Ofelia (II)

Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, şi s-a dus!
Şi-avea gheţari parcă în vene, şi nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, şi rece, şi mai sus.

Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Şi trupul peste ape, şi gândul poate-n cer,
Şi inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Şi geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.

Şi ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!

Şi cer! Şi dragoste! Şi libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbuşit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna şi ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn că moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca să apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E şi o linişte nebună
Dar şi o negură păgână.

Adio şi m-am dus,
Mă aşteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viaţa reală.

Şi să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar şi luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.

epitaf de Cimpeanu Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer s-a stins o singură stea

În seara când ţi-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei

Numai ea a înţeles ce voi în sufletu-mi trudit
Şi speranţa ea mi-a dăruit
Şi-n seara când ţi-am spus iubirea mea
A murit o stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
În taina firii

Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Şi iubirea ta

De-atunci în şoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!

Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios şi cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, duşmani şi ură?

Şi stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Şi oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.

Atunci steaua lumina mai tare
Şi umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în faţa ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.

În fiecare noapte luminează neîncetat
Şi parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viaţa-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins Cavalerul (In memoriam - Arthur Porumboiu)

S-a stins Cavalerul, King Arthur s-a stins,
cu rana de cuvinte la vedere,
cu pana încleiată de albastrul
legendei propriei lui dimensiuni.

Aduceţi căni şi pahare şi lume
să sece izvorul, aduceţi şi orbii
din Avalon, ce-i neînvins şi solemn,
cu altă armură, la Tomis să vadă.

Un dux bellorum fără Camelot
stă neclintit peste fapte prescrise,
între străvezii şi suave silabe,
"precum bugării pe apă".

"Poet de geniu"- cum îi plăcea să se-alinte,-
la pontul cu iarnă-nobleţe,
s-a stins Porumbelul străpuns de ursită
şi pasiunea luminii măreţe.

Durere slăbită, uitată departe,
ce bate din aripi tot mai încet,
s-a dus Cavalerul cu trupul inert
să ceară un tron de odihnă.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mândru ea mergea

Atât de mândru ea mergea
şi-atât de galeş, singuratic.
Vedere mult prea mult avea
albastru ochi al meu apatic.
Atât de tandru mirosea
când nara mea de bot de câine
mult lungă o adulmeca
şi azi şi mâine.
Atâta viaţă amărâtă
stătea în ea mai râsă-plânsă
atâta lapte de cucută
aş fi băut de doruri însă
ea s-a fost dus, ea s-a fost dus
doar de la mine
şi doar o vorbă nu i-am spus
în veşnicie.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vino, Doamne, pe la noi!

Şi-a strâns pelinul trâncii toţi
Pe limba sufletului meu...
Prădată mi-i ţara de hoţi
Până la ultimul ei leu....

Iar Dumnezeu de-acolo sus
Parcă şi-a-ntors privirea,
Pe apa sâmbetei s-a dus
Întreagă moştenirea...

Şi plâng întruna azi copacii
Goliţi de falnicul veşmânt
Şi ni s-au înmulţit săracii
Bătuţi de ploaie şi de vânt!

Ne-a stăpânit de tot huzurul,
Puţini mai dau cinstit din coate,
Că s-a emancipat chiaburul
Şi-avem oraşe-n loc de sate...

Am încăput pe mâini străine
De cât sărit-au unii calul
S-ajungă ţara doar ruine,
Să ne plecăm precum vasalul.
..............................................

Mai vino Doamne pe la noi
Cum mai veneai ′nainte...
Şi-n loc de griji şi de nevoi
Mai dă-ne Doamne minte!

poezie de Livia Frunză
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul Patrick Ekeng

Într-o seară de mai, ultima etapă
Disputată-acasă, în "Groapă"
Cu toţii ne pregăteam
De finala ce mult o aşteptam.
Dar în minutul 71 de joc,
Am intrat în stare de şoc.
Când Patrick s-a prăbuşit
Şi nu şi-a mai revenit...
Iar o "rapidă" ambulanţă
Ce trebuia să-l readucă la viaţă
Pe teren, târziu a intrat,
Greu de tot s-a mai mişcat...
Iar după o oră de resuscitare
Nu a mai avut scăpare...

Lângă Cătălin te-ai dus,
Acum ne priveşti de Sus.
Nu meritai aşa soartă,
N-o să te uităm niciodată.
Cu gândul la tine ne ducem
Şi de ore întregi plângem...
În inimi pe veci domneşti,
Un Înger păzitor tu eşti!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (6 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus...

S-a dus al nostru-amor,
Undeva foarte departe
Nu mai există fior
Între noi, din păcate...

S-a dus orice trăire
Simţită cândva cu tine,
Totul este amintire...
Sper să-ţi fie bine.

S-a dus împlinirea,
Gândul la noi nu te poartă
Mi-ai luat iubirea,
N-o să te iert niciodată!

S-a dus amoru-n depărtare,
Definitiv s-a destrămat...
E pierdut acum în mare
Şi-n urmă, nu ne-am uitat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (16 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea lui Icar

Întâi, nimeni n-a observat nimic...
Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele,
Micul cioban privea atent la cer, încercând să vadă stelele,
Bătrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireşte,
Iar pescarul aştepta cu undiţa-n apă;
Pescarul dorea numai peşte.
Şi doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare,
Întorcându-se dintr-o lungă călătorie pe mare,
Doar ei, obişnuiţi cu şoaptele undelor, numai lor parcă...
li s-a părut...
câteva pene învârtejite
Câteva cercuri pe faţa apei, iute de valuri strivite,
Parcă cineva a strigat, parcă cerul sau marea
Şi ziua... cum i s-a întunecat lumina plină, strălucitoare
Aici, în tabloul ăsta liniştit şi curat e cineva care moare?
Nu se vorbeşte de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânză le-a-ntins.
............................................
A fulgerat însă zarea, a clipit şi s-a stins.

poezie clasică de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o bună zi s-a gândit el să se urce şi în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri şi de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura şi se strâmba şi de-abia mai putea s-o ţie; s-a urcat tot mai sus şi mai sus şi oglinda s-a strâmbat aşa de tare şi a tremurat aşa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ şi s-a spart în mii şi milioane de bucăţi. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri şi mai mari, fiindcă unele bucăţi erau cât un fir de nisip şi au zburat duse de vânt peste tot pământul şi au intrat în ochii multor oameni şi cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit şi întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară

eu nu's de aici, nici de dincolo
degeaba voi mă căutaţi pe tragice poteci
sunt un etern absent prezent
de multe ori prea neatent
parcă dorm, parcă visez
deşi sunt treaz
pe cer păşesc cârduri de gânduri somnoroase
de azi, de ieri, de nicăieri
eu am rămas aici
să stau, să pier
în universul ăsta efemer
ce să mai cer, ce să mai sper
stau trist şi obosit pe un ciot de veac
dacă am ţipat, dacă am strigat
aici nimic nu s-a întâmplat
e totul monoton şi gol
zac în zbaterea inutilă a sufletului
sunt o foiţă fumată a unui vis ucis
de oameni, de viaţă
hei tu ce stai în faţă
a mai rămas ceva de dăruit în viaţă
hai vino omule, în faţă
eu am rămas doar o ţigară arsă pe o masă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrick, lângă Cătălin

Sosit la noi cu speranţă
Pentru o mai bună viaţă...
A jucat în "Ştefan cel Mare",
Iar la spital şi-a dat ultima suflare.
În minutul 71 s-a prăbuşit,
Departe de casă a murit.
Moartea pe el l-a învins,
Prea devreme s-a stins...
A sa mamă, al său tată
N-o să-l mai vadă vreodată.
Scumpa lui soţie plânge,
În braţe nu-l poate strânge...
Trebuia să ne pregătim de finală,
Însă pe stadion e linişte totală.
Amintirea ta rămâne vie,
Acolo suntem datorită ţie...
Tu ne-ai calificat,
Dar la Cer te-ai ridicat.
Trista noapte, niciodată
Nu va fi de noi uitată...
Pentru ce-ai făcut, îţi mulţumim,
Toată viaţa o să te iubim.
Un gol mare ai lăsat
De când Sus eşti plecat.

Prea în grabă, Cătăline
A venit el lângă tine...
Voi, Câini pân' la moarte,
Acum şi-n Eternitate!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu...

Tu şi eu...

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare pe cer s-a mai stins s-a mai stins
şi-nc-o lună pe deal s-a lăsat s-a lăsat

orice pas fără tine e chin peste chin
orice gol fără tine-i infinit infinit
căci nimic nu-i pe lume mai strein mai strein
decât omul pe care l-ai iubit l-ai iubit

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare cu cer a mai nins a mai nins
şi-nc-o lună sub deal s-a culcat s-a culcat...

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu...

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare pe cer s-a mai stins s-a mai stins
şi-nc-o lună pe deal s-a lăsat s-a lăsat

orice pas fără tine e chin peste chin
orice gol fără tine-i infinit infinit
căci nimic nu-i pe lume mai strein mai strein
decât omul pe care l-ai iubit l-ai iubit

tu de inima mea te-ai atins te-ai atins
tu şi sufletul meu l-ai surpat l-ai surpat
şi-nc-un soare cu cer a mai nins a mai nins
şi-nc-o lună sub deal s-a culcat s-a culcat...

poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

... când ai plecat mijea de zori
şi orizontul sângeriu la răsărit
împrăştia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit

eu am ieşit afară pe furiş
şi văd că tata plânge lângă prag
zgârcit şi ţărăneşte şi pieziş
şi sprijinit pe-o coajă de toiag

s-a prăbuşit tot cerul peste tot
şi cerul meu intern s-a prăbuşit
şi tu acolo, undeva, pe eşafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"

şi brusc am încetat să te mai simt
şi brusc m-am resemnat cu: "Nu mai eşti"
la fel de brusc în spaţiu şi în timp
s-a stins un Soare mic şi omenesc

şi altul s-a aprins în eu-l meu
şi de atunci suntem un tot întreg
şi de atunci mă are-n pază Dumnezeu
şi de atunci spre tine merg şi merg

când voi ajunge nu mi-i dat să ştiu
cum voi ajunge încă nu mi-i dat
e pregătit internul meu sicriu
şi testamentul meu, needitat

oricum, aşi vrea să plec ca tine-n zori
şi orizontul auriu la răsărit
sărute cununiţă ta de flori
pe fruntea altui suflet mistuit...

poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de galben

E miere-n grâul copt în lan,
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n suflet, an de an,
E pacea-n marea Românie.
E soarele pe cer lucind
Şi luna fremătând pe cer,
Clopot cu glasul de argint,
Speranţă, vise şi mister.

E miere-n grâul copt în lan
Curgând în râuri de lumini,
Covor de frunze-autumnal
Şi lacrimă de pelerini.
Mulţi şi-au ales ca etalon –
Un semn tacit de gelozie,
Gutuia coaptă, care-n somn
Se-aprinde iar ca o făclie.

E-n pâine vieţii aurie,
Bobul de strugure-n cercei,
Puful suav de păpădie,
Speranţele din anii grei.
E-n galben miere şi iubire,
Zbor lin de păsări de cristal,
Este lumina din psaltire,
Căldură, pace şi amnar.

E miere-n suflet, an de an
Şi-n vene miere curge, parcă,
E seva vieţii doar un val.
Iar noi, aceeaşi veche arcă.
Din fagure, stropiţi cu miere!
Să curgă-n voi ca un balsam,
Silabic, litere şi semne
Şi strângeţi mierea gram cu gram!

E pace-n marea Românie.
Miere din floare de salcâm
Se strânge-n stup – lumină vie –
Mândria de a fi român.
Portal deschis spre alte lumi
La care cerşsetori aşteaptă
La tâmple ninse, sub cununi,
O altă lege, mult mai dreaptă.

E soarele pe cer lucind,
Palat din alte veşnicii.
În umbra lui văd şiroind
Pârâu de pietre aurii.
Sunt sus, pe cer, înspre înalt,
Ascunşi, peştii de aur azi
Şi ninge aur pe-nserat
În munţi încununaţi cu brazi.

Şi luna fremătând pe cer
În gândul meu s-a prăbuşit.
Poate că-i ultimul însemn
Ce în tăceri s-a irosit.
Mă dor la tâmplele de nea
Nămeţii galben-aurii,
Tu vei rămâne-n viaţa mea
Precum o mamă pentru fii.

Clopot cu glasul de argint
Adormi pe portativ – un vis –
O clipă te-ai împotmolit
În firmituri de ametist.
Opal în piept de chihlimbar,
Iubirea azi s-a împărţit
Şi plânge inima de jar
Dorul de clopot tânguit.

Speranţă, vise şi mister
În miere-ascunse astăzi sunt,
Trecând prin foc, trecând prin ger,
Trecând pe cer şi pe pământ.
Mi-e trupul iarăşi cânt de spic
Şi vocea clopot de aramă,
Dar poate că n-aş fi nimic
De n-ai fi tu, iubită doamnă.

Speranţă, vise şi mister,
Clopot cu glasul aurit
Şi luna fremătând pe cer...
E soarele pe cer lucind,
E pace-n marea Românie,
E miere-n suflet an de an
E-n pâinea vieţii aurie,
E miere-n grâul copt în lan.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne! Dar cu tata ce-ai avut? S-a dus într-o dimineaţă devreme să stea de vorbă cu tine şi nu s-a mai întors...

aforism de Teodor Dume din Dresorul de umbre pierdute
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne!
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors...

poezie de Teodor Dume din Temniţa de sub rană (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

S-a răscolit natura de vântoase
şi a adus, cu zilele ploioase,
steluţe jucăuşe, sclipitoare,
ce-ntind discret o coardă care doare.

Noianul fulgilor căzuţi pe frunte,
îmi prelungesc azi firele cărunte;
Semăn puţin cu omul de zăpadă,
Dar ochii mei continuă să vadă

Cum fulgii se aştern, de parcă sapă
la temelia anului ce pleacă.
Şi-un piedestal, de-argint şi de rubine,
ridică pentru anul care vine.

Un an s-a dus, dar altul, de speranţă,
înclină favorabil în balanţă
şi îmi îngrop regretele-n tăceri,
în aşteptarea altor primăveri!

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!