Ecou
Îmi vine parcă să te strig
Și să-mi răspunzi că mă iubești,
Chiar dacă iar mă păcălești,
Aș învia, cât e de frig.
Îmi vine parcă să suport
Minciuna ta, încă o dată,
Chiar dacă e resuscitată,
M-ar învia, cât sunt de mort.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iubire, iarna-i ca tine: parcă pleacă, parcă vine.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
M-am plictisit atât de mult în viața asta, încât, când voi muri, aș vrea să mă duc și în rai, și în iad. E minima dorință. Unul singur m-ar plictisi de moarte, și-aș învia de-atâta plictiseală.
aforism de Marius Robu din Aproape alb (8 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
îmi vine
îmi vine îmi vine îmi vine
să mă culc
încă odată să repet
noaptea de somn
chiar îmi vine să a
dorm în picioare cu tine-n gând
și mă apucă o febră ne
bună de nimic
îmi vine îmi vine îmi vine
să strănut
te-aș lua în brațe te-aș pupa
să mai schimbăm virușii între
noi să adormim îmi vine
îmi vine îmi vine îmi vine
o gripă serioasă ca tine
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viceversa
Dacă-mi spui că mă iubești,
Înviez imediat,
Iar dacă mă păcălești,
Mor încet și amânat.
Așa că, mai bine taci,
Dacă nu știi cu folos
Toate astea să le faci
Invers, adică pe dos.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Măi om
Dumnezeu este puternic
Și te pune jos la trântă,
Chiar dacă, măi om nemernic
Bagi fripturi și vin în burtă
Dumnezeu este-nțelept
Și-ți dă replici la toate
Chiar dacă, măi om nedrept
Ai avea un car de carte
Dumnezeu este iubire
Și te-așteaptă să-L iubești
Chiar dacă, măi hoț din fire
Doar îl furi și-l părăsești.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt îndrăgostit
Eu sunt îndrăgostit de nimeni
Și totuși m-am îndrăgostit
Dacă exiști, ce mult îmi semeni,
Chiar dacă nu te-am întâlnit
Presimt că și tu te-ai născut
Și încă n-ai murit, ca mine
Chiar dacă nu te-am cunoscut
Eu sunt îndrăgostit. De cine?
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parțialele din toamnă
E toamnă și mi-e dor de cine
Ar trebui să vină, dar,
Se pare că nici azi nu vine;
Mi-e sufletul student-frunzar.
Și clipele mi-s frunze care
M-acoperă pe ochi treptat,
Să nu mă vadă, când apare,
Nimic din tot ce-am așteptat.
E toamnă și mi-e dor de cine,
Chiar dacă vine, tot nu vine.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi muri încet
Dar voi învia subit
Mă țin cu moartea
haiku de Marius Robu din Hai ku noi
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara-ntr-o răscruce: Vine de parcă s-ar duce.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor neînțeles
Mi-e atât de dor de tine,
Că-mi vine să plec de-acasă,
Dar mă tem că dorul vine
Cu mine și nu mă lasă
Niciunde... Parcă ard în foc
Și totuși, să-nțeleg nu pot,
Cum tu ești numai într-un loc,
Iar dorul tău e peste tot.
poezie de Marius Robu (25 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă... deja
Îmi vine să-mi spun bună seara,
Dar nu îmi vine să-mi răspund,
Aș vrea, sfios ca domnișoara,
De mine însumi să m-ascund,
Să nu-l mai văd pe vinovatul
De toată dragostea din mine,
Ca un bătrân să caut patul
Odihnitor... și care ține
Cald locul dragostei, de-acum;
El încă lemn, ea... deja scrum.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colțul iubirii
Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude și sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.
Zori de zori îmi scapătă credința,
Despre ce nu știu ce să mai scriu
Și m-acomodez cu neființa
De parc-aș fi fost vreodată viu.
Reacționez la nepăsare
Tot mai rar și parcă tot mai stins;
Prea puțin iubirea mă mai doare,
Peste rănile-i de când a nins.
Bate vântul, primăvara vine
Și bandajul alb se va-nverzi,
Greieri leneși, harnice albine
Laolaltă mă vor asurzi.
Iarba va crește fără s-o aud,
Și-n ochii mei va fi doar verde crud.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine să colinde
Vine să colinde dragostea la ușă
Cu zăpezi pe umeri bate-n ușa mea
Vine să-mi golească ochii de cenușă
Să-mi aducă-n pleoape stelele de nea.
Stau și plâng aiurea parcă sunt departe
Parcă-s o durere, nu mai știu nici eu
Rătăcind pe dealuri cioburile-s sparte
Și-ntre cioburi singur plânge Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ar învia Ceaușescu, și ar vedea ce-a ajuns țara asta, ar mai muri o dată.
aforism de Alex Dospian (ianuarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă mă păcălești o dată, să-ți fie rușine! Dacă mă păcălești de două ori, să-mi fie mie rușine!
proverbe italiene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici
Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.
Că pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,
La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...
- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici
Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.
Că pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,
La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...
- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă in alb ori negru
Iubește-mă în alb ori negru
Iubește-mă așa cum sunt
Iubește-mă cu adevărul pus
În negrul cuvintelor de despărțire.
Iubește-mă rostind doar adevărul
Iubește-mă ținându-mă de mână
Iubește-mă în alb prietenos
Să-ndur un punct sfâșietor iubirii.
Iubește-mă în alb ori negru
Lasă doar natura să iubească-n curcubeu
Tu iubește-mă în nonculorile de bază
Născătoare de dureri ori bucurii.
Iubește-mă în alb ori negru
Chiar dacă din ele răsar doar Ierni
Lungi suferințe de-așteptări și lacrimi
Că nu te pot avea chiar dacă mor.
Iubește-mă în alb ori negru
Chiar dacă Dumnezeu se lasă-n curcubeu
E legea Lui să prindă-n Lume viața
Cu toate tonurile infinite de culori.
Iubește-mă în adevăr de nonculori
Îmi este simplă citirea și simțirea
Sunt antrenată pentru astfel de picturi
În care Destinul pune punct iubirii.
Învață să iubești în alb ori negru
E-un sfat de viitor probat de mine
Din nonculori se naște sigur Raiul
Ori faci un nod la tot ce te ucide.
Învață să iubești cu Da și Nu
Învață să iubești cu alb și negru
Învață să iubești cu adevărul pus
În grai în ochi și-n gândurile inimii.
Iubește-mă în alb ori negru
Să-mi scoți o inimă din curcubeu... înlăcrimat!
Iubește-mă în alb ori negru
Să știu de vine Iarna.... cu nopți de insomnii și fulgi.
Iubește-mă în alb ori negru.... chiar dacă doare!!!
poezie de Adelina Cojocaru (18 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi vine să strig
Ce mare e tăcerea
Dintre noi unul
haiku de Marius Robu din Hai ku noi
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de mult mă urăști, încât parcă mă iubești.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!