Ex nihilo

Fenomen transcendental
Ipotetic sau metafizic
Insolit peste măsură
Cu aspect exhaustiv
Mai înainte de timp
De materie şi spaţiu
Atunci când infinitul
Din proprie iniţiativă
Pe un trend intensiv
S-a comprimat enorm
În propriul sistem
Asimptotic în structură
Devenind singularitate
Dincolo de simţiri
Departe de percepţii
Anevoios de tradus
Şi mai greu de definit
Simptomatic de neînţeles
Născând prin explozie
Posibil cu har divin
Acest univers bizar
Un mit arhiplin enigme
Nimicul era eterul
Eterul era eternul
Eternul era divinul
Cu energie infinită
Nesfârşit în devenire
Cu siguranţă reversibil.

poezie de David Boia (6 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eră determinantă

Era aceea a adus dintru început
mutaţii generice
sub auspicii generale
era aceea era o fereastră cu dichis
tainică şi emergentă
spontană cu reflex înnăscut
consacrată din cuante definitorii
era era un portal
de trecere între lumi
purta elogiul vremurilor
mult peste timpuri
am denumit-o opţional
fiica preferată a lui Cronos
era acea era tare demult
dinaintea erei noastre
şi dinainte de Hristos
s-a închis preventiv cu ivăre
şi s-a deschis numai simptomatic
sporadic se mai întrezăresc din ea
ecouri şi amprente
pe alocuri mutaţii genetice
în structura genomului uman
structura ei predominantă
s-a risipit în praf de stele.

poezie de David Boia (14 februarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un divorţ metafizic (extras, "Cu plugul la arat peste oasele morţilor")

Stăteam acolo-n frig, în camera jilavă, în vacuumul îngheţat stăpân
acelei ore fade, cenuşii, din noapte; şi mi-a trecut prin minte că chestia
aia care părăseşte trupul absoarbe o parte din lume şi,
indiferent cât de bună sau de rea, cât de vinovată sau de inocentă
a fost, lasă în urmă un gol mare.

M-am uitat afară pe fereastră. Se crăpa de ziuă şi fulgi lenevoşi
Începeau încet-încet să umple neantul. Cădeau fără grabă,
împletindu-şi drumul prin aer, rotindu-se în jurul axei ca nişte pene.

De-acum Picior Mare nu mai era, aşa că era greu să fi simţit vreun
fel de milă sau de resentiment pentru el.
Tot ce mai rămăsese era trupul lui, fără viaţă, îmbrăcat într-un costum.
Arăta calm şi împăcat, ca şi cum spiritul era mulţumit că în sfârşit
se despărţise de materie, iar materia era mulţumită că se despărţise de spirit.
În acest scurt interval de timp avusese loc un divorţ metafizic. Sfârşitul.

poezie de Olga Tokarczuk, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu era mai puţin comunicativ, decât acest gentleman, pe nume Phileas Fogg. Vorbea cât mai puţin posibil şi cu cât era mai tăcut, cu atât era mai enigmatic. Totuşi era în curent cu viaţa. Ceea ce făcea însă era aşa de matematic asemănător cu imaginaţia obştească nemulţumită căuta să pătrundă dincolo de fapte.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un timp

Era un timp când eu mă tot împiedicam.
Însă acum eu doar mă tot înalţ dincolo,
Mult departe de nesfârşitul Dincolo al Ţelului meu.
Şi totuşi Căpitanul meu comandă: "Înainte! Înainte!"

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cuantic

Suntem enigme stranii
Şi noi ca şi universul
Materie plus spirit
Arhetipuri care ne animăm
Reciproc sau diferenţiat
Din aceeaşi materie ca gândul
Ca şi sentimentele ca şi emoţii le
Ca şi trăirile ca şi simţirile
Materie De natură variabilă
Care se tot divide
Şi se schimbă şi se primeneşte
Până se divulgă şi se relevă
Şi se transcrie marcă de marcă
Într-un spaţiu lapidar infim
În energie condensată
De aceea aşa zisa materie
Se poate controla
Prin forţa raţiuni
În mod deliberat
Doar de către cei cu vocaţie.

poezie de David Boia (11 octombrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecere

Inspirat din poeme sacre
A venit un infinit aici
Deşi era dintotdeauna
Fără de restricţii impuse
Fără limite de nici un fel
Nu avea nici greţuri
E un fel de a spune
Aterizase de urgenţă
Din propriul lui sistem
În propria structură
Înaintea multor ere
Din iniţiativă concertată
Dinainte de timp şi vreme
Şi continuă să vină
În termeni ascendenţi
Şi continuă să treacă
Ca un factor de progre
Şi se divulgă permanent
Cu tentă personalizată
În tandem cu eternitatea
În asociere cu nemărginirea
Mesager clar interminabil
Ar creşte exponenţial
Dar nu mai are unde
Ar scădea infinitezimal
Dar nici asta nu-şi permite
Până atunci evoluează
În proporţii simptomatice
Cu veşnicia în sânge
Cu nemurirea în suflet
Şi persistenţă acutizată
Acum am o certitudine
Nu aştept de nici un fel
Să se termine nici să dispară.

poezie de David Boia (7 ianuarie 2016)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era numai labirintul nesfârşit al copacilor acoperiţi cu muşchi, unde era atât de linişte încât îmi ţiuiau urechile. Era întuneric ca în amurgul unei zile înnorate, cât să vezi că nu era numic de văzut. Alergam prin întuneric fără ţintă, căutând, căutând şi iar căutând, devenind din ce în ce mai înverşunată odată cu trecerea timpului, încercând să mă mişc mai repede, deşi viteza mă făcea mai împiedicată... Apoi visul meu ajungea într-un punct - simţeam că urmează acel moment, dar nu reuşeam niciodată să mă trezesc înainte să înceapă - în care nu-mi mai aminteam ce anume căutam. Atunci înţelegeam că nu era nimic de căutat şi nimic de găsit, că nu existase nimic altceva în afară de pădurea acasta goală şi înfricoşătoare, şi că nu va mai exista niciodată nimic pentru mine.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reportaj

Echipa din redacţie
Trece constant de impedimente
Cât poate duce imaginaţia
Cu artificii şi sacrificii
Ca privitorii să exclame
Iată ei au deschis căi luminoase
Ca să evite falimentul
Pe direcţia tot înainte
Ajutaţi de publicitate
Cu vedere anticipată
Vorba unora de la noi
Că înainte era mai bine
Raportându-se
Cu elan şi animaţie
La propriul sistem.

poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

Ascultam acele poveşti,
Deşi nu era vremea lor -
Cum nu-ntelegi când priveşti
Aerul morţilor.

"Era acel tânăr prea singur!
Dar toţi îl iubeau...
- Atunci nu era aşa singur!
Sau ceilalţi nu erau.

Si-o tânără fată cu dânsul -
De-abia în lume-au plecat,
Incât îţi vine şi plânsul,
Printre-ntrebări, ne-ncetat.

Si iată, din toate, nimicul -
Un înger, apoi, s-a născut...
- Acestea erau, deci, nimicul,
Si-ndată, orice a tăcut!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai apoi

Atunci va fi progres
Vom conecta Wireless
Creiere la calculatoare
Şi vom avea corpuri sintetice
Un fel de cyborgi în prelungire
Ne vom hrăni cu energie
De la aştri sau din eter
Atunci mulţi va persista
Printre prezumţii şi supoziţii
Nimic nu va mai fi
Cum era altădată
Nici drum de întoarcere
Nu se va mai căuta
Totul va fi pe înainte
Atâtea arătări cosmice
Fără de număr vor fi
În grădina Domnului
Căci toate acele invenţii
Ar putea evolua
Seduse de propriile idei
În cascade ascendente
Departe în hiperspaţiu.

poezie de David Boia (6 iunie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era cea mai bună dintre vremuri, era cea mai rea dintre vremuri, era timpul raţiunii, era timpul prostiei, era epoca credinţei, era epoca incredulităţii, era anotimpul Luminii, era anotimpul Întunericului, era primăvara speranţei, era iarna disperării, aveam totul înainte, nu aveam nimic înainte, mergeam cu toţii în rai, ne comportam exact invers - pe scurt, perioada semăna atât de mult cu prezentul, încât unele dintre cele mai gălăgioase personalităţi insistau că trebuia să fie receptată, bine sau rău, numai la gradul de comparaţie superlativ.

Charles Dickens în Poveste despre două oraşe
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul eternului destin

Deşertul şi oaza, eternul destin
al celor cu visuri plutind peste ape,
trecute speranţe, speranţe ce vin,
te caut cu gândul, să-mi fii mai aproape.

Mă bântuie-ntruna un dor levantin
şi parcă-mi aduce mereu între pleoape
deşertul şi oaza, eternul destin
al celor cu visuri plutind peste ape.

Trec anii de-a valma şi tot mai străin
mă simt în cetatea ce vrea să mă-ngroape,
din cerul uitării un cântec divin
mi-alungă din suflet, prin mii de supape,
deşertul şi oaza, eternul destin.

rondel de Corneliu Neagu (27 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, Al-Kindi însuşi era în stare de joc. Nu era nici zumzet, nici model, nici idee, nici tot, nici parte; vibra ca o bilă ciocnită de altă bilă, îşi era propriul prieten şi propriul duşman în acelaşi timp, iar între cei doi nu era nicio diferenţă. În jocul cosmic, totul era egal.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul gest al timpului

Ne naştem şi murim decât o dată,
Din vremea de demult îndepărtată,
Un fapt al nostru, simplu şi normal,
Eternul gest al timpului, banal.
Materie subtilă, în mişcare,
Dintotdeauna a fost nemuritoare,
Tot împletind al astrelor destin,
Cu-al celor ce-au murit şi cei ce vin...

Un Univers ce-o lume a născut,
Cu depărtarea lumii din trecut,
Adusu-ne-a mereu într-o conştiinţă
Dorinţa vieţii, mit în noua fiinţă,
Un vis superb, care-a venit hoinar
Din depărtarea fără de hotar.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când s-a ridicat în picioare, soarele i-ajungea până la glezne: restul era acoperit de eternul feminin!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (aprilie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alege-ţi nu minute, ci câteva secunde pe zi dacă tu consideri că nu ai timp, aşează-te pe un pat sau la volanul maşinii şi Oferă-ţi spaţiu şi lasă-te îmbrăţişat de existenţă. Priveşte fără să atingi nimic. Doar permite-ţi să fiinţezi. Atunci Infinitul îmbrăţişează Infinitul! Această delicioasă simplitate de A Fi este cea mai mare bucurie! Tu eşti acest simţ al prezenţei "EU SUNT" care sfinţeşte întreaga viaţă şi toată existenţa! Toată suferinţa acestei lumi preaslăveşte şi vine din minte. Dincolo de minte, eşti doar Tu Infinitul! Eşti doar la o secundă, fără timp sau la un gând distanţă, fără spaţiu de a te reîntoarce Acasă!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admirat-o pe Chiriţa întotdeauna şi nu consider nici pe departe că era o înapoiată, ci un om de viitor. Era o femeie care, după părerea mea, anticipa egalitatea cu bărbatul, voia să fie la modă şi preconiza o civilizaţie în devenire. Părea ridicolă pentru că era din provincie şi pentru că piesa s-a scris într-o perioadă în care tot ce venea "de afară" era luat peste picior şi socotit extravagant. Nu era nevoie ca ea să fie o femeie grasă şi un "jandarm". De ce să fie jandarm? O femeie cu autoritate, asta da; dar de ce-ar fi asta ridicol? A, că vine Leonaş, care are 20 de ani şi ea are 50-60 de ani, e altceva; aici este ridicolul, situaţia comică.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victorioasă, Lia porni voioasă înainte, cercetând totul cu atenţie. Lucian o urmă prudent, nemulţumit de faptul că totuşi se lăsase uşor convins de ea, deşi era şi el curios în privinţa acestei peşteri, nu putea nega acest lucru. Pe măsură ce înaintau, întunericul devenea din ce în ce mai greu de pătruns cu privirea, iar ei de abia distingeau ce era în jurul lor, însă puteau fi siguri că nu erau în pericol.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!