Fiica: Mamă, mamă, uite, vine tata!
Mama: Pe care trotuar?
Fiica: Pe amândouă...
replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fiica: Mamă, îl iubesc pe vecinul nostru.
Mama: Ar putea fi tatăl tău.
Fiica: Nu vârsta contează!
Mama: Cred că nu m-ai înțeles...
replici
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu cred că există, în viața lumii, o clipă când toți oamenii se gândesc la mama lor. Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă...
citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de Dana Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiica: Nu-i așa, mamă, că tata arată foarte distins, destul de tânăr încă, chiar și cu părul cărunt?
Mama: Da, așa e. Și asta datorită mie.
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fetița alintată
Mamă, coase-mi paltonașul!
Mamă, mi s-a rupt rochița...
Prinde-mi, mamă, gulerașul!
S-alinta mereu fetița.
Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită și săracă
Și c-o droaie de copii.
Și de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când
De mi-ar crește fata mare,
Să m-ajute mai curând!
Vine fata alintată
Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
Dar măicuța, supărată,
A luat-o mai cu zorul:
Uite ac și uite ață.
Nu mai ești fetiță mică,
Ia împunge și te-nvață
Să mai coși și singurică!
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamă
Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.
Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunțiș,
Mi-e gândul la măritiș, mamă.
Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Și le dai pe card la toți,
Fată dragă, cât mai poți, mamă.
Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă ești fata lui tata, mamă.
Și-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.
Nașa Carantina știe, mamă,
De folos ce-are să-ți fie, mamă.
Stai aici și nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Somnambule
În orașul meu trăiau o femeie și fiica ei,
și-amândouă erau somnambule.
Într-o noapte, când tăcerea era stăpâna lumii, mamă și fiică,
mergând în somn, s-au întâlnit în grădina lor învăluită-n ceață.
Și mama a vorbit, și-a spus: "În sfârșit, în sfârșit, dușmanca mea!
Tu, cea care mi-ai distrus tinerețea care ți-ai clădit viața
pe ruinele vieții mele! Te-aș putea ucide!"
Și fiica a vorbit, și-a spus:" O, femeie odioasă, egoistă și bătrână!
Tu stai între libertatea sinelui meu și mine!
Viața mea nu-i decât ecoul vieții tale insipide. Vede-te-aș moartă!
Chiar atunci a cântat cocoșul, și-amândouă femeile s-au trezit.
Mama a întrebat cu blândețe, "Tu ești, dragă?"
Iar fiica i-a răspuns cu blândețe, "Da, dragă."
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama (către fiică): Găsește-mi și mie un tip, printre prietenii tăi.
Fiica: Da' tata ce are, de ce nu-ți mai place?
Mama: E însurat.
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu cred că există o clipă în viața lumii când toți oamenii se gândesc la mama lor. Chiar și morții. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce liniște trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred că ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aș avea o sticlă goală, aș scrie un bilet și l-aș lansa pe mare. «Mamă», aș scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată!» Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Și naște-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.
citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
- trândăvie
- Trândăvia este o mamă care are un fiu, furtișagul, și o fiica, foamea.
definiție celebră de Victor Hugo în romanul Mizerabilii
Adăugat de buha
Comentează! | Votează! | Copiază!
România-i mama sfântă
Mamă, mamă, mamă, mamă,
N-am avut să, mă iubească,
M-a născut și a plecat
Sub țărâna românească.
Altă mamă mi-a dat lapte,
M-a-nvelit în tricolor,
Am crescut, nu sunt orfană,
Dar de mama-mi este dor.
Merg la mormântu-i din zare
Să iau un pumn de pământ
Ca să-l duc la Alba Sfântă
Unde totul este sfânt.
Acolo au fost bunicii
Și-au făcut Marea Unire,
Mama mea e România
Și în trup și în simțire.
Nu-s orfana cea orfană,
România-i mama sfântă
Unde-naintașii dorm
Dar inima le cuvântă.
Mamă, mamă, mamă, mamă
Sunt și eu și-alte femei,
Înălțăm întru iubire
Cruce-n zbor de porumbei!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minunata Ina Polek
Minunata Ina Polek
Îi plăcea să stea la fereastră,
Elegant, picior peste picior
Zâmbind propriilor gânduri.
Minunata Ina Polek
Era cunoscută în oraș ca o fată hippi,
Mirosea a geranium, a marihuana
Și a vise imposibil de distrus.
Minunata Ina Polek
Ieșea adesea din casă,
Se întorcea dimineața și iar ieșea.
Absențele ei se prelungeau, uneori,
Dar tatăl și fiica ei se descurcau.
Fiica se temea tot timpul pentru mamă,
Ca nu cumva vreun iresponsabil și prost
să o rănească.
Atunci, copilărește se ruga la doi Dumnezei
La cel evreiesc și la cel tătar:
Aveți grijă ca mama să nu pățească vreun rău.
Numai că fiica fusese un episod
În viața Inei Polek,
Care o dată a plecat pentru totdeauna,
Iar fetița a început tot mai des
Să privească spre ferestrele altor case.
În una dintre ele Ina Polek
Zâmbea propriilor gânduri.
poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Republica Moldova:'Mamă' Românie, eu nu sunt fiica ta!
aforism de Alex Dospian (februarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Din lacrimă m-ai plămădit
(Cameliei Rogojinaru)
Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ți-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai știut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ți dăruiesc, mamă.
În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viața eu să am noroc, mamă.
Știai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.
Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Și-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.
În cântul meu ți-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viață și iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag și dor,
Iar azi îți sunt de ajutor, mamă.
Măicuță, mâna îți sărut, mamă,
Și pentru tine îngenunchi la icoană.
Îți dăruiesc inima mea,
Măicuță bună, mama mea, mamă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiica: Ce fel de soț să îmi aleg, mamă?
Mama: Draga mea, cel mai bine este să te căsătorești cu un militar. Dimineața își face patul, știe să spele, își coase ciorapii și nasturii, știe să gătească, dar cel mai important e că știe să asculte de superiori și să facă tot ce i se spune...
replici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt o mamă responsabilă, știu bine ce fac și înainte de a face orice pas important pentru fiica mea consult un psiholog care ne este apropiat.
citat din Andreea Marin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiica: Ce dacă e măcelar, mamă? Nu se poate să n-aibă o charmă a lui, atâta vreme cât lucrează la o carmangerie?!
calambur sub formă de replică de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiul: Mamă, pregătește-l pe tata! Am picat la examen!
Mama: Tata a aflat și e deja pregătit! Pregătește-te și tu!
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă pentru Alexandra
Motto:
"Orice înfrângere duce la dezastru."
(Betty MARCOVICI)
Tată, Mamă... voi sunteți 112-ul meu
Să vă rugați la Bunul Dumnezeu
Să mă găsiți în inimile voastre până
Lacrimile mele izvor fi-vor în țărână!
Mamă, Tată... nu mă plângeți c-am plecat...
Aveam aripi, aripi... vroiam să zbor, să zbor...
Iertați-mă vă rog, iertați-mă de orice ideal înalt,
N-am să mai plec... din inima voastră, a tuturor!
Tată, Mamă... spuneți-le celor ce nu mă vor
De crinii albi ce ard în ruga îngerilor!
Tată, Mamă nu vă ștergeți lacrimile vreodată
Strigătul meu se va auzi în miezuri de șoaptă!
Tată, Mamă... spuneți la toți din preajma ta
Ce curajoasă a fost fiica voastră, Alexandra...
Doamne, dacă poți coborî din Cer un pic...
Spune lumii ca visul Alexandrei n-a murit!!
poezie de Constantin Anton din Izvoare de iubire, Stăruința de A dobândi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zise fata
Să ne jucăm de-a mama și de-a tata
E mai frumos decât să fim părinți,
Și ce păcat că vine, zise fata,
O noapte-n care nu vom fi cuminți!
Și te voi vrea și mă vei vrea pe mine,
Și vom începe nașterea de prunci;
Să ne jucăm n-o să ne șadă bine,
Să ne iubim va fi târziu atunci!
Noi suntem azi prea mici și mâine părăsite,
Iar noaptea face mame din fete-ndrăgostite;
Așa că mi-aș dori să ne jucăm nespus
De-a mama și de-a tata, cât încă mamă nu-s!
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (11 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Casa copilăriei
Trec mașini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
și trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
și este un huruit ca de căruțe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!
Trec și eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc și amintirile
și tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Țuțu,
nu mai poate opri apocalipsa.
Și uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbește și el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-și mai amintește casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!