Răbdare şi destin

Păzit de Cer, cu pâinea în mâna şi vinul în pahar,
mi–s toate creier, carne şi amor divin.

Ca un bilet de bal, de–a valma, cam ciudat,
răbdând şi fără plângeri, prin coaste înjungheat.
Vibrez asemeni unui cer pe săbii cocoţat
ce încinge cu cinci unghii un coif îmbălsămat.

Din talpa mea geroasă la pletele cernite
suspin prin ramuri dezgolite ca un izvor de ploaie.
Destinu–mi ca un câine, clipind privea departe
făcându–mi din răbdare un strop de miere mie.

Singur se aţâţă pe rugul plin de munci
şi tot ce–i gustă gura se amestecă cu fierea.
Ca o rană dintr–un sân cu lănci
îmi apăs pe piept dreptatea ce–mi răzbună firea.

Râd cu haz la viaţă, cu farmec înrămat,
la îngheţatul soare cu pupile seci.
Luând drept martori matrozi cu râsul cam ciudat
fără să mă plâng că au degetele reci.

Par un zugrav de soartă, de ziuă mohorâtă,
smulgând din pietre o linişte adâncă.
Dând unora nelinişti, altora ispită,
ca un bucătar funebru ce fierbe un colţ de stâncă.

Păzit de Cer, cu pâinea în mână şi vinul în pahar,
mi–s toate creier, carne şi amor divin.
Îmi fac răbdarea ibovnică şi dar,
Iubito, vei citi zâmbind în ultimul ziar!

Ca un bilet de bal, de–a valma, cam ciudat,
răbdând şi fără plângeri, prin coaste înjungheat.
Vibrez asemeni unui cer pe săbii cocoţat
ce încinge cu cinci unghii un coif îmbălsămat.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă
Veni pe lume fiinţa psalmistului firavă,
Lăuză, -nspăimântată şi blestemându-şi ceasul,
Cu pumnii strânşi la ceruri îşi varsă tot necazul:

- "Cum nu-mi secaşi, Tu, sânii, ca să rămâie sterpi!
Şi nu-ncolţi mai bine în ei un cuib de şerpi!
Afurisită fie ispita trecătoare
Din noaptea când fui prinsă furiş de cingătoare.

Că m-ai ales din lume femeie de ruşine,
Să-i fie scârba tocmai bărbatului de mine,
Nu pot lepădătura s-o zvârl măcar în foc,
Ca un bilet de seară, ascuns, strâns glomotoc,

Aceeaşi ură, însă, cu care m-ai hulit,
Voi pune-o să-mi razbune greşela înzecit.
Spurcată buruiană, ieşită la lumină,
Îţi voi usca lăstarul bolnav, din rădăcină!"

Şi spumegându-şi fierea, şi împroşcând veninul,
Şi neputând pricepe ce-a întocmit destinul,
Ea singură aţâţă rugul nestins, de munci,
Păstrat, în Iad, pedeapsă, uciderii de prunci.

Păzit din Cer, ca bezna de jos să nu-l mânjească,
Dezmoştenitul simte beţia îngerească,
Şi-n tot ce-i gustă limba, în tot ce-i soarbe gura,
Sfinţit e dumicatul şi sfântă băutura.

Se zbenguie cu luna, vorbindu-i şi cântând,
Însufleţit de pilda Golgotei pe pământ,
Şi Sfântul Duh, ce-i poartă tot pasul şi-l îmbie,
Că-l vede vesel, plânge, ca pasărea zglobie.

Cine-i e drag se teme de el, şi fiecare,
Jignit de liniştita-i cu sine împăcare,
Şi căutând să-l cruţe şi să îl uite, parcă,
Răbdarea cu cruzime sălbatecă i-o-ncearcă.

Cu pâinea lui cinstită şi vinul din pahar
Amestecă cenuşe şi un scuipat murdar,
Faţărnicia-i face s-arunce tot ce-atinge.
Un ins îl dă în lături, şi altul îl împinge.

Femeia lui îl face-n răspântii de ocară:
-"Fiindcă mi se-nchină, şi-i sunt ca o comoară,
Îmi voi încinge fruntea, ca idolii, cu laur,
Căci vreau să-mi umple poala, silit, cu sălbi de aur.

Şi beată de tămâie, de smirnă şi căldură,
De saţiu, de metanii, de fum, de băutură,
Voi şti să iau şi locul, de la bărbatul meu,
Batjocorit al celui ce-i este Dumnezeu.

Şi când voi fi de glumă şi jocul meu sătulă,
În mâna mea gingaşă putere e destulă.
Voi pune-o apasată pe piept şi, cu cinci unghii,
Drept, inima,-n cinci locuri, prin coaste i-o înjunghii.

Ca pe un pui de mierlă ce-ncepe să se zbată,
Voi smulge-o dinlăuntru, din piept, însângerată,
Şi ca să-i dau o cină mai bună, mai aleasă,
Voi arunca. o vie caţelului subt masă"

Spre cer, unde zăreşte un jilţ şi o minune,
Psalmistul îşi ridică smerită rugăciune,
Şi lunga scăpărare a nimbului rotund
Priveliştile lumii duşmane i le-ascund.

-"Blagoslovit fii, Doamne că este cu putinţă
Un leac de curăţire adânc, prin suferinţă,
Şi că această dulce, curată doctorie
Ne dă îndrednicirea la sfânta bucurie.

Eu stiu că îl aşteaptă în văile senine,
În rând cu heruvimii prea fericiţi, la tine
Pe cântăreţ o strană la veşnicul ospăţ,
Al cetelor de îngeri, şi caut să mă-nvăţ.

Ştiu că durerea este cea mai înaltă treaptă
Spre care nici ţărâna, nici omul nu se-dreaptă,
Şi ca-mpletind cununa mea nouă, tu mă legi
Să birui lumea toată şi timpurile-ntregi.

Podoabele cu pietre de preţ şi cu metale,
Lucrate-n giuvaiere de chiar mâinile tale,
Nu-s de ajuns cereştei aprinse diademe,
Strălucitoare-n timpul de peste om si vreme.

Căci numai din lumină şi rouă s-a făcut,
Din razele din vatra de zări de la-nceput,
Faţă de care ochii nesemuiţi, ce mor,
Sunt cioburi de oglindă, în frumuseţea lor.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum stam în noapte

Cum stam în noapte lângă o groaznică ebree,
Cum şed două cadavre pe-un singur aşternut,
Mă prinse dor, alături de acest corp vândut,
De trista frumuseţe ce-n braţe n-o să-mi stee.

Vedeam cu-nchipuirea iar măreţia dragă
Şi ochiul ei puternic, cu farmec înarmat,
Şi părul ce-i făcuse un coif îmbălsămat,
A căror amintire îmi dau amor şi vlagă.

Cu ce smerenie trupul ţi-aş săruta pe veci,
Din talpa răcoroasă la pletele cernite,
Desfăşurând comoara de rasfăţări iubite,

De ai putea, regină prea crudă! doar o seară,
Storcând din ochi de piatră o lacrimă uşoară,
Să adumbreşti splendoarea pupilei tale reci.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de cer

Pe un colţ de cer voi scrie poeme
Cu pana unui pegas prins la jar mâncând,
Voi rescrie iubirea cuprinsă de vreme
Pentru tine Dragoste, să te văd zâmbind.

Verdele tău crud îmi va fi lumină
În nopţile ploioase ce în ferestre bat,
Îţi voi recita sonete ce sufletul alină
Scrise pe colţul meu de cer, unde te-am gravat.

Un pahar cu vin îmi este călimară
Rămas pe masă lângă colţul meu de cer,
Cuvinte se preling uşor şi se presară
Pe hârtia albă, învelind un trup de înger.

Şi nu-mi ajunge veacul, nici chiar era
Să scriu ce simt pe colţul meu de cer,
Am scris, voi scrie ce viaţa îmi oferă
Te iubesc pentru că eşti, semn de reper.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălbatecul

Şi el din mamă s-a născut
Ciudat
A plâns şi el la început
Ciudat
Cânta şi dânsul uneori
Ciudat
Sorbea mireasma şi de flori
Ciudat
Ciudat şi el îşi amintea
Ciudat
De-un feciorelnic trup de nea
Ciudat
Privea şi cerul înstelat
Ciudat
Ciudat că nu m-a devorat
Ciudat.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam scârţâie toate, mon cher

cam scârţâie uşa cea veche,
cam scârţâie scara spre cer,
cam scârţâie într-o ureche
o frunză răpusă de ger.

cam scârţâie ventilatorul,
cam scârţâie traiul mizer,
cam scârţâie frâna, motorul,
şi n-am niciun marche arrière.

cam scârţâie încheietura,
cam scârţâie clanţa de fier,
cam scârţâie dinţii şi gura,
să scârţâi e tot ce mai sper.

cam scârţâie coarda viorii,
cam scârţâie glasu-n eter,
cam scârţâie bilele morii,
cam scârţâie toate, mon cher.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (30 mai 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plânge vinul din pahar

pe melodii cu vers posac,
mă arde vinul în stomac,
pe melodii cu dor şi haz,
mă unge vinul pe grumaz.

când traiu-n cântec este greu,
îmi toarnă vinul Dumnezeu,
când te doresc, fără ocol,
îmi toarnă vinul dracul gol.

pe melodii cu ritmuri noi,
ajungem, împreună, goi,
când n-am în casă musafiri,
îmi curge vinu-n amintiri.

pe melodii cu ritmuri vechi,
mi-ajung trei sfaturi la urechi,
să bei, să cânţi, să te distrezi,
că viaţa-i scurtă. nu mă crezi?

pe melodii de la nuntiri,
mă cheamă vinul de te miri,
pe repertoriul funerar,
îmi plânge vinul din pahar.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (17 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul şi Craniul

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

Băşici rotunde, pus pe glume,
Şi le înalţă-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.

Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Îşi scuipă sufletul subţire
Ca auritul vis.

Cum sar băşicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sângeros şi straniu
Când va avea sfârşit?

Căci orice-n gura-ţi crudă poate
S-arunce-n cer senin
Mi-s creier, carne, sânge - toate,
O, monstru asasin!"

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele

În vechile oraşe cu străzi întortocheate
Pe unde chiar urâtul surâde-ncântător
Pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate
Făpturi trec garbovite, c-un ce fermecător.
...
Făcându-şi din durere un strop de miere-ascuns
... bătrâna dreaptă încă şi mândră stă deoparte
...
Cu ochii-i de acvila clipind privea departe;
De marmur fruntea-i parcă spre lauri se-nalţă!...
....
Astfel vă duceţi toate, răbdând şi fără plângeri
Prin hăul de oraşe, voi mame ce-aţi trăit
Cu inimi sângerate, voi curtezane-ori îngeri
Al căror nume-odată de toţi era rostit.
....
Voi ce-aţi trecut prin glorii, făcând din graţii jocuri
Nu vă mai ştie nimeni! Cheflii neomenoşi
V-aruncă-n treacăt vorbe de dragoste-n batjocuri;
Pe-ai voştri pasi fac schime copiii ticăloşi

De soarta ruşinate, voi umbre scorojite
Ce-n tremur mergeţi frânte, lungi ziduri dibuind
Nu vă salută nimeni, amarnice ursite!
Umane vreascuri doară-n vecie înflorind!
...
Ruini! Suntem un sânge! Şi-un gând, o-ngemănare
Solemn, în orice seară vă spun adio, eu!
Dar unde veţi fi mâine, voi Eve-octogenare
Pe cari cu mâna-i cruntă v-apasă Dumnezeu?

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece pervazul

Cam verzi fructele
cam subţire cămaşa mortului
trebuia să-l îmbrăcaţi în haine mai călduroase.
Nimeni nu-l aşteaptă cu rugul aprins
sub cupola de ţărână.

Greierii au intrat în pământ
vara s-a dus
din toate părţile vin spre mine
lopeţi hârleţe de gropari.

Cam veche lumea, vă spun
cu mâna pe inimă
toate rănile se acoperă cu nămol şi alge vii
toate cuvintele se răzbună pe cei
care le-au rostit
încercând să ridice pe ziduri de carne
un drapel de culoarea adevărului.

Cam rece pervazul
cam prea devreme apune soarele
şi nimeni nu ştie câţi diavoli
urcă pe schele
să construiască un palat
din sticlă neagră.

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din limbile ce atârnau în cer

Se clătina o casă,
se clătinau două case, o mie de case:
oamenii îşi sforăiau nopţile
ca nişte simfonii pline de ei.
Soarele i-a uitat
prin burţile ce nu mai ştiau
să iubească.

Astăzi doar luna le clăteşte
visele cu smoală
şi fiecare stea aruncă
o limbă de şarpe
să le culeagă
din orbite lacrimile umflate
cu pompa.

Noi suntem aici, acum,
şi nu mai putem
înghiţi verbele şoptite
într-o ureche, mirosind a greşeală.
Mi te-ai deschis ca un răsărit
cu pletele în vânt.
Îmi păreai că vrei să-ţi ieşi din piele.

Schimbă-ţi pielea cu pielea mea
şi dă-mi-o înapoi.
A trecut iarna ca o rachetă
peste toate nopţile.

Şi-am alergat cu ea în piept,
prin toate dicţionarele,
doar să ne reamintim
ce înseamnă cuvântul "uitare".

Cam de pe-atunci ne-am tot scris
telegrame de dragoste
cu cerneală stoarsă din limbile
ce atârnau în cer.

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte albastră

Cu respiraţia tăiată mi–am trezit din tăcere, cuvântul...
David Ionel Romulus

Un colţ de pagină rămasă, un semn de carte lângă geam,
Lumina ploaie conturată pe albul ochilor de porţelan.
Pe masă un pahar de vreme ros de struguri timpurii
Se varsă cu accent de ziuă în iarba strânsă în poezii.

O clipă stă uitată în ramă, mă înham la gâtul ei
În galop de cal de mare potcovit de un condei
Cu nărav ce ninge versuri peste noaptea ce nechează
Peste firele de lavă ca o rugă de amiază.

Plutim în doi fără adresă cu umbrele strânse în bagaj
Pictând culori adânc în oase şi flăcări roşii în obraji,
Apoi îţi scriu secunda vieţii la urechea unei veri
Răsfoind şi poezia ce ţi – am recitat – o ieri.

Se aude un tren în gura nopţii, fierbe cerneala în stilou,
Camera fulgeră în carte cu şoapte purtate de ecou.
Din nou e linişte albastră, şi frumuseţea ta mă lasă mut,
Un continent e pacea noastră cu verde dezbrăcat de lut.

Un colţ de pagină rămasă, un semn de carte lângă geam,
Lumina ploaie conturată pe albul ochilor de porţelan.
Pe masă un pahar de vreme ros de struguri timpurii
Se varsă cu accent de ziuă în iarba strânsă în poezii.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobila creolă

Şahul este un joc ritmic şi senin în nobila creolă cu gene lungi a minţii.

Pe câmp, culori se împletesc cu scânduri,
doi pioni, un cal şi un rege în urma lor
au sufletul pătrat pe două rânduri
şi un orizont ce le surâde încântător.

Pândesc, purtaţi de un galop de îngeri
prin hăul unei table ce începe să se zbată.
Căutau să cruţe liniştea din ziduri
cu pumnii strânşi la ceruri amandoi deodată.

Solemni, făcând din ceasuri cingătoare
se zbenguiau cu luna în vinul din pahar.
Privesc cum leşină, păleşte, dar nu moare,
amestecând cenuşa unui nebun murdar.

Încearcă să îl cruţe lângă o scrumieră,
să biruie corăbii şi timpurile întregi,
din cioburi de pătrate reflectate în etajeră
să – i curgă diademe de împăraţi şi regi.

Apoi, să urce încet pe coama unui cal de mare
sub cupola unui turn păgân.
Frumos şi grav, răsfăţat de soare
să – şi poarte între buze vraja ce – l ţinea la sân.

Asurzitor, câmpia în jurul lui mugea
cu plăceri de zvelte uragane.
Un cal pătrat trecea prin faţa mea
neputând pricepe de sunt fier sau carne.

Se întinde pe câmpie după un galop divin
doar cu un căpăstru ars de jarul nopţii
spre a împlinii un joc ritmic şi senin
în nobila creolă cu gene lungi a minţii.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu
frunze de arhanghel, sânge şi nuci
în cruci de aripi alergi să aduci
patruzeci.

prin mâneci de timp, reci,
tu întuneci
cu fier
fecioarele mele de aer,
lumite de-o zi cu cald de sidef
pe gherghef de viori,
le zbori fără sori
în ger relief...

nicicând nu fu
mai pururea toamnă
de vii şi de vină
ce condamnă
pe buza-mi din struguri,
pe buza de-apus,
la frig şi la dor descompus
toţi corbii de nori care scapă
din traista de cer
şi se-adapă
cu îngeri
şi plângeri.

nu îmi fi,
nu îmi fi mai puţin,
nu îmi zidi oglinda în zi.

într-un cândva sau un poate,
vrei să îţi rămân în mâini
dumnezee de noapte,
miere,
femeie,
ecou de satană
la care să-nchini
un tu,
rană.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire spre cer

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de ţigară

niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă

aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre
să-ţi vorbesc despre ploi
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie

am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere

acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea
n-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale

îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

12 anateme

Să zicem că ea îşi mângăia caracterul.
Să zicem pentru cei nezişi...
*
Când îşi turna un pahar de femeie
se auzeau clopotele din venele străzii.
*
Din colind în colind
gurile au rămas neasfaltate.
*
Soarele e o adunătură de raze
la fotografiat ghemuiri.
*
Peste mine s-a aşezat carnea!
*
Cu un singur deal poţi încolţi toate
câmpiile salutului.
*
Era atât de frumoasă încât m-au scos copacii
din rădăcinile lor.
*
Îmi fumez mama prin gura tatălui.
*
Ce nu are cer e un fulg de apă opărit sub
treptele însângerate.
*
Timpul miroase la subraţul unui ochi aşteptător.
*
Caii sunt frunzele din carne
pe care pariază mormintele.
*
Să zicem că ea îşi mângâia caracterul
cu dosul frunţii tale.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să-mi aud din moarte copiii mestecând un bogdaproste

mă pusei să fac o cocă din stele verzi
am cernut din făina timpului clipă cu clipă
prin sita ochilor înlăcrimaţi de apocalipse
peste maiaua din lapte de noapte şi dospeală de gând
am pus şapte ouă de pasărea focului
şi tot frământ dragă până oi crăpa
cu pumnii goi din cer în cer
un pic rotund că mi-am cam zdrelit toate visele
din colţ în colţ într-o postavă din lemn de plop
să-mi crească măcar trei cozonaci uriaşi
un pic mai mentolaţi

tu să nu uiţi să-i bagi în cuptorul de pământ
şi să-i împarţi creştineşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groază plăcută

Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"

- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări comunicante

Plin de flăcări ca un râu
ce se varsă într-o rană
durerea îmi pune frâu
sufletul de-o ia la goană

Priponit de-această rană
plâng că tot nu am ce face
scriu cu inima că-i pană
tăcerii s-o lase-n pace

Râd că nu mai am ce face
durerii să-i pună frâu
Dumnezeu în cer se coace
suflet ca un spic de grâu

Foc din cer parcă revarsă
peste inima mea arsă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (12 iulie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!