Dansul
Firu' își trage din fusu' existenței de sine,
De-a fi... cum șurubu' în filet de mișcare.
Erg e lumii în secunda din unu, se pare...
Deci cu totu' e-un dans, din balans tot provine.
Și piatra în statuie mișcare-i, nucleul,
Iar floarea-nspre soare-i dans zilnic, o horă...
Albina e-n luping-extaz drag de-o floră
Și, păsări 'și dansează în penaj curcubeul.
E dansul de rut între mii lighioane,
Să încânte anturaj, să atragă privire,
Să-și lase perpetuu gamet, moștenire...
Instinct pân' la urmă, natura-n canoane.
Doar omul, își face din dans o plăcere
Să-și unduie corp, fără a spune cuvinte...
Diziac, Afroditei, asprimea dezminte,
Or maniile nimfei femeii... de-o vrere.
E mai mult de atât, e sublimul spectacol
Pe scenele lumii, estrade, în iatac.
E dansul emulului 'n săbii, în atac...
Un vis că atingerea-i gaj de oracol.
E anticul artei, din corp doar făcut
Așa cum e el, dezgolit în expresii...
Limbajul mișcării să-și spună obsesii
C-un iz de fluid... de-un frumos început.
E corpul, de corp alipit, ca-n sărut...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dans
- poezii despre timp
- poezii despre mișcare
- poezii despre corp
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre sărut
- poezii despre secunde
- poezii despre sculptură
Citate similare
Orice formă de creație - orice formă de sunet - poate deveni conștientă de Liniștea din care provine, iar această conștientizare semnifică trezirea - trezirea la Viață, pentru că orice formă de sunet care trăiește fără a fi conectată conștient la Liniște, trăiește într-o separare fictivă și dureroasă față de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Nimic din ceea ce pare, nu este așa cum pare, căci tot ceea ce pare, este temporar, iar tot ceea ce este temporar, ascunde eternitatea Esenței. Fiecare sunet este temporar și impermanent, deoarece dansul lumii create determină o mișcare continuă a formei și această mișcare face ca dansul să fie influențat de melodia de pe fundal. Tocmai de aceea, o melodie înaltă va da naștere unui dans înalt, un dans care poate vindeca, poate elibera și poate elimina orice blocaj din călătoria de cunoaștere de Sine.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre înălțime
- citate despre viață
- citate despre muzică
- citate despre dans
- citate despre sunet
- citate despre naștere
- citate despre mișcare
- citate despre durere
- citate despre devenire
Conștiință teluriană
Nu știu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde și-a înmuiat culori și cine a stat șevalet,
Cum de pictează mii și mii și, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecții de estet?
La ce-i servește policromul și din ce-și face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-și toarne veșnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.
Cum, unde, cum se plămădește păienjeniș de atâtea fapte
Și când și de ce oare ele și-au făcut între ele alei
Și, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.
Oare de ce e atât frumos și de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor și eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... și-a câta rundă?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre verde, poezii despre prostie, poezii despre planete, poezii despre pictură, poezii despre perfecțiune, poezii despre noapte, poezii despre nebunie, poezii despre moarte sau lecții de engleză
Dansul frumos se naște din setea de dans, iar setea de dans cere ca toți să danseze chiar și cel ce joacă prost căci altfel nu ar mai fi sete, ci o academie împietrită și spectacol fără semnificație.
citat clasic din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre prostie, citate de Antoine de Saint-Exupery despre naștere, citate despre jocuri, citate despre frumusețe, citate de Antoine de Saint-Exupery despre frumusețe sau citate despre Academie
Culturistul
Își face ego-ul propriu o cultură
sculptându-și singur corp, cu dalta muncii;
să își câștige mușchii, precum uncii
de preț... Să ne redea frumosul, de natură.
Ascet, își lasă zilnic plăceri proprii
-să-și facă-n trudă trup de vis, o gală-
stupefiând o lume, c-un simbol de-o seară;
făcând-o fremătândă, adulmecat cu ochii.
Se luptă zilnic, ore-ntregi, cu sine
-Fără să-l vadă nimeni- un alpinist;
în fond este mai mult de-un nevăzut artist,
căci e și sculptor și sculptură vie, în vine.
Se drămuiește-n tot, fără excese;
își face viața un calvar... De drag
se devotând pentru ce suntem; un șirag
miozic, de bicepși, de deltoizi, de fese.
Este gigantul din alt timp, un antic
de forță blândă s-etalând în spasme
ritmate... Ne lăsând magii de basme
cu Făt Frumos purtându-și zâna, falnic.
E visul de bărbat, virilul cult
să-și farmece iubita simbol, EA...
Să-i fie etalon de vis, un astru masculin de stea;
o fantezie de-un amor, într-un tumult.
Dar totu-i pe tăișul de-un cuțit,
căci limita-i o coardă-ntinsă, o arcă;
când neuronii zvâcnesc, în fibră se descarcă
săgetuind o inimă fragilă-nspre sfârșit.
Colosul cade ca un fir fragil de ață,
se prăvălind 'nspre nodul din mosor...
Uitat de toți ce-l așteptau, pierdutul dor
ce nu se mai prezintă... Declarat absent la viață!
PS
In memoriam lui Viorel Ristea, 28 de ani,
mort 16 iunie 2011, înaintea galei de la Miami.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre frumusețe, poezii despre bărbați, poezii despre arte plastice, poezii despre uitare, poezii despre simbolistică sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ultimul dans
Te țin în brațe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârși,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân' la sfârșit, când vom putea pleca.
Te strâng în brațe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.
E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
și ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.
E dansul nostru azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă și tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
privește-mă cum o făceai cândva!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre sfârșit, poezii despre prezent, poezii despre ochi, poezii despre muzică sau poezii despre gânduri
Ultimul dans
Te țin în brațe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârși,
iar ultimul meu gând, e de-a iubi
pân' la sfârșit, când vom putea pleca.
Te strâng în brațe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.
E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
și ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.
E dansul nostru, azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă și tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
privește-mă cum o făceai cândva!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perimabili organici
De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre spațiu și timp, poezii despre minciună, poezii despre existență sau poezii despre evoluție
Repetabil negru
S-a răspândit soarele-n geamuri din ferestre
pătate-n bej-gălbui, infipte-n întuneric
ce învăluie culoarul întins printre căpestre
simțite-n tropot orb, de-auz, în teamăt sferic.
E-un cor de broaște-n rut pe heleșteu-n luciu
ca un metal cu lustru, din când în când oglindă,
ce sparge-n clipocit și muște-n pont de astuciu
zburlesc în zborul scurt... O undă, lin colindă.
În sus e-un negru pal c-un nasture de lună
și găuri mici, cum perle, de-o ojă sidefată
zdrențuiesc purul lai, ce poți să-l ții în mână
și să-l zdrobești în pumn, să-și scurgă seva toată.
Și gândul trece vis, în spatele luminii,
în carourile încinse de-un neștiut mister
ce se consumă-n tern, trupul în prag ruinii,
ce-o ține încătușată; o noapte... în efemer...
... Soare ce iar se ascunde și negru-i iar eter,
deci totu' e și veșnic și pururi scurt... Oh, cer!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre perle, poezii despre negru sau poezii despre lumină
Fatalitate... de prezent
... e lecția de chirurgie
-unde pe viu se taie în carne vie,
cu instrumente atât de vechi, caduce,
probabil moștenite din străbuni, etrusce-
se scoate, rând pe rând, laparatomic,
orice țesut, țesut din timp atomic
și care-ar face un întreg melodios, fragil,
crescut atât de educat de tați, copil
cu atât bun simț din glie și din mame
oblojind precum pomul roade, poame,
ce sunt bătute acum să cadă
cu toate, una pe altele, grămadă,
... așa, c-apoi să scoată inimă, toracic
să nu fie bătăi, răspunsul tracic
din răzbunări de surghiuniri, posesii
și apoi să scoată creierul plin de obsesii,
să-l spele distilat, să-i lase doar auz,
să tacă limbă, sunet, gândul, tot mai mult, confuz,
să-și piardă corp orice știut mai are
și doar lozincile de proști chirurgi să ia amploare,
... să stăm pe mese, reci, așteptând, cerșetori
să fim prin ei, să fie numai ei, ca atâtea, atâtea ori,
prezent plin de fatali atoateștiutori, atotdominatori...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre chirurgie, poezii despre tăcere, poezii despre tată, poezii despre sunet, poezii despre moștenire sau poezii despre mamă
Suflet
E adevăr că suflet este și pleacă doar când viața trece
După ce-a stat în hibernare, ieșind arar din al său fald?
Și de la ce se-ntâmplă tot și-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toți; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!
Și n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Și de-i așa ușor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mișcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din ghețar un foc?!
Oricum și fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neștiutul, crezând că el pe noi ne știe
C-avem trimiși, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Și-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!
Deci dac-ar fi minunea dragă, așa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aștrii
Și lasă răul în neștire de cap să-și facă, căpcăun,
Pe noi, pierduți corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaștrii?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre plăcere, poezii despre hibernare, poezii despre greutate, poezii despre ger sau poezii despre fum
Iubirea-i mult pre juvenilă
N-am înțeles și n-o să înțeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereții pare ar fi avut
Și apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?
Pentru ce e iubire fără înțelepciune,
Ca și cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum și la soare... apune?
Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naște; din suflet, ori frumos?...
Ș-n timpu-n anticar, tabloul prețios,
De ce nu-s adorații, la fel... Etatea-i tern!?...
Parcă-i un pic păcat... așa cum nu-i etern...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre tinerețe, poezii despre naștere, poezii despre maturitate sau poezii despre Soare
În carte, gândirea trebuie să-și găsească o formă adecvată, așa cum își găsește sufletul în corp.
citat din Constantin Rădulescu-Motru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre gânduri, citate despre cărți sau citate despre corp
Impostura nulității "umane"
Avem o rasă în curs rapid de dispariție...
E omul, tocmai el -suprem în lanțul trofic-
În pierdere de sine, împins doar de-o ambiție
Să-și nege naturalul... "Selecția, e utopic!"!?
E-n contrasens naturii prostia să triumfe,
Că-i din născare urmă, sau lenea de-a învăța,
Ori și mai grav e-un cult; că multă, poat' să umfle,
Cum spuma de la supă și, să triumfe ea!?
Neadaptatul nu-i doar pui de om, copil,
Nu-i minus varianta, cel îndărătnic, bleg,
Nici cel pervers, ce joacă pe slabul, inabil...
Căci protejați se adună-n mulțimi... ce se aleg?!
S-a inventat școlitul, mecena și discipoli,
Dar s-a pierdut esența, tot multu' a câștigat
Pronând silința, cultul, în semne de ridicoli...
Că sunt puțini, atipici... însemnul de ratat!?
Nu vârful, nu elita, nu ele aleg drum,
Căi de urmat din știință, din inedit, talent.
Sunt snobii, de bun-simț, un demodat acum...
La modă-s hoți, parșivii, plagiator dement!?
Handicapatul, biet, nu își asumă soartă
Să-și pună mintea-n trup, să-și adapteze vis...
Dizgrațios își întinde defect, lenea deșartă
Pe străzi, ca să cerșească... incitând "interzis!"!
Tupeul, violența, instinctul animalic,
Sunt multele atuuri de pilde, reușite.
Pedepsele-s virtuți, instinctul canibalic
Nu sunt oprobiul public, sunt promovat... dorite!?
Democrația-i falsă, având singur criteriu
Că multul, el, domină, nu calitatea-n sine
Și, dăm, inerți, crezanță nedreptului imperiu
Creat cu bună-știință, că răul... e un bine?!?
E totu-n fond o lipsă, de-a face iarăși plinul,
A se repune-n coșul valorilor umane,
Plusul câștig de-o lume de-ași râuri destinul
Cu iscusința-n dar... divin să-ndrume vane!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre știință, poezii despre viteză, poezii despre violență, poezii despre valori umane, poezii despre valoare, poezii despre talent sau poezii despre râuri
Ultimul zbor
Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte și-n liniștea ei,
ce pare să-ncheie un dans derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.
Se rupe din neguri, coboară, ușor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii și văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.
Pământul e ringul în noul balans
din care se-oprește, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
și uită că-i singur; începe, stingher,
un vechi ritual, o rotire, și-apoi
în vechi amintiri își găsește puteri,
plutește prin ele, devine vioi
și-ncheie în ritmul de vis și plăceri.
Când zorii se-anunță și stelele pier,
iar ziua renaște în zarvă și cânt,
o scurt-adiere înalță spre cer
o pană a celui ce zborul și-a frânt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ritm, poezii despre devenire, poezii despre bătrânețe sau poezii despre aripi
Chestionar de inepție
Săpăm pentru antichități, deci și Pământ își crește masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Și tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?
Și munți, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încrețire, rămâne gol din ce încrețește,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?
Iar dacă masa tot ar crește, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-și piardă drumul pe orbită
Și, doar atunci periplu începe și ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alți, lume, o desinepțită?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre ocean, poezii despre munți, poezii despre frunze, poezii despre astronomie sau poezii despre apă
Adam și... Anda
Sub pleoape o strâng și mult aș da
S-am chipu' angelic, alb, perlat,
Tăiat precis, fin, scump carat,
Sclipind ca diamantu'... o Anda.
Pe dinți îmi simt buze, ce n-am,
Ca de-un desen de Botticelli;
Suav, molcom, dând fiori pielii,
Să mușc ușor macul de... o Adam.
Și mintea-mi s-ar împintena
De simetria infinită,
Cum pânza proaspăt zugrăvită
De-o lume, ce-ar picta-o... o Anda.
Picuri mi-s cristalinul geam,
Privind, dus, către corp fuior
Și gând mijind de amor, de dor,
Spre undele-i, coapse de... o Adam.
E și arta altfel, pe un ecran;
E spirit, dans, gust de-a cânta,
Dezlănțuindu-se; Anda
Încântând simț, lumi de-o... Adam.
Dorință-i și mister! E a ta,
În vis, nopți, câte-un pic, un dram,
Tot căutând, de mult; o Adam,
Serafic, ce-i și-o Evă... o Anda.
Dedicat ei, ca și Elizei, Sanda...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre încălțăminte, poezii despre dor, poezii despre dinți sau poezii despre desen
Cadrilul homarului
"N-ai vrea să mergi mai repejor?" zise merlanul melcului de mare,
"Vine din urmă un delfin și mă calcă pe coadă, frățioare.
Ia, privește cât de iute trec homarii și țestoasele, cum iau avans!
Unii au ajuns deja acolo, pe prundiș nu vrei să vii și tu la dans?
Vii, nu-i așa, vii, nu-i așa, vii și tu la dans?
Vii, nu-i așa, vii, nu-i așa, nu-i așa că vii la dans?
N-ai idee ce plăcere vom simți, ce încântare,
Când, laolaltă cu homarii, vom fi luați și aruncați în mare!
"E departe, e prea departe! Și-i prea mult suspans!"
A răspuns melcul, mulțumind, dar el nu va veni la dans.
Nu va veni, nu ar putea, nu va veni la dans.
Nu va veni, nu ar putea, nu va veni la dans.
"Nu contează cât mai avem de mers", a replicat prietenul solzos.
"Mai este-un țărm, știi, de cealaltă parte-a mării, tot așa frumos.
Ne depărtăm de Anglia, ne-apropiem de Franța pentru cadril și vals
Nu te lăsa, iubite melc, vino și tu cu noi la dans.
Vii, nu-i așa, vii, nu-i așa, vii și tu la dans?
Vii, nu-i așa, vii, nu-i așa, nu-i așa că vii la dans?
poezie clasică de Lewis Carroll din din Alice în Țara minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre suspans, poezii despre prietenie, poezii despre delfini sau poezii despre broaște țestoase
Mesaj
Un capilar, ieșit din picătura, spălând bob de piatră,
Ce se-nmâlește înrădăcinând un fir cât calvul puf
Și umflă, efilând sămânța cât un glob, ce părea seacă...
El știe, ca o Terră, să se împartă frunză, floare, fruct-burduf!
Și ou de gâză zămislește omidă pururi târâtoare,
Ce-și țese fir din ața-i pân' la moarte, un cuibușor
Și crizalidă naște, sparge a ei celulă pentru soare,
Ce-i face pene dintr-un voal și târâtoru-i zbor.
Și tot din oul spart, ca varul din odaie, zvârlit ca pe-o relicvă,
Șopârla de nimic devine crocodil și-un puișor erete;
Din bucățele, din la fel, este și pană, colți și tigvă
Și culori nestemate de cameleon, flamingo, ibiși, cuci, egrete.
În pântec de-un alt ou, dintr-o ciocnire fără vrăjmășie,
Se alipește corp pe corp, își face propria sa scaldă
Amfibien; ce-și pierde coadă-n cap imens de-o genealogie...
Un "eu", din tot ce-am înainte; din cotiledon, albină, broască, mamă caldă.
Simplist, cuvintele "mesaj", "înscris în cod", " o întreagă programare",
"Instinct transmis", "bagaj", sau plic trimis către destinatar!
Oare de cine-s scrise, unde-i sursa, mintea, cine asigură învățare?
Doar veșnicul ales între rău-bine; niciun maestru, niciun avatar...?
Și lanțul de catene, cele ce om mă fac... pe cine are fierar?
Și dintr-un zero scris, de ce-am ajuns și laptop și ierbar?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre instinct, poezii despre genealogie sau poezii despre flori
Plin, de lună
... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiță,
pe basoreliefurile, ce în noapte își iau luciu,
stă, aproape nemișcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiță
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o țigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mișcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze își căutând
și c-o privire cu suspin de ușurare, din ceva greu,
se înalță un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neștiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulții albiți din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veșnicind alaiul zânei nopții, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar și iar pe zâna o zi bătrână.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre prăpăstii sau poezii despre mâini
Ești...
Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.
Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.
Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.
Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.
Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre vânt, poezii despre tei, poezii despre rochii sau poezii despre nori