Despărţire

Te duci, iubire, trebuie să pleci,
Destin potrivnic astăzi ne desparte -
Dă sens cumplit cuvântului "departe"
Şi noimă dă expresiei "pe veci".

Să nu vorbeşti, cuvintele-s deşarte,
Doar uită îndrăgitele poteci
Şi fă un semn cu degetele reci
Că ne vom regăsi cândva, în moarte.

Şi dacă şerpi imenşi şi răi mă strâng,
Iar sufletul îmi trage la galere
Şi am dureri în omoplatul stâng

Cum n-a mai fost în Univers durere,
Să nu îţi fie teamă, n-am să plâng,
Bărbaţii ştiu să sufere-n tăcere...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi ultima clipă

Ultima seară împreună,
Apoi, tu vei pleca departe,
Mai ţine-mă te rog de mână,
Căci cerul mâine ne desparte.

Să-mi laşi te rog ultima clipă,
Ascunde-mi-o într-un sărut,
Să-l port pe-a gândului aripă
Ca dragostei să-i fie scut.

Îl voi păstra pe veşnicie
Şi am să-l returnez cândva,
În altă viaţă, numai ţie,
Ne-om regăsi, te-oi căuta.

Iar când vom fi din nou alături,
Nu te voi mai lăsa să-mi pleci
Precum un fulg purtat de vânturi,
Ne vom iubi frumos, pe veci.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi ultima clipă

Ultima seară împreună,
Apoi, tu vei pleca departe,
Mai ţine-mă te rog de mână,
Căci cerul mâine ne desparte.

Să-mi laşi te rog ultima clipă,
Ascunde-mi-o într-un sărut,
Să-l port pe-a gândului aripă,
Ca dragostei să-i fie scut.

Îl voi păstra pe veşnicie
Şi am să-l returnez cândva,
În altă viaţă, numai ţie,
Ne-om regăsi, te-oi căuta.

Iar când vom fi din nou alături,
Nu te voi mai lăsa să-mi pleci
Precum un fulg purtat de vânturi,
Ne vom iubi frumos, pe veci.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă avere nu e...

Iubita mea, eu nu am strâns avere,
M-am încăpăţânat, naiv, nâtâng,
Să-mi spun că-n viaţă singura plăcere
E ca pe tine-n braţe să te strâng.

Şi dat mi-a fost să sufăr şi să plâng,
Simţind mereu teribila durere
Că nu mă laşi în braţe să te strâng
Din cauză că nu am strâns avere.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două intenţii

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
ţintuită pe propria-mi bătrâneţe sau
e aşa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniştea
ca o toamnă
golaşă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipeşte de mine
ca un aluat
cresc şi mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul
lăsat peste mine şi
mă gândesc cum ar fi dacă
toate trenurile ar opri la capătul lumii
iar Dumnezeu ivit dintre umbre
mi-ar face semn ca şi cum ar fi ultima plecare

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept
e un semn
însă ştiu că
noaptea aceea va fi o noapte de vară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Internaţională Anticorupţie

Îmi este foarte teamă, frate,
Şi nu ştiu unde să m-ascund,
Că astăzi lumea ne combate
Pe toţi acei co... rupţi în fund!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem schimb de inimi

"Hai să facem schimb de inimi!"
Te-am rugat cândva, plângând,
Să simţi şi tu neputinţa, să simţi lacrima curgând,
Să simţi cum te arde pieptul, ca un foc nestăvilit,
Dar astăzi stau şi mă-ntreb dacă vreodat' m-ai iubit?

Că dacă nu ai făcut-o... ruga mea nu are rost,
Trebuie să simţi iubirea ca să pricepi cum mi-a fost,
Trebuie să cunoşti dorul, zecile nopţi de nesomn,
Acele trăiri din care ieşi o umbră dintr-un "domn".

Gelozia să te roadă, "rugină" tâşnind din stern,
Totul să îţi pară-o clipă, exceptând chinul, etern.
Să n-ai linişte, iar viaţa "să-ţi servească" doar lămâi,
Să nu-ţi mai pese de tine, "dacă pleci", "dacă rămâi".

"Hai să facem schimb de inimi!"
Te-am rugat cândva, mai ştii?
N-am bănuit o secundă că, de fapt, nu ştii iubi,
În naivitatea mea credeam că... vei înţelege,
Că-n dragoste şi durere nu eşti tu cel care-alege...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am de gând să mor

Eu n-am de gând să mor, anunţ de-acum,
Să spună cine ce o vrea să spună,
Că nu pot şti dincolo ce şi cum,
Dar ştiu că ce-i în mână nu-i minciună.

Observ că moartea-l ia pe câte unul
Ce o aşteaptă calm şi resemnat,
Dar, personal, voi face pe nebunul
Şi voi ţipa întruna, ca turbat.

Transmiteţi-i, să ştie, să se teamă,
Să stea departe de persoana mea,
Să meargă la deştepţii ce o cheamă,
Eu nu vreau s-am de-a face-n veci cu ea!

Probabil va veni odată, dar
Anunţ acum pe toţi şi fiecare,
Să fie pentru toată lumea clar
Că de la mine n-are aprobare!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Bunico, m-ai învăţat să înfrunt viaţa, să nu îmi fie teamă,
Iar astăzi îmi lipseşti, de dor strâng în braţe o ramă.
Îmi e dor să adorm la pieptul tău, îmi e dor să te ţin de mână,
Printre atâţia oameni răi îmi e dor de o vorbă bună...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (1 februarie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Căci nu e o toamnă cum este oricare,
E toamna bizară, ciudată, în care
Revii către mine cu dragostea ta.

În sufletul meu este chin şi dezastru,
Se vede că-n apele mării te scalzi,
Când ochii tăi tandri şi umezi, şi calzi
Mă-mbracă de sus până jos în albastru.

Mă simt ca-n furtună pe crâncene ape,
Mi-e toamnă, iubito, mă sperii cumplit
Şi gândul îmi strigă "de ce-ai mai venit?"
Şi inima-mi urlă să vii mai aproape!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pumn... de tăcere

Sunt zile pe care cu tine le împart.
Simt timpul călător cum piere,
Îmi spun obosit... oglinda sa spart.
Dar... nu pot frâna... din crunta-mi durere.

Vorbesc doar cu mine, cuvinte ciudate,
Mă simt ridicat pe un nor.
În jur... se adună doar vânturile toate,
Să -mi smulgă din inimă, al tău dor.

Îţi mîngîi privirea cu mica-mi speranţă,
Sub patimă iubirii mă simt încleştat.
Tu... eşti o himeră, o vagă dorinţă
Ce azi nu vrea să fie adevărat.

Un pumn de tăcere, mă mai frământă,
Îmi duc crucea, departe de zid.
Văd lacrima-mi dulce cum este frântă,
În mii de picături, care se pierd în vid.

E simplă durerea, nu mai dispare,
Tu îmi esti umbra pe care -o aştept.
Privesc către cer, departe în zare,
Şi ştiu că -tr-o zi... te voi strânge la piept.

poezie de Ioan Cojocoariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adi Beznă - Transhumanţă

"Doar amintiri"... lăsată-s baltă,
"Mi-a mai rămas" să te îndemn:
De pleci "Cu lupii laolaltă",
"Să-mi laşi pe uşa veche semn".

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extrapolare

- Noi vorbim generic despre viaţă
Ca şi cum am mai trăit cândva...
Scrie-i tu, iubire, o prefaţă,
Eu voi trece zilnic peste ea,

Încercând să descifrez cuvântul
Care-o defineşte... Într-o zi
Ştiu că noi vom ocoli pământul,
Ne vom pierde, dar ne vom găsi.

Noi vorbim generic despre moarte
Şi despre iubire ca şi cum
Am pretinde că exist-o carte,
O prefaţă şi-un sfârşit de drum.

- Noi vorbim generic în tăcere,
Ne privim şi-n ochii larg deschişi,
Între fericire şi durere
Alternăm. Pe floarea de caişi

O să-ţi scriu prefaţa cu lumina
Unui gând sub tâmpl-abia-ncolţit,
Să-ţi strecori, iubito, rădăcina
Prin făptură mea din monolit

Ca o daltă blândă ce trasează
În firescul zilelor cuprins
Drumul către viaţa ce urmează,
Traversând hotarul neatins.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare...

Iubiri dulci, ah, Iubire! Nu-s toate-adevărate.
Iubiri în inimi arse de nepăsări prea reci,
Se-adună precum jarul din codrii arşi pe veci...
Iubiri ucigătare, iubiri întunecate!

Cresc doruri după doruri pe-aceleaşi reci poteci,
Iar tu, vis de mistere, din lumi necercetate,
Venind din aurore, din taine luminate,
Ne răscoleşti simţirea prin orice loc când treci...

Tot mai pierdut ni-i glasul şi gândul tot mai sfânt;
Izvoarele din murmur se potolesc şi ele
Când tu apari, se face tăcere pe pâmânt
Sau poate ni se pare... Oricum, nu-s clipe grele,

Dar, Doamne, ce ferici sunt cei care-au stat departe:
Nu-i spulberă iubirea, căci nu-i ştiu al ei foc...
Mă-ntreb: fără iubire, mai bine-i să-ţi faci parte,
Trăind o viaţă-n tihnă, făr-a iubi deloc?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iubeşti fără să speri

Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.

Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.

Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.

Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.

Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.

Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.

Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.

Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.

Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp aşezat pe omoplatul cerului

Timpul m-a aşezat întâmplător pe omoplatul cerului,
La un pas de marginea spaţiului apele câştigă
Dreptul de a-mi face beciul piscină,
Îmi statuez picioarele într-un bulz cu mămăligă.

Simt că mă pândesc avioanele pline cu îndrăgostiţi,
Nervos trepăduşii fără Dumnezeu desenează moartea,
Trasoare explozive fac bucăţi din iubire,
Vopsesc în sânge pacea, deznădejdea li-i partea.

Şi eu, de ce plâng Doamne pentru-o mică-ncercare?
Îmi voi pune acoperiş la casă, voi întări pereţii
Şi la marginea timpului voi pleca împreună
Cu femeia iubită, să vopsim la sălcii amenţii.

Vom face cununi din curcubeie şi stele,
Vom trece prin zodii ca zilele-n an
Şi vom reveni pe pământ cu omoplatul cerului
Să-i dăm câinelui flămând un fragment de ciolan!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţă

La început
ne pierdeam
sau ne risipim
în sens aprioric
pe urmă
în sens giratoriu
şi în sens contrar
câte sensuri
existau atunci
noi ne pierdeam
în toate peste tot
si când mergeam
în sens orar
sau de alt fel
ne pierdeam de-a valma
din orice poziţie
ne vom regăsi cândva
în situaţie amiabilă
dacă vom extrage
câştigul din pierdere.

poezie de David Boia (10 iunie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!