Acostând la malul râului Qin Huai

Se-aşează ceaţa pe faţa rece-a râului, iar lumina lunii pe nisip.
E vremea să trag lotca în umbra cârciumioarei de pe mal,
Unde fete cărora nu le pasă de lumea de-apoi
Cântă vesele o melodie din Grădina Florilor.

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor de tei

E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,
Când aerul din jur devine
Înmiresmat, iar pe alei
Se joacă nişte prichindei
Frumoşi, cu glasuri cristaline.
E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,

Pe-o bancă stau doi bătrânei;
Vorbesc, iar vocile blajine
Nu mai atrag priviri străine,
Dar tremură, ca-n anii-acei...
E vremea florilor de tei.

rondel de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petice de nori în amurgul vişiniu (fragment)

Petice de nori în amurgul vişiniu – pe lacul de vest este plăcut.
Flori pe mal, lintiţă pe nisip,
Patruzeci de hectare de vălurele molcome,
Nici un om pe malul înverzit – se aude doar clipocitul unei bărci.

Spre sud-vest, de partea cealaltă-a lunii, plutesc zdrenţe de nori.
Se lasă răcoare la marginea lizierei,
Parfumul florilor de lotus devine aproape vizibil;
Ascultând vântul care susură pe faţa apei, faţa vinului devine gravă.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul miroase a viu

să nu ucizi
lumina lunii
nimic să nu omori
în drumul tău
oricât de grei
ţi-ar fi paşii
pe negrele zăpezi
în care umbrele
se-aşează
priveşte cerul
încearcă să vezi
cu mult mai adânc
de clipa fulgerată
în colţi de nisip
să nu ucizi nicicând
minunea de-a fi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între plecări ratate

desculţ de gânduri
m-am aşezat pe malul râului
desenam pe nisip chipul palid al lunii
pe tălpi adunasem cenuşă
din vise furate, din vise ucise
uneori smulgeam frunzele vieţii
dintr-un suflet neîmpărtăşit
lumina se scurgea agonic printre tâmple lumii
întârziasem a plecare
când m-am întors, nu m-am regăsit
sub pleoape curgea neliniştea universului

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în pas dansant

Pe mal de Mureş tremurau arinii
Şi plopii fremătau în vânt tăios,
Păşeai spre mine cu zâmbetul sfios
Să dăm ocol în pas dansant grădinii.

Ca hăituiţi de-un anotimp pluvios
În stoluri negre s-ascundeau lăstunii,
Noi, aşteptam lumina rece-a lunii
Să ne-nsoţească-n dansul misterios.

E mult de-atunci, s-au îngropat şi anii,
Dar uneori mi se dezgroapă-n vise,
Părinţii noştri au plecat sărmanii,
Iar porţile ogrăzii stau închise.

Nici tu nu ştii prea multe despre mine,
Acelaşi sânge încă-mi curge-n vine.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna aceasta respiră
de sub maci şi grâu,
tot astfel cum tu te îndrăgosteşti
din albia râului rece
de lumina lunii.

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii de primăvară

nucul îmi vorbeşte în limbajul verde
cu soarele mă răcoresc la umbra lui
neliniştea se destramă se pierde
cu dorul înălţat pe coama vântului.

boboci de trandafiri zâmbesc sub soare
razele le mângâie fragila făptură
grădina mea de vis prinde culoare
şi fericirea are aromă de mură.

pruni aruncă priviri peste gardul înalt
vântul se joacă printre vesele ramuri
mierle se întrec în triluri eu tresalt
uimită de lumina ce pictează pe geamuri.

fluturi cuceresc grădina cu asalt
fantezii de zbor mă învaţă-mi sunt neamuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina în lumina lunii

O pisică neagră printre trandafiri,
Brumărele, liliac sub secera lunii noi,
Mirosul dulce de heliotrop şi toate miresmele nopţii.

Grădina stă nemişcată,
Beată sub lumina lunii.
Întru totul supusă parfumurilor,

Rătăcind printre visele de opium din faldurile macilor.
Felinarile licuricilor se-aprind şi dispar
Sus, deasupra prospeţimii aurii a bobocilor,
Jos, printre florile de ciucuşoară de la picioarele mele.
Licărul lunii pe frunze şi pe garduri de merişor,
Lănciile lunii pătrunzând printre tufanii bulgărilor de zăpadă.

Numai micuţele feţe ale panseluţelor sunt alerte şi curioase,
Numai pisica, torcând printre trandafiri,
Scutură o ramură şi întrerupe simetria modelului,
În vreme ce apa se frânge şi se prelinge de pe o frunză.

Atunci soseşti tu,
Şi eşti tăcut ca grădina,
Şi alb ca florile de bărbişoară,
Şi frumos ca scânteile tăcute ale licuricilor.
Oh, iubire, vezi acei nuferi portocalii?
Ei au cunoscut-o pe mama,
Dar pe cine, care-i al meu, îl vor cunoaşte ei
După ce voi fi dispărut?

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (8)

Astăzi, în zborul lor,
Norii mi-au adus harta Spaniei.
Atât de mică pe faţa râului,
Atât de mare peste pajişte
Umbra aruncată de ei.

Era plină de cai
Acea umbră.
Eu, călare, căutam în umbra calului
Satul şi căsuţa mea.

Am intrat în curtea unde odinioară
Era un izvor cu apă.
Deşi izvorul nu mai era acolo,
Susurul undelor se auzea ca atunci,
Iar apa care nu mai curgea
S-a întors să-mi aline setea.

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător la drumul mare

Cheamă-mă sub lumina lunii,
Aşteaptă-mă sub lumina lunii;
Voi veni la tine sub lumina lunii
Chiar dacă iadul îmi va ţine calea.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o umbră de lumină

Încercam să te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi şi noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.

Tu eşti femeia vinovată de dragoste
care omori ceaţa cu ochii pătrunzători
şi te ascunzi în lumina din lanurile nopţii.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ţi se deschid
şi pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzleţe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
mă face să te aştept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

ascunde toate cadourile
ascunde toate poveştile de dragoste
ascunde toate amintirile vesele
lasă să plouă toată tristeţea lumii
pe ramurile copacilor din grădina Paradisului
prinde-mă de mână
atât cât să nu-mi fie frică
nici de mine, nici de tine
am să-mi spăl faţa în apele limpezi ale realităţii
am să mă reconstruiesc
din dimineţi noi
voi parcurge
o altă nemurire
voi păstra o altă amintire
mă voi contopi cu noaptea
mă voi contopi cu ziua
voi aluneca de pe un val pe altul
spre câte un mal
unde voi îngropa câte o parte din mine
într-un târziu
împăcată
îmbrăcată
cu cea mai frumoasă
şi aleasă rochie de mireasă
o să-mi îmbrăţişez strâns
toată liniştea

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de vară

Râul clar
Se unduie printre
Pietrele silenţioase,
La ţară.

Cântecul său estival
E imitat de păsările vesele ale cerului,
În mijlocul câmpului însorit.

Albinele recoltează polenul
Florilor de trandafir.

Iar noi admirăm frumuseţea
Peisajului de vis,
Ce se arată în faţa
Ochilor noştri plini de încântare.

poezie de Roxana Bulmez din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o dimineaţă

într-o toamnă friguroasă şi mă caut
printre ramuri desfrunzite cu privirea
sticloasă mă prind de cioturi
în drumul spre nirvana

într-un trandafir din grădina adevărată
unde se scriu zeci de foi cu poezii
picurate din sufletul unde umbra
este umbrită de geniul pustiu

dintr-o poezie care se scrie pe trup
de fecioare cu gura fierbinte
sub un paltin întins languros

dincolo de timp toarnă un fir de nisip
lângă surâsul ce încă tace dincolo
de buzele ceva suav sorbind

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă scuturaţi, florilor!

Nu vă scuturaţi, florilor,
ascultaţi-mă bine, surorilor.
Toamna-i departe;
departe-al clopotelor cântec, de moarte.

Să ne rugăm, numai lumina
atotputernică-n cer să ţină.
Alai oprit în mersul lui, grădina
să nu răspundă morţii când o să vină...

Să nu răspundem visului rău,
care vâsleşte deasupra noastră mereu...

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul florilor de mai

Ştiam că florile de mai,
Când strălucesc în lumea lor,
Îţi umplu sufletul de dor
Şi cer iubirea să le-o dai,

Iar ţie, floarea mea de mai,
Ţi-am dat-o şi-n a mea grădină
Mi-ai fost a florilor regină
Şi mi-ai adus în suflet rai.

Îmi eşti mireasma dintr-un vis
Când, dintr-al florilor alai,
Ai vrut iubirea mea s-o ai.

Şi te-am cules, şi mi te-am scris
Pe-al sufletului manuscris,
În veşnicia lunii mai.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi în umbră

Veneau la întâlnire două umbre,
alunecând pe-aleea de sub tei,
cu deformări ciudate în penumbre
ce le-nsoţeau ca triste melopei.

Lumina soarelui părea că are
efecte tremurânde-asupra ei,
a celei de femeie, iubitoare
doar de nenaturalul din condei.

Iar umbra lui... părea că se târăşte
şi-ar vrea să ocolească un parfum
al teilor, sub care se iubeşte
când vara e la început de drum.

Sunt două umbre care, altădată,
pe banca de sub tei s-au întâlnit
şi, în lumina bolţii înstelată,
în doar o umbră s-au înlănţuit.

Acum se întâlnesc, la multă vreme
de când iubirea lor s-a destrămat,
strivită între temeri şi dileme
în faţa cărora n-a rezistat.

Se recunosc uşor căci, împreună,
formează umbra unui singur trup,
sub luna ce încearcă să le spună
că umbrele au inimi... şi se rup.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul de apoi

Mă zguduie un plâns din temelii,
un plâns de măruntaie nepostite,
masa-i bogată, viţelul pe poftite,
cu capu-n piept şi mâinile pitite,
mă zguduie un plâns prin bucurii.

Mesenii cântă, e veselia-n toi,
cui ce-i mai pasă de ce-a fost vreodată?
râd sfinţii cu pungaşii laolaltă,
doar locul meu din cer ar sta să cadă
sub zguduirea plânsului de-apoi...

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!