Pomul vieţii

Creşte-o frunză, apoi alta
Până coroana e gata,
Creşte floare lângă floare,
Rodul vieţii este mare.

Pomul vieţii suntem noi,
Creştem presăraţi cu ploi,
Şi cu ploi, şi cu lumină
În a Raiului grădină.

Printre Evele frumoase,
Veşnic tinere, focoase,
Ne tot dăm, facem ocheade,
Le-avem sub pom cu roade,

Că nu-i şarpe de-ncercare
Să fie cu supărare,
Suntem oameni şi dorim
Cât e raiul să iubim.

Domnul vrea şi ne-nţelege,
Nu ne lasă steaua rece,
Doar poruncile-i şi dorul
Dau iubirii sensul, zborul.

Chiar de cade-o frunză, alta,
Pân' coroana toamna-i gata,
Alte flori vor creşte-n floare
Primăvara viitoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea care creşte

Ploi de flori şi ploi de stele
Peste noi trec rând pe rând,
Cu miresme şi lumină
Îl primim pe Domnu-n gând.

În belşug şi-n sărăcie,
În mocirle şi-n icoane
Trece firul vieţii noastre
Cu virtuţi şi cu slogane.

Numai tu ca om, în tine
Stai cu Domnul, pui la cale
Rolul ploilor cu stele,
Urci pe culmi, cobori în vale.

Şi-n lumina-mpărăţiei
Unde ţara se-nnoieşte,
Pui armuri obişnuinţei
Sub o cruce care creşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o frunză cât o ţară

Pe o frunză cât o ţară
Creşte mare o omidă,
Ronţăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.

Fluture duios devine,
Zboară ţanţoş pe sub nori,
Peste zări, în altă ţară
Uitând fraţi, uitând surori.

Şi cum frunza-i cât o ţară
Şi ţara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.

Timpul ronţăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjeşti în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

chiar si o floare,
chiar peste o zare,
chiar sub luna,
chiar printre nori,
chiar in zori,
chiar daca-s ploi,

chiar daca
nu mai suntem noi doi

floarea creste.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare

Cum ai curaj să rupi o floare?
Ştiind că nu poţi fi ca ea,
Pe tine oare nu te doare?
Sau te-ai născut ca să fii rea?

Şi o separi de lumea vieţii,
Şi-i dai un loc în vaza ta,
Şi la debutul dimineţii,
O-arunci pe geam şi vrei alta.

Te-ntreb acum de-ai fi tu floare,
Ai vrea să fii de împrumut?
Cât ai parfum, cât ai culoare,
N-ai vrea?... să ştii nici eu n-am vrut.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul vede, Domnul iartă

Crini şi trandafiri, flori multe
Râd privirii tale-n curte,
Dintr-un colţ ascuns, pe bune,
Eu te caut printre rune.

Tu zâmbeşti, la cine oare,
La un mugure de floare?
- Nu fi hoţ, te-am observat
Când te-ai strecurat prin gard!

Hai în casă, la răcoare,
Soţul e în depărtare,
Eu sunt singură şi mor
De dragoste şi de dor!...

Crini şi trandafiri, flori multe
Au ascuns iubirea iute
Şi fără nici un păcat
Raiul ne-a înmiresmat...

Eu te caut printre crini
Scumpă floare din vecini
Cu dragostea înfocată –
Domnul vede, Domnul iartă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul anotimpurilor

Salbă albă de mărgele
Şi păianjeni de lumină,
Dans de fluturi şi de stele,
Paturi reci de muselină,
Flori de gheaţă la fereastră,
Zarvă-n cer şi pe pământ,
Pâlpâiri de foc în casă,
Ori colindători cântând...

Apoi vrajă, ce minune!
Peste-un petec de ninsoare
Prind în vise să adune
Ploi de gâze şi petale...

Cu cercei de jad, deodată,
Ştrengăriţă, bat-o vina,
Tânără şi-mbujorată
M-a întâmpinat vecina,
Vânt de taină şi lumină,
Mângâiere de petale,
Zare de surâsuri plină,
De iubire şi de floare...

Primăvara – anotimpul
Naşterii şi-al împlinirii,
Înnoirii îi e timpul,
C-au dat mugurii iubirii.

Mierea curge-n cofa vieţii,
Sărutări de maci în floare,
Grâul copt al tinereţii,
Tril de păsări, sărbătoare,
Univers fertil, lumină,
Pâine rumenă-n cuptor,
Soarele arzând şi... tihna,
Goana călătorilor...

Vara – şevaletul vieţii,
Viaţă aduce lumii, parcă,
Gustă-i roadele, copile,
Hai, gărbeşte-te! Încearcă!

Deodată-n rugi se-apleacă
O fecioară despletită.
E urâtă! Ei... Şi dacă?
Chiar şi ea trebui iubită!
Cu ghiozdan şi cu fustiţă
Strânge rodul de cuvânt.
Ce cuminte şcolăriţă!
Ne aduce ploi şi vânt...

Plete, bătrâneţi, amaruri,
Şi recolte sub armură...
Toamna ne aduce daruri
În hambare, pe măsură!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiam în paradis

cel puţin aşa spunea freud
sau jung şi ploua cu lacrimi
până s-a umflat moldova

care pom care floare

noi eram într-un vis
unde jucam romeo şi julieta
teatru de amatori plini de datorii

care în pom care în floare

tu erai vânt de vară
eu eram speranţa ta
şopteai dulce că suntem fericiţi

zburam în pom zburai în floare

am creat o lume a noastră
încăpeam numai noi doi
şi dragostea noastră

eu eram pom tu erai floare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule să fii
Viata multe îţi va daruii
Ea îţi da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viaţa ce o trăieşte un om
O frunză agăţată-n pom
O primăvară veselă se iveşte
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzeşte la viaţă ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubeşti soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viaţa si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotaţie a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieţii nu poate fi schimbat!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este zi de sărbătoare (poezie pentru copii)

Ziua se arată... bună
Are soarele cunună,
Este zi de sărbătoare
Peste tot zâmbet şi floare:
E ziua mămicilor,
Fetelor, bunicelor;
Este cald, şi este soare
Cu săruturi, şi cu floare
Mergem, să le sărutăm
Flori frumoase-n dar le dăm:
Ca respect, că ne-au născut
Ne-a-ngrijit, şi ne-a crescut,
Şi încă... încă, ne cresc
Până când... ne părăsesc
Şi se duc la Dumnezeu
Unde, vor trăi mereu:
În cer veşnic vor trăi
Şi precis, ne vor păzi:
Ca să nu... ne rătăcim
Şi mama, să n-o... iubim!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodul iubirii

Înflorirea dă roade,
Înflorirea dă roade –
De unde să fie rodul fără floare?
Fructul are sâmbure,
Fructul are sâmbure –
De unde să fie strugurii fără sâmburi?
Strugurii fără sâmburi,
Fructele fără flori –
Oare nu sunt tot rodul iubirii?

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cred...

Nu-s un agent federal din dosarele x,
Nu-mi rezem nici raţiunea pe un crucifix,
Cred în ce vreau, în ce simt că există,
Sunt o fire morala nici chiar ateistă...

Universul e arta din care consist,
Infinitul mă face să fiu realist,
Mă cuprind elemente geometrice-n miez,
Transformate în gânduri, în iubire, în crez...

Să citeşti printre rânduri nu nebun să mă faci,
Suntem lumi paralele, suntem roci şi copaci,
Suntem ceea ce facem, unii marionete
Şi convingete-n viaţa pe alte planete...

Caută şi vei afla nu-s simple cuvinte,
Umblă în adâncul tău de luare aminte,
Dă frâu liber vigoarei şi sparge pereţii,
Cu toţii creştem în noi o floare a vieţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 ianuarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul de apoi

Am îngenuncheat pe-un mugure de floare
Cu ochii spre lumina ce venea din cer,
Pământul era reavăn de vise după ploi,
În mine gândul musteşte de noroi.

Se poate să m-acuze c-am strâns la pieptul meu
Statuia ce vorbeşte-n secret cu Dumnezeu?
C-am încălcat principii şi Biblia citită
În genunchi de ea, spunând că nu-i iubită?

Cum să-mi spăl păcatul ce s-a-nfiripat
Sub sceptrul plin de viaţă supus unui bărbat?
Să fiu în veacul tandru pierdut printre femei,
Lunecând aiurea chiar şi în ochii ei?

O, Doamne, te invoc arzând de umilinţă,
Arată-i că-n genunchi îi cer îngăduinţă!
Nu-s crud, nu-s uşă de biserici,
Nu-s gol de demnitate, n-am suflet de eretici!

Sunt doar căzut în patima fierbinte
Să iubesc femeia c-o clipă înainte,
În Biblie se spune, Doamnă, nu-s poveşti,
Aproapele iubeşte-ţi şi să nu preacurveşti!

Asta nu-nţelege, în ochi dacă îmi sare
Din strânsura vieţii "o prea frumoasă floare",
O înconjor cu ochii, cu inima discret,
O pun între poeme ca muză pe tapet!

Astă-i crima vieţii pe care tot o fac,
Să las în lumea largă florile-n copac?
Mai bine stau, îngenunchez la dânsa
Cu licăr de speranţă după ce tristă plâns-a.

Mai bine-o iau de mână în lumea care arde
Iubirile în şoaptă pe mii de bulevarde,
Îndrăgostiţii toţi vor visa precum noi,
Iubirea, fericirea şi Raiul de apoi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun de vis!

În geana zării se arată
Şi se îndreaptă către noi
O stea albastră, minunată,
Vestind în lume vremuri noi.

În staul, în vârtejul ceţii,
Îl încălzesc pe cel mai drag
Chiar lighioanele vieţii,
Pe nou născut sub falnic steag.

Este Hristos adus de Domnul
Ca să ne ierte de păcate,
Să ne arate care-i pomul
Purtând în rod semne trucate,

Să ne arate cum e bine
De a ajunge-n Raiul Rai,
Cum să avem zile senine
Cât ne-nchinăm pe falnic plai.

Deşi trăim şi românim
Chiar în Grădina Maicii Lui,
Eu vă doresc şi ne dorim
Crăciun de vis ce-n lume nu-i!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu-mă-uita...

Uitării nu te-oi da nicicând
Îmi eşti în suflet dulce floare
Ce-mi mângâie tăcerea blând
Acoperind-o cu petale.
Şi de ţi-oi curge-n ploi mărunte
Într-o fântână mă adună
Lipeşte-ţi tâmplele cărunte
De gura mea sub clar de Lună.
Te-oi săruta. Sărut-poveste
Făptura ta să se-nfioare
Iar floarea aceea după creste
Să se înalţe– vâlvătaie.
Apoi, topiţi, vom fi culoare
De catifea va fi pictura.
Şi-om povesti că dorul doare
De nu-i cunoşti căutătura.
Uitării nu mă da nicicând
Chiar de m-oi pierde printre stele
Te-oi lumina în vis şi-n gând
Floare cu suflet, a vieţii mele.

poezie de Diana Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veste

În minunat-a raiului grădină
Au înflorit cireşii, dragul meu,
Când îngerii se joacă în lumină
L-auzi râzând pe bunul Dumnezeu.

În bucuria lor nestăvilită
Îşi scutură aripile spre noi
Şi dintr-o toamnă sumbră, ruginită
Încep să ningă flori în loc de ploi!

Şi tot pământul intră-n sărbătoare
Chiar de e iarnă afară şi e ger
Se-mbracă brazii în omăt de floare

Pe uliţă răsună lerui ler
Iar îngerii cântând încep să zboare
Căci Domnu-a coborât la noi din cer!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul vieţii

Nu e câmpul numai flori şi nici iarba mereu verde,
Dar cu sufletul şi gândul, amintirea mi se pierde
Aveam câmpuri şi poieni, ale mele, necălcate
Doar de vânt şi ploi şi soare, sub călcâie mângâiate
Şi le săruta apusul, cu acelaşi chip de lună,
Peste tot şi peste toate, liniştea era stăpână
Mi-erau paşii mărunţei şi credeam că voi rămâne,
Prunc ce-şi numără petale şi doar floarea mi-e pe urme
Nu e câmpul numai rouă, că mi-o soarbe, soarele
Eu n-ajung să strâng frumosul, nu mă duc picioarele,

Şi privesc cu ochii minţii, dincolo de flori şi iarbă
Cu acelaşi drag de viaţă, inima mereu aleargă
Şi simt moliciunea ierbii, tresărind sub trup matur,
Eu mă fac poieni cu floare şi doar pacea mi-e în jur
Am cuprins cu braţele, Universul şi mi-e bine!
Înfloreşte pretutindeni, rodul semănat de mine
Vor fi guri ce clevetesc şi m-or osândi la moarte,
Dar nu-mi pot lua gingaşul şi nici gândul, nu se poate
Şi din altă lume eu, mă întorc să calc poteci
Şi voi bea seninul vieţii, alte sute, alte zeci
Cresc şi înflor pe negândite, miliardele de flori,
Eu zâmbesc cu răsăritul, de oricâte-mi dau fiori
Că vrea cerul să cunosc, gingăşie şi miresme,
Câte-mi sunt nemângâiate, viaţa uşurel le-o cerne
Şi voi fi un câmp şi floare, cât mai ştiu privi un soare,
Toate sunt orânduite, toate-mi sunt nemuritoare!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siamezi în iubire

Ia-mi inima în dinţi
Din sângele iubirii,
Fluturii tresaltă
Pe-aripa amintirii.

Suntem o contopire
De raze printre flori,
O dulce ciocolată
Sărutului din zori.

Ne mângâie romantic
Semnele trupeşti
Atât cât râul vieţii
Ne poartă în poveşti.

Ia-mi inima în dinţi,
Suntem doi siamezi
În constelaţii unde
Doar tu ştii să visezi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea din sânge

Tot mai nalt, creşte înalt
Torsul mândrului bărbat
Într-o inimă purtat,
În alta este-ncuiat.

Lacrimă şi mângâiere
Plănuiesc întru tăcere,
Una-i mama cu durere,
Alta-i floarea care-l cere.

Una fierbe-n sânu-i dor
Cât e soarele-n pridvor,
Alta vrea ce alte vor:
Izvor nesfârşit de-amor.

Totu-i pulbere, hău mare,
Valuri, zbor, cutremurare
Îşi dă seama ca bărbat
Ce e vis, ce e păcat...

Aşa gânduri se combină,
Devin de Florii lumină
Mişcând greu pacea din sânge:
Cine râde, cine plânge?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor sosi curând ploi blânde

Vor sosi curând ploi blânde şi miasme de pământ ud,
Rândunele vor ciripi melodii pe care-mi place să le-aud;
Şi brotacii vor cânta pe lac întreaga noapte,
Iar vântul va spune florilor de prun poveşti nenumărate;

Prigoriile se vor îmbrăca-n pene roşii precum focul,
Fluierând pe garduri joase în tot locul;
Şi niciuna nu va şti că e război, niciuna, niciuna
Nu va-ntreba când se va sfârşi sau dacă va dura întotdeuna.

Nimănui nu-i va păsa, fie pasăre sau pom,
Dacă omenirea va pieri mâine, om cu om.
Chiar Primăvara însăşi când va deschide-n zori ochi mici
Nu-şi va da seama că noi nu mai suntem demult pe-aici.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!