrimă şi clopot, curând tu vei lăsa.
E-o lume, iată,-n transformare, tu zid vei fii mereu,
Etern rămas în nemişcare, mucegăit şi greu.

Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând,
Îţi curge-o lacrimă în suflet... Pleca-vei în curând.
Ai vrea să-i ai acum aproape pe cei ce ţi-au fost dragi,
Cu gândurile negre,-n tihnă, deodată să te-mpaci.
De-ar prelungi un ceas sau două, viaţa, Dumnezeu,
Poate c-ar fi o bucurie... Părerile de rău
În vălătuci vuiesc şi plânge întreaga fiinţă a ta...
Cu îngerii, spre altă lume, curând te-oi îndrepta.

O lacrimă-şi găseşte calea ca-ntr-un oracol sfânt.
Poate că ai lăsat iubire şi pace pe pământ
Vor ninge flori de păpădie, de crini ori roze, iar,
Zadarnic plângi, te pierzi străine, căci toate-s în zadar.
Vei trece vămi, la porţi închise, vei bate ne-ncetat...
- De ce vii tu şi-mi baţi în uşă?! Mi-e sufletu-ncuiat.
Credeai că lumea-ţi la picioare, mereu se va-nchina.
- Iartă-mi Iisuse drag greşeala, cad înaintea Ta.

Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
Un somn prelung, o veşnicie, o cruce, un mormânt.
Cioclii plătiţi a jelui pentru un pumn de bani,
Durere-n suflet de copii, mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani.
Din scrumul vieţii irosit, nimic n-a mai rămas,
S-a stins şi cel din urmă vis şi cel din urmă ceas.
Supuşi aceluiaşi sfârşit, acelaşi glas ne cheamă.
Deşi de-a pururi ne-am minţit, trăim aceeaşi dramă.

Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Sub vraja vechilor ninsori, secundele îşi cerne.
Şi ninge-n plete de bătrâni şi lacrimă şi vis,
Mărgăritare-n borangic, sub floare de cais.
Un drum spinos pe care ieri mergeam încrezători,
Un lan de grâu cu maci arzând sub soare, uneori.
O trecere spre nesfârşit, o liră de răcoare
În dans etern, necunoscut, aceeaşi resemnare.

Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Prologul unuei alte lumi, prologul altei ere.
Hublou ce duce repetat spre ornicul durerii,
Popas în vreme, peste timp, la mesele tăcerii.
La tâmple cad ninsori... Târziu, ninsori ne-ascund în noapte
În urmă nu-i decât un gol şi vânturi reci de şoapte.
În noi furtună-i... ori e ceasul 'nainte de-a pleca
Tăcut, în alte veşnicii?! Aici cât vom mai sta?!

Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite
Ce între timpuri s-a ivit... Un pumn de oseminte...
Tăcere... lângă un mormânt se-aşează un fecior,
De bunii lui părinţi, ghiciţi, îi este tare dor.
O fiică,-n lacrimi pune flori, citeşte rând cu rând,
Despre părinţii ei iubiţi. Cu fiecare gând
E mai aproape a-i vedea. Şi fiecare ceas,
Petrece-n amintirea lor, atât cât i-a rămas.

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Căci toate pe acest pământ, de-a pururi sunt ispite,
Doar fapta ta şi gândul tău, trist călător prin lume
Pentru acei ce-ţi vor urma în amintiri rămâne.
Fii blând şi bun, nu regreta nicicând o faptă bună,
Înţelepciune, vis, gând bun, în viaţa ta adună,
Ca-n clipa când va fi să pleci cu inima-mpăcată,
Să nu regreţi nimic, nimic, din tot ce-a fost odată!

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt.
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând
Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă mamei care nu mai vine (de dincolo de noi)

Pe cerul de mătasă, undeva,
Un înger ai şi tu, de catifea,
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate...
Unite,-n universuri separate,
Comunicând când ne doboară griji,
Ori când îţi pun în gând vreo întrebare,
Când lacrimă din lacrimi, ochii-ţi trişti,
Îţi cată chipul blând printre icoane...

Pe cerul de mătasă, undeva,
Parcă uitând de-a dorului povară,
Apare iar, în vis, măicuţa ta...
Simţi dulcea-i mângâiere de fecioară...
Şi lacrima ţi-e miere, grâu şi mir,
Chipul din ceaţă parcă se desprinde,
Ai vrea, alături, fie-ţi iar... Amin!
Dar drumurile voastre-s încâlcite...

Un înger ai şi tu, de catifea...
Surâsul mamei? Lacrimă ce doare...
Inelul ce pe veci vă va lega,
Ani de izbânzi, clipe de sărbătoare...
În inimi vor rămâne ca un vis –
Simbolul vieţii,-al păcii şi-al iubirii.
Prin el nedespărţirea v-aţi promis,
În drumul spre tărâmul fericirii.

Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate,
Tu ai sorbit în timpuri lacrimi grele
Şi mă priveşti de dincolo de moarte.
O lacrimă închin măicuţei mele!
Eu am crescut, dar tu, măicuţa mea,
În ochiul meu, cu ochiul tău de-dedată,
Mă mângâi iar cu mâini de catifea,
Plângând măicuţă, greaua noastră soartă.

Unite-n universuri separate,
Martor în timpuri al clepsidrei, greu
Am mai furat, decât un ceas din moarte,
Spre-a fi-mpreună numai tu şi eu.
Mi-e dor de tine, vreau să-mi fii aproape!
În dulci îmbrăţişări să ne-ntrupăm –
Acelaşi cer, aceiaşi munţi şi ape
Şi veşnicia-n viaţă s-o schimbăm.

Comunicând când ne doboară griji,
Îţi simt prezenţa, mamă, lângă mine,
Te văd în vis şi ochii tăi sunt trişti,
Îmi eşti aproape şi îmi dai de ştire.
Mă cerţi dacă greşesc, cum numai tu
Ştiai s-o faci... Măicuţă, mi-amintesc,
Apoi c-o mângâiere mă împaci...
De-aceea, mamă scumpă, te iubesc!

Ori când îţi pun în gând vreo întrebare
Ce nu-mi dă pace, tu mă faci să sper,
Tu-mi dai măicuţă-n suflet alinare,
De-aceea-n clipe grele eu te chem.
Tata mi-e lan de grâu, tu mac în floare,
Sărbătorind secundele ce trec.
Pe mine timpul trecerii mă doare,
În drumul către mâine vă petrec...

Când lacrimă din lacrimi ochii-ţi trişti
Mă mângâia măicuţă, eu plângeam
Şi mă rugam, măicuţă să rezişti,
Dar, oh, măicuţă bună, mă minţeam.
Da, au trecut de-atunci atâtea ierni...
Deschizi o uşă uneori, în noapte,
Ori paşii ţi-i aud în alte seri,
Ori vântu-mi suflă la ferestre şoapte.

Îţi cată chipul blând printre icoane
Privirea mea... Bătrână sunt şi eu
Şi fiul meu cel mic e astăzi mare
Şi traiul mi-e din ce în ce mai greu.
Dar mama mea, bogată sunt de tine!
În alte timpuri, iar ne vom avea,
Căci nu se poate frânge o iubire.
Etern părinţi şi prunci vor exista!

Îţi cată chipul blând printre icoane,
Când lacrimă din lacrimi ochii-ţi trişti,
Ori când îţi pun în gând vreo întrebare,
Comunicând când ne doboară griji.
Unite,-n universuri separate,
Cu aripi moi, cu pleoape-nlăcrimate,
Un înger ai şi tu, de catifea,
Pe cerul de mătasă, undeva...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă părinţilor plecaţi

Dor de clipă se aprinde
Ca o flacără-n clepsidră,
Sem din cerurile sfinte –
Mama mea apre-n tindă.
Lacrima îmi e mai caldă –
Izvor sferelor divine,
Când te văd, iubite tată,
Lumea toată-mi aparţine.

Dor de clipă se aprinde –
Vreascuri palide de jar,
Focul în mister ne prinde,
Devenim etern amnar.
Cânt de lacrimă şi fulger,
Drum de stele căzătoare,
Trece chipul unui înger
Peste-a timpulu oceane.

Ca o flacără-n clepsidră,
Rubiniu şi-mbujorat,
Un luceafăr se arată
Peste cerul siefat.
Val de lacrimă-n arginturi,
Pace-n cupe de cristal,
Cerul – lacrimă şi cânturi,
Viaţa – lacrimă şi val.

Semn din cerurile sfinte,
Dragoste şi resemnare,
Călător, să iei aminte
La uitatele canoane!
În scripturi e o poruncă –
Aproapele să-ţi iubeşti,
Căci nu-i timp să îţi ajungă
Adevărul să-mplineşti.

Mama mea apare-n tindă –
Vis la margine de zări,
Universul să-l cuprindă
Cu a ochiului ninsori.
Ninge flori de tei în lume,
Lumea-n două se desface...
Mamă, unde-ai fi anume,
Ochiul meu etern te place.

Lacrima îmi e mai caldă,
Mai sărac oceanul, azi,
Ţi-e cărarea îngustată,
Flamură de taină arzi.
Frământând vulcan de stele
Prelungindu-se-n clepsidră,
Râu de timp, măicuţei mele
Eu i-aşpune în oglindă.

Izvor sferelor divine –
Taina lumilor cereşti,
Tată, totu-mi aparţine
Când alăturea îmi eşti.
Lacrima-i izvor de miere,
Pâine, trup Dumnezeiesc,
Timp de încolţite stele...
Tată, ştii cât te iubesc!

Când te văd, iubite tată,
Lan de grâu îmi e privirea
Şi iubirea pâine coaptă...
Relativă-i fericirea?!
Cerul vieţii noastre este
Hărăzit a fi, de-acum,
Începutul de poveste,
Taina, capătul de drum...

Lumea toată-mi aparţine –
Vânt, pământ, oceane, mări.
Tată, fi-vei pentru mine
Cerul... şi apus... şi zori...
Toate-n lume-s în schimbare –
Vis, secunde, viaţa mea.
Pruncul doar părinţii-şi are,
Cât părinţi prunci vor avea.

Lumea toată-mi aparţine
Când te văd, iubite tată.
Izvor sferelor divine,
Lacrima îmi e mai caldă.
Mama mea apare-n tindă –
Semn din cerurile sfinte,
Ca o flacără-n clepsidră
Dor de clipă se aprinde.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade şi zăpadă
Şi picături de ploi grămadă.

Poemele de proşti se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă neînfricatului poet

Neînfricat poet al morţii
În care moartea se-nfiripă,
Te-ai dat poem pe harta sorţii...
Morminte-n gându-ţi se ridică!
Ai scris cu lumânări de ceară,
Pe faţa cerului de jar
Fiind o literă amară
Şi-un semn uitat de calendar.
Pri tine curg, în loc de sânge,
Cuvinte, litere-văpăi.
Din ochi, doar literă îţi curge
Şi de cuvânt ţi-s ochii goi.
Altar eşti! Şi-ngenunchi la tine,
O blândă pleoapă de poem.
La moartea mea, pe trupul-piatră,
Ucis de-al literei blestem,
Prin legea vieţii, te-nfioară,
Tu, cititor de necuvinte!
Sunt doar o literă amară,
Ascunsă parcă-ntre morminte.
Mă veţi trezi. Şi repetat,
Reîncarnată în cuvânt,
Prin literă, voi fi chemat
Poeţi... Eternul jurământ
Nu va pieri... voi fi prin voi,
Vom fi acelaşi trup de ceară
Şi de lumină, amândoi.
Căci nu e dreptul să se moară!
E moartea numai o plutire.
Poeţi vom fi în orice clipă,
Cât nu ne temem e iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus, tăicuţă

Te-ai dus, tăicuţă, oh, te-ai dus departe
Şi-n nemişcare morţii rătăceşti,
De-acum o veşnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai eşti.

Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe aşternut de lacrimi şi de flori,
De astăzi, tată, eşti nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...

Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Şi-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Eşti înger azi, între pământ şi lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie

În cer e-o altă Românie
Şi plânge-acolo-n locul meu
Şi s-a ascuns în veşnicie...
Poate-am să merg cândva şi eu,

În România mea de-acolo.
Şi altă lume vom forma –
O lume de valori şi stele
A ea, a noatră şi a ta...

Ne mor valorile, fireşte,
Dar vor trăi prin noi etern,
Iar cei ce ne ucid valoarea
Grăbesc s-ajungă în infern.

Ce zâmbete! În dănţuire
Cu îngerii, sunt mir ceresc
Şi vieţuiesc spre nemurire
Şi-n noi alte valori rodesc.

E un copac – o Românie mare –
Ascunsă-n noi, ascunsă-n cer
Acolo-s oameni de valoare
Ce niciodată nu mai pier.

Când fi-va clipa – pe curând –
Pe drum de lacrimi voi pleca,
Dar voi purta mereu în gând,
Această Românie-a mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de poveste

Povestea strânsă-n chingile din noi,
În viaţă, în iubire şi în moarte,
Ne prinde-n al durerilor şuvoi,
Ducându-ne prin lume, mai departe.
Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Cu gândul tău ei lumina, câmpie.
Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii
Să-ţi şteragă-o clipă lacrima târzie.

Povestea strânsă-n chingile din noi
Într-un târziu va lumina amurgul
Şi două ramuri frânte, amândoi,
Întâmpina-vom iarăşi Demiurgul.
Ne vor striga, stăpâni pe ei, atunci,
Prunci şi prieteni. Slove şi peneluri...
Vom asculta eternelor porunci,
Împodobind prezentu-n mii de feluri.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Ne vo uni etern şi repetat,
Căci de acuma nimeni nu mai poate
Să ne despartă cu adevărat.
Vom lumina o flacără-n clepsidră,
Dar azi suntem sărut şi răsărit.
De-acum, icoana mamei duce-n tindă
Surâsul dulce-al pruncului iubit.

Ne prinde-n al durerilor şuvoi...
Iluzii, temeri, vise din belşug...
Tot mai îndepărtaţi de lume, noi,
Vom fii ca doi stejari arzând pe rug.
Şi rătăcind pe drumuri fără sens,
Pe căi necunoscute,-ndepărtate,
Când vom vedea că prea departe-am mers
Vom fii atunci, vom fii doar şterse şoapte.

Ducându-ne prin lume, mai departe,
Luând cu noi, o limbă moştenire
Şi portul drag, câmpii înmiresmate,
Datini şi legi şi versuri de iubire,
Vom trece ca un vis prin lan de miere,
Va ninge-n suflet floare de cais
Şi sub a lunii blândă mângâiere,
Vom adormi, căci lămpile s-au stins.

Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Vom fii cu toţi al ningerii poem,
Cărarea spre-napoi n-o vom găsi,
Vom rătăci pe trepte de blestem.
Tu vei veni în timp să ne petreci
Şi ne săruţi... Ne cerţi plecarea, iată!
Oh, ai uitat că-ţi aparţin pe veci
Şi de iubirea ta sunt vinovată?!

Cu gândul tău, vei lumina, câmpie,
Căci lan de maci privirea-ţi ne pătrunde.
Îmi dăruieşti o dragoste târzie
Ce de lumeasca ură se ascunde.
Îţi e lumina un buchet de flori
Şi crini au nins din ceruri pentru mine,
Cu tine-n suflet m-am trezit în zori
Şi fiinţa-mi, iar o regăsesc întine.

Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii
Că suferim de-o viaţă din iubire
Şi suferinţa mea se va-nsuti...
De ingeri fi-va scrisă în psaltire.
S-a spart oglinda vieţii... În pustiu,
Însângerat mi-e ochiul, fericire
Şi încă te te iubesc, dar nu mai ştiu
Cum veşnic să te am, nemărginire.

Să-ţi şteargă-o clipă lacrima târzie
N-a ai venit nici vântul. S-a oprit
Pe patul de spital, la "Colentina".
De ce-a plecat?! De ce-ar mai fii venit?!
S-a stins ca-n alte dăţi, s-a stins lumina,
Este târziu şi doctorii-au plecat,
Iubirea-ţi este neîmpărtăşită
Şi nu există nici un vinovat.

Să-ţi şteargă-o clipă lacrima târzie?!
Mulţi vor zâmbi... Şi ce puţini vor ştii!
Cu gândul tău vei lumina, câmpie.
Respiră fapte timpul şi-ntr-o zi,
Ducându-ne prin lume, mai departe,
Ne prinde-n al durerilor şuvoi,
În viaţă, în iubire şi în moarte,
Povestea strânsă-n chingile din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi veni...

Eu voi veni la tine-n vis
Voi desfăta a ta făptură,
Cu vraja trupului învins,
Ce arde-ncet sub a mea gură.
Eu voi veni ca somnul lin
Şi voi întra tiptil în tine,
In orice fibră, - să-mi alin,
Iubirea clocotindă-n mine.
Eu voi veni în al tău gând,
Mă voi prelinge prin fiinţă,
Voi urmări surâsu-ţi blând
Şi-ţi voi jura pe veci credinţă.
Eu voi veni, te voi striga,
Te voi chema în altă lume,
Cu sfere noi te-oi intriga
Şi universuri fără nume.
În lumea ce te voi chema,
Va fi mereu numai a noastră
Prin constelaţii vom zbura,
Tinzând spre zariştea albastră.
Eu voi veni, nu va fi vis,
Va fi poveste-adevărată,
Tu să m-aştepţi şi-necuprins

Ne vom topi ca altă dată.

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

Eşti o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Eşti cu mama mereu... eşti aşa fericit,
Însă liniştea voastră azi în suflet mă doare.

Aş pluti către voi... Paşii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Şi pe voi vă iubesc
Şi vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiţi repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era şi firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeaşi iubire.

Mulţumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulţumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc înzecit!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru prunci şi părinţi

Orice prunc are o mumă,
Orice prunc are un tată,
Mama suferinţa-i curmă,
Tata-l mângâie şi-l iartă.
Mama veşnic grija-i poartă.
Bine-i Doamne să ai mamă!
Ea i-e lacrimă şi soartă,
Bine-i Doamne, să ai tată!

Orice prunc are o mumă –
Ea-i un izvor de bucurii
Suferinţa ta, copile,
Numai ea o poate ştii.
Ea ţi-e lacrima şi visul,
Ea e pacea, somnul dulce,
Dimineţile de vară,
Numai ea ţi le aduce.

Orice prunc are un tată –
O icoană de lumină,
El, copile, te desfată,
Mângâierea-i e divină.
Mama-n amintiri te poartă,
Ea e înger şi balsam,
Tata-i sfânt, ca toţi deodată.
Doar un tată pot să am...

Mama suferinţa-ţi curmă,
Rana-ţi vindecă mereu,
Rod de bucurii adună
Pentru scump, feciorul său.
Mama-i fluture spre soare,
Te înalţă din furtuni,
Liniştea vieţii tale
Din privire i-o aduni.

Tata-l mângâie şi-l iartă,
Îl ajută când i-e greu,
Îl ajută viaţa toată
Şi îl sprijină mereu.
El e stâlp de rezistenţă,
Având drept universal
De-a-ţi sluji-n eternitate
Iar şi iar şi iar şi iar...

Mama veşnic grija-i poartă,
Ea e flacăra ce arde
Dătătoare de speranţă
Zi de zi, noapte de noapte.
Gândul ei etern răzbate
Printr-o stâncă de durere,
Ca un val de libertate.
Mama-i dulce mângâiere!

Bine-i Doamne, să ai mamă,
Fericit vei fi cât ea,
Rugi şi lacrimă de ceară
Către cer va înălţa.
Fericit vei fi în lume!
Ai o mamă, ea te poartă
În oricare rugăciune,
Spre-a avea o bună soartă.

Ea i-e lacrimă şi soartă,
Îi e vis şi împlinire,
Ea se-mparte şi se-arată
Înger fiecărei zile.
Ea e toc şi călimară,
Ea e cânt, poem şi vis,
Pentru ea, la drum de seară,
Domnul poarta şi-a deschis.

Bine-i Doamne, să ai tată,
El ţi-e înger din poveşti,
Te iubeşte şi te iartă
Totdeauna când greşeşti.
El ţi-e drum de libertate,
Cânt de clopot şi izvor,
Vântul pieptul de i-ar frânge,
Tot i-e gândul la fecior.

Bine-i Doamne, să ai tată!
Mama i-e lacrimă şi soartă,
Bine-i Doamne să ai mamă!
Mama veşnic grija-i poartă,
Tata-l mângâie şi-l iartă,
Mama suferinţa-i curmă,
Orice prunc are un tată,
Orice prunc are o mumă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe un norişor tu, mamă dragă, te-ai înălţat
Spre un ţinut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri şi la stele tu eşti acum
Plecând din astă viaţă pe ultimul tău drum.

Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ţi mai aud al tău glas,
Şi nu-ţi mai văd al tău chip frumos şi luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne şi vei fi,
Cât şi eu în astă lume voi trăi.

Rămas bun iubită mamă ţi-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta şi de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte şi să ştii,
Că ai avut dragoste de la nepoţi, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viaţa cu sentimente alese să-ţi fie plină.

Drum bun în lumină, iubită mamă
Şi de acolo de sus unde eşti, eu voi şti,
Că tu vei fi cu mine şi alături de-ai tăi copii,
Şi de rude dragi, prieteni şi cunoscuţi
Şi vei veghea neîncetat şi vei păzi, feri
Pe toţi pentru care aveai un cuvânt bun de spus.

De tine mă despart cu greu şi-mi va fi tare dor
De –a ta îmbrăţişare caldă, iubitoare,
Şi de cuvintele de îmbărbătare şi binecuvântare,
Pe care pregătite le aveai tot timpul la plecare.

Voi aştepta semne neîncetat de la tine
Şi-aş vrea să ştiu, că, acolo sus, îţi este bine
Şi-n acea lume străină în care te-ai dus
De noi, pământenii, de nepătruns,
Este ceva divin şi cu totul mai presus,
Decât putem noi visa sau spera.

Adio, iubită mamă, şi îţi mai spun
Că-n grădiniţa cu flori de la tine eu voi sădi
Şi un trandafir roşu ce l-am primit ca amintire
Şi-mi doresc ca acestă minunată şi catifelată floare
Să dăinuie, să-nflorească, niciodată să nu piară
Şi să-mi amintească –n fiece primăvară,
Că dragostea de mamă este nemuritoare.

O rugă voi înălţa şi un pios gând voi avea
Pentru memoria şi veşnicia ta,
Sărut mâna încă odată îţi spun acum
Când îţi iei de la cei dragi rămas bun
Şi pleci pentru totdeauna pe al tău lung drum.

poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!