Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum zece-doisprezece ani, pornit de la "Gândirea" şi "Ideea europeană" (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; publicatiile lui N. Iorga) care proclamase "autohtonismul", "specificul etnic", în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filosofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti. Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disolutia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. Dealtfel nici n-am încercat azi să cercetăm întreg fenomenul "a nu mai fi român", ci numai să denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A apărut, acum de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori; a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc. Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale, ei nu spun: "nu mai sunt român pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu umiversal şi etern.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii s-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filosofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, incapabilă de eroism, de probleme filosofice, de creaţie artistică, şi aşa mai departe. Unul dintre ei se îndoieşte atât de mult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii, şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura "românească" nu e de origine română: Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinităţi cu raiul; şi pe acest fond de bunătate nativă s-ar putea clădi încă din această viaţă începutul paradisului ceresc. Scriitorul de geniu, care a dat în artă expresia cea mai înaltă acestei idei, e Dostoievski. Dacă în natura genialităţii se păstrează ceva din puritatea copilăriei, arta lui Dostoievski e incomparabil mai mult decât această afinitate firească. Din ea se ridică viziunea măreaţă a unei lumi noi, rezidită din sfinţenia copilăriei.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii intelectuali judecă totdeauna un popor prin ce creează, nu-l judecă prin ceea ce este, prin supravieţuirea lui. A "crea" este o concepţie individualistă; a fi aşa cum a lăsat Dumnezeu, este adevărata axă a "spiritualităţii" poporului. În concepţia poporului, nimic nu se creează, nimic nu se face; lucrurile vin şi pleacă, lucrurile se întâmplă. Dar aceasta este o problemă prea complicată pentru a o rezolva aici. Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele, sau le putem ignora, pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace – să ne fie ruşine că ne-am născut români, numai pentru simplul motiv că nu găsim în valentele româneşti ceea ce vrea Chestov sau Dostoiewski.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La unele legi fundamentale se ajunge prin inducţie, la altele prin cunoaştere senzorială, la altele prin deprinderi, iar la unele prin alte căi. Dar trebuie să le cercetăm pe fiecare prin mijloace specifice şi să le delimităm corect, pentru că ele au o mare importanţă în influenţarea consecinţelor. Deoarece aproape unanim se consideră că începutul înseamnă ceva mai mult de jumătate din întreg şi multe întrebări se clarifică prin el.

Aristotel în Etica nicomahică, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată mă interesează prin virtuţile şi viciile ei. Când le cunosc, mă dezgustă. În cele mai nebuneşti îmbrăţişări, eram indiferent. Luciditatea mea deschidea mii de ochi noi şi savura priveliştea membrelor desfăcute sau incinerate. Am iubit prea mult metafizica pentru a nu ajunge un apropiat al fetelor. Şi cu cât mă apropiam mai mult, cu atât eram mai liber şi mai calm în gândurile mele. Întotdeauna am căutat partea îngerească sau diavolească din ea. Sexul, pentru mine, nu e decât o libertate în plus şi o dogmă pe care o pot verifica sau anula. Am spus, am trăit prea mult în metafizică. Acesta este drumul către pierzanie sau victorie prin femeie.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a disperării. Şi pentru că disperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. Tot ce nu se găseşte în Pascal, în Nietzsche, în Dostoievski şi Heidegger – şi toate aceste genii au elaborat o gândire impenetrabilă structurii gândirii româneşti – tot ce nu se găseşte în nebunia unui biet om din Germania, în viziunile unui rus şi în meditaţiile unui catolic în veşnică îndoială nu înseamnă nimic, nu are valoare filosofică, nu are valoare umană.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unui sfânt

Trecut-a el în viaţa cea de dincolo de moarte,
Ne-a părăsit el, însuşi Păunescu...
Lăsându-ne credinţă veşnică de carte,
Transmisă de Luceafăr-Eminescu...

El, fratele iubit al lui Grigore,
Ce plâns-a cu amara nostalgie
La înmormântarea cea de purure,
S-a-nveşnicit, prin trista-i bucurie..

Rugatu-s-a cât a putut pentru părinţii
Ce pleacă mult prea trist de printre noi,
Iubitu-i-a poetul ca pe sfinţii,
Că trec prin orice grijă şi nevoi...

Nu a mai zăbovit de loc pe-acest pământ
Cutremurat de mult prea multe răutăţi,
A părăsit Moldova acest sfânt..
S-a ridicat în rai, întristându-ne pe toţi...

Poetul-patriot român, nu a murit
El pur şi simplu s-a înveşnicit..
Şi-aceasta zi nu s-a uita vreodată...
Pierdut-am noi un sfânt, Culturii Tată...

poezie de Paladi Anatolie din Poezii (24 noiembrie 2010)
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!

O invitaţie din partea lui Dedal & nerefuzată fiule de mine

mă zbăteam între viaţă şi moarte
viaţa mea
uneori
era
dictată
de paganini
singurul
dictator pe care l-am recunoscut ca dictator în viaţă fiind
nu ştiu
cum aş fi reacţionat faţă de nae
ştiu
cum
aş
fi
răspuns
dacă nae m-ar fi torpilat cu gândirea lui socrate
un fel de răspunsuri dialectice la întrebările mele metafizice
eliade nu a terminat de citit biblioteca lui dasgupta
şi a fost obligat să contemple
mandala
o frunză mare de platan elefantin
adormindu-ne pe foarte mulţi ani
ca şi cum aş fi dormit un somn de veci
ar fi rostit
şi întrebarea devine
în vreme de secetă
cum s-ar pronunţa cuvintele
ÎNSUŞI CUVÂNTUL
după mihai eminescu
starea firească a omului
de a somni
în timp de profundă conştienţă
&
iată
cea mai adâncă întrebare din limba română
ce este conştiinţa
aşezaţi la masa zeului
ÎMPREUNĂ
cu mihai eminescu
printre vintrele tigrului
domnind
fix
doi ani
ca şi cum această stare supraumană a bătrânului cugetător
ar opri tigrii să nu mai moară din moartea cea bună
dacă printre liene
calcuttei îi e lene
& de fapt
nu se pronunţă aşa
a compara aeroportul din calcutta cu otopeni
ca şi cum ai împuşca ţânţarul anofel
despre care ne-a vorbit domnul diriginte zamfir
împuşcat şi el
de un fir de trandafir
apolitic
desigur
&
iată invitaţia lui dedal
nerefuzată de mine
fiule
eram îndrăgostit de mama ta până la marginile fbi-ului
însuşi preşedintele u. s. a ne văzuse prin spitale
implorându-ne tandru
tandră e primăvara nenăscutului îndelung aşteptat de ursitori
printre ninsori să nu dăm pe nevopsiţii pereţi
de sigla tata-rockefeller
în direct pe france tv 5 promiţându-ne o metaforă a zădărniciei universale
ştiind că
nimeni nu cunoaşte mai bine ca mine
tatăl tău
nimeni nu cunoaşte mai bine decât mama ta
numele zădărniciei
& totuşi prelungim ideea-de-moarte
atât de nedreaptă
numărând anii după jucătorii de pig-pong
soţia avea 96 de ani soţul 99
de la un neţ
a început moartea
nae ionescu giganticul profesor mai mare decât iorga supărat pe carol al II-lea
ieşind pe uşa din spate de la palat
cînd mama ta te-a născut
i-am arătat,, cosaşi odihnindu-se"
numai că mama ta n-a mai dormit până
la naşterea ta
făcând naveta cu salvarea între obreggia şi giuleşti
maternitatea a fost incendiată
un cablu albastru o infirmieră care n-a înţeles
ideea de geniu
ca şi cum am vorbi despre cercuri despre mărgele despre scoici
în vuietul mării liniştite adulmecînd furtuna şi valurile sălbatice din pricina cărora mor căpitanii
mor
mai exact
despre mersul cercului în jurul umbrei
fiind mult prea abătut de la ale mele
nici n-am observat cum dedal întemeietorul te numeşte fiul meu
şi nici nu am auzit prea bine cine sunt în furtună
dedal desigur tatăl
dedal desigur fiul
dicţionarul de mitologie s-a scufundat perfecta furtună a lumii
acela care-l va aduce în chip zeiesc la mal
se va numi
dedal

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Serios?! Chiar eşti aşa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ţi închipui?! Că aş fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe şi tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă priveşte... Despre tine ştiu foarte bine că eşti emotiv din fire, dar, uite... Îţi mărturisesc că şi mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obişnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înţeles acest lucru. N-aş vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aş putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păţi şi ceilalţi. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acţiune.
Mihai: Te înţeleg... Şi-ţi dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuşi legătura cu cei de acasă, dar simţeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă şi astfel n-am vorbit cu ei. Nu ştiu ce-aş fi simţit dacă i-aş fi văzut sau aş fi stat de vorbă cu ei. Dar aşa, m-am liniştit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viaţa şi-a urmat cursul şi pentru ei, a mers înainte chiar şi în lipsa noastră; s-au obişnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici faţă de ei, să apărem aşa, deodată, în viaţa lor, după ce, în toţi aceşti ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi şi ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învăţăm din nou cu prezenţa noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât şi pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferinţa noastră, nu şi la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleaşi stări sufleteşti ca şi noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenţionat.
Lucian: Da, nu intenţionat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că şi alţii le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu eşti comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Ideea lui Platon trăieşte,
Şi Platon nu-i deloc învechit.
Ideea, lumea urneşte,
Fără idee totu-i împietrit,

Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei?
Am fi rămas nişte bieţi hominizi,
Rătăcind prin tenebre, noapte şi zi,
Fără speranţă şi fără temei.

Ideea făureşte prezentul,
Şi aprinde-o lumină în viitor,
Ea ne separă de trecutul,
Primitiv, fără zor.

Ideea transformă deşertul
Într-un sol roditor,
Şi poate să aducă pământul,
Mult mai aproape de cer.

Viaţa ne este-o idee.
Prin idee astăzi trăim,
Ideea e cea care ne cerne.
Cu idee noi reuşim.

Ideea este sămânţa
Înnoiri din noi,
Ideea este speranţa
Unei lumi pline de nevoi.

poezie de Gheorghe Alionte (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Dar, băiete, gândeşte, gândeşte logic! Ce dacă se plimba cu tânărul Kelso prin parc? Atâta timp cât nu i-ai spus că o iubeşti, nu poţi avea nici o pretenţie asupra ei. E liberă să facă orice doreşte; nu ţi-e nici măcar prietenă, ci doar colegă. Nu uita acest amănunt!
Lucian: Aşa e, aveţi dreptate. Ştiu foarte bine asta, dar...
To Kuny: Gelozia... Gelozia nu-i bună la nimic, băiete, nu-ţi este de nici un folos! Ar trebui să ştii acest lucru, doar eşti un băiat isteţ! În ceea ce-l priveşte pe Sid Kelso, nu-l privi ca pe un rival, pentru că nu ai motive! El ţine mult la tine, la prietenia ta!
Lucian: Ştiu... Mă scuzaţi, vă rog! Am să încerc să nu mă mai gândesc la ei.
To Kuny: Nu asta este cea mai bună soluţie; să nu te gândeşti la ei! La care "ei"?! În primul rând, nu există nici un "ei", nu face această greşeală! Există poate doar în mintea ta, întunecată acum de gelozie... Domnişoara consilier s-a plimbat doar cu acest tânăr simpatic, într-o seară de duminică, ceea ce nu înseamnă nimic altceva! S-au plimbat doar, atâta tot! Pricepi, Luci?! E destul de clar pentru tine?
Lucian: Aşa este... Dar, vă rog, să nu mai discutăm despre asta!
To Kuny: Off, băiete... Sunt de acord. Să nu mai discutăm despre asta, deşi nu asta ar fi soluţia cea mai bună. În cazul ăsta, te-aş ruga să încerci să fii atent, câteva clipe măcar.
Lucian: Sigur, domnule. Voi încerca!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cica 4,5 miliarde de ani de când din "CHAOS"-ul începuturilor s-a născut acest Pământ, pe care îl locuim noi, oamenii, împreună cu alte milioane de specii de vieţuitoare, de la cele mai simple bacterii până la rudele noastre cele mai apropiate – maimuţele antropoide, cu înfăţişare care nu este prea departe de a semenilor noştri. Mult şi totuşi puţin timp; mult pentru viaţa planetei noastre, puţin pentru cea a Universului infinit în timp şi spaţiu.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

singurătate

Singurătatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm şi devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea. Acum fugim de ea, deşi ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a găsi adevărul.

definiţie celebră de Mircea Eliade
Adăugat de Simi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specificul naţional există fără îndoială. În artă, el este întrunirea tuturor locurilor comune. Gradul de specificitate indică astfel şi gradul de platitudine. De aceea a crea înseamnă mereu depăşirea acestui specific. Un artist este el însuşi – sau nu e nimic. Dar a fi el însuşi înseamnă a trăi adevărurile sale, a suferi de experienţele sale, a inventa stilul său. Toate acestea nu se făptuiesc însă decât prin renunţarea la facilitate, iar cea mai funestă dintre facilităţi o constituie aşa-zisele valori specifice care se formează prin sedimentarea mediocrităţii colective şi pe care le găseşti de-a gata. Specificul naţional este în definitiv ceea ce rămâne dintr-o cultură după ce i-ai luat efortul personal de gândire, experienţele de viaţă individuală, izbânzile singurătăţii creatoare. Acesta este.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

La auzul acestei decizii, în sală se auzi un murmur aprobator, de bucurie, iar încordarea dispăru ca prin farmec de pe chipul lui Lucian, dar şi de pe al Liei; se simţea şi ea mult mai bine acum. Lucian părea foarte mulţumit. Aceasta era decizia Comisiei Disciplinare? Păi, îi convenea de minune, mai ales că nu fusese deloc sancţionat. Fostul lui profesor de istorie îl asigurase că nu se vor lua măsuri prea aspre împotriva lui, dar el constată că, de fapt, nu prea se luaseră deloc, nici un fel de măsuri... Ce bine! Se întoarse zâmbitor spre cei prezenţi în sală, însă înainte privi spre reclamantă, ba încă nu oricum, ci plin de admiraţie. Îşi părăsi locul şi inevitabil, se întâlni cu ea, între rânduri. Se opri puţin în dreptul ei, mulţumindu-i şoptit, pentru că-şi retrăsese acuzaţiile formulate la adresa lui. Mai mult nu-i putu spune, căci se văzu înconjurat de ceilalţi, care veniseră să-l felicite; părinţii, colegii, directorul, instructorul Manea... Toţi primiseră bucuroşi decizia Comisiei Disciplinare, considerând-o cu adevărat corectă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!