Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marea Împărăție Yunnan

După câteva pahare lui Wumeng îi place să cânte –
și el cântă-întotdeauna același cântec vechi;
deși l-am ascultat de multe ori,
nu-mi amintesc nici un cuvânt din el.
Wumeng visează să-și construiască propriul imperiu,
pe care-l numește Marea Împărăție Yunnan;
dar, pe măsură ce se trezește,
imperiul lui arată din ce în ce mai mult ca un castel al deziluziilor –
fără a mai menționa lipsa unei constituții,
nu se poate găsi nici măcar o schiță sau un principiu călăuzitor.
Bețivul Wumeng
este prietenul nostru cel mai drag,
el ne invită să visăm într-o lume fără vise,
când ne aflăm împreună suntem fericiți să-i spunem calului cerb.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

În istoria lumii au existat numeroase imperii, mai mari sau mai mici, mai vechi sau mai noi, care s-au prăbușit și au dispărut mai devreme sau mai târziu: Imperiul Ahemenid, Imperiul Akkadian, Imperiul Armean, Imperiul Asirian, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Avarilor, Imperiul Aztec, Imperiul Babilonian, Imperiul Neo-Babilonian, Imperiul Belgian, Imperiul Brazilian, Imperiul Britanic, Imperiul Bulgar, Imperiul Chinez (Qin, Han, Jin; Sui, Tang, Song, Yuan; Ming, Quing), Imperiul Danez, Imperiul Elamit, Imperiul Francez, Imperiul German, Imperiul Hindus, Imperiul Hun, Imperiul Incaș, Imperiul Italian, Imperiul Japonez, Imperiul Khmer, Imperiul Latin de Constantinopol, Imperiul Lydian, Imperiul Macedonean, Imperiul Maurya, Imperiul Maya, Imperiul Median, Imperiul Mexican, Imperiul Mongol, Imperiul Mogul, Imperiul Olandez, Imperiul Otoman, Imperiul Part, Imperiul Persan, Imperiul Portughez, Imperiul Roman, Imperiul Roman de Apus (de Vest), Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin, Sfântul Imperiu Roman, Imperiul Rus, Imperiul Sasanid, Imperiul Seleucid, Imperiul Spaniol, Imperiul Suedez, Imperiul Sumerian, Imperiul Timurid, Imperiul Urartru, Imperiul Vijayanagara ș. a. Și totuși, cel mai vechi și cel mai mare imperiu, cu cei mai mulți supuși, care nu are granițe, singurul care va dăinui veșnic, este Imperiul Prostiei.

în Dicționarul prostiei (29 mai 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu numai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău și te iubeam.

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo și sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat
nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
și tu numai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor.
Ori poate de drag
și de blândețe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău și te iubeam.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rezistăm împreună

De ce să crezi în povești,
Să crezi mai mult în viață
De când te naști tu ești
Un om fără speranță.

Deși viața e mai grea
În doi o facem mai bună,
Poate fie cât de rea,
E mai ușoară împreună.

Nu lăsăm lacrima rece,
Nici o secundă, nici un minut,
Nu lăsăm să ne înece,
Din dragoste facem scut.

Suntem doi avem iubire,
Lumea doar ură nebună,
Atacăm cu fericire,
Rezistăm tot impreună.

Nici un rău nu ne atinge,
Când cu drag te țin de mână,
Amândoi noi vom învinge,
Și-l vom trece împreună.

poezie de (15 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Bineînțeles, doar unul dintre acei reporteri câștigă dreptul de a-l intervieva pe tânărul comandant. Dintr-o simplă coincidență sau poate nu, reporterul respectiv era o domnișoară foarte frumoasă. Cu microfonul în mână, ea se prezentă degrabă, fără a uita menționeze și postul de televiziune pe care-l reprezenta. Lucian o salută pe acea domnișoară cu gesturi elegante, zâmbind fermecător; nici nu era nevoie de mai mult, sau poate nici măcar de atât, pentru ca domnișoara cadă în mrejele lui; o cucerise și pe ea de partea lui, fără ca el să vrea măcar acest lucru. Foarte emoționată, începu interviul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Noi suntem REM-ul, lumea noastră e o ficțiune, suntem eroi de hârtie și ne-am născut în inima și creierul și mintea lui, pe care eu l-am văzut. Că poate până și el, în lumea lui, nu este decât un produs al unei minți mult mai vaste, din altă lume. Și el caută cu înfrigurare o Intrare către acea lume superioară, căci visul nostru al tuturor este să ne întâlnim Creatorul, privim în ochi ființa care ne-a dat viață.

în REM
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.

Întreaga evanghelie a lui Karl Marx poate fi rezumată într-o singură propoziție: "Urăște-l pe cel care este mai bun decât tine!" Niciodată, sub nici o circumstanță, nu se admite că succesul acestuia poate fi datorat propriilor sale eforturi, contribuției productive pe care a adus-o întregii comunități. Întotdeauna, succesul lui este atribuit exploatării, înșelăciunii, a furtului mai mic sau mai mare de la alții. Niciodată, sub nici o circumstanță, nu se admite că propriul tău eșec poate să rezulte din slăbiciunea ta ori că eșecul oricui altcuiva poate fi generat de propriile sale defecte: lenea sa, incompetența sa, nenorocul său și stupiditatea sa.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Economics in One Lesson: The Shortest and Surest Way to Understand Basic Economics Paperback" de Henry Hazlitt este disponibilă pentru comandă online la 65.99 lei.
Tudor Gheorghe Calotescu

Nici Dumnezeu nu ar fi fără poveste

și chiar dacă ar exista
în lipsa cuvintelor
ar fi mult prea puțin
într-o lume neștiutoare
.......................
precum un fum
în lipsa focului
ori ca o iubire
nerostită
.......................
povestea e primul pas spre neuitare
ca prima dăltuire
ori ca întâia mâzgăleală
pe un perete mort
într-o peșteră vie
de la stânga spre dreapta
sau aiurea
altfel nici timpul nu s-ar fi lăsat prins
într-o clepsidră
de unde cearnă povești
după povești
la nesfârșire
ca într-o mie și una de vieți

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Franz Kafka

Încă de când am vorbit într-o seară în Viena în treacăt despre asta, am avut sentimentul că noi căutăm pe cineva pe care-l cunoaștem bine, căruia îi ducem mult lipsa și pe care-l strigăm de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu venea niciun răspuns; și cum ar fi putut răspunde cineva care nu era acolo, cât vedeai cu ochii de jur împrejur? Puține lucruri sunt sigure, dar unul din ele este acela că nu vom trăi niciodată împreună, în aceeași casă, trup lângă trup, la aceeași masă, niciodată, nici măcar în același oraș.

în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Castle" de Franz Kafka este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -51.00- 23.99 lei.

A îmbrățișa fiind însuflețiți de o frenetică aspirație calea tantrică implică, mai ales la început, să visăm și să hrănim vise care, la prima vedere, par imposibile. Aceasta implică să ne depășim din ce în ce mai des toate limitele. Să ardem de o posibilă febră creatoare a începutului. Să ne menținem mai mereu în eternul început. Să ne îndreptăm plini de avânt și de curaj către tainice orizonturi și tărâmuri pe care ceilalți nu îndrăznesc nici măcar să le viseze. Să iubim adeseori fără măsură. Să iubim din ce în ce mai mult, chiar și atunci când ni se pare că este prea mult. Să îndrăznim realizăm până la capăt tot ceea ce este minunat și înălțător și la care ceilalți nu îndrăznesc nici măcar să se gândească. Să aspirăm cu putere atingem mirifice tărâmuri paradisiace, care pentru ceilalți par a fi inaccesibile.

în Aforisme pline de înțelepciune pentru fiecare zi
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Vindecarea si regenerarea psihica mentala si spirituala a omenirii si a Planetei Pamant" de Gregorian Bivolaru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.23- 16.99 lei.
Nina Cassian

Luciditate

Cuvintele tale: "alături"... "mereu"...

nu le mai spui. Nu minți.

O, dragul meu,

Curând nu vom mai fi.

Chiar dacă moartea ne lasă

Liberi sub soare,

Cu pâine pe masă,

Cu vinul cel dulce-n pahare,

Tot o să treacă iubirea... Nici n-o să știm.

Fără de veste-o să treacă...

Pe-aprinsul nostru chilim

Se lasă-o lumină săracă.

Ne vom privi. Ești același, acel

Pe care l-am strâns în adânc...

Și sunt toate la fel.

Și iat㠖 nu te mai strâng.

Ca o apă se smulge din noi

Iubirea... Pe țărm am rămas.

Fără zâmbet, ca stâncile... valul s-a tras...

Nu mai suntem amândoi.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.
Ioan Petru Culianu

Exagerându-și puțin suferința, el va lăsa să-i scape în cele din urmă mesajul fals, în vreme ce acela adevărat va rămâne pentru totdeauna protejat, până când destinatarul îl va elibera. (Dacă alergătorul e prea cunoscut și riscă fie interceptat în orice clipă de niște adversari dibaci, tehnica este mai complicată, fiindcă și mesagerul este mult mai expus; astfel, i se încredințează o scrisoare secretă pe care răpitorii săi s-o dibuiască fără prea mare greutate; dar, fiindcă totuși îl vor supune la cazne și se vor aștepta ca primul mesaj să nu fie cel adevărat, alergătorul va fi memorat mai multe texte pe care le va comunica pe măsură ce torturile vor deveni mai chinuitoare; arareori se întâmplă, dar lucrul nu este nicidecum imposibil, ca un alergător fie omorât în timpul misiunii). Presupunând acum că destinatarul nu mai există sau că e plecat pe undeva, alergătorul îi va răspunde unui prim și, eventual, unui al doilea înlocuitor al lui. În cazul când toți destinatarii ar fi absenți, alergătorul ar trebui să se întoarcă la trimițător (sau la unul din cei doi înlocuitori ai lui), care-l poate elibera de sarcină. Posibilitatea însă ca atât destinatarii cât și trimițătorii dispară fără urmă n-a fost niciodată prevăzută; în acest caz, alergătorul ar trebui, în principiu, continue alerge în căutarea lor o veșnicie.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Ionel Arădoaie

Visător

Mi-a plecat gândul cu un vapor de vise,
Pe valul alb al unei mări cu amăgiri,
Purtând cu el parfumul de caise
Pe care-l port mereu în amintiri.

Tălăzuiesc la mine-n suflet, iar, dorințe,
Din depărtări ce nu pot le-ajung,
Neputincios ca-n fața ultimei sentințe,
Pe cele triste de-aș putea le alung.

Nici măcar norii nu-mi alină suferința,
Când dospesc furtuni la orizont,
Dar idealul mi-e iubirea și credința
Și cu viața mea-i plătesc acont.

Călătorind într-o lume nefirească,
Fără mă bage corbii-n seamă,
Eu vreau doar aripi inimii să-i crească
Într-o poveste ce dorul meu o cheamă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu, draga mea! Ceea ce spui este fals din temelii! Așadar, nimeni din cei menționați de tine, "nu-ți poate salva viața" și nici nu poate "salva vieți". Nici cel care te salvează de la înec, nici cel mai vestit doctor. Tot ceea ce salvează aceștia este pârlitul de corp. Dar viața pe care o ești și e liberă de corp, cine o salvează? Doar Guru îți poate salva viața, făcându-te vezi că niciodată nu ai fost corpul, ci viața veșnică care-l animă. De mici credem șopârla care ne-o vinde gândul și anume că suntem posesori de viață și deci implicit gândul e deasupra ei, nu? Dar noi suntem viața, iar gândul e un veșnic nevoiaș care apare în ea, și te invită la efemeritatea și frica lui de extincție. De aia crezi că "ți-a salvat viața"!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Chinuiți și înspăimântați, locuitorii Jormaniei nu visau decât scape de Președintele Gologan; nimeni însă n-avea nici forța și nici curajul de a organiza o mișcare coordonată de protest. Și totuși exista o putere capabilă să-l răstoarne: marele Imperiu Maculist, care adusese la putere regimuri maculiste în numeroase țări satelite, între care și Jormania însăși. Politica Imperiului era cât se poate de pragmatică: fiecare regim subordonat era lăsat să-și urmeze cursul, cu condiția afișeze idei maculiste și să se opună oricărei influențe imaculiste și existenței proprietății private. Dezastrul jorman îi neliniștise pe funcționarii Imperiului: prăbușirea economică a unei republici maculiste, ca și nemulțumirea generală a populației, trebuiau evitate cu orice preț. Cu toate acestea, Imperiul excludea posibilitatea unei intervenții directe în Jormania, deoarece această țară profesa una dintre cele mai ortodoxe ideologii maculiste (inspirată din opera lui Maculatus însuși și mai ales din directivele lui Gologan, foarte abundente și perfect contradictorii, dar impregnate de un autentic spirit maculist), în așa măsură încât, contrar Imperiului însuși, ea nu admitea existența nici unei, dar într-adevăr a nici unei proprietăți private.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce s-ar fi întâmplat

.. dacă țineai arca deschisă câteva clipe
sau mai multe
nu aș fi blestemat nici pământul
nici marea

nu m-ai fi lăsat
mă minunez de ce văd și aud

până o altă primăvară-vară
fără interdicții
fără bastoane
în fața înaltei curți
mă voi trezi mușcată din toate părțile de
văduva neagră
asmuțind încolo și încoace
un poem
zgomotos
din cenușă
ca o lovitură de ciocan
aud marea

poezie de (4 iulie 2021)
Adăugat de Eli GîlcescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.

poezie de
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astăzi a murit un marinar

E bătrân de-acum, de pe capul alb
Părul a-nceput să-i cadă;
Stă-n preajma Clubului Naval
Depănând povești din zilele de altădată.

Despre un război în care a luptat
Și despre faptele de demult de arme;
Camarazii lui, în isprăvile istorisite,
Stau sub semnul unei glorioase karme.

Deși pentru vecini poveștile
Au devenit un bun motiv de glume,
Toți foștii coechipieri îl ascultau –
Ei știau despre ce vorbește-anume.

Nu-i vom mai auzi poveștile de-acum,
Prietenul nostru a trecut ultimul hotar,
Iar lumea parcă-i oleacă mai sărac㠖
Pentru că astăzi a murit un marinar.

El a fost doar un simplu marinar,
Din rândul celor deja tot mai puțini. Un gând
Ar trebui să ne petreacă: s-ar putea s-avem
Nevoie iarăși de-astfel de oameni în curând.

Pentru c-atunci când țara e-n necaz aflăm
La ce-s folositori marinarii atât de mult,
Treaba lor e -nlăture mizeriile pe care
Nu ei, ci alții le-au făcut.

Dacă nu-l putem onora, viu printre noi,
Cât ne poate-auzi vorbele bune,
Măcar să-i aducem un pios omagiu
După ce-a părăsit această lume.

Poate câteva rânduri scrise
Cu litere micuțe-ntr-un ziar,
Amintind că cineva-n lume plânge –
Pentru că astăzi a murit un marinar.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

I: Faptul că dormim și visăm și ne trezim apoi dimineața, e felul prin care Dumnezeu ne aratăsuntem într-un vis fără sens pe care îl continuăm. Dar până ne trezim cu adevărat din el sau "vedem" ce e Real. M-am trezit dimineața cu asta. Pășim iar și iar in vis, dacă nu deschidem ochiul conștiinței! Pare că ne mișcăm în conștiința IMUABILĂ, ca și conștiință când de fapt doar visăm... A. M: Excelent! Excelent! Exact, oare câți dintre voi vedeți că în timp ce trupul doarme neclintit, iluzia visului creează o lume umblătoare? Și exact așa dormiți și în ceea ce fals mintea numește: "viața asta; viața mea; aceasta reîncarnare", etc. etc. Buddha spune: "Absolut Totul este iluzie!", iar Hristos spune: "Caci umbră și vis este lumea aceasta!" Realizarea Ultimă nu este Posibilă fără a vedea complet asta, pentru că așa totul este un vis, este o iluzie, dar coronavirus este real, sau e în nu știu ce lume, de parcă ar fi mai multe! Până nu vedeți că Totul este iluzie creată de gând, gândul coronavirus, yoga, boga sau misticismul tibetan, par atât de reale! Noi de fapt nu dormim niciodată pentru că nici nu suntem născuți, dar câți pot vedea această profunzime tulburătoare a Conștiinței?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam și oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioșcul desuet,
Somnoros și zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece și goală,
Lampa își scurge lumina,
Ștearsă și îngălbenită,
Ca o lună amorțită
Printre nori mototolită.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care și eu și tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.

Nici nu plouă, nici nu ninge...
Știi ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ție nu îți place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, termin cu oftatul,
Cu plumbul și claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-și construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (februarie 2012, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook