Pentru autori, blogeri, scriitori, copywriteri, și marketeri... Am avut nevoie de mai bine de 20 de ani ca să înțeleg că eu nu pot scrie zilnic și că nu pot implementa un obicei din asta! Sunt două tipuri de scriitori: freneticii, care au nevoie să scrie zilnic ca să trăiască. Și pragmaticii, care au nevoie de un scop, ca să ajungă prin scris acolo. Eu sunt un scriitor pragmatic, așa că întâi îmi definesc forma finală - și apoi scriu până ajung acolo.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pentru a implementa un obicei nou e nevoie de 18 până la 254 de zile, în funcție de obicei și de persoană. Vestea bună e că se poate și mai repede de 21 de zile, cât a fost o vreme standardul. Vestea proastă e că orice promisiune îți faci ție, dacă nu o îndeplinești, îți scade încrederea în tine. De aceea, mai bine îți propui schimbări mici de care te ții și care îți creează o stare de victorie zilnic decât să ai orgoliul să îți propui chestii mari și să te duci în cap. În loc să îți propui 6 pack, poate e mai bine să începi cu 100 de sărituri cu coarda zilnic de care să te ții. Decât să îți propui să citești o carte pe săptămână, mai bine 10 pagini pe zi. Decât să îți dorești ca următoarea persoană de care te lovești să fie iubirea vieții tale, mai bine îți iei pisică. (Glumesc.) Mai bine mai cunoaște oameni, ca să îți crească puterea de discernământ. Schimbarea e un proces, nu un eveniment. Setează o fundație sănătoasă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am scris nicio carte fără a fi avut o profundă nevoie de a o scrie, afară de "Le Voyage d'Urien"; și chiar acolo cred că am pus mult din mine și că, pentru cine știe să citească, și cartea asta e revelatoare.
citat din Andre Gide
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marketing-ul și copywriting-ul, pentru mine, reprezintă arta de a vindeca oamenii prin scris. Campaniile sunt povești, titlurile sunt promisiuni, paragrafele sunt motiv pentru speranță. Armele mele sunt două: un laptop pe care îl iau oriunde după mine și o conexiune de internet, care să mă ajute ca scrierile mele să ajungă către tine, cel care îmi citești în momentul ăsta rândurile. Cei care m-au întâlnit în toți anii ăștia, îmi spun că modul cum scriu este un talent prin urmare imposibil de modelat. Dă-mi voie să îi contrazic pentru că sunt ferm convins că NU ESTE TALENT. Să scrii este o artă în aceeași măsură în care este și o știință. Iar eu m-am educat în a scrie.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel puțin odată în viață, cu toții am crezut că o anumită poezie a fost scrisă în mod special pentru noi: adevăr și emoție. Așa creionul mi-a devenit prieten și terapeut. Nu m-am gândit niciodată la ce voi face până la urmă. Nu am avut năzuințele unui scriitor, dar am luat un creion în mână și nu l-am mai pus jos: mi-am văzut în el sufletul cum își arunca flăcările străvechi la rădăcina cuvântului. Cred că fiecare autor are ceva unic în felul său de a scrie, se identifică cu propozițiile care izvorăsc din inconștient prin asocieri mentale spontane și asta il face unic. Nu sunt unul dintre marii scriitori, pot scrie puțin, și trebuie să o fac. Dacă vrei să devii un bun scriitor, tot ce trebuie să faci este ca dintr-un cuvânt mic să obții un cuvânt mare pe care să-ți pui amprenta artistică. Este minunat să trăiești într-o lume în care unii dintre noi scriu povești, alții le trăiesc; eu le respir.
Camelia Oprița în Zidul gândurilor (aprilie 2020)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hal: Știu că nu ai nevoie de nimeni pe capul tău acum, dar cineva trebuie să verifice tot ce a scris tatăl tău.
Catherine: Nu e nimic acolo sus.
Hal: Sunt 303 de caiete cu notițe.
Catherine: Era grafoman, Harold, știi ce înseamnă asta?
Hal: Da, scria în mod obsesiv. Spune-mi Hal.
Catherine: E ca și cum o maimuță ar scrie la mașina de scris. 303 de caiete pline de aberații.
Hal: Eu sunt gata să citesc fiecare pagină. Tu ești?
Catherine: Nu. Doar n-am înnebunit.
replici din filmul artistic Dovada, scenariu de David Auburn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cimpanzeul scriitor
Un cimpanzeu, dorind s-ajungă mare
Și renumit în junglă, într-o zi,
S-a apucat, cuprins de-nflăcărare,
Să scrie un volum de poezii.
Acolo, ca și-n "jungla" noastră poți
Să scrii și când nu ai de spus nimic,
Iar scriitori pot să ajungă toți,
Chiar dacă n-au chemare niciun pic.
Cum cimpanzeul nu avea condei
Și versurile îi ieșeau opace,
Din alte cărți a-mprumutat idei.
Căci scopul scuză orișice mijloace.
În loc să stea frumos, pe creanga lui,
S-a cam făcut prostuțul de rușine,
Dar și-ntre noi sunt "cimpanzei"
destui,
Ce-ar trebui să se gândească bine,
Că-n viață e o limită în toate
Și când talent nu ai și n-ai nici muză,
Mijloacele, de scop, nu sunt scuzate,
Căci însuși scopul n-are nicio scuză!
poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capacitatea unui om de a accepta solitudinea și liniștea îl definesc maturitatea psihică și echilibrul emoțional. Fuga constantă după stimuli în exterior, sentimentul de disperare când se face liniște, zgomotul de care are nevoie cineva ca să își ignore propriile gânduri, distracțiile și agitația permanentă sunt doar modalități de evitare a întâlnirii cu sinele adevărat. Dar ce este atât de rău în confruntarea cu tine însuți? Ce îți imaginezi că vei afla? Poate după un moment de panică, în care apar conștientizările, începi să te asculți. Apoi te accepți și te ierți. Și până la urmă, vei căuta să stai zilnic câteva clipe în propria-ți companie și vei deveni prietenul tău cel mai bun. Astfel, îți vei da seama cât de puternic ești și vei conștientiza că nu ai nevoie de nimeni care să îți umple golurile interioare. Vei căuta liniștea și vei celebra momentele de solitudine pentru că înțelegi faptul că ele te ajută să fii o ființă puternică și întreagă. De asemenea oameni are nevoie umanitatea.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu când sunt sigur că am puțină liniște. Nu pot scrie dacă ascult muzică, asta e complet exclus. Muzica este un lucru, iar scrisul este altul. Am nevoie de un calm anume; dar un hotel, un avion uneori, casa unui prieten, sau aici acasă sunt locuri unde pot scrie.
Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am nevoie de tine
Pentru a fi fericiți... unii oameni au nevoie de bani
Eu am nevoie doar de tine. Acum și peste ani.
De brațele tale puternice care-mi sunt scut,
De buzele noastre unite într-un sărut.
Am nevoie de tine în fiecare moment,
De zâmbetul tău care e un bun medicament.
Am nevoie pentru a avea a doua zi motivație,
Am nevoie de tine, muza mea din fiecare creație.
Am nevoie de tine pentru a avea mereu speranță,
Am nevoie de tine acum și întreaga viață.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (5 martie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă un om își dorește să scrie cu claritate, e nevoie mai întâi de claritate în gânduri, iar dacă își dorește să scrie cu noblețe, are nevoie de un suflet nobil.
citat celebru din Goethe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Școala de scriitori
Îi împinge lăcomia
Să ajungă infractori;
Dar scriu cărți; deci, pușcăria
E școală de scriitori?
epigramă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Care sunt cele trei lucruri pe care le vrei făcute zilnic pentru evoluția ta?" Imaginează-ți unde ești peste un an, începând de astăzi, dacă răspunzi mai des la întrebarea asta.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu adopta mitul antreprenorului care muncește 20 de ore zilnic. Ai nevoie să dormi 8 ore zilnic ca să ai o minte focusată.
citat din James Altucher
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate acolo pe lună
două trepte sunt mai multe decât una
treaptă după treaptă tu dorești să te înalți întruna
crezi că vei atinge cu degetele luna
acolo poate locuiesc măgăruși manierați
care nu rag toți trăiesc ca niște frați
blocurile poate au pereții groși
sunt mulțumiți și cei sensibili simandicoși
acolo poate că sunt ușile deschise
plutesc toți ca în cele mai frumoase vise
acolo poate legile sunt date cu dreptate
acolo poate ele sunt și respectate
nimeni nu-ți înfige colții în spate
acolo poate nu e nevoie de închisori
toți măgărușii sunt binevoitori
poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profetul Ilie
Profetul Ilie, în acte Elias,
s-a înălțat la cer, fericitul,
dar el știe ce este moartea și Învierea,
Boje hrani, pravoslavni, Ehad Elohim,
De Iuda fu nevoie sfântă, altfel cum?
Cine pe cine trăda? De Pilat era nevoie,
Cine pe cine comanda? Dar noi, păcătoșii
Ce am căutat noi acolo? Acum tot mai căutăm.
Un om închise ochii. Cineva îi acoperi fața.
S-au făcut formele, a fost îngropat.
Unde e viața de apoi, întreabă păcătosul.
Sst, șuieră paracliserul. Între paradis și iad
Ne petrecem viața ca un roman.
Pe ultima filă scrie "The end", de nu s-a rupt fila.
De aici începe Marele Conciliu al Supozițiilor.
Eu, de obicei, încep un poem,
De obicei, zic, pentru că în fiece seară
Mor nițel. În somn mă mai și rog.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Excitație
m-am blocat între ghețuri, virgine
sub scara unui bloc, o bancă scârțâie
o puștoaică mă ține de brațe
din cer cad lumini, prin prea multe taverne
din acea seară, mă simt fără mine
zilele mă învârt, pe roți de biciclete
piciorele-mi sunt, capul care-mi vâjâie
lumea aplaudă la balcoane
nebunii au ajuns să scrie poezie
se excită mental, fără a fi nevoie
le ajunge numai ce au, în scăfârlie
ca să-și scrie zilnic, căte-o poezie
poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să prevestești viitorul: 1. Fă o listă cu ce faci de dimineață până seara în zilele normale. 2. Vezi care sunt obiceiurile care se repetă zilnic. 3. Ia fiecare obicei în parte și consideră că zilnic pui într-o balanță câte o pietricică semnificând rezultatul acelui obicei. 4. Înmulțește cu 365. 5. Admiră viața ta.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Degete?
Chiar ar trebui să înțeleg
Să înțeleg
Nu.
Să pătrund sensul
Nu.
Să mă comport ca atare.
Să iau act de ceea ce am înțeles
Bine, creionul acesta este verde
Da, îl văd, înțeleg, pricep
Unu doi, trei...
Văd acest creion și este verde
Și, și ce atitudine să iau față de acest
Creion?
Creionul e făcut să scrie.
Înțeleg, pricep dar nu-l văd să scrie.
Creionul nu scrie singur.
Pricep dar cine-l face să scrie?
Tu, el, ea.
Înțeleg: el, ea
Da, parcă îi văd
Dar eu, eu
Cum să scriu? Vezi, asta nu pricep.
poezie de Mihaela Cătană (5 noiembrie 2002)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!
O părere din popor
Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca, pe cei mai mulți penali,
Pitulați în două cete: pesediști și liberali,
Să-i aduni în temniți large și acolo cărți să scrie
Pentru oameni ce, la picnic, au nevoie de hârtie!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem nevoie
Astăzi, îmbrac rochia din fluturi și din flori,
Vreau să închin un mic sonet iubirii
De dimineață, simt că vara-mi dă fiori,
Uit tristețea și deschid, larg, poarta fericirii.
Trăim murind, de parcă nici n-am fi,
Umblăm mascați, trișăm pe mâna noastră,
Avem nevoie de mângâiere-n fiecare zi,
Să vindece dureri și răni în noapte-albastră.
Avem nevoie de razele ce vin în zori,
Avem nevoie de ropote de ploaie la fereastră,
Avem nevoie de mari grădini cu flori,
Ce-au năvălit, nu-ntâmplător, în viața noastră.
Avem nevoie de tot ce-i pământesc,
Avem nevoie de tot ce-a fost și tot ce va veni...
Avem nevoie să auzim zilnic:,, te iubesc!",
Avem nevoie de dragoste în fiecare zi!
Eu am nevoie de tine dimineața-n prag,
Cum am nevoie de muzică, de dans și de povești.
Tu-mi ești și decât muzica mai drag
Pentru mine, muzica mea, tu ești...!
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!