Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Singur așteptând toamna
Ca și cum ar aștepta un vis de ceață,
O alta viață sau ce-și dorea. Să nu întârzii -- îți spune.
Printre potecile luminate de lună
Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să știi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?
Mereu lumină și umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua și ea barca ce-și caută țarmul.
Iată vezi copacii ce te-au îmbrățisat odată cu el,
singuri și galbeni, nocturni și sfioși cum ți-era zâmbetul,
Vei înțelege mai târziu, poate mult mai târziu...
Închide ochii, deschide palma să-ți înfloresc nuferii,
La poale-ți sunt și vântul și izvoarele,
Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,
Purtate de vânt, un curcubeu arc peste timp și loc.
Luminezi acolo unde nu-i lumină,
Un cântec a trecut prin zidul de piatră -- baladă-ntr-un gând!
Scăldat în lumina blândă a soarelui de toamnă
Mergi pe cursul râului. Apa se întoarce la vasul ei.
Sortit sunt să am la tâmplă o stea și
Să plutesc pe cele patru vânturi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?
Ca să te doară trebuie
Să te întâlnești cu flacăra și taina ei!
Privește în liniile din palma ta, în liniile destinului
Din așteptarea nopții sunt multe capcane, iluzii, rătăciri.
Apele spală cuvintele, râul îmi șoptește cântecul,
Râul de sânge din inima ta. Se tulbură timpul, adânc îi rasună pașii,
Un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna,
Ascultă, ascultă ecoul din templul necuprinsului timp,
Râule, cine plânge și cine vorbește -- spune-mi,
Cine pe cine cheamă și cine pe cine caută -- spune-mi,
Ascultă, ascultă și vino la marginea apelor timpului,
El este cel care cheamă, el este cel care plânge -- ascultă,
Te iubesc, te iubesc -- îți spune. Să nu întârzii -- doar atât îți mai spune.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre apă
- poezii despre toamnă
- poezii despre râuri
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre flori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cine nu spune și nu face la timp ceea ce e corect... e ca și cum ar ajunge în gară mult prea târziu și ar pierde un tren către o destinație foarte importantă. Alt tren poate că mai vine (sau nu!)... dar acel moment pierdut, este pentru totdeauna... și nu se va mai întoarce. Morala? Fă toate lucrurile la timp și nu lăsa timpul cu ocaziile lui să-ți scape printre degete! Regretele personale dor mai mult ca rănile provocate de alții... Fructifică oportunitățile vieții și fă bine cât poți, a mulțumi pe oricine. La final, tot ție îți faci bine. Mulțumirea celorlalți, obligatoriu se întoarce la tine (mai devreme, sau mai târziu), simțindu-se pragmatic prin toate avantajele pe care viața ți le oferă. Hai să fim înțelepți! Să corelăm tot ceea ce facem... cu ceea ce primim în viață! Absolut mereu culegem ce am semănat. Un adevăr care încă doare..
Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecție de citate și aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre timp
- citate despre mulțumire
- citate despre înțelepciune
- citate despre trenuri
- citate despre sfârșit
- citate despre gări
- citate despre dor
- citate despre degete
În fiecare stea există un suflet
Privește apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viață, în culori fascinante,
care se zbate la țărm printre stânci! Un țărm de mare
pe care valurile se sparg în mii de bucăți-destin!
Asemeni mării suntem - curată și învolburată,
într-o continuă zbatere, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Boabe de rouă la ferestrelor sufletului sunt lacrimile,
Broboanele de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ține în brațe sufletul, atât de greu uneori!
Din doruri, din nostalgii, din noi, din șoapte,
din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor,
Din simțiri delicate, din minți însetate,
din lacrimi puține, din doruri multe!
De asta și vântul merge pe câmp, are multe de spus,
căci acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiți,
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor și a lunii,
Cel ce timpul îl are în față nimic nu știe,
Tânguirea ta cutremură trestiile iazului albastrelor nopți,
O, despărțire! Adâncă viață din umbrele nopții!
Multe petale se aștern peste cărarea pietrelor!...
Un ochi se uită pe albia râului ce curge - sufletul
ce așteaptă să treacă râul spre întâlnirea cu spiritul.
Diferă râul de la om la om, diferă așteptarea
și întâlnirea diferă. Într-un final, toți ajung dincolo
la terminație... spre râul Lethe, râul Uitării!
Dacă întinzi mana mă vei atinge, sunt în umbra ta,
- Am întins mâna, îți mângâi sufletul!
În fiecare stea există un suflet, dacă doar o atingi rămâi vrăjit -
știi că stelele care sunt culese ajung tot pe cer!
Nu noi dăm stele jos de pe cer, trebuie doar
să le atingem - iată marele vis al pământenilor!
Ajungem să avem și noi o stea,
părți din noi ajung acolo - lumina noastră!
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre îngeri, poezii despre visare sau poezii despre viață
Dulcea chemare a veșniciei
Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos,
cu stihuri de foc și cântec de nai,
cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios,
cum ochii îi picură boabe de rai.
Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,
în traistă îți pune psalmi și cântare,
din rugăciune, croiește-ți veșminte,
și soarbe-nsetat izvorul de zare.
Ascultă cum te cheama astăzi Hristos,
crucea din spate rabd-o-n tăcere,
lacrima să-ți fie treaptă de folos,
necazul și spinii: pâine și miere.
Ascultă cum te cheama astăzi Iisus,
când ploaia se cerne mărgele-n șirag
și valurile bat în norii de sus:
ascultă chemarea și vino cu drag!
Ascultă cum te cheamă la viață,
cu stihuri de foc, cu cântul de nai:
Dincolo de azi e-o zi mai măreață,
razele de înger, boabele de rai.
poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creștine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre prezent, poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre versuri, poezii despre tăcere sau poezii despre sfinți
Negreșit
Luna este în om, și omul este luna.
Deși au chipuri diferite, în esență sunt una.
Acesta este adevărul, a fost și va fi mereu, pentru că în palma Prezentului, timpul umblă teleleu.
O lume cu o mie de chipuri, toate unic ornate, îi stau mărturie materiei, ca mărgelele-nșirate.
Vântul vuiește, pasărea ciripește, pisica mustăcește și rățoiul se rățoiește.
Sunete cu miile, melodii desăvârșite, vin la urechea omului și pe loc se fac auzite.
Dar cine le ascultă, a o mia oară, cine le va asculta și cine le-a ascultat odinioară?
La urechea cui răzbat, în pieptul cui ele se bat?
Spune-mi tu, dar ia aminte, dacă ghicești, de iubire nu vei mai putea să te descotorosești.
Fie vară, fie iarnă, iubirea la joacă sufletul ți-l cheamă.
Nu ai cum să îi închizi, să te faci că nu o simți...
Poate îți merge o dată, de două sau trei ori laolaltă.
Dar odată și-odată...
Ce a fost realizat nu se mai neagă.
Iar atunci ai să găsești, sufletul ai să ți-l împodobești,
Nu cu globuri și cristale, ci cu sensibilitate, răbdare și iertare.
Ca un brad falnic și luminos, vei străluci pe față și pe dos, lumii să îi dai de știre, că adevărul și iubirea, negreșit trăiesc în tine.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre știri, poezii despre urechi, poezii despre sunet sau poezii despre rațe
Vântul și steaua călătoare
Ascultă vântul dau noaptea în seara asta
Și înțelege lumina cum se aprinde în târziu
Poate e acel suflet care zboară
Vestindu-ți primăvara
Înfășurat în steaguri albe de abis.
Am fost cu tine-n noapte în fiecare seară
Am fost cu tine-n gând și în privirea mea
Ce rană sa îmi fac ca să-nțelegi, iubito
Doar noaptea e aceiași și tu aceiași stea
Și ce frumos e albul din pielea ta
Și galbenul din păr și verdele privirii
Cine sunt eu, acela
Ce nu pot adormi îmbălsămat în trandafirii firii
Ești tu o altă viață! Sau Steaua călătoare?
La mine-n palme noaptea
Când se așază-n stele,
Iubita mea e timpul să vi să ne-așezăm
Într-o lumina-naltă de flori și Cosânzene.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre alb, poezii despre zbor sau poezii despre verde
Eu și eu
Ce fac? Mă sufoc.
De ce? Că nu-i lângă mine.
Cum așa? Fără noroc.
Cine? Cineva ca tine.
Ce o să fac? Voi mai încerca odată.
De ce? Să fiu bine auzit.
Cum așa? O melodie ușor-cântată.
Cui? Unui suflet rătăcit.
...
Ce am făcut? Îți voi spune mai târziu.
De ce? Încă aștept.
Cum așa? Îți voi spune mai târziu.
Când? Când îmi va bate inima-n piept.
...
Ce fac? Îți răspund ultima dată.
De ce? Că am ce îmi doresc.
Cum așa? Am convins-o că nu-i uitată.
Pe cine? Pe fata ce-o iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre noroc, citate de Andrei Tudora despre iubire, poezii despre fete, poezii despre dorințe sau citate de Andrei Tudora despre dorințe
Când întâlnești o pasăre albastră
Când întâlnești o pasăre albastră,
ascultă sfatul ei.
Privește florile din glastră,
și-n sobă, focul cu scântei.
Pasărea albastră-ți spune:
păstrează-ți lacrimile.
Vor veni și vremuri bune
și-ți vor șterge patimile.
Glasul ei îți va mai spune,
că soarele va răsări,
doar când luna va apune
și oamenii se vor trezi.
Cu patimă, ea îți mai spune
că întoarcerea la rădăcini,
de unde ești plecat în lume,
te bucură, nu mai suspini.
Asta doar în lumea vie,
că în lumea împietrită,
zborul tău din colivie
nu este o reușită.
Ascultă sunetul, vezi lumina
și-n viață, drumul e deschis.
Soarele va lumina grădina
și vei trăi ca-n Paradis.
Ascultând pasărea albastră
vei deveni mai înțelept.
Vei înțelege lumea noastră.
Asta de la tine-aștept.
poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre înțelepciune, poezii despre sfaturi sau poezii despre rai
Spune-mi cine ești
Refren
Spune-mi, spune-mi cine ești
Fă să te iubesc.
Tu calea mea o luminezi
Cu drag eu te primesc.
Al cui e pruncușorul
Născut azi de Maria?
Al cui este odorul
Ce-n brațe-l ține ea?
Al cui e pruncușorul
Născut în seara-aceasta?
Care-i numele lui?
E Domnul cerului.
Cine e băiețelul
Născut în mica iesle?
Și care-i sunt părinții?
Sunt sigur că îi știți.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre Maria
Cine nu călătorește, cine nu citește, cine nu ascultă muzică, cine nu caută harul din el însuși moare câte puțin.
citat celebru din Pablo Neruda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate de Pablo Neruda despre muzică, citate despre moarte sau citate despre lectură
În acordul de frunze
În fiecare dintre noi există moarte și iubire
Când ceasul tace și zeii vor să vindece rana
Ne-am născut prea târziu sau mult prea devreme
Eu sunt mut, tu aripă din care odată a curs apa și sânge
Hai, nu știi că e dimineață și fluturii se scaldă în lumină?
Tâmpla mi-a amorțit pe glezna ta, ca florile tomnatice
În acordul de frunze prea departe
Ascultă apa umbrită din care soarele urcă la cer azi
Fără fluturi, fără curcubeu se ascute vântul,
Doar pe el ascultă-l, pe bunul meu prieten
Cu ajutorul căruia am îmblânzit șerpii cu o nuia de argint
Și acum plec pentru tine în cuvinte.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluturi, poezii despre șerpi, poezii despre sânge sau poezii despre prietenie
Oh, tu, fericito!
O simplă nemulțumire ascunde intenții mult mai adânci,
Ce nu pot fi desconspirate și deslușite decât prin contrast, decât printr-o forță opusă ca direcție și sens, decât prin suferință.
Căci dacă ni s-ar cânta în strună, cine s-ar mai depărta de sinele fals?
Cine s-ar mai opri din dans?
Păsări fermecătoare zboară deasupra ta, iar tu stai și aduni fire de nisip de pe podea.
Iubirea nu poate fi "a noastră", căci cine suntem noi?
Timpul se revarsă, în timp ce marea doarme ne-ntoarsă.
Te plimbai prin lume, crezând că ai ceva de-ndeplinit, când un cântec dulce ai auzit, pașii ți s-au împleticit, iar unul în brațele altuia ne-am trezit.
Acum îmi spui că nu mă mai cunoști, că sunetul glasului meu îți sună străin, de parcă ar aparține altor voci.
Îmi spui că trebuie să mergem, urmând harta ce o porți după tine, însă eu îți arăt pe cer, un astru ce nici nu pleacă, nici nu vine.
Dar e ok. Acum, și mereu, crezi ce vrei.
Eu sunt pe-aici, prin preajmă,
Adulmecând teiul și ascuțind condeiul.
Scriind versuri ca...
"Cine zboară de fapt, vulturul sau vântul?
Cine se-nvârte de fapt, Soarele sau Pământul?"
Iubirea nu stă în loc, iubito.
Iubirea-ți poartă numele, oh, tu, fericito!
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre voce sau poezii despre tei
Cine ești Tu, cine este Ea?
Cine ești Tu, cine este Ea?
Îți asculta tăcerea în lumina suspinelor înfășurate.
Deși nici un cuvânt nu se rostogolea, dialogul continua,
nici aprig, nici suav, nici viu, nici mort.
Ard ca o lumânare fără terminație!
Cu simțurile decupezi peisajul,
delimitând terenul îngust în care te miști.
Intuiești distanța dintre teama și nerăbdarea
cu care aștepți să te lovească.
Încet și blând se micșorează acest spațiu.
Topirea resemnată a lumânării tăcute
pare a fi totul,
făcând uitate gestul aprinderii
și para luminoasă
în care se zbat aceleași posibile întâmplări.
Oare ce s-ar întâmpla dacă și astăzi, și mâine,
am privi cum se topește lumânarea?
În față ni se-așează lumânări calde, aurii,
ce vor arde, în urmă, șirul trist
de lumânări topite, reci, stinse zilele de ieri.
Soarele apune, ziua se sfârșește, noaptea se destrămă,
omul uită, omul moare,
în jur doar o lumânare ce arde...
în tempera timpului rămâne tabloul dramatic
înconjurat de același pustiu, durerea primei lor lumini.
Cine ești Tu, cine este Ea? Pot atinge cerul sau nimic nu e real?
Unde vor ajunge oare?
Spre locurile cândva știute, spre armonia avută,
spre visul din vis fără frontiere?
Sunetul valsului se aude și noaptea-i nesfârșită
chiar și atunci când pentru toți pare să fie dimineață.
Doar universul rătăcit curge între ei...
Marele secret al timpului nimeni nu știe de unde vine,
cu toate că vine și plecă!
Ea vine dintr-un timp sepia, un timp cu umbre
ce se desfac asemeni petalelor nufărului
ce-și caută umbra după ce soarele le-a copt.
Prin timp multe teste ți se relevă,
trăirea unică e în afară timpului și spațiului acesta.
Simți mult mai mult, sfâșietor
lumină, zâmbet, dor,
intensă durere prin razele amintirilor,
neputință în fața destinului,
lacrima ce știm că este și va fi...
Ea este un copac astăzi, are nevoie de ploaia lui!
Îi asculta tăcerea, îi căuta urmele,
după lumina ei o va găsi.
Un copac întins până la cer și-atât de jos
de-l poate mângâia cu palmele incandescente,
un copac prin care curge și urcă seva vieții.
Copacul e însăși viața!
Mereu ea a visat că o să viseze un vis!
Mii de întrebări apar în iluzia Mayei,
reții doar clipa ireversibilă
intersecții de drumuri,
regăsiri, dorințe, neputințe. Amintiri și iluzii...
Să nu îți obosești sufletul! Mai departe de voința lui
nu ajungi, în tot ce faci este el, renunți sau nu,
este tot sufletul acolo
ochiul ce se uită pe albia râului
ce curge, ochiul ce-așteaptă să treacă râul...
Diferă râul de la om la om, diferă și așteptarea,
și întâlnirea diferă, dar, în final,
toți ajung, dincolo, la terminație.
Prin față ne trece timpul.
Suntem drumuri, căutările sufletului.
La capătul lor ne-ntâlnim cu noi.
Drumul nu te-ntreabă când se va sfârși.
Dacă i-ai atins capătul
a fost doar o potecă, nu drumul.
Când suntem doar povești, suntem drumuri.
Avem nevoie de emoții ce ne depășesc,
doar atunci ne încercăm pe noi, descoperindu-ne.
Mereu căutăm un timp,
să-l și găsim, iată un miracol!
Trecând prin visul Zeului se purifică,
în palmă-i înfloresc toate gândurile,
chiar uitarea învie din cenușă.
Nicio tainică ușă nu mai există.
Rămân frânturi-scântei
ce se sting la lumina zilei.
Din Netimp o știa.
Deși nu plouă, mâinile ei plâng
să fie amintire, dor sau un gând?
Verde crud și copt, și mort, arată indicatoarele,
indiferent de unde te uiți,
toate duc acolo...
spre casă, spre tărâmul știut cândva.
poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (25 septembrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări, poezii despre amintiri sau poezii despre spațiu și timp
Cine întreabă mereu pe unul și pe altul, cine ascultă totdeauna, cine nu uită nimic, aceluia mintea i se deschide ca floarea de lotus la razele soarelui.
Vasile Andru în Înțelepciune indiană (2005)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lotuși, citate despre flori sau citate despre Soare
* * *
În fiecare dintre noi există moarte si iubire când ceasul tace și zeii vor să vindece rana
ne-am născut prea târziu sau mult prea devreme
eu sunt mut,
tu aripă din care odată a curs apa și sânge
hai nu știi că e dimineață și fluturii se scaldă în lumină?
tâmpla mi-a amorțit pe glezna ta ca florile tomnatice în acordul de frunze prea departe
ascultă apa umbrită din care soarele urcă la cer azi fără fluturi, fără curcubee se ascute vântul, doar pe el ascultă-l, pe bunul meu prieten cu care am îmblânzit șerpii cu o nuia de argint și acum plec pentru tine în cuvinte.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultă chiar când e durere
Ascultă chiar când e durere
Vedea-vei norii cum dispar,
Simți-vei sfântă adiere,
Vei ști c-a fost trimis un dar.
Ascultă glasul ce-ți șoptește
Să mergi 'nainte cu curaj
Să poți trăi dumnezeiește
(Nu-nvăluit în vreun miraj.)
Ascultă vorbele transmise
Prin credincioșii slujitori
Să-ți fie ușile deschise
Spre a pătrunde sărbători.
Ascultă și când neputința
Te copleșește; vei vedea
Cum se înseninează ființa
Și cum învingi povara grea.
Ascultă ce îți spun profeții
Nu ce propagă vreun ziar
C-atunci din ceasul dimineții
Ve fi cu Meșterul Zidar.
O, ia aminte la apelul
Care te cheamă să lucrezi
Și să înalți mai sus drapelul
Pe Fiul Slavei să-L urmezi.
Minuni urmează când credința
E activată zi de zi
E-asigurată biruința,
Ce e uscat va înverzi.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (8 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre victorie, poezii despre sărbători, poezii despre sfințenie sau poezii despre nori
Taci și ascultă!
Taci și ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci și ascultă glasul pământului,
Cum doinește frunza în foșnetul gândului.
Taci și ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci și ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.
Taci și ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci și ascultă pașii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.
Taci și ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră șuvoaie,
Taci și ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.
Taci și ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci și ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.
poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre secunde, poezii despre păr sau poezii despre păduri
Noi, nu!
O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre stele, poezii despre râs, poezii despre oaze, poezii despre moarte, poezii despre minciună, poezii despre groază sau poezii despre greșeli
Tăcerea îți ascult
Vrei să ai o viață tăcută
Vorbește -i lui gândului
El trece și tăcerea-ți ascultă
Învolburat prin apa pârâului
Scrie-mi din pana ruptă
Și pana căzută din cer
A vântului ce-a fost furtună
Ce suflă în preajmă lejer
Prin foșnetul pădurii te aud
Cum gândul tău mă cheamă
Pentru mine ecoul nu e surd
El îmi ia cuvintele în seamă
Și eu te strig și tu mă cheamă
Și stiu c-ai vrea tu să mă vezi
Tot ce a fost lăsă în urmă
Vântul nu trebuie să -l crezi
Ne unim gândurile amândoi
Putere gând prin cuvânt
Cerul picură iubirea în noi
Aud vânt la capăt de pământ
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre vorbire
Întrebări
Spune-mi, ce porți pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăți! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îți lipsește! A mea gură?
Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalți! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îți place?
Spune-mi, la ce gândești acum! La mine?
Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
și parcă îți aud deja răspunsul mut.
Dacă ești obosită, nu pot să te ajut,
Dacă ți-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
și nu mai sunt de loc, parcă te-aș fi uitat.
sonet de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre schimbare, poezii despre pace, poezii despre mâncare, poezii despre gură sau poezii despre ajutor
Ceruri de mătase
Ascultă cum curge luna
peste obrajii mei
îmbujorați de așteptarea ta.
Ascultă cu timpul împietrește
în pupilele moarte
de dor, de așteptare.
Ascultă cum gutuile ard,
candelabre pentru cer,
sunt gândurile noastre.
Ascultă cum Dumnezeu suflă
sentimente ce se încurcă,
dansând în ceruri de mătase.
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gutui, poezii despre dor sau poezii despre Dumnezeu