Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Verișoara

Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul "Lumea Nouă",
Și alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gârleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ș-a apărut de Minulescu,
"Romanțe pentru mai târziu".

Văzând – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gânduri,
M-a angajat ca secretar.

Redacția era în centru,
O camer㠖 unde-încăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ș-o canapea.

De joi, când apărea revista,
Și până lunea care vine,
Redacția era închisă,
Și cheile erau la mine.

Directorul – un om politic,
Cu redingotă și cu cloc –
Venea în timpul săptămânii,
Însă duminica, deloc.

Așa că, tânăr, cu speranțe,
Plutind în sferele senine,
Mi-închipuiam că-n toată țara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.

Și într-o sâmbătă, pe seară,
Plimbându-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiță,
Cam de vreo douăzeci de ani.

De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrând dorurile a-mi înfrâna,
O nimfă mi-a trimis în cale,
Și mi-a șoptit: - Ionică na!

Nici nu-mi mai încăpeam în piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiță în inele,
Și-n sân ascunși doi trandafiri.

Gurița roșie și mică,
Și ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atât noroc!

Ne-am dus la cinema, la "Clasic" –
Un film cu Eva și Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin mâini ne-nțelegeam.

Târziu, ca după miezul nopții,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă
Redacția unde lucrez.

În cameră, printre săruturi,
Înghirlandate în rondele,
Am proclamat-o, într-o poemă,
Prințesa visurilor mele.

Și dimineața, pe la zece,
Când vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut în ușă
Directorul! O catastrofă!

În clipe de-astea, turbulente,
Tu nu știi singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetița,
Sau cât mai grabnic să te-mbraci?

Și s-a-ntâmplat cum se întâmplă
Când n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon și guler,
Și ea cu nudul la vedere.

Directorul, galant din fire,
Privind-o a șoptit: - Scuzați!
Iar eu am spus: - Mi-e verișoară
Venită-aseară din Galați...

A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
Și când fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte și mi-a zis:

- Să nu fii supărat, Ionică,
Însă aș vrea să-ți spun ceva:
Acum trei luni fetița asta
A fost și verișoara mea!

poezie satirică de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Verisoara

Prin anul noua sute noua
Nu mai eram un oarecare, adult
Veneam la clubul "Lumea Noua"
Si alte cercuri literare.

Il cunoscusem pe Garleanu,
Pe Cincinat, pe Eftimiu
Si-a aparut, de Minulescu,
"Romante pentru mai tarziu".

Visam sa cuceresc o lume,
Sa schimb humorului tiparul,
Ca publicasem niste versuri
Intr-un saptamanal. "Tantarul".

Vazand directorul revistei
Ca am talent de pamfletar,
Fara sa steie mult pe ganduri
M-a angajat ca secretar.

Redactia era in centru;
O camera unde-ncapea
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi si-o canapea.

De joi, cand aparea revista
Si pana lunea care vine
Redactia era inchisa
Si cheile erau la mine.

Directorul, un om politic,
Cu redingota si cu cioc,
Venea in timpul saptamanii,
Insa duminica de loc.

Asa ca tanar, cu sperante,
Plutind in sferele senine,
Mi-nchipuiam ca-n toata tara
Nu-i altul mai grozav ca mine!

Si intr-o sambata, pe seara,
Plimbandu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetita
Cam de vreo douazeci de ani

De parca Dumnezeu din ceruri
Vrand dorurile a-mi infrana,
O nimfa mi-a trimis in cale
Si mi-a soptit: - Ionica, na!

Nici nu-mi mai incapeam in piele
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosita in inele
Si-n san, ascunsi, doi trandafiri,

Gurita rosie si mica
Si ochii negri, plini de foc,
Ca tot privindu-i mi-era frica
Sa nu pleznesc de-atat noroc!

Ne-am dus la cinema, la "Clasic".
Un film cu Eva si Adam.
O vorba n-am scos pe-ntuneric,
Ca doar prin maini ne-ntelegeam.

Tarziu, cam dupa miezul noptii,
Ca-un autentic amorez,
Am invitat-o ca sa vada
Redactia unde lucrez.

In camera, printre saruturi,
Inghirlandate in rondele
Am proclamat-o-ntr-o poema
Printesa visurilor mele!

Si dimineata, pe la zece,
Cand vream sa-io mai dedic o strofa,
Deodata, a batut in usa
Directorul! O catastrofa!

In clipe de-astea, turbulente,
Tu nu stii singur ce sa faci:
S-ascunzi dupa birou fetita,
Sau cat mai grabnic sa te-mbraci

Si s-a-ntamplat cum se intampla
Cand n-ai un pic de prevedere:
Eu, numa-n pantalon si guler,
Si ea cu nudul la vedere!

Directorul, galant din fire,
Privind-o a soptit:- Scuzati!
Iar eu am spus: - Mi-e verisoara,
Venit-aseara din Galati!

A scotocit printre sertare,
A scos grabit un manuscris,
Si cand fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte si mi-a zis:

- Sa nu fii suparat, Ionica,
Insa as vrea sa-ti spun ceva:
Acum trei luni, fetita asta,
A fost si verisoara mea!..."

poezie satirică de
Adăugat de Constantin EnescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Redacția revistei "Urzica" s-a mutat

Redacția - desigur - meritase
urce de la doi, mai sus, la șase;
Umorul însă, până intră-n rol
Așteaptă dispoziții la subsol!

epigramă de din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Vasile

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.

poezie de din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian era pe culoar, cu directorul și încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoștea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la școală, la Institut; și atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – și totuși era directorul Institutului, funcție pe care o deținea și acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Și acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret și descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; își aminti că-n toți acești ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, același de 15 ani. Ușa se deschise; domnișoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră ușor și se ridicară; nu terminaseră cu documentele și credeau vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Directorul

Sarcina cea mai concretă
I-a trasat-o, ca atare,
Într-o cameră discretă,
Noii sale secretare.

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Inexistentul de mine

Sunt șeful unui birou
în care se mai află
o masă un scaun
și câteva creioane

verificasem prezența de dimineață
era și masa și scaunul
erau și creioanele
ascuțite parcă de voievodul Vlad
numai eu nu eram
plecasem undeva
fără să-mi spun unde
și probabil iar nu mă voi întoarce
până la prânz

nici când m-a căutat directorul
n-am știut să-i spun unde sunt
așa că a trebuit să-mi pun
o absență nemotivată

intenționez chiar
să-mi rețin
zece la sută din retribuție
banii pe care-i voi bea vineri la târg
pentru învățătură de minte.

poezie de din Creșterea neființei (1994)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Bryant m-a sunat a doua zi după ce s-a consultat cu directorul revistei. Mi-a spus că revista nu era pregătită plătească 65.000 de dolari, dar el și ceilalți redactori erau de părere tema comercializării Everestului era importantă. Dacă voiam într-adevăr încerc escaladez vârful, atunci Outside avea să găsească o cale de a mă susține, a insistat el.

în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Into Thin Air: A Personal Account of the Mount Everest Disaster Paperback" de Jon Krakauer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 40.99 lei.

Buzele mele au șoptit

Când mă așteptam mai puțin, lumina a venit din haosul nopții,
A început curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi fața. Eram livid și gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Și nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate și priveam cerul,
Dar cerul dispăruse și pământul dispăruse dedesubt,
Și nici marea nu mai foșnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mișcarea pierise și nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopții,
S-a prelins pe fața mea, m-a cutremurat
Și ochii mei au început plângă, râdă și să plângă
Și buzele mele au șoptit: De ce, Doamne,
Ți-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deșert,
Care mi-am înălțat chip cioplit,
Și am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Amintește-ți cuvintele tale și umblă.

poezie de din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Și cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
mai doare...
Ce țigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Și ce fel de coniac
Beau când tac...

Și de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup și gând!...
Și de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine săvadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Și solemnă ca o stea cu coadă...
Și, cum știe că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Și se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul știe unde!...
Numai , după ce pleacă,
Odăița-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare și tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoțelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Și cochetă,
Se agită ca un ascuțiș de sapă
Pe biroul plin de praf și prin sertare
Și-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluț...
Ca o ciutură-ntr-un puț,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Și că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la țară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Și-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de din Adevărul literar și artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Cornelia Georgescu

După ora 20.30, puntea principală se mai eliberă, căci plecaseră și cei 14 părinți, la bord rămânând doar cei șapte tineri și instructorul lor, domnul profesor Eugen Manea. După cum era de așteptat, imediat după plecarea președintelui, Nistor își despachetă râvnitele dulciuri; le simțise lipsa... La 21.30 trapa navei se deschise; de dincolo de ea apăru directorul, singur; îi găsi pe cei din interior lucrând conștiincioși la pregătirile pentru îndelungata misiune. Toți își îndreptară pentru câteva clipe atenția spre trapă; probabil se așteptau apară și președintele, nu doar directorul. Cum însă nu era decât Traian Simionescu, se liniștiră și își văzură în continuare de treabă. Iar directorul li se alătură rapid, dar în final păru mulțumit; Eugen Manea se ocupase de elevii săi serios, nu-i neglijase deloc; listele se prelungeau din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul își ridică privirea, deși parcă știa dinainte că era Diana Enka. Cum procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deși ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu ușurință multă tristețe. Nu mai era atât de aprigă, de înverșunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-și mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Ușa se închise în urma tinerei doamne. Directorul își ridică privirea spre ea, deși ar fi dorit evite s-o întâlnească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat și stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viața asta grea?"

Încercam și încercam găsesc răspuns
Însă nimic nu părea fie potrivit
Și atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuță, aflată-n fața mea
Stătea o fetiță ce părea ascultă
Șuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am așezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferință,
Nici pic de iubire sau dorință.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuțo, ești bine, ce s-a întâmplat?"
Și fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poți faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Ești bine? Ce sa întâmplat de ești supărată așa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai știe cât....
Dar atunci și-a ridicat capul din pământ
Mi-a șoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot fiu și eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am așteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu își găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viața m-a marcat.
"Fetițo, viața merge înainte, să nu-ți para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimați către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima și mintea mi-a deschis
Și am știut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viața asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de
Adăugat de Alexandra MarinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ora H

Compozitorul era de doi bani,
compoziția lui este de două Universuri-
se poate cânta
la două mâini,
la nouă mâini,
și chiar la nouăzeci și nouă
de mâini.-
după toate preferințele.
Arată ca un cercetător
de sub movila lui Iov
în clipele sublime ;
când își dezleagă spiritul
din lanțurile obișnuite.
printre notele lui
mai vorbea de șoarece.
în somn-
mi-a spus mie,
când eram mic,
s-a cununat cu o viperă;
de aici i s-au tras toate,
chiar pământul l-a înghițit
din cauza aceasta.

poezie clasică de din Poezii și desene (2001)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Al Pacino

Odată eram la oră și a trebuit mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Și cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogați și că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu știu care este diferența dintre a fi natural și a fi real.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Idilă

Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntâlnim,
Căci ne-am jurat în toată viața
Să ne iubim.

A mea a fost întâia oară...
Și dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.

Duminică am așteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gânduri toată ziua,
Și n-am dormit.

La cârciumă, un vechi prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.

Azi noapte i-am bătut în ușă,
Și mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n brațe;
Nimic n-am zis.

De piept am luat-o, ca o fiară,
Și am târât-o,
Dar... arma mi-a căzut din mână;
N-am omorît-o!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Diana Enka ieși, pentru că simțea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În mașină, în drum spre Institut, își admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar și la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca și cum tot și-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simțea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marți nu sunt eu.
Și luni când mai vine?

De-ași fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
declar sunt eu.
Și luni când mai vine?

Mâine fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Și luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deșeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Și luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Și luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Și luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec și eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
și-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de (2010)
Adăugat de Silviu CrăciunașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Lazaret, suflete ratacite" de Silviu Crăciunaș este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.
Cornelia Georgescu

Directorul avu însă ocazia să-i vadă pe Mircea și Dana Dragomir; directorul îi cunoștea foarte bine pe părinții Dianei. Îi salută scurt, dar politicos. În timp ce-i săruta mâna doamnei Dragomir, aceasta îl privi tăcută, părând încurcată de prezența dânsului; își amintea perfect că în urmă cu mulți ani nu-l acceptase ca ginere, preferându-l pe blond pentru fiica ei. Acum parcă regreta acea hotărâre de atunci, deși nu putea spune actualul ei ginere, Iulian Enka, o dezamăgise vreodată cu ceva. Totuși, acesta era directorul Institutului, un domn tânăr, frumos, manierat, distins; în plus, tatăl nepotului ei... Pe când îl refuzase era doar elev în Institut. Dacă ar fi știut de atunci cum vor evolua lucrurile, poate altfel se prezenta situația actuală, dar faptul era consumat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai târziu

Mai bine mai târziu decât deloc
afli gustul dulce-al împlinirii.
Aproape de soroc - ce nenoroc
Să fii în coada listei omenirii!

Sunt unii mai grăbiți la rezultat
Ce-aleargă explorând o șansă nouă,
Iar alții, însă, nu l-au mai aflat
Și-au pus pe piept mâinile amândouă.

Nu ești nici norocos dar nici perdant
Să fii printre acei loviți de soartă,
Prinzându-ți in extremis post vacant
Atunci când așteptarea-ți era moartă.

Așa vei defini cum ar fi fost
De nu-ți lua prea mult timpul simbrie
Și cât ai fi trăit de fără rost
De n-ar fi fost măcar târziu... fie.

... Și totuși, mă gândesc: "la ce folos
de muguri ce pleznesc în prag de toamnă"
Când n-ai avut a ști ce-i an mănos?
Tristeți și nostalgii, atât înseamnă!

poezie de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trecător prin viață

Ne-am cunoscut la inceput de vară
Eram o tânără subțire și sprințară,
Nu cred c-am aveam nici opsprezece ani
Când ne plimbam pe aleea cu castani.

Ce viață... fără griji, fără nevoi,
Era atuncea pentru amândoi...
Dar timpul făr' de veste a trecut,
Și apoi necazurile-au apărut.

Pășind în viață printre buni și răi,
Am reușit să-mi văd și de ai mei
M-am străduit fiu la înălțime,
Și să fac doar ceea ce se cuvine.

Târziu am constatat că am greșit
Că de la viață n-am cerut mai mult,
M-am mulțumit doar cu ce mi s-a dat,
Însă mereu, mereu am tot sperat.

Acum, când nu mai sunt copilul de-altadat',
Mă uit în urmă la tot ce am lasat
NIMIC afară de ai mei copii,
Cu care toată lumea s-ar mândri.

Regretele pe rând mă copleșesc
Când văd ca-ncep ușor -mbătrânesc,
E imposibil mă-ntorc din drum
Să am atunci, demult, mintea de-acum.

poezie de (17 martie 2010)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook