Garofiţa

Teiul Doamnei pare zugrăvit în cridă.
În cofetărie intră o gravidă.
Astfel stă la coadă între muşterii
Ca o garofiţă între păpădii.
Astfel între brazii cu tulpini de ceară
Lâng-un şipot dulce şade-o căprioară.
Checuri cu stafide doarme în vitrine.
E frigoriferul greu de savarine.
Eu la o masuţă îmi consum frucola
Şi citesc cum Nică pleacă la Socola,
Că-l predau pe Creangă astăzi la amiază.
Muşteriii merge, coada-naintează
Rumeioară jună, cu burtica mare,
A ajuns în faţă, chiar la vânzătoare:
- Mumă-mea, duduie, astăzi m-a trimis
să îmi dai pachetul ce i l-ai promis:
patru excelenturi, două amandine
şi ilone şase, glazurate bine,
cinci cutii de friscă albă ca zăpada
şi fursecuri unse gros cu şocolada.

Vanzatoarea scoate un oftat adânc.
Pe la mese pruncii cremele-şi mănânc.
- Mergi şi spune celei care te-a trimes
Că i-am pus şi nuga, un delicates.
Şi că totul face, socotit în lei,
Doar un fleac, o sută patruzeci şi trei.
Lămpile galbuie, de la Fondul Plastic
Dau cofetăriei un lucit fantastic,
Iar copila noastră, galeş durdulie,
Vine la măsuţa-mi cu o sarailie.
Coamele îi trece dincolo de şale.
Are sub bluziţă două portocale
Iar sub gene lunge, ca de hurioară,
O privire dulce, ca de surioară
Şi-un obraz ca luna, pal îi scânteiază.
Musteriii merge, coada-naintează

Eu îmi pun şepcuţa şi cu forţe nouă
Merg să-l iau din stradă pe 109.

poezie de Mircea Cărtărescu din Totul (1985)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Garofiţa

Teiul Doamnei pare zugravit în cridă.
În cofetărie intră o gravidă.
Astfel stă la coadă între muşterii
Ca o garofiţă între păpădii.
Astfel între brazii cu tulpini de ceară
Lâng-un şipot dulce şade-o căprioară.
Checuri cu stafide doarme în vitrine.
E frigoriferul greu de savarine.
Eu la o măsuţă îmi consum frucola
Şi citesc cum Nică pleacă la Socola,
Că-l predau pe Creangă astăzi la amiază.
Muşterii merge, coada-naintează...

Rumeioara jună, cu burtica mare,
A ajuns în faţă chiar la vânzătoare:
- Mumă-mea, duduie, astăzi m-a trimis
să îmi dai pachetul ce i l-ai promis:
patru excelenturi, două amandine
şi ilone şase, glazurate bine,
cinci cutii de frişcă albă ca zăpada
şi fursecuri unse gros cu şocoladă.

Vânzătoarea scoate un oftat adânc.
Pe la mese pruncii cremele-şi mănânc.
- Mergi şi spune celei care te-a trimes
Că i-am pus şi nuga, un delicates,
Şi că totul face, socotit în lei,
Doar un fleac, o sută patruzeci şi trei.

Lămpile gălbuie, de la fondul plastic,
Dau cofetăriei un lucit fantastic,
Iar copila noastră, galeş durdulie,
Vine la măsuţa-mi cu o sarailie.
Coamele îi trece dincolo de şale.
Are sub bluziţă două portocale
Iar sub gene lunge, ca de hurioară,
O privire dulce, ca de surioară
Şi-un obraz ca luna, pal îi scânteiază.
Muşterii merge, coada-naintează...

Eu îmi pun şepcuţa şi cu forţe nouă
Merg să-l iau din stradă pe 109.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oricare stâncă

Noapte albă, stau şi număr
Nişte oi pe care nu le am
Fiecare trage la un ham,
Bine petrecut pe după umăr
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Măul creanga-şi bate-n geam
Fiecare zi, o interogare
Câte sunt medalii cine ştie oare
Faţă sau revers, copil, alegeam

Toată geometria moare-ntr-o mimoză
Purtătoare zâne viselor norocul
Neştiut rămâne tuturor sorocul
Fiecare face parte, din osmoză

Râuri depărtate cată-se întruna
Căile de apă se-ntâlnesc mereu
Peste fiecare strat de minereu,
Pulberi de argint presară luna

Fluieră un tren pierdut în neant
Oh, copilărie dulce ca un vis
Dac-aş şti măcar astăzi, cine mi-s
Slabă pâlpâire, palid diamant

Le vedem sau nu, între noi doar ziduri
Sârmele ghimpate colţii îşi înfig
Fiecărui peşte, soarta, un cârlig
Şi înţelepciunea, adormind sub riduri

Oile, păstorul, intră în revoltă
Sarcinile noastre au ajuns prea grele
Taberele două. Între, doar zăbrele
Fluturi otrăviţi taie din recoltă

Ochii noştri văd doar atât: ce nu e -
Dincolo de forme, doar legi şi esenţă
Urlă raţiunea până la demenţă
În oricare stâncă, doarme o statuie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ş-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre ruşinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge braţul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi şi triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul şi român sunt eu
Şi sub jugul barbar nu plec capul meu."

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul Pi

De mirare acest număr Pi
trei virgulă unu patru unu.
Toate cifrele următoare sunt la fel
iniţiatoare
cinci nouă doi pentru că nu se termină
niciodată.
Nu permite să-mbrăţişezi şase cinci trei
cinci
cu privirea
opt nou cu socotitul
şapte nouă cu imaginaţia,
şi chiar trei doi trei opt cu gluma sau cu o
comparare
patru şase până la ceva
doi şase patru trei pe Lume.
Cel mai lung furtun pe Pământ după câţiva
zeci de metri
se întrerupe, probabil, deşi, ceva mai târziu,
vor face
furtunuri de basm.
Cortegiul cifrelor compozitoare în numărul
Pi
la marginea filei nu se opreşte,
reuseşte
să se-ntindă pe masă, prin aer, prin ziduri,
frunze şi-ale păsărilor cuiburi,
prin nori direct în ceruri,
prin toată umflătura şi întreg fără-fundul
cerului.
Oh! Cât de scurt, de şoricesc, este huruitul
cometei!
Precum firava făclie a stelei, care –n adânc
de spaţiu
se curbează!
Iar aici
trei cincisprezece trei sute nouăsprezece
al meu număr de telefon numărul tău de la
cămaşă
anul al una mie nouă sute şaptezeci şi
treilea
etajul al şaselea
numărul de locuitori şasezeci
cinci groşi
circumferinţa la şolduri două degete
şaradă şi cifru,
în care privighetoare a mea
vei zbura
ori vei bea
ori vei ruga să păstrăm liniştea,
căci Pământul şi Cerul se vor trece,
dară numărul Pi aşa cum e
nu şi nu
mereu ale sale bune încă cinci,
nu mai ştiu care opt,
nici cu totul şapte,
accelerând, ah, grăbind
trândava veşnicie
spre durată.

poezie de Wislawa Szymborska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viermii...

sunt patruzeci de ani-lumină între noi
şi patruzeci la fel, de întuneric
şi-un sentiment de vină, ezoteric
mereu aflat în stare de război

în patruzeci de ani au încăput
obişnuite câteva evenimente
ciudate însă două sentimente
-te mai iubesc, încerc să nu te uit...

în patruzeci de ani de două ori
ne-am întâlnit, nici nu ţin minte unde
ţin minte doar priviri şi furibunde
şi scăpărând din fulgere fiori...

aştept să treacă încă patruzeci de ani
şi să putem să ne-ntâlnim în veşnicie
că două păsări ce-au fugit din colivie
lăsând în ele viermii. Subterani...

poezie de Iurie Osoianu (24 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două uşi

un drum prea lung sau prea scurt
mă rog, chestie de gusturi
către apus sau răsărit
poţi azi să mergi
pe unde vrei
nu mai contează
cuvântul s-a spart şi a căzut pe pământ
în zoaie şi noroaie
urcăm mereu spre nicăieri
pe treptele învechite ale omenirii
între două uşi stricate
ale cui
ale cui vrei tu
să ceri, să spui
bate un clopot
tic-tac, tic-tac, apoi tac
în jur o civilizaţie snoabă
o lume ce merge consecvent unde vrea ea
adică aiurea
mai apare câte un clovn
şi totul e bine...
bine regizat în presa centrală
de seniori inculţi ai nimănui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţie de leneş: câte-o masă între două somnuri şi câte-un somn între două mese.

antimetabolă aforistică de Cornel Stelian Popa (20 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coadă la nori

Am arat cu coastele
tâmplă ta necosită de cosiţe
şi din în când mai întorc cerul pe-o parte
să îl îmbrăţişăm.
Beciuri curg din vin.
Se toacă singur Soarele pe tocătorul lunii
iar din profil norii se ascut între ei.
Oamenii merg pe stradă
fiindcă între blocuri se iubesc
două alei.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprind uneori rotindu-mă

încercând să ţin pasul cu rotaţia pământului
în aşa fel încât ziua să nu se sfârşească niciodată
întind braţele ca să-mi ţin echilibrul între două imensităţi
vezi ce uşor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar şi între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clişeelor
sfârşesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemişcare

chiar dacă aşa aş putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa mea
un gândac păpat
de furnici

una, două, trei
zece furnici

şi eu nu pot face nimic.
apoi văd cum câte o furnică pleacă
zece, nouă... patru
şi gândacu-i fericit.

merge pe cărare.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinoşii

când mă trezesc dimineaţa cu noaptea-n cap
merg la baie să mă exprim cât mai liric cu putinţă
îmi pregătesc cafeaua şi un mic dejun ciudat, fumez una
două, trei, patru... ţigări canceroase
îmbrac costumul de cameleon la modă
maşina e îngheţată şi nu vrea să pornească
plec în cele din urmă fără să mănânc nimic
mă întâlnesc obişnuit cu vecinul meu libidinos
ne prefacem că ne respectăm şi zâmbim ca doi homosexuali
pe drum îmi taie calea nişte fufe nefutute care se grăbesc
la serviciu râd ca un tâmpit în faţă şefului meu parvenit
ne prefacem că ne bucurăm, mai mult eu, mai puţin el
subalternele mele linguşitoare surâzătoare, nişte greble
mă pupă-n fund de cum mă văd intrând pe uşă
abia aşteaptă să iasă din birou să mă toarne şefului
colegii joviali, desene animate care mimează amiciţia
şi eu la fel, ştim toţi că nu ne putem baza unii pe alţii
ne interesăm de familii, de părinţi, fără niciun interes
treaba merge foarte bine, de fapt e totul în rahat
ne iubim slujba cu dăruire astfel că la ora patru fix
rupem uşa lăsând în urmă probleme pentru mâine
bem o bere, ne dăm mari, ne lăudăm cât de mult futem fiecare
ăla care se laudă mai mult ăla face cel mai puţin
merg acasă previzibil aburit şi bine dispus
înainte să mă culc am grijă să-mi aranjez costumul
şi mai ales să pun toate măştile la îndemână pentru a două zi

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele libertăţii, homosexualii cer legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie. Pe când şi legiferarea căsătoriei între tată şi fiică, între mamă şi fiu, între frate şi soră, între doi fraţi, între două surori, între bunic şi nepoată, între bunică şi nepot, între ginere şi soacră, între noră şi socru, între un bărbat şi mai multe femei, între o femeie şi mai mulţi bărbaţi, între oameni şi animale (între un bărbat şi o oaie, o capră, o căţea sau o iapă, între o femeie şi un câine, între o femeie şi unul sau mai mulţi armăsari etc.)? Pe când şi o lege care să ne permită să umblăm complet goi pe stradă, la serviciu, în biserică? Pe când şi legiferarea violului şi a pedofiliei?

George Budoi în Homosexualitatea în aforisme, epigrame, pamflete şi satire, Absurditatea căsătoriei între homosexuali (14 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la artă la franşiză

scrie doar atât: o notă
dintr-un şir pe portative
şi-ai să vezi infinitive
câte vin să-ţi ceară dotă!

trece vremea şi culege
dreptul la o ipotecă
orice munte o potecă
îl învinge după lege

de la artă la franşiză
e o cursă măsluită
situată între mită
şi eşecul ca remiză

între două fals adrese
e o rugă măsluită
un calup de dinamită
intriga care se ţese

cine te-a ajuns din urmă
şi pe cine ai în faţă
că prostia se răsfaţă
precum spiritul de turmă?

singura care desparte
hahalerele de noi
neştiute mari nevoi
ca un kitsch de alte arte

între mus şi amiral
nu e nici un banc de peşte
numai apa ce sclipeşte
în oglinda de coral

că disting sau nu disting
datoria seniori
singura ce dă fiori
după ce cobori în ring

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

Negre şi bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;

Cad ca două raze, dulci şi călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.

- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuşi el suspină şi s-a îndoit?

Înţeleg fricosul ce ascuns loveşte,
Robul ce sărută jugul ce-l striveşte;

Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nţeleg, o, Ştefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ţi-e lăsată!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare ţar-a ta va fi!"

Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.

Ştefan se deşteaptă, şterge faţa sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.

Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;

Iar la focul lunii, când mi se deşteaptă,
Vede-a lui oştire care îl aşteaptă.

Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopţii le vorbeşte lor:

- "Fraţilor de arme, fala romănească!
Dacă o să piară ţara părintească,

Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,

Cel puţin atuncea piară vitejeşte
Remuşcând toiagul care îl loveşte,

Ca un ager şarpe ce lovit şi-nvins,
Caută să muşte cel ce l-a atins!

Astfel e românul, şi-n a lui cădere
Cine îl răneşte, după dânsul piere!

Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;

Stelele de aur mai cu foc lucesc
Şi-n adâncul nopţii văile mugesc:

- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul craiului atunci încalecă, şi calul, scuturându-se, mai arată-se o dată tânăr, cum îi plăcea craiului, apoi face o săritură înapoi şi una înainte şi se cam mai duc la împărăţie, Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este. Şi merg ei o zi, merg două, şi merg patruzeci şi nouă, până ce de la o vreme le intră calea în codru şi atunci numai iaca ce le iese înainte un om spân.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce oamenii situează Lumea lor între Rai şi Iad. Poate pentru că o consideră o zonă intermediară între cele două extreme, acceptând astfel caracterul imperfect al existenţei lor. Expresiile "Raiul pe Pământ"şi Iadul pe Pământ" ar semnifica doar modul accidental şi vremelnic în care cele două destinaţii posibile în viaţa de apoi au ajuns în lumea reală. Aş zice că situarea Lumii acesteia în afara celor două zone ar fi mai plauzibilă şi ar asigura un plus de obiectivitate în evaluarea lor. În plus, ar oferi inclusiv posibilitatea unei a treia variante, în care s-ar înscrie, cred, majoritatea dintre noi.

Mihail Mataringa (14 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triunghiul conjugal în derivă

Se rezolvau, acum o vreme,
Doar între PATRU ochi, probleme;
Dar azi, trăgând cei TREI ponoase,
Rezolvă greu... chiar şi-ntre ŞASE.

epigramă de Mihai Haivas din Joc de picioare în cinci ritmuri
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!