Copilul Câmpinei

Planez întinderi în montgolfier cu haloul din pupilă, în timp trecut,
pe iazul Morii, a lui Mitu, în luncă, pe-un cristal, Doftana,
ce curge rece ca de gheaţă în plină vară, limpede s-o bei cu cana
şi mă înalţ cu alţi ştrengari pe Ciobu, 'n cărări strâmte de abrupt.

Stau sus, să culeg fragi ce i-am şi acum pe limbă
şi privesc valea ce se ascunde sub un nor, o fină pâclă,
mândru că soarele doar mie îmi dogoare păr pe frunte, în buclă...
acum că e vacanţă şi nu-s tuns chilug, când anotimp se schimbă.

De jos, din podul vechi, pe unde Şandru pedalase odată,
mă îndrept spre podul nou, unde turnau Birlic, Darie, Saizescu
şi, apoi -pe unde rece râu-n Prahova, se varsă- în pedestru
în gârla caldă, în volbură de cafeniu mă scald... în mintea-mi, iată!

Trec puntea în scânduri rupte înspre Bobolia, urc pe Piţigaia,
ce-mi dă fior mereu, că-i rece, deasă, toată o pădure
şi mă las iar la râu, cu praştia în mâna-n vineţiu de mure,
ca să fac foc în prund, în seară... simt şi-acum văpaia.

Sunt blond de grâu, bronzat, în şort şi cu sandale roase
de atât umblat, trec printre sonde să urc mal 'nspre noua seră,
sau mai în sus, spre Gura Leului, la Bulevard... retrăiesc atmosferă
de vechi castani la marginea de oraş... o Câmpina de vile, case...

Mă văd, dar nu mai sunt acelaşi, poate înăuntru, suflet, oase...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era şi alb, erau şi neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simţeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Şi era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub braţe îl simţeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Şi mă înălţam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Şi-acolo e "Planeta mea".

Şi înot şi tot mă-afund mereu
Şi-i oxigen, respir mai bine...
E mai mult aer, sunt mai greu
Şi-încă plutesc, azur mă ţine.

Privesc din umăr, capu-ntors,
Văd verde, cafeniu şi plumb
Şi parcă-s obosit, sunt stors...
Îmi caut loc să stau... pe fund.

Şi văd cutii mobile, fixe,
Zăresc şi amoebe... mii
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieşind, intrând printre cutii.

Planez încet şi simt străfund
Văd totul la orizontală
Am terminat, revin în gând...
Găsesc sfârşit... în plictiseală!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul nopţii

Noaptea e iarăşi rece, e sumbră şi aş vrea
Să te-ntâlnesc din nou, cum o făceam cândva
E frig, lumina-i pală, dar lumineaz-o stradă
Mă uit, te caut iară în trista-mi cavalcadă.

Te văd venind la mine, dar e imaginar
Ai rochia albă, pură, privirea-ţi e de jar
Şi-n loc de fericirea ce-o aşteptam cândva
Azi picură veninul prin aspra vorbă a ta.

Vreau să m-ascund, să plec, s-alerg din calea ta
Dar mă reţine-un lucru. Şi asta-i dragostea.
Căci eu găsesc greşit să fug aşa de mult
Când inima-mi revarsă o dragoste-n tumult.

Şi mă decid, în fine, s-alerg din nou spre tine
Acolo în abisul pe unde eşti şi-i bine
De unde văd acum, când totu-mi este clar
C-a fost doar o părere, ceva imaginar.

Acum, păşesc agale, prin noaptea rece, sumbră
Te văd iar cum dispari, te văd ca pe o umbră
Te-nalţi ca o visare, acolo sus spre stele
Iar mie îmi rămâne farmecul nopţii mele.

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de gheaţă

Am sufletul abur suflat pe o sticlă
De geam, oglindind inima-ţi de-odăi
Strângându-se-n şoc, explodând ca o aplică
Când becul o arde-n scântei calde, moi.

Mă uit fără şir; nu-i cârlig să m-agaţe
Din spaţiul fundal, am doar chipu-ţi hublou
Ce străpung, curg fluid, mă preling palme, braţe
Şi trup mă transfigur, sunt eu-mi ecou.

E cald înăuntru; mă-mbăt somnambulic
De picurii ploii din frigul de-afară
Cruciş stând pe coate ivron melancolic
Visând pe-un pervaz se umbrind înspre seară.

Tresar încordat că e rece; nu-i foc
Ce s-a stins aşteptând să-l reînviu până moare
Şi sticla e-o coajă de-alb praf doar c-un loc
Din buzele-mi calde, c-o gheaţă de floare.

M-agăţ cu retina prin lupa pupilă
Privind absorbit pata fină de pâclă
Cu-n zâmbet cleştar; capul drag de copilă
Topindu-se-n suflu... cum viaţa se-ntâmplă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natal

Exult; câştig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am aţipit
La "end" de western şi tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
Mă duc acasă şi-i aştept pe toţi, cei ce nu m-au uitat!

Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâşâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o linişte eternă
Şi-mi zboară gând la eu ce-am fost şi mulţi ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu şi-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o şiră... Mintea-mi scald!

Şi acum este-un maron de fier în ape-n val la Costineşti
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudişti
Unde timizi într-o vacanţă de practică stăteam întinşi
Pe burtă şi-nţepam nisip înruşinaţi... Hm, ce poveşti
Ce se derulă, că-i pustiu de ce ştiam... Cum timpu' opreşti?

Doar am ieşit de la examen, păşesc pe aleile spre cursuri
Şi cât de mici îmi par acum şi-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Aşa-n sfârşit de sesiune şi-s iară singur... Triste apusuri!

Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruţele bunicii
Şi prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streaşina de mâl şi pai... Că-s case multe!

Hm, arar trece o căruţă în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-şi mai slobozeşte calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Şi-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o şopârlă!

Astăzi sunt trist că las tristeţe şi aşa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câştigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Şi le tot port chiar tot mai roase şi n-am nici cui să le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!

Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt şi m-arunc să alunec,
Mângâi iarăşi cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeţ până totu-i întunec
Şi colind dimineţi până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă şi-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ştrand zi de zi ca să-not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Şi fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschişi pe o iarbă de mal şi privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Şi-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să cureţe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce ştiu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraş, fluturaş, mai târziu un vulpoi
În scene la şcoala primară sau când încă făceam grădiniţă;
Mă văd le cântând celorlalţi "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec şi-i cad... pe pojghiţă.

Mi-am plantat singur pom, stau şi-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din faţă să văd de unde-i şuier
Ce-aud zi de zi din oraş când e trei şi părinţii se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la ţurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Şi-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi azi mai trec
pe unde ai trecut şi tu,
iar pietrele-mi zâmbesc
în felul lor mai rece,
privesc spre cer,
fereastra e deschisă
şi simt cum toată-s ramuri-
din lacrimi înfloresc!

Şi azi mai scriu
cu mâna ta de iarbă,
cuvintele au chip de înger:
nu mai dor,
nu mai plâng,
nu mai fulgeră...
Totul e atât de viu!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Înşir nişte paşi în pustiu
şi merg spre nimic. N-am o ţintă.
Reperele, de când mă ştiu,
se schimbă şi-ncearcă să mintă.

De urc, mă îndreaptă în jos,
apoi îmi arată un munte
abrupt, c-un decor păcătos,
şi nori care vin să mă-nfrunte.

Mă chinui, mă caţăr cât pot,
ajung pe un vârf şi-mi apare
platoul pe unde socot
că-mi este cărarea cea mare

pe care aş vrea s-o urmez,
dar nu e. Se-ascunde, vicleană,
o caut, n-am cum să cedez,
căci ştiu că-i pe-aici, pământeană.

E-a mea de când sunt pe Pământ,
destinul ce-i scris în eteruri.
Repere? Niciunul nu-i sfânt:
mi-arată mereu doar spre ceruri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itinerar natal

Ascult buletin meteo ades
şi tot mă uit, mă uit pe hartă
unde recunosc locuri trăite;
la Râmnicul Sărat ales,
lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă
şi-unde zăpezile-s vârtejuri troienite.

Mă leagă peste totul amintiri
de locuri şi mi-e dor mai mult de oameni
ce-i caut fie-n gând sau merg să-i văd
şi-i regăsesc futile amăgiri...
şi-mi dă senzaţie de rescapat de un prăpăd.

Mă plimb pe străzile de la Focşani
şi dorm pe la moteluri,
petrec în crâng cu amici la Căprioara
-că nu ştiu cum n-aveam lipsă de bani-
şi-ntotdeauna, printre "ELE" ţeluri,
savoarea mi-o-ncântam când cădea seara.

Mă văd în Câmpina natală cu florari
-frumoasa mea de altădată-
cu centrul vechi cu şarm cochet
şi simt cum ninge cu fulgi mari,
mă scald în Prahova, lângă armată...
Am mintea liceanului de la banchet.

Am cursuri pe un Splai d-Independenţă
şi-s zilnic prin tramvai în Bucureşti
pe 25 de bani... mănânc la Drept,
învăţ pe rupte să n-am corijenţă
ca vara s-o petrec la Costineşti
şi pe părinţi să-i bucur că-s un înţelept.

Cobor c-o bicicletă veche din Sinaia,
-fugit pe-ascuns, o vară, de acasă-
am praştia în mână şi iau ţinta...
mă bag în scorbură la nuc când ploaia
caldă a verii pică şi-s chemat la masă...
Îmi pare rău c-am fost aşa cuminte.

Ce de imagini defilez de la armata
-făcută ca să scap de ea, în Bacău-
şi-am şi uitat de azimut, de mască...
alături de prieteni ce-am mai căştigat odată
îmi amintesc ca nişte poze de flăcău...
fără s-am nume s-ataşez... Un gură cască.

N-am timp de-ajuns, e-o mică parte
despre spaţii ce locuiesc arar şi-acum
şi-am dor nebun să le revăd,
dar tot la fel cu mine-n altă parte
călătorind prin viscol sau ninsori de drum
şi-ncerc să fac orice, real... şi nu-ntrevăd!

Ce se întâmplă oare-n lume,
-că nu ne mai vedem 'n sfârşit de săptămână,
nici cu mătuşi, cu veri sau cu prieteni-...
stăm singuri meditând fără vreun nume;
aşa cum fac şi eu acum scriind de mână
şi nu-i nimic palpabil!... Cum miroşi răşina-n loc de ceteni???!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng cocorii

m-am născut aici
pe malul unui râu
unde zburdau în zbor nebun cocorii
şi soarele săruta în zori de zi lin norii
azi trăiesc departe de mine, de voi
de ce să merg mereu tot înapoi
de ce să mă întorc la voi
aci e jale şi e frig
şi morţii au ieşit din ţintirim
trăiesc în răsuflarea vântului
şi sărutul crud al pământului
e frig aici şi lespedea e rece
doar rătăcesc agonic printre umbre
afară, odată cântau cocorii
acum doar plâng în cor norii
lacrimi curg in zori, în zorii de apoi
mi-e sufletul pustiu si rece
de ce să mă trezesc
din somnul lung şi rece
să mor din nou, văzând ce se petrece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de auto... grafie

Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeţii,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispătut din vii...

... că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existenţă
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toţi... absenţă.

Am poza-n mintea-mi mugur
în braţele de tată
spălându-mă... Tot tremur
, n chiuveta emailată,

îmi văd doru-n priviri
la roşcove-n buchet,
pe mama-n primeniri...
cacaua la pachet.

Am gustul şi acum
de-un leu de turtă dulce,
beau laptele în drum
ce mama mi-l aduce...

... şi-azvârl caimacu-n "bube"
din cana cu păcat.
M-azvârl în bălţi oriunde;
şiretu-i deznodat!

Stau noapte-ascuns în piaţă
dormind printre ţărani
pe sacii plini, de plasă,
cu ardei... şi doi ţigani.

Înalţ zmeul pe-un câmp
în plin oraş sau sar;
m-arunc de pe-un coteţ
visând că-s armăsar...

... şi-s tras, chircit pe burtă
de "tanti-vraci" c-ulciorul,
da' a doua zi am scurtă...
iar mi-am scrântit piciorul.

Îs în gaşcă c-un ţigan
şi-ntârzii mult în noapte;
când văd că tata trece
m-ascund, vorbesc în şoapte.

Sunt dus la capitală
'n Pobeda cu sofer;
mă pierd, nu urc pe scară,
iau ascensor... "moncher"!

Mă văd la Tuşnad, mic,
urcând la Sfânta Ana...
Prieten leucemic
mort e, cu ochi cât cana.

Mă ţin c-o verişoară;
ea fură din vecini
trei ouă şi dă sfoară
c-am furat eu... găini.

Şi-s încă un ghindoc
-5 ani n-am împlinit-
când casa schimb de loc
ce-ai mei au construit...

... Este mai jos c-o haltă
în curte la mamare
unde în Zil d-armată
mă joc... car materiale.

Mi-a murit bunicuţa
ce-avea pridvor c-un câine
şi-mi pregătea cănuţa;
"un ceai gol ş-unu cu pâine"...

Sunt încă cu zulufi
de părul fin, bălai
şi fac cozi la cartofi,
la rând, să iau mălai...

... Închei încet o eră
de puşti în devenire
şi-am suflet-atmosferă
de-o fină primenire!...

PS
Până şi vers, cuvânt păstrez tot pueril,
s-am neîntinatul gând de-un suflet de copil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos--Oveştene

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Bogata apare
Chip din depărtare
Şi Dintre Hotare
Pân" la Fântânele
Toată numai stele
Roiba vine-n urmă
Cu apa cea bună
De la Oveştene
Peste timp şi vreme

Până în Rupturi
Să nu te mai saturi
Satu să-l priveşti
Ca să-ţi aminteşti
Tot ce-i mai frumos
În Bogata— de Jos
Apele să-ţi spele
Gândurile rele
Valea Târgului apoi
Păscută de oi
Să ne înfăşoare
Vara la răcoare
Pusta iată vine
Azi pentru oricine
Izvore la rând
Îmi stăruie-n gând
Iar Dălina apoi
Cu turma de oi
Ce o păşunam
Când copil eram
Şase oi sau zece
Prin ploaia cea rece
Când eu le păşteam
Pe când mic eram

Înspre Cărbunar
Iar mă uit şi iar
Şi pe-un spic de vânt
Iat-al meu cuvânt
Lorniţu-l descrie
De pe culmea-i vie
Bogata o vezi
Plină de cirezi
De atâtea vite
Care pasc cuminte
Pe Imaş din sus
Unde azi s-au dus

Floare de mălin
Dâmburile vin
Podu Lacului apoi
Unde-am fost şi noi
În copilărie
Toţi dar ca să ştie
Cum noi ne jucam
Oile păşteam
Citera privind
Zile-ntregi la rând
Apoi pe Stuptină
Am fost fără vină
Poiana din jos
Locul nost a fost
De unde bucate
Carele-ncărcate
Acasă veneau
Când ai mei trăiau
Ei părinţii mei
Cum trecură ei

Acum la Bogata
Casa este alta
Nu e locuită
De mama iubită
Căci dîns-a plecat
Casa ne-a lăsat
Nu e focul viu
Ocolu-i pustiu

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Mă trec pe zi ce trece cu oră sau minut,
Stingând dintr-un menit de vis crepuscul
Şi numai eu mă văd încă de la un prim sărut;
Mă trec pe lâng-oglinzi şi trag cu ochiul
Şi m-amăgesc că sunt mereu acelaşi, retuşat minuscul
Zicând; "Sunt mult mai bine c-alţii!"... Mi-e deochiul!

Mă trec o genă în urme de urmaşi
-Ce-ar fi ai mei- m-aseamăn, omenire
Dar tot eu nu-s de-al lor, nu-i am chezaşi...
Mă trec cu un profund, adânc, regret
Că nu rezist când ştiinţa va cunoaşte nemurire...
Mă păcălesc că vreau... C-o să mă mai repet.

Mă trec, nevrând s-o fac cu obstinenţă
Crezându-mă deasupra celor ce-au trecut şi s-au uitat,
Dar n-am alţi aliaţi, nu-i nicio penitenţă;
Mă trece gândul c-au fost toţi la fel,
Gândul; "Ce unici suntem, pierderea-i un prematur păcat!"...
Şi am ascuns răspuns, verificat... Nimic nu-i eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Pe mal de râu mestecenii plângeau
stând aplecaţi spre apa-nvolburată,
iar frunzele şoptind îmi aminteau
că ne-am iubit la umbra lor odată.
Şi azi mai stau pe malul povârnit
sub crengile cu frunze dantelate,
dar soarele, mergând spre asfinţit,
mi-aduce-n gând doar clipele ratate.

Din drumul lor să le întorc aş vrea,
căci m-asaltează-n fiecare seară
cu amintiri pierdute undeva -
la marginile unei nopţi de vară.
Ce mult aş vrea să te revăd pe mal
sub crengile aplecate înspre apă -
să te cuprind cu acelaşi ritual
cum numai râul poate să-l priceapă!

Dacă te-ntorci acum, nu-i prea târziu,
ne vom scălda sub razele de lună,
mestecenii din luminiş ne ştiu –
din ramuri verzi ne-or împleti cunună!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul locului natal

Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti
Şi las Craiova, jos, în poale,
Mă simt ca zmeul din poveşti,
Ce nu-şi mai are loc în ţoale!

Un glonţ în piept de-l slobozeşti
Va ricoşa ca şi din zale,
Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti
Şi las Craiova, jos, în poale!

Emoţiile sunt fireşti...
Legat la ochi cu moi basmale,
De-aici n-ai cum să rătăceşti,
Căci vin locurile natale...

Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti!

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările ce duc spre luncă

Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub paşii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.

Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

La asfinţit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aştept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.

Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în faţa mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!