Ceai și poezie
În seara asta-mi ești o poezie
În fața unei cești de ceai,
Zicându-ți că așa este să fie,
Să îmi fii muza, să îmi fii rai.
Frumoasă ești, cu ochi mărgele,
Nu mă mai satur să-i privesc,
Ești poezia mea, ești toate cele
Câte aș vrea ca să iubesc.
poezie de Mihail Coandă (30 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Jumătate ești...
Ești așa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate ești femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o șterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi ești, cealaltă o să-ți fiu.
Jumătate ești vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.
Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.
Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate ești vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.
Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar șoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.
poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești frumoasă
Ești ca vremea când e soare,
Ca grădina când înfloare.
Ești ca noaptea când e lună,
Ca ziua cu vreme bună.
Ești ca cerul plin cu stele.
Ca șnurul plin cu mărgele.
Doamne, ce frumoasă ești!
Ca Ileana din povești.
Ești cea mai frumoasă fată.
Ești regină-ncoronată.
poezie de Dumitru Delcă (8 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumoasă ești
Frumoasă ești iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.
Frumoasă ești precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-și revarsă,
Frumoasă ești precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubești iară.
Frumoasă ești precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârșit.
Frumoasă ești precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă ești precum e Luna
Când rătăcește printre ele.
Frumoasă ești precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă ești precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.
Frumoasă ești cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă ești, și îmi ești mie,
Iubita mea cu ochi de foc.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce frumoasă ești
Ce frumoasă ești, precum o floare,
Adevărat, nu este vina ta,
Că te-a înzestrat natura muritoare,
Să fii chiar mai frumoasă decât ea.
Ce frumoasă ești, precum o stea,
Întregul univers îl luminezi,
Tu să veghezi mereu asupra mea,
Pe cerul meu în veci să strălucești.
Ce frumoasă ești, a mea regină,
Cât te iubesc, tu vezi în ochi mei.
Ei plâng ca să te vadă fericită
Iubito, te rog să plângi cu ei.
poezie de Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de Cosmin Vasile Uglean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Psihoza
Ești marea mea psihoză,
Ești frumoasă.
Ești femeie fermectoare
Oricând.
Ești o brunetă,
Ești amărăciune de dragoste
În fecare noapte.
Ești psihoza mea.
Ești regina mea.
Ești amarăciune,
Ești dulceață,
Îmi ești dragostea înlănțuită..
Dar, de asemenea, Ești asceza mea,
Ești regina mea.
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești
pentru tine suflet frumos și drag, Vasile
Tu ești zâmbet.
Tu ești frumusețe.
Tu ești bunătate.
Tu ești o poezie apetisantă.
Tu ești roua dimineții.
Tu ești un Făt-Frumos pe un cal albastru.
Tu ești un înger dulce pe pământ,
datorită ție sunt fericită.
poezie de Monika Toth
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești
Te iubesc de-atâta vreme,
Te iubesc, da, te iubesc,
Nici nu știu pe câte teme
"Te iubesc" îți tot șoptesc.
Nu auzi, nu vezi cuvântul
Ce-l trimit cu scrisul meu?
Nu auzi în doruri gândul,
Chinul meu de chipul tău.
Ești un bulgăre de ceață,
Ești ca versul nerostit,
Ești o lacrimă sărată
Înghețată, când te strig.
Nu mai știu nimic de tine,
Te ascunzi și te ferești,
Poate știe nu știu cine
Dacă alta o iubești.
Asta e, așa se pare,
Asta-mi e marea durere,
Doar al meu, așa e oare?
Îi spun inimii să spere.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulce și frumoasă Afrodita
Ești frumoasă când râzi din inimă,
dar și când lacrimi îți curg pe obraz.
Ești frumoasă când ai încredere,
că mâine poți trece peste necaz.
Ești frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalță.
Ești frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranță.
Ești frumoasă când știi să mă alinți,
dar și când mă iubești cum te iubesc.
Ești frumoasă când ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ți greșesc.
Ești frumoasă pentru că simți și speri,
că vei învinge ispita,
Ești visul meu dintotdeauna,
dulce și frumoasă Afrodita.
Ești zeița care dăruiește
fără încercări, fără așteptări.
Ești fata care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieții cărări.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu iubito...
Tu iubito o știi bine
Tu ești dor, ești dor de mine
Tu ești dor, eu sunt iubire
Tu ești freamăt, eu simțire.
Tu ești raza albă-a lunii
Tu ești izvorul minunii
Tu ești vis și armonie
Tu ești vers, eu poezie.
Tu a vieții mele rază
Tu a sufletului pază
Minunată orhidee
Ești și floare și femeie.
poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea verde
poezie și culoare
zorii zilei îmi deschid
înspre dimineți cu soare..
soare cald în răsărit.
a trecut și o furtună
parcă ieri... sau mai demult
azi din raze-mi fac cunună
glasul mierlei îl ascult.
glasuri mii... frunza e crudă
se agită-un pițigoi
ghioceii ies din umbră
fără pijama.. și goi!
viorelele timide
își lasă privirea-n jos
toporașii cu albine
se privesc în ochi duios!
ce frumoasă ești pădure
la o margine de sat
ochii mei te creionează
azi pe-o pagină de chat.
ești tablou... ești simfonie
ești arpegiu... ești culoare..
nu...... tu ești natură vie
și nu ai asemănare!!!!!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulce și frumoasă afrodită
Ești frumoasă când râzi din inimă,
dar și când lacrimi îți curg pe obraz.
Ești frumoasă când ai încredere
că mâine poți trece peste necaz.
Ești frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalță.
Ești frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranță.
Ești frumoasă când știi să mă alinți,
dar și când mă iubești cum te iubesc.
Ești frumoasă că ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ți greșesc.
Ești frumoasă pentru că simți
și speri, într-o viață fericită.
Tu ești visul meu dintotdeauna,
dulce și frumoasă afrodită.
Ești ființa care iubește fără motiv,
fără încercări și fără așteptări.
Ești ființa care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieții cărări.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mereu...
Frumoasă ești în prag de iarnă
Atunci când ninge asupra ta,
Frumoasă ești și primăvara
Odată înflorești cu ea;
Frumoasă ești pe timpul verii
Căci fructul tău e cel dorit,
Și toamna ești la fel, frumoasă
Pe frunza ta mă simt iubit!
Tu ești o rază a blândeții
Ce n-o găsești nici în Olimp,
Învăluită-n chibzuința...
Tu ești frumoasă-n orice timp!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (6 februarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumoasă ești, femeie!
Frumoasă ești, femeie,
Flacăra-ți arde-n privire,
Ești muză pentru condeie
Tulburătoare plăsmuire.
Frumoasă ești ca mamă
Când pruncii pe lume-i aduci,
Îi crești fără a ține seamă
De sacrificii și de răscruci.
Frumoasă ești ca bunică
Când nepoților le citești povești,
Îi răsfeți în fiecare ziulică
Ce ți-a rămas din cele lumești.
Frumoasă ești ca iubită
Când pe bărbat îl răscolești,
Cu patima-ți într-o clipită
În necunoscut îl ademenești.
Frumoasă ești, femeie,
Tulburi inimi și minți,
Cu tine începe și se-ncheie
Viața-ntr-o lume de sfinți.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarație
Ești ca ploaia și ca vântul
Ești ca marea și furtuna
Ești ca noaptea și ca gândul
Ești ca soarele și luna
Ești ca cerul și pământul
Ești ca tot ce-i pământesc
Îți spun sincer:
Te iubesc!
poezie de Camelia Olteanu
Adăugat de Camelia Olteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie, poezie
Poezie, poezie,
Deși sunt femei o mie
Eu îți dau iubirea ție
Ca pe o bijuterie.
Poezie, poezie,
Ești frumoasă și zglobie
Te sărut cu bucurie,
Cea mai bună terapie!
Poezie, poezie,
Este limpede, se știe
Am face-o mare prostie
Să nu fim soț și soție.
Poezie, poezie,
Nu ne leagă o hârtie,
Când iubești cu-așa tărie
Ești unit pe veșnicie.
poezie de Octavian Cocoș (29 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce dulce ești
Ce dulce ești! Ce diafană!
Ești chiar cea mai frumoasă mamă
din toate femeile câte sunt
mame, pe acest pământ.
poezie de Dumitru Delcă (7 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc în vid
Un abur cald
Mi-atinge fața
Privesc în vid
Apare viața
Asez în gând
Frânturi pe ață
La gât un nod
Se ia la harță
Gânduri ce trec
Din ceață plouă
Geam mat și sec
Lacrimă de rouă
Te-am întâlnit
Lapte matern
Viață m-ai călit
Timp ești teren
Cu tine am trecut
Ești o frumoasă
Călcat necunoscut
Ești o furtunoasă
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
Ești ca un fulg gingaș de nea,
Ești ca o stea care răsare la miez de noapte.
Draga mea, scumpa mea,
Ești ca o floare uitată de cineva într-o carte.
Ești ca o femeie iubită de un zeu,
Ești ca o ispită trimisă de sus,
Ca o rugăciune spusă de un ateu,
Ești ca crucea dusă de Iisus.
poezie de Vladimir Potlog (15 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Dacă râd
Vei ști că plâng
În vers fără de tine
Căci tu îmi ești
Și dor și cânt
Punte de suspine.
Dacă scriu
Vei ști că-mi ești
Prezent în toate cele
Căci tu îmi ești
Dor și poem
Blestemul unei iele.
Dacă pleci
Vei ști că-mi ești
Pulsul dintre atrii
Căci tu îmi ești
Vals vienez
Iubirea dintre aștrii.
Dacă zâmbesc
Vei ști că sunt
În tine pe vecie
Căci eu îți sunt
Un dor nebun
Iubirea-n Poezie.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata din vis
Ești aici
să te ating?
Să te cuprind?
Ești aici și...
totuși sunt trist.
Te văd și nu ești
când te-ating
și nici nu-ți cuprind
cuprinsul trupului tău...
Ești aici? Nu ești.
Vreau să te simt și nu te simt.
Ești neființă sau lumină?
Frumoasă, ești aici,
ești în mine,
mă privești de necuprins
de neatins...
Ești fata din vis...
poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!