
O noapte genială
Întunericul n-aşteaptă
noaptea însă e a mea
te iubesc este o treaptă
mă iubeşti este o stea
Noaptea însă e a mea
hai s-o dăm de-a dura
Dacă vrei eu aş putea
luna s-o probez cu gura
Hai s-o dăm de-a dura
te iubesc este o treaptă
şi-o să dăm altora ura
întunericul n-aşteaptă
Noaptea însă e a noastră
eu maestru tu măiastră
rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 septembrie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

Te iubesc între-timp
Te iubesc dimineaţa
te iubesc la amiaza
te iubesc seara
te iubesc noaptea
te iubesc dimineaţa
te iubesc la amiaza
te iubesc seara
te iubesc noaptea
te iubesc dimineaţa
te iubesc în cerc
te iubesc în pătrat
te iubesc în dreptunghi
te iubesc în triunghi
te iubesc în unghi
te iubesc în linie dreaptă
te iubesc în linie frântă
te iubesc în linie curbă
te iubesc te iubesc te iubesc
te iubesc în cerc
te iubesc în centrul cercului
te iubesc cu centru cu tot
punct
poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fii sincer, entuziast şi exprimă-te însă fii smerit ştiind că orice adevăr deţii acum, pe care îl exprimi azi, este doar o treaptă pe drumul cunoaşterii, treaptă ce va fi lăsată în urmă în curând. Adevărul de azi va fi păcăleală mâine, un lucru considerat depăşit, învechit şi rezultat al ignoranţei. Pământul e plat, nu îmi plac bananele, te iubesc. Toate astea erau valabile ieri, însă nu şi azi. Ai grijă cum mânuieşti adevărul de azi, să nu răneşti şi să te răneşti cu ceva ce mâine se va evapora din mâinile tale. Sabia adevărului şi a dreptăţii se dezintegrează însă rănile, cicatricile şi victimele ne spun povestea adevărului de ieri ce azi nu mai există.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dovleacul uriaş
N-am să te mai dau de-a dura,
Dinţii n-or să-ţi mai rânjească,
Ai cam întrecut măsura,
Minune dumnezeiască!
Încântată-i bătătura,
Toţi doresc să te privească,
N-am să te mai dau de-a dura,
Dinţii n-or să-ţi mai rânjească.
Lumea vreau să te cunoască,
Tu n-aduci sperietura,
Plăcinta-i bună, domnească,
Nu mi se opreşte gura,
Acum ce mai tura-vura
N-am să te mai dau de-a dura.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noaptea
Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
şi mai străină decât umbra
prin lume trecea.
Noaptea iubirii vinovate
dragostea şi-o împărtăşea
şi mai visătoare decât gândul
prin teamă păşea.
Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năştea
şi mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniştea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Meditaţie
Peste tot sunt frunze ude,
toamna, iată, a venit,
cerul plânge, e cernit
şi-o tristeţe mă cuprinde.
Bruma este peste tot,
iarba nu mai este deasă,
oile se-ntorc acasă,
tânără să fiu, nu pot.
Sunt la fel precum natura,
frunzele se-ngălbenesc,
cu ele mă potrivesc,
căci anii s-au dus de-a dura...
Iarna vieţii sigur vine,
nu pot, Doamne, s-o opresc,
noaptea mă tot perpelesc,
nădejdea mare-i la Tine!
poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Aluat de flăcări
Clepsidra lacrimii de mamă
măsoară-n dungă duioşia
şi îngerii parcă mă cheamă
şi le răspunde chiar copilăria
Măsoară-n dungă duioşia
şi soarele se dă de-a dura
şi-n struguri se aprinde via
să-mi lumineze toamna gura
Şi soarele se dă de-a dura
şi îngerii parcă mă cheamă
şi dragostea nu-mi ştie ura
clepsidra lacrimii de mamă
Măsoară-n dungă duioşia
şi-mi saltă-n ceruri poezia
rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Viaţa este ca urcuşul pe scări. După ce te-ai chinuit să urci fiecare treaptă şi ai ajuns în sfârşit sus, ai toate şansele să găseşti o uşă încuiată. Însă fiecare treaptă reprezintă o oportunitate şi o provocare unică. Fiecare te apropie mai mult de atingerea obiectivelor! Iar atunci când ajungi sus, uşile se vor deschide pentru că cheia este la tine!
Pat Quesenbury în Ce are de făcut o fată?
Adăugat de Vasloban Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!


Arcadia durerii
Îţi
storc
întunericul
din
haine
Iubito
Iar
tu
împingi
noaptea
sus
Mai
sus
Printre
nori
de
cuvinte
O
ce
firmament
fierbinte
poezie de Costel Zăgan din Interludiu (18 februarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!



Noaptea tăcerii
Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.
Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.
Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.
Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.
Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.
Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noaptea se termină, înainte de-a se... epuiza!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!




40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
Noaptea (pastel bucureştean)
Noaptea se lasă încet printre blocuri,
Întunericul se scurge lin pe balcoane,
Lumini la ferestre se aprind pe alocuri,
În intersecţii ard stâlpi cu neoane.
Umbre obosite se mişcă pe trotuare,
Mergând împleticit încolo şi-ncoace,
Prin parcuri tineri rebeli sub felinare,
Glumesc, trăgâd cu nesaţ din chiştoace.
Pietoni, câini, bişniţari, biciclete,
Înghesuiţi, merg pe trotuare înguste,
Ocolind în grabă câte-un sticlete,
Operativ, ocupat cu filajul la fuste.
Un rapsod cântă înfocat la o chitară,
Încercând să pară talentat şi rebel,
Profitând de întunericul de afară,
Un maidanez ridică piciorul spre el.
Luna se ascunde încet după blocuri,
Noaptea este întotdeauna sfetnicul bun,
Pentru dame cu tocuri şi cei ce fac jocuri,
Pentru edilii ce vor să dea mâine un tun.
poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Psalm 2
Mă doare umărul de sfera în care,
Albine sau furnici lucrăm cu disperare,
Duc oiştea căruţei chiar fără de resteu,
Mă împinge de la urmă Dumnezeu...
Mă doare umărul de cubul stabil,
Ce are în colţuri un aer mizerabil!
E plin de mâzgă, de noroi, guzgani,
Se infiltrează zilnic şobolani,
Iar eu le mişc căruţa, o împing cu silă
Şi-o dau de-a dura fără nici-o milă!
Dar Doamne, dacă eu mai fac păcate,
Cum de mai ai atâta bunătate,
Ca să mă ierţi, când eu întrec măsura
Şi dau cu mizerabilii de-a dura!?
poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!


Îmi este foarte greu să spun te iubesc, însă să cânt "te iubesc" îmi este mult mai uşor.
citat din Neil Diamond
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noaptea de San Lorenzo
În nopatea cu stele căzătoare,
prezenţi să fim la eucaristie,
e noaptea de dorinţe-adăpătoare
când cerul ne acordă amnistie.
Cad lacrimile Sfântului Lorenzo
să ne-amintească că nimic nu piere,
respir de suflet, dulce intermezzo,
coboară din înalt în belvedere.
Să prinzi un colţ de stea e o minune,
primeşte-o-n gând şi-n inima albastră,
să se-oglindească-n tine şi-n genune,
dă-i şansa de-a fi pasăre măiastră.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Frecvenţă eminesciană
Şi noaptea şi zi de zi
m-apropii de Eminescu
învăţ arta de-a muri
domnilor cu tot firescul
M-apropii de Eminescu
m-apropii de poezie
restul e tăcere restul
nu-i fir-ar să fie
M-apropii de poezie
învăţ arta de-a muri
altfel viaţa e pustie
şi noaptea şi zi de zi
M-apropii de Eminescu
învingându-mi omenescul
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 iunie 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!



O gură de rai
Limba Românâ este mortală
pentru-acei care o-nşală
însă pentru cine-o vrea
domnilor este o stea
poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (30 august 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!



Prostia e prezervată de toată lumea. Proştii, însă, dau pe de-a dreptul!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (iulie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Un fotbalist
Era un jucător foarte talentat,
Dar cam singur s-a fentat.
Dumnezeu i-a dat imens dar
Însă l-a pierdut rapid prin bar,
Căci noaptea joacă pe masă,
La meci vrea s-o bage-n plasă.
Pe teren doarme, se dă de-a dura
Şi-apoi invocă frigul sau căldura.
Îşi doreşte fani, peluza plină,
Iar pe gazon rămâne smirnă.
Şi-l vezi cum uşor se stinge
Când aleargă după minge.
Sincer, e un efort prea mare
Şi-acasă... şi-n deplasare.
Dar la interviuri, fără ruşine
Vorbeşte cât gura îl ţine.
Îi umileşte pe-ai săi adversari
Şi-i ceartă rău pe contestatari.
Crede că mereu are dreptate,
Iar după golurile marcate
Se cere neîncetat la naţională,
Asta-i o declaraţie deja virală.
Deşteaptă-te, tu, române
În lot nu te autopropune.
Nici de Liga 1 n-ai faţă,
Nu-ţi face din nou speranţă!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna
În nopţi sclipeşte Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalţă-te la Ceruri
Învingând şi moartea.
Răsfaţă-te-n putere
Din umilinţă învie
Creând din moarte viaţa
Supusă la magie.
Crează-te din gânduri
Nu simţuri pământeşti!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primeşti.
Şi dacă vrei vreodată
Să simţi că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?
Şi un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.
Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Şi stelele pe Cer.
Deschide-ţi Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îţi dau lumina
Prin stele mii şi mii.
Şi dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ţi-aprind lumina eu.
poezie de Nicoleta Petre (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea are o mie de ochi [The night has a thousabd eyes]
O mie de ochi noaptea are,
Ziua de unul doar dispune;
Însă lumina lumii moare
Atunci când soarele apune.
O mie de ochi mintea are,
Inima unul doar păzeşte;
Însă lumina vieţii moare
Atunci când dragostea păleşte.
poezie de Francis Bourdillon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
