Bând vin (#9)

Dis-de-dimineaţă am auzit pe cineva bătând în uşa mea
Şi, cu hainele în neorânduială, am alergat să deschid.
Am strigat, " Cine-i acolo?"
Un bătrân fermier bun la inimă
îmi adusese de departe un ulcior cu vin.
El crede că nu-s în pas cu vremurile.
" Să stai sub o streaşină de stuf îmbrăcat în zdrenţe –
nu e cel mai nimerit fel de a-ţi face veacul.
Toţi oamenii merg în aceeaşi direcţie.
Lasă-te purtat de curent."
Am fost adânc mişcat de cuvintele săteanului,
însă prin felul meu de a fi nu-s mereu în armonie cu semenii mei.
Este adevărat că pot învăţa să întorc căruţa-n drum,
dar nu m-aş pierde oare dacă-aş acţiona împotriva propriei mele naturi?
Hai, mai bine, să mă bucur de acest vin.
Căruţa mea nu se va întoarce din drum!

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am iubit publicul şi am fost mereu punctual. Prietenii nepunctuali i-am îndepărtat, că îi aştepţi la petrecere, stai cu mesele întinse şi ei nu mai vin. Am suferit mereu "de punctualitate" şi, culmea, s-a nimerit ca şi soţia mea să fie la fel.

citat din Benone Sinulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
şi se aşează peste noi
şi nu vom şti de suntem doi,
şi nu vom şti de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
şi sus pe cer micuţii grauri,
vor ciripi cărându-şi daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
eşti orişiunde printre ele,
pe constelaţi cu inele

vin norii noştri, pufăind
eşti prinsă de un vânt profund,
eşti prinsă între foi arzând
un vers îţi scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua şi tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul către cartea sa

Hai, cartea mea, la drum, deschide poarta, hai,
Cu frâul liber treci prin teama din răscruci
Şi mergi cu fruntea sus, şi faima ta s-o duci,
Făcând şi praf cu mersu-ţi în calea care-o ai.

Porneşte, deci, că-aud cum vin din urmă, vai,
Ai mei urmăritori neistoviţi în munci
Şi gata să-mi întreacă şi-ardoarea mea de-atunci,
Când ai la prima cursă înaripaţii cai.

Ba nu, oprim aicea, ca să rămâi ce eşti.
Deşi am foc în sânge, şi-ncă tărie am
În piept şi în picioare, ca să mai pot să-alerg,

Oprim aicea, carte, că-avutul din poveşti
Nu-l vreau, nici supărare la inimă nu am
Când vin şi cântă alţii şi laurii-şi culeg.

sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur enorm de toţi cei pe care-i iubesc, de soţia mea, de copiii mei, de părinţii mei, de prietenii mei. Mă bucur de muzica mea, de cărţile din biblioteca mea, de computerul meu, de casa mea plină de flori. Da, toate astea mă calmează, mă ajută să traversez locurile rele care îmi provoacă vertijuri.

citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum şerpuit

Nu am casă, nu am masă,
Departe am plecat...
Iar drumul şerpuit, să mă întorc
Nu mă mai lasă,
Nici să întorc capul... nici să vin acasă.
Şi hoinăresc prin lume neîncetat.

Picioarele-mi rănite...
Abia mi le mai port.
Iar soarele mă arde...
De nu îl mai suport.
Sudoarea de pe frunte...
Î-mi cade tot mai tare,
Iar drumul şerpuit...
Of doamne... sfârşit nu mai are.
Am inima... ce încă,
Nu mă lasă...
Mereu î-mi bate tare
Acum... la-n'tors acasă.
O ploaie cer plângând
Arşiţa ca să-mi treacă
Pe drum să merg cântând
Să uit că e săracă.

Săracă a mea ţară...
Săracă şi-n nevoi...
Că ne-au vândut acuma
Din nou domnii ciocoi.
Îl rog pe bunul Dumnezeu
Să-mi sfârşească drumul şerpuit.
Că numai pot de greu
Că ţara... tare mi-am dorit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un drum e doar un drum, şi nu este un afront adus propriei persoane sau altora, dacă îl părăsim pentru că aşa ne spune inima. Priviţi fiecare drum îndeaproape şi atent. Încercaţi-l de câte ori consideraţi că e nevoie. Apoi, puneţi-vă o singură întrebare. Acest drum are o inimă? Dacă are, atunci drumul este bun; dacă nu, nu ne este folositor în niciun fel.

Carlos Castaneda în Învăţăturile lui Don Juan (1968)
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa trăită

Mult mă-ndeamnă inima
Către sfârşitul de drum,
Mă frământă patima,
Din văpaie să fac scrum.

Deschide-ţi braţele, Tată,
În curând sosesc la Tine,
Viaţa mea, imaculată,
Vrea culcuş cu stări creştine.

Am drum scurt pe-acest pământ,
Plămădit din bine - rău,
Călăuzit de Duh Sfânt,
Primeşte-mă, sunt al Tău!

Iartă-mi sufletul smerit,
Zvântă-mi lacrimile ude,
Lângă fraţi am suferit
Blasfemii şi bârfe crude.

Dar lumina străluceşte
Iară fraţii mei, de-acum,
Deschid braţele, lumeşte,
Pentru cei lăsaţi în drum.

Ţineţi braţele deschise,
Am nevoie de culcuş,
Tată, vin pe căi promise
În al palmelor căuş.

Binecuvântez norocul
De-a fi trăit ca om bun
Dar mi s-a-mplinit sorocul:
la revedere, drum bun!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
https://Versuri. ro/w/jo87
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-acolo vin

De-acolo vin şi am amintiri.
Născut, ca toţi muritorii, am o mamă
Şi o casă cu multe ferestre,
Am fraţi, prieteni
Şi o celulă cu fereastra rece.
Al meu este valul, smuls de pescăruşi,
Am propria perspectivă
Şi-o brazdă de pământ în plus.
A mea este luna de la marginea de departe a cuvintelor,
Precum şi ofranda de păsări,
Şi măslinul cel nemuritor.
Am călcat pe acest pământ înainte ca săbiile
Să-i fi transformat trupul viu într-o masă-încărcată.
De-acolo vin. Îi redau cerul mamei,
Când cerul plânge după mama lui.
Şi plâng ca să mă fac cunoscut
Acelui nor care, iată,-se întoarce.
Am învăţat toate cuvintele necesare-n tribunalul sângelui,
Astfel încât să pot încălca legile.
Am învăţat toate cuvintele şi le-am sfărâmat
Pentru a crea un singur cuvânt: Patrie.

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Trecut-au anii cu a lor viaţă
Au rămas din ei doar amintiri
Care ne apar mereu în faţă
Cu realizări sau neîmpliniri.

De ce eşti viaţă călătoare?
Şi fugi grăbită-n depărtări
Nu vezi că lumea-i schimbătoare?
De ce alergi spre alte zări?

Mai stai, ia bine seama
Vezi ce se petrece pe pământ
Să ştii că cinstea este arma
A omului sărac şi obidit.

Harpagon strânge mai departe
Aur, argint şi d-ăia verzi
Mereu îşi face vile şi palate
Şi în petreceri întruna ai să-l vezi.

De face gafe şi chemat la judecată
Intră prin faţă, iese pe uşa din dos
Că de! Aşa se aplică legea câteodată
Nu lui, doar omului de jos.
Iar şpaga este vechea meserie
Cu euro – dolari în buzunare
Şi ţine cât o veşnicie
Nu are margini sau hotare.

Banditul, chic, bine îmbrăcat
Poartă cu el şi un diplomat
Cumpără martori sau vreun certificat,
Nouă ne spune că... nu-i păcat.

Se lamentează că i se face rău
Că are nevoie de injecţii, de pastile,
De internări şi operaţii tot mereu.
Dar săracul moare cu zile.

Uite aşa se deschid uşile
Şi pe loc dispar cătuşele.
El devine omul cel mai bun
Iar tu sărac, rămâi cu cinstea-n drum.

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu poţi

Acest dulap mă face să visez
Acolo – veac, veacuri
Veci în afara lui
Veacuri mă vor îmbrăca
Pentru tine.
Zglobie, sobră, indispusă,
Urâtă, tandră, poate brută
Şi cum vei vrea
Nu ştiu dar... fie
Dulap ca ăsta nu-s o mie
E unul, unul, unul, unul
Şi-nchide visul meu din urmă
Cum vin domol,
Ţi-ating lumina, te-nvălui
Iar tu te luminezi
Mă sorbi şi-nvăluiţi
Ne soarbem pân' să fim:
N O I

Uşa nu se deschide
Şi cineva
Mă aşteaptă
Şi se întrebă cât a trecut
Trei... treizeci
Ies.

Spune-mi şi nu poţi
Te las să spui
Pot şi nu tu nu
Poţi să
N O I

Accepţi
Plec şi vin
Pasul sunt
Pasul ţin să-i pot
nu
Plece să las o
Ora vine şi pleacă

poezie de Mihaela Cătană (2 iulie 2002)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Fiinţa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Fiinţă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toţi trec! Şi trec! Toţi trec prin faţa mea!
Este adevărat, sunt o Fiinţă din care sevele ţâşnesc
Şi sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeiţa Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemişcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea îşi află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaşte nimeni:
Eu pe toţi vă pot cunoaşte, vă pot şti;
Pe mine nimeni nu mă poate simţi
În timp ce eu pe toţi vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele ţâşnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile şi Spaţiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele şi braţele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să ştiţi: dacă eu o duc bine şi el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă bucur?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-aud?
Să nu răspund, când Tu mă chemi prin Duhul?
Să nu tresar, când peste crengi de dud
vin paşi cereşti înflorind văzduhul?
Să nu mă bucur, Doamne, că-mi vorbeşti?
Şi să nu plâng când Tu mă iei de mână?
Când Tu mă nalţi spre corturi îngereşti
pe mine, chip de abur şi ţărână?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-ascult,
când glasul Tău mi-ajunge la ureche?
Să nu mă rup de lume tot mai mult,
chiar de-am rămâne-o singură pereche?

Să nu deschid când baţi la uşa mea
şi să nu-i smulg zăvorul dintr-odată?
Să mă prefac că nu-nţeleg ce-ai vrea,
să fug pe geam şi să m-ascund în gloată?

Dar cum să fug şi cum să-mi pară rău,
când nu mai sunt de-acum Betanii multe?
Eu vreau s-ascult, Isuse, glasul Tău!
Şi cine-i rob din dragoste s-asculte!

Vorbeşte, dar, şi eu voi asculta.
Învaţă-mă cu aspră bărbăţie!
Iar cine vrea să afle taina Ta
şi cine-i rob din dragoste să vie!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

Mă bucur că am, mamă şi am tată
Mă bucur că am fraţi, şi am surori,
Mă bucur că am casă şi am masă,
Că am soţie, fiice şi feciori
Mă bucur că am parta mea de soare,
Că am un cer de-a pururea senin
Că am izvoare dulci şi curgătoare
Prin suflet, prin iubire şi destin.
Mă bucur că am codrii mei anume
Că am un grai, al meu pe care-l ştiu,
Cel mai frumos şi cel mai scump din lume,
E graiul în care cintecele-mi scriu.
Mă bucur că trăiesc între prieteni,
Că am strămoşi ce au luptat viteaz
Şi mi-au lăsat drept sfînta moştenire,
Acest pămînt, cu zi de ieri şi azi.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciun străin sau băştinaş
În casa-i nu m-o mai primi
Nici mi-o mai vorbi. Îmi vor închide uşa toţi.
Nu însumi eu m-am blestemat? Lui Laios azi
Nu-i spurc culcuşul, când eu nevasta-i strâng
În braţele ce l-au ucis. Nu-s ticălos?
Şi nu-s spurcat? Ah, vreau să fug, surghiunu-mi vreau
Nicicând să nu-i mai văd pe-ai mei! Nici să mai calc
În ţara mea!

poezie celebră de Sofocle din Oedip Rege (429 î.Hr.)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune

Jumătate din inima mea, prieteni, este obosită
De-atâta fericire strânsă pe care-o poartă-n ea;
Deşi cântecele voastre-s vesele şi ora-i însorită,
Iar spiritul vostru avântat precum în zbor o rândunea,

O muzică fermecătoare sosind de dincolo mă bântuie,
La uşa mea musafiri din alte zile vin să sune
Şi-n ureche un cor neauzit insinuează-o melodie:
Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune.

CORUL

În jur totul e strălucitor, în aer un parfum suav persistă,
Se-aud glume şi sunete plăcute, iar cerul e-o minune...
Totuşi, un sentiment mereu prezent insistă:
Vremurile de-Altădată-au fost cele mai bune.

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ascult!

E miez de noapte;
De-afară se-aud şoapte,
Dar cine oare să bată
La uşa mea încuiată?!
Şi-n jilave geamuri,
De ce îmi bat ramuri?!
Scoală-te-mi zic şi descuie!
Scoate uşa din balamale şi cuie!
Şi deschide geamul mai mult,
Că vreau să ascult!
Sunt prea bolnav de-o vreme.
Cine oare să mă cheme,
În crucea nopţii, din senin?!
Sunt gândurile mele care se duc şi vin,
Vorbind pe săturate,
Cu orologiul din cetate.
Şi de mai bate cineva... Ei, lasă,
Nu sunt pentru nimeni acasă!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!