Mi-e toamnă azi...
Mi-e toamnă azi...
Numai puțin.
Și îmi zâmbește roș-gălbui,
Un vechi refren... nu-l mai retin.
În vârf de deal,
Gutui.
Mi-e toamnă azi...
Numai un strop.
Un colț de cer mai azuriu
Acoperit de-un nor miop.
Pământul încă-i fraged,
Viu.
Mi-e toamnă azi...
O picătură.
Un strat de frunze arămii
Se scaldă suav în arătură.
Tu, zâmbet cald,
Să vii!
poezie de Mihaela Grigoroiu (5 septembrie 2016)
Adăugat de Mihaela Grigoroiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Parțialele din toamnă
E toamnă și mi-e dor de cine
Ar trebui să vină, dar,
Se pare că nici azi nu vine;
Mi-e sufletul student-frunzar.
Și clipele mi-s frunze care
M-acoperă pe ochi treptat,
Să nu mă vadă, când apare,
Nimic din tot ce-am așteptat.
E toamnă și mi-e dor de cine,
Chiar dacă vine, tot nu vine.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce seară de toamnă
Ce seară de toamnă
are tulpini de lună
și de rouă
iar sufletul uitat
aici
în mâinile amândouă
Ce seară de toamnă
seamănă a nemurire
mi-e dor de tine..
de ochii-mpăduriți
cu trestiile
de astă-vară
din candela mării
de tâmpla
sărutată
în șuvoiul nopții
așa într-o doară
Ce seară de toamnă
în umbra ploilor
umerii gândului
leagănă
biserici de dor
Ce seară de toamnă...
Doamne
mi-e dor să mor
iar
pe pe altarul
frunzelor
poezie de Valentina Ștefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
mi-e toamnă de noi
iubesc și urăsc acest
anotimp aproape incert
nici nu mai știu câtă umbră
de frunză am strâns
ca să-mi fie culcuș
în camera asta oarbă
mi-e frig și mi-e toamnă
de noaptea scăldării
în ghețuri ce dorm
și adorm toate ferestrele verii
în ruginiul uitării
mi-e teamă și dor
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vise dorite
E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...
poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă bis
Toamnă fără de hotar
cât mi-e sufletul amar
trupul totuși ce bucluc
tot pe frunze o să-l duc
poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (21 noiembrie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e toamnă
Tu nu-nțelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt și ploi,
Ce la tristețe mă condamnă
Și gânduri pline de noroi...
Și soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.
Poate nu știi, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup și suflet, toată, zac!
Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarăși toamnă peste toamna mea
Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece și de grea,
Urmează alta, alta și mai multe,
E iarăși toamnă peste toamna mea.
Și aș fi vrut s-o rog să nu mai vină
Și aș fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe și eu nu le vreau.
E iarăși toamnă și o văd pe frunze,
Copaci-și scutură povești de ieri,
Mi-e frig și simt că toate sunt lăuze,
Puține flori rămase se-ascund în seri.
Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăși peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopți, căzându-mi azi o stea.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Slove-n balanță
iară mi-e toamnă
zbucium și vamă
lacrimi proscrise-n
marasme de vise
cin' să le vadă
cum să-nțeleagă?
număr cocori
fluturi și nori
fără să știu
de-am să mai fiu
dar am s-aștept
vernalu-ți semn
răstorn în gând
frunze și vânt
ploi și speranță
slove-n balanță
m-apasă greu
ca un clișeu
mi-e sufletul toamnă
îl simți, dragul meu?!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e toamnă
mi-e toamnă
în toamna mea
și pielea ridată
scorțoasă
și ora pare grăbită
zarea tot mai cețoasă...
mă doare privirea
de-atâta pustiu
drumuri se-adună
într-unul
rătăcitor să-i fiu
în nopți fără de lună
fără de lună...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară e sfârșit de toamnă
Afară e sfârșit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi și mai noi.
Afară e sfârșit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Și tu citești o frumoasă poveste
Despre o prințesă și un sultan.
Afară e sfârșit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?
Afară e sfârșit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzește
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbește.
poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și-mi e să mai ning...
Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec și ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.
Îmi este ninsoare și-mi este descânt.
Îmi este durere și-mi este furtună.
Îmi este plecare și-mi este și vânt
Și alb... si nesomn, și mi-e lună.
Și mi-este departe de tine și frig.
Și mi-e amurg și pustiu.
Și mi-e curcubeu și-mi e să mai ning.
Și mi-e, unde ești, să mai știu.
Și sete îmi este și iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Și-mi este și spaimă... și-mi este și... nor
de ploi prea albastre plângând
poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e sufletul toamnă. Tu, toamnă, ce-mi ești?
citat din Cecilia Casiana Ivanov
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă aurie
Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Și zile cu ploi cernite.
Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.
Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Și-n zbor, păsări călătoare.
Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toți în casă,
Pentru iarna friguroasă.
poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
E toamnă iar în frunze
e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
și în petale de flori
e toamnă în dimineți argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă știi ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
și cerul coboară pe la amiezi
de simți cum te apasă
te apasă....
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec-descântec
Mi-e sete de stele și lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniștii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e țară!
Mi-e sete de-albastru și verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!
Mi-e sete de frate și soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă, toamnă, toamnă
Norii iarăși se descarcă
Și acum ca astă vară.
Anotimpul ăsta parcă
A mai fost și-n primăvară.
epigramă de Valentin Groza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da
Da, m-am dus pe străzile de care îmi scrii tu...
E o jale de toamnă pe-acolo...
Pe la spital, la cazarmă, e trist, cad frunze...
La tribunal a fost un proces interesant.
Oh, într-o librărie au zburat câteva frunze uscate...
E toamnă, aș vrea să scriu versuri...
La gradina publică, un alcoolic francez
Se uită zambind la un strat de pansele.
La pavilionul muzicii era un corb
L-am întrebat de tine și nu mi-a răspuns nimic.
E toamnă... cu toții se grăbesc, dar e atât de pustiu...
Da, orașul își aduce balanța comercială,
E puțin mai trist, fiindcă e toamnă...
Eu încă nu mi-am găsit nimic...
Iți voi scrie mai pe larg altă dată...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e foame de-un colț de iubire.
Mi-e sete și-aș bea fericire.
Oglindă-ncropindu-mi din chipuri,
Văd lacrima-mi scursă-n nisipuri.
catren de Mihaela Banu (31 martie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire
Icoană vie-a bunilor mei dragi
La tine îngenunchi... Te-ntreb ce faci
Bunico, pe tărâmurile sfinte,
De mine dacă-ți mai aduci aminte.
Te văd plângând în vis... Mi-e dor de tine!
De nopțile de iarnă, de câmpii,
De clipe de miraj și fericire,
De sat și de alei, de caiși, de vii...
Mi-e dor de anii de copilărie,
De toamna cu miresme de gutui,
Mi-e dor bunico și de pâinea coaptă
În sânul cald al anilor târzii.
Mi-e dor de focul sobei, de ilicul
Și ia ta cu flori țesute-n poale,
De sărbători mi-e dor... Și de bunicul!
De zilele cu iz de sărbătoare...
Mi-e dor de moș Crăciun și de zăpadă!
De brazi mi-e dor, de cumpăna fântânii,
Mi-e dor bunico, să mai ies la poartă
Și să mai stau de vorbă cu românii!
Mirosul de gutui mă-mbie iară
Și arămie-i pâinea din cuptor,
Mi-e dor de voi în fiecare seară
Și de românii mei îmi este dor!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azuriu
Așa toamnă, răstignește
frunzele pe crucea de aramă
a nopții.
Vântul îți foșnește rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfințitului...
Așa, toamnă, scrijelește
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculți.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i așa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii
poezie de Raluca Ștefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!