Contraste

M-am aplecat peste balustrada timpului,
căutam rămăşiţele din viaţa mea,
îmi scăpaseră din mână,
atunci când am vrut să-l salut pe Mâine
şi se împrăştiaseră printre gândurile mele netunse,
cât de greu o să-mi fie să le găsesc
în hăţişul din creierul meu,
în livada unde am lăsat literele libere,
să pască, înainte de a le transforma
în fluturi de iubire.
Poate încolţesc şi or să crească mari,
astfel încât zilnic să pot călca
în picioare trecutul,
să păşesc doar pe cateva vise,
din alea mai neprietenoase,
bătute cu piroaie de vânt,
aşa, într-o cărare ce duce spre tine.
M-am aplecat să ascund temerile
ce au încolţit în mine,
nu voiam să le vezi,
să mă simţi că am trecut,
ar fi fost ca atunci când nu
mi-aş mai aparţine
şi încă nu vreau să mă pierd,
nu vreau să mă pierd de tot,
nu vreau...
Rămân aplecat peste balustrada timpului,
poate reuşesc să culeg
câteva rămăşiţe din viaţa ta,
aş mai acoperi din golurile din mine,
aş putea păşii pe trecutul altcuiva,
lăsând piroaiele mele de vânt
să înţelenească,
să acopere cu verde cărarea
pe care voi călca în călătoria
spre sufletul tău.

poezie de Mihail Coandă (7 octombrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există momente când vreau să recuperez trecutul inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare, melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului. Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria. De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.
Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa cum te vreau

niciodată mai mult
niciodată mai puţin
ca o groapă zidită
în care îmi arunc toată frica
toată neînţelegerea
şi apoi mă odihnesc
ca şi cum duminica
din sufletul tău
nu are sfârşit

eşti aşa cum te vreau
niciodată mai mult
niciodată mai puţin
ca o pădure unde îmi pierd strigătul
din vizuină în vizuină
şi apoi
când închid pleoapele
simt
da simt
copacii cum cresc
cuminţi
în sufletul tău

eşti aşa cum te vreau
şi te vreau
întunericul din sufletul meu
se pierde în văzduh
ca un abur schiţat de un pictor bătrân
e cald
e linişte
în noua mea inimă
cât e ireal
cât e materie
nu ştiu
dar un EL ruşinat
aşteaptă cuvintele mele
să-l poarte pe drumul de sare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de stea

De unde ai venit la mine?
Din care colţ ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.

Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.

Din care altă galaxie
Te-ai înălţat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Şi infinituri de culori?

Doar te privesc şi simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Şi-n ea vreau timpul să-mi petrec.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate-n drumul tău te gândeşti la mine,
Poate simţi şi tu dor ascuns în tine,
Poate vezi cu ochii în singurătate
Razele din mine cum îţi sunt surate.

Poate gându-ţi tainic fuge şi mă caută
Din viaţa trăită într-o altă dramă,
Poate clipa asta te înfrângi pe tine,
Poate-ţi spune Domnul puţin despre mine.

Poate îţi apare dintr-un colţ de umbră
Chipul meu ce fuge de o noapte sumbră,
Poate vezi o rază din mine plecând,
Căutătoare undă, foşnitorul gând.

Poate cu răbdare te agăţi de ea,
Poate nu-i dai drumul spre o altă stea,
Poate te încingi cu ea peste trup
Să îi simţi căldura... atunci când erup.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau gândul tău să-l citesc

Ce bine ar fi să ştiu ce gândeşti,
Că uneori mă întreb unde eşti?
Îmi place când ochii tăi strălucesc,
Dar vreau gândul tău să-l citesc.

Vreau să nu fii o dilemă pentru mine,
Că uneori am întrebări despre tine
Şi vreau să descifrez din tainele tale,
Că inima mea vrea să fii în a mea cale.

Fluturi din stomac încă nu au zburat,
Dar ştiu că poate fi adevărat,
Să-mi închipui că eşti lângă mine
Şi că mă-ntorc mereu la tine.

Inima ta bate pentru mine
Şi ştiu că şi eu am dor de tine,
Doar vântul mă trezeşte-n noapte,
Şi mă trezesc cu gândul plin de şoapte.

poezie de Eugenia Calancea (3 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ţinut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt fiinţa plăpândă ce alergă prin viaţă
nu cred că mai am şi-o altă şansă

balustrada vieţii mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
că am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
să mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinaţie

M-am născut unde ai vrut tu Doamne!
Mi-ai dat spiritul,
darul tău cel mai de preţ.
Cu el îmi croiesc destinul
şi-mi aleg destinaţia,
depăşind toate barierele timpului
şi spaţiului.
Umilită de viaţă,
iubirea îşi caută drumul,
neştiind unde-i este gara,
destinaţia ei ultimă,
dar până la gară,
cale lungă este de străbătut.
Îmi pun aripile
şi-mi născocesc zborul,
dar nu vreau Doamne...
încă nu vreau o destinaţie.
Vreau mai întâi să-mi găsesc lumina
în flacăra smerită a lumânărilor,
în lanuri albastre
în care încă mai zboară zorii,
în ropotul inimii mele
şi în laptele miere al mamei,
care curge molcom,
îngânându-mi somnul
din care m-am născut
cu clocotul vieţii.
Un curcubeu
zămislit într-un vers
îmi va fi punte în naştere,
trecerea de la somn
la viaţă,
de la acumulare
la aplicaţie şi dezvoltare.
Lasă-mă iubire,
vreau să dorm doar în braţele tale,
sunt năucă de atâta viaţă,
vreau să-mi regăsesc somnul.
Somnul dinaintea naşterii,
Somnul,
în care tu Doamne
mi-ai dat înţelepciunea
şi toată cunoaşterea lumii.
Naşterea m-a făcut doar conştient de darurile mele,
obligându-mă ca prin trudă
să-ţi preţuisec darul.
Tot TU,
în nemărginita-ŢI bunătate
mi-ai pus pe buze cuvantul,
cu el voi duce cunoaşterea mai departe,
cu el voi dezmierda timpul
să-mi cânte serenade
şi tot cu el
voi transmite
generaţie după generaţie
toată acumularea de veacuri a omenirii.
În nerăbdarea mea
ajunsă în intersecţia destin,
voi şti oare,
care drum să aleg?
Voi alege drumul corect
să-mi găsesc destinaţia,
sau rătăcitoare voi fi
până ce voi ajunge
în acelaşi loc de destinaţie
hărăzit de tine Doamne!
Determinare,
joc fatal al sorţii,
sau propria mea alegere!
Care este adevărul Doamne,
care?
Oricare ar fi adevărul
eu voi alege!
Sunt propria mea determinare.
Înainte de naştere,
a ta am fost Doamne,
mi-ai dat
tot ce ai crezut de cuviinţă că merit,
mi-ai dat cioturi de aripi,
care vor creşte doar în lumină,
cu ele voi zbura oriunde,
voi cuceri galaxii
şi te voi slăvi
pe tine Doamne,
creatorul meu desăvârşit.
După naştere
destinul îmi aparţine,
sau tot tu îmi alegi
destinaţia finală?!
Îmi vreau lumina
şi zborul,
îmi vreau
înfiorarea dintre funzele teiului,
când zorii îmi mângâie zarea,
vreau
ca flacăra macilor
să-mi ardă
cele mai tainice dorinţe,
îmi vreau
curcubeu nemuritor
peste timp şi spaţiu,
vreau
să beau din cupa nemuririi
licoarea blestemată a zeilor
şi mai vreau Doamne....
VREAU TOTUL
sau NIMIC!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau aşa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi şi au fost frumoşi
care mă trezeau dimineaţa doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

şi când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăţ două trenuri şi să le înnod
aşa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind şinele şi să le mănânc

dimineaţa golurile se umplu de ceva vâscos şi greu
dar frumos
şi încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
şi eu o să mă fac mare şi om

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indecent de aproape

S-a rupt peniţa
tocmai cand voiam să te scriu!
Ptiu! am zis. Ghinion!
O să rămâi o poezie nescrisă
şi mi-e teamă ca ai să te pierzi
printre celelalte cuvinte
şi n-o să te mai scriu niciodată.
Te-am privit
indecent de aproape.
Căutam literele,
erau vraişte prin tine,
a trebuit să le culeg de peste tot,
să le simt pe fiecare în parte,
să le ating cu privirea,
cu buzele,
cu fiecare por din mine.
Unele dintre ele erau goale,
abia se născuseră,
te-ai ruşinat ca îţi văzusem
nudul din ele,
că buzele mele te ard,
că tu arzi.
Mi-ai pus palmele la ochi
şi m-ai dojenit.
-Indecent de aproape-mi eşti
şi mi-e teamă cu nu ştiu a te iubii,
sau nu ştiu a iubi
aşa ca tine.
Du-te şi lasă-mă să fiu goală cu mine,
poate cândva o să mă găsesc
şi am să te chem!
Aştept, de atunci!
Poate... cândva, o să fim doi!

poezie de Mihail Coandă (1 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate-n doi

Zilele trec, orele zboară
Şi viaţa ni se scurge
Şi dor îmi e de noi!
De ochii tăi...
În care eu priveam ca într-o oglindă
Nu vreau ca Universul, ce-am format
Să prinda viaţa, trăind,
Decât pe coala unui vers
Şi-a mea iubire să-mi rămână vis...
Sa fim in doi, nu e usor
Prin vânt şi ploi şi doar în doi...
Golul din trup se umple-n timp!
Să nu te pierd,
Mă osândesc să-nchid,
Secunda cu zăvoare.
Mi-e teamă, respirând să nu ucid
O dragoste ce-abia a încolţit!
Singurătatea-n doi e-un asfinţit...
Trăind din amagiri sau nici atât!
Căci mâine va veni la fel ca ieri,
Nu-mi spui nici tu să plec,
Nici să rămân!
Ce pot spera!
Dar tu ce poţi să speri...!
La o singurătate-n doi
Alintă-mă cu fapte!
Vreau să-mi fii jumătate!
Şi nu doar o făptură căreia să-i spui...
Doar bună dimineaţa sau noapte buna
Căci de va fi aşa... te voi salva de mine,
Fiindcă... simplu... te iubesc!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

Voiam să-mi fii mai mult decât un vers din poezie,
Voiam ca paşii mei cu-ai tăi să se-ntâlnească într-o zi!
Dar nu a fost...! Nu! Nu a fost să fie
Şi poate niciodată nu va fi!

Voiam să te cuprind, să nu te dau la nimeni!
Cu toate că,, în gânduri "... mai erai al meu!
Visam să te-ntâlnesc prin mii şi mii de oameni,
Dar nu s-a îndreptat spre mine pasul tău!

Şi starea mea de-acum se-neacă-n nostalgie,
Şi zilele se-mbracă în nuanţe gri.
Rămâi în viaţa mea - un vers din poezie,
Iar eu în viaţa ta... aşa şi nu voi şti!

poezie de Daniela Barbacari din Apusul din braţele ei
Adăugat de Daniela Barbacari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul timpului din urmă

ascult ciocane şi voci de lumi
cum bat în grinzi de fier răstignit
roţile trenului nu se mai aud
în pleoape somnul meu nu mai există
vaporul greoi al vieţii se desparte de chei
rămân părăsit
sus pasărea argintie poate este cu tine
iar albul trecerii lasă în urmă, amară lumină
timpane aud colţul casei
atunci eram poate doar un joc
astăzi mă scormonesc şi mă lovesc
amintiri împletite în destin
o stradă răsucită în mine îmi arată gânduri
cu oglinzi a unei case de suflet fără ferestre
umbra rămasă în urma clipei
strigă după mine...
hei tu străineee!
ai uitat chibritul cu flacăra încă neaprinsă
a iubirii,
Doamne...
cât de mult vreau să-mi fii cupă!
să beau cu tine aroma deşteptării
speranţă din ochi spre cer să-arunc
să vad din nori că plouă ţipând fericirea-n cuvinte
părul tău ud să-l simt cum răsare din apus în roşu
şi-n fire plăpânde de iubire lin să cobor
te rog încercă şi urcă pe scara sufletului meu
prin paşi de regină
a timpului mână vreau să-ţi fiu
plecat arzând în jăratec scară să-ţi fiu
priveşte-mi inima mea roşie
capul spre cer întoarce, te rog
acolo sunt, sus, o mică stea
ascultă umbra păsării ce mă întunecă
în tăceri de noapte
sunt aripi ce uită să doarmă
te rog să-mi fii gând în sigurătate
ramură de codru-n adolescenţa mea
de mult plecată
umbra colţului de ramă pe un perete alb
şoptind tăceri
te-acult de sus şi parcă o mână strânsă simt
iar ochii mei în cărarea ta de destin suspină
trecutul merge străin pe strada vietâţii mele
iar tu nu mai vrei să fii pe acel hotar de timp cu mine
te caut cu ghiarele durerii, pământul mă-n-spăimântă
omor sinucigaşul din mine pe altarul cenuşii stinse, răstignidu-l
pentru ca flacăra vieţii să nu mi se stingă
spun cerului, zidului timpului şi nevăzutului nerostit...
sunt flacără vie, ascultă!
aşteaptă-mă o să-mă-ntorc
prin alfabetul invers din timpul cel din urmă
în altă ordine de lumi
atunci pentru tine voi împrăştia primăveri în lanuri şi maci
pe străzi pustii de noapte, lumină
îţi voi striga numele prin ferestre, să răzbată-n somnul tău
şi-n gândul visului de noapte
voi aşterne litere pictate în imagini
iar în calea gândului tău voi pune vise flori
şi-n zi de sabat îţi voi dăruii elixirul nemuririi veţii

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie

Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău

Nu mai vreau să te aud
Te aud in fiecare pasăre şi adiere de vânt

Numai vreau să te imbrătişez
Te simt in tot ce ţin in palme

Nu mai vreau să-ţi ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc

Nu mai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta

Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colţ fără vocea ta

Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viaţă
Vreau tot timpul din univers

Şi tot nu mi-ar ajunge să-ţi spun cât te iubesc

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să cred...

Vreau să cred în primul rând în tine,
să fii aşa cum te-am cunoscut prima dată.
Vreau să cred din nou în prieteni,
în faţa lor zâmbitoare sinceră şi nu falsă.
Vreau să cred în vise, în speranţe,
într-o lume mai bună, nepătată.
Vreau să pot depăşi acele momente dureroase
pline de negura vieţii zbuciumate.
Vreau să cred că ce-a fost până acum întunecat,
a fost doar un coşmar ce-a trecut treptat.
Vreau să cred în zile mai bune,
care vor fi altfel de-acum înainte.
Vreau să cred în noapte,
care să-mi ia tristeţea inimii
şi luna ce îmi va lumina sufletul.
Vreau să-nvăţ să zbor spre noi orizonturi,
dar să fiu alături de tine, chiar de vom ajunge
în universul necunoscut şi plin de întuneric.

poezie de Eugenia Calancea (14 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!