Aici e România

Veniţi acasă! Aici e... România!
Albastrul cerului e mai senin,
În codrii se aude ciocârlia
Şi-n vârf de munte izvoare susurând.

Iar când viorile încep să cânte,
Baladele în corzi de inimi se topesc
Şi plânge neamul românesc,
În doinele ce încă mai jelesc!

Coloana este totuşi infinită
Şi stă Brâncuşi alăturea de ea,
La masa tăcerilor ascultă
Vorbele ce-s spuse, în nopţi fără de stea.

Şi-n stihuri au pulsat emoţii,
Din leagăn, până la mormânt,
La ţărm de mare însuşi Eminescu,
Ascultă valu-n şoapte suspinând.

E-atâta dor aici, iubire, dar şi jale,
Pamântul sfânt să îl păstrăm,
Credinţa sfeşnic de nădejde să ne fie
Români, uniţi în jurul gliei să ne adunăm!

poezie de Camelia Cristea (5 aprilie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salut, drapel!

Salut, drapel! Români plecaţi în lume
Ce-aţi lăcrimat acolo-n depărtări
De doru-aprins al patriei române
Salut români din cele patru zări!

M-am aplecat şi-am sărutat drapelul,
Am lăcrimat şi-n inimi am strigat:
Trăiască veşnic România mare!
Aici să ne iubim am învăţat.

Aici am auzit întâiul clopot
Şi vocea mamei noastre - cânt străbun,
Aici ne e pământul şi drapelul,
Romaânul e numai aici stăpân.

Pe ţarina aceasta dorm străbunii
Şi în furtuni se-nalţă şi tresaltă.
Aici avem şi munte şi biserici,
Câmpii şi ape, inimă curată.

Strigaţi cu toţi "Trăiască România!"
La cârma României să urcăm,
Să învăţăm să scriem româneşte!
Veniţi! Aici vom şti să nu cedăm...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu Eminescu...

Am venit aici să-ţi spun,
Dumnezeu, azi nu-i român.
Dacă-ai ştii cât îmi lipseşti
În izvoare româneşti...

Lacul Tău a fost furat,
Teiul falnic s-a uscat.
Codrul Tău pe care-l ştii,
A rămas în nostalgii.

Mă-nfior şi simt cum tremuri
În vâltoarea ăstor vremuri,
Tu, luceafăr neînţeles,
La mijloc de codru des!...
**
aş vrea să plâng, să mă jelesc
dar jalea mea e-n tine
tu plângi - neputincios privesc -
de ce doar tu, străine?...

străin îmi eşti şi frate-ţi sunt
eu sunt aici, neomenesc,
dar strig din amorţit mormânt,
să ştie neamul românesc;

mărunţi haini, ai mei ciocoi,
nu vor a şti ce-nseamnă sfânt...
au luat şi pielea de pe voi
şi sunteţi jalnici pe pământ..

**
Eroii mei, uitaţi străbuni,
S-a stins şi doina din români!...
Sara-i goală, sună-n în mine,
Mihai plânge la Rovine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândria de a fi român

Încă din copilărie
îmi doream, când voi fi mare,
să port şi eu cu mândrie
tricolor la cingătoare.

Să fiu mândru că-s român
în ţara plină de soare.
Aici m-am născut român,
cu Carpaţi, Dunăre, mare.

Pe munţi vreau să fiu stăpân.
Pe câmpie, pe izvoare.
Să unesc tot ce-i român.
Să fac România Mare.

Din bătrâni am învăţat
să-mi iubesc neamul şi glia.
Libertate, ei mi-au dat,
să trăiesc în România.

Pentru mine, România
e unicul aşezământ.
Aici, onoarea, mândria
împodobesc acest pământ.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De voi mi-i jale

De voi, ce alergaţi întruna
Şi zilnic rătăciţi pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Şi niciodată bucuria,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

De voi, ce ridicaţi morminte,
Uitând de har şi de iertare,
Băgaţi în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

În pulbere şi în tăciune
Mai semănaţi fără-ncetare.
De voi, că pierdeţi adevărul
Lăsând încătuşat misterul,
De voi mi-e milă şi mi-i jale,

Că sărutaţi tablouri sfinte
Şi intonaţi o bună veste,
De voi, ce nu aveţi credinţa
Şi-n inimi sfântă pocăinţa,
Şi milă mi-i, şi jale-mi este.

Căci înspre infinitu-albastru
Purtându-şi lupta fiecare,
Fără credinţa în iubire
Şi fără sfânta înfrăţire
Suntem pierduţi, pierduţi pe cale!

Chişinău 28 octombrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (28 octombrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana lui Brâncuşi

Coloana lui Brâncuşi - un stâlp românesc de susţinere a cerului.

definiţie aforistică de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste despre ţara mea

Povestea ce-ţi voi spune astă dată
Nu începe cu a fost odată.
E povestea unui dor nestins
Ce eternitatea toată a cuprins.
Să ştii copile că-i un loc de vis în astă lume
Unde doinele plâng pe coline,
Buciumul sună prelung
şi clopotele sună-ndelung.
Ca vinul vechi păstrat în pivniţe străbune
dospite doruri iubirea întreţine.
Geneza unui neam de daci neînfricaţi
noi o transmitem prin legenda bravilor bărbaţi,
ai gliei străbune, soldaţi.
Decebal şi Burebista legendari conducători,
Ţepeş, Ştefan şi Mihai, voievozi şi domnitori
Viaţa şi-au sacrificat pentru acest pământ cu flori.
Pajişti, munţi cu pântecele pline,
Râuri repezi cristaline,
Marea cea mare şi holdele-aurii
Sunt suflet şi trup ale acestei glii.
Aici cântă ciocârlia lui Zamfir,
Balada lui Porumbescu adie ca un zefir
Coloana lui Brâncuşi susţine pentru noi
Iubirea lui Dumnezeu,
Aşezaţi la Masa Tăcerii sufletele ajung în apogeu.
Albastrul de Voroneţ ne veghează credinţa
Moaştele Sfinţilor la Argeş ori Suceviţa
păstrează pentru noi curajul dar şi umilinţa.
Cu sfinţenie păstrează copile
Nectarul creat de albine
Şi du mai departe sfânta moştenire!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Brâncuşi a creat
Coloana Infinitului,
Poarta Sărutului,
Masa Tăcerii,
minuni aşezate pe axa
unei mărturii universale.
Coloana Infinitului,
invenţie nemuritoare,
spre cer e ridicată,
către soare
cu corpul înfipt în Univers
şi temelia într-un loc vacant,
ne atrage mereu cu un aer savant,
mărturie rămasă-n veacuri moştenire,
ordonată geometric cu desăvârşire.
Să dovedească suprem că Brâncuşi
a fost oltean get-beget,
un plugar plecat dintre brazde.
Ţăran zămislit din pământ românesc
care a înălţat brazda din temelie
până la Infinit.
Pentru a fi admirată cum se cuvine
de românul prezent şi acel care vine.
Invenţia Brâncuşiană, desfăşurată spre
albastrul cerului simbolizează
o însuşire fără sfârşit
a minţilor,
a orelor,
a zilelor,
a anotimpurilor,
a anilor,
a secolelor,
a mileniilor,
zămislite din truda recoltelor.
Să transmită de-a pururi mesajul
că, fără ţăran inventiv,
scormonitor în vatră
şi cioplitor în piatră
nu se poate!

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa Eminului

Acolo-n leagănul de vise, unde-ntristare nu mai este
Romanţa tristelor litanii a nins pe-un ram fără pereche
Şi plopii fără soţ se-apleacă, pe-o filă albă de poveste,
Îngenunchind în poezia poetului cel nepereche.

Poemul se îmbracă-n nuferi, pe-albastra lacului oglindă,
În ceruri nu e iarnă încă, cât încă îngerii ascultă
"Cu mâine zilele-ţi adaogi," cât dorul plânge în colindă,
Eminul nostru e lumină şi-n inimi teii lui exultă.

Un felinar în neguri dense, în "Valurile vremii" strigă
Şi-i luminează "codrul verde - Măria sa" cu "Floare-albastră"
"De-or trece anii"-"n van căta-veţi" în trupul fraged de ferigă
"Ceasul de taină"-al "stelei care a răsărit" la o fereastră.

"Când însuşi glasul" se aude, iubind în taină ţărmul mării,
Romanţa lui fără ecouri răsună-n "codrii de aramă"
"iar când voi fi pământ", "la steaua care a răsărit", uitării
Iubito, îţi voi fi aproape, când "ochiul tău iubit" mă cheamă.

Şi-mbrăţişaţi de iarna rece şi săgetaţi de Kamadeva
Cu florile-i otrăvitoare, fiul iluziei deşarte
Eu, un Adam hulit de îngeri, tu păcătoasă, dulce Eva
Vom fi eroii fantomatici, ai morţii care ne desparte.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nemuritor

Într-o linişte profundă
Cum i-a fost dorinţa sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu şi ascultă:

Glasul codrilor şi valul
Care trece prea grăbit,
Şi priveşte cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit...

Doar zburdalnic, mititica
Îşi mai netezeşte părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.

Când sub trestia cea lină
Stau pe foile de mure...
Îşi tot spun poveşti cu patos...
El, sărutul vrea să-i fure.

Iar când noaptea lin coboară
Şi se sprijină pe lună,
Floarea albastră nu mai moare,
Eminescu o încunună.

Chiar de-n zbor trecut-au anii,
Poezia lui e vie
Ca o flacără nestinsă
Ce se scrie-n veşnicie.

Camelia Cristea

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015 (10 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă

Ascultă, te rog, ale pianului sunete,
Dans pentru gânduri şi pentru minte!
Simte cum lungeşte timpul, pianul,
Cum minutul îl face, cât anul!

Te rog, ascultă vioara sublimă,
Cântec duios, leac pentru inimă,
Cum plânge de jale, de of şi de dor,
Şi te înalţă, apoi cu un dulce fior!

Ascultă, te rog, ascultă şi naiul,
El ne povesteşte şi doina şi vaiul,
Cum măsoară şi picură prin el viaţa
Şi ne veseleşte, ca pasărea dimineaţa!

Ascultă, ascultă, te rog şi chitarele,
Leac bun, pentru toate mădularele,
Când chitara puternic vibrează,
Sângele-n vene, dansează, dansează!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum plânge pădurea

Ascultă cum plânge pădurea,
Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...

Ascultă cum geme pământul,
Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Şi cum se cutremură-n urmă

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Sunt mulţumit mamă,
nu-mi trebuie nimic.
Am doar o rană
în piept
ce-mi sângerează
necontenit.
Încolo sunt sănătos.

Aici am copacii mei
aici am izvorul
dar mai ales ştergarul înrâurit
cu care-mi zvânt lacrimile
când adeseori visez.

Am un Eminescu,
un Creangă
şi-un Blaga
cu care mai pot vieţui
în "acasa" mea!

Mai am un Dumnezeu
deasupra şi în mine.
Şi-n cuvintele Lui
îmi înţeleg spirtualitatea.

Aici am sufletul
aici am iarba
aici îmi este coloana
aici îmi este infinitul.

Toate astea sunt lângă inimă
în odihnă
şi înţelepciune
cu întreaga dragoste
a vieţii eterne...
Sunt mulţumit, mamăă!

poezie de Nicu Petria din ziarul "Oltul" din Slatina (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare

Răsturnat pământ în vatră
când cireşul nu mai latră
când găini din damigene
taie sticlele la vene
cu urechile în şauă
fuge calul cu ocauă
să ne-aducă de pe dealuri
de la mare ţărm şi valuri
de la munte vârf şi creastă
de la mamă o fereastră
şi din suflet o urare
până anul nu dispare!
Iar din vârf de crizantemă
să vă daţi în nări cu soare
Nu mai pot să scriu că vine
O urare...
doar de bine!
Vă îmbrăţişez pe toţi...
pe toate!
Şi-n iubire... mers pe roate!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te şi luptă

răsucim în noi
tragici, agonici şi goi
speranţe, vise
precise, imprecise
toate strivite, ucise
aici e apă seacă şi murdară
aici sunt lumi vândute
aici sunt vremuri mute şi pierdute
cuvântul e jale, e tânguire în vânt
amară disperare şi uitare
a tot ce a fost sfânt pe acest pământ
aici nu-i dragoste, nici cânt
e doar o lacrimă ce plânge în vânt
nimeni nu vede nimic
suntem suflete oarbe, suflete în ceaţă
ce viaţă, lugubră viaţă
răbdăm, răbdăm şi proslăvim netoţii
mi-e teamă de tăcere
nu simţi în tine răsuflarea morţii
ridică-te şi luptă
fă să vibreze chemările rebele
o viaţă ai, deci luptă
pentru tatăl ce zace într-o criptă
pentru mama ce plânge pe margine de drum
pentru copiii tăi ce-au ars, sunt scrum
aici, nu e drum
e doar jale eternă, ceaţă, fum
luptă, pentru copilul ce plânge în leagăn
pentru iubire, viaţă şi dreptate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este viaţă, fără tine...

Se scutură copacii de zăpadă
Şi eu mă scutur de un dor pribeag,
Să las pădurea, cum mai râd, să vadă,
Când neiubirea pleacă în zigzag.

Te-am tot purtat pe aripi de mătase,
Ţi-am arătat de sus ce verde strig,
Tu ai plătit iubirea să mă lase
Orfană sub zăpezi, să mor de frig.

Şi totuşi pe sub piele muguri cântă,
Viorile deszăpezite, în extaz,
Îmi ţin pe corzi o inimă înfrântă
De neiubirea ta şi de necaz.

Baladele îmi gustă din durere
Şi-n simfonii albastre mă alint,
Iau primăvara-n braţe şi-n tăcere,
Încerc să înfloresc şi iar mă mint,

Că mai am timp să mă descopăr vie,
Într-un poem ce-i încă violet-
Cantată sau albastră simfonie.
Să nu mă uiţi, de-o viaţă le repet.

Şi dacă nu simţi sevele din mine,
Cum răscolesc zăpezile, subtil,
Nu te mai chem, singur rămâi cu tine
Căci e târziu şi-aproape inutil.

Am învăţat să nu te am aproape,
În niciun anotimp şi ştiu să zbor;
Chiar dac-o lacrimă mai am sub pleoape,
De tine nu-mi mai este drag şi dor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!