Sonetul LXI – Cum nimic nu-i de făcut...

Cum nimic nu-i de făcut, să ne sărutăm păşind în amintire.
Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăşi.
Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărţire,
Când atât de simplu şi de liniştit pot liber să fiu iarăşi.
Să ne dăm mâna şi să ştergem jurământul cel solemn –
Iar dacă într-o zi ne-om întâlni din nou pe undeva
Să nu se vadă în sprânceana noastră semn
C-am fi păstrat din fosta dragoste ceva.
Acum când Iubirea-şi dă ultima suflare, pe înserate,
Când Pasiunea zace fără-a scoate vorbă, cu puls slab,
Când Fidelitatea-îngenunchează lângă patul cel de moarte,
Iar Inocenţa-şi închide sfioasă ochiul ei suav,–
Dacă-ai dori, deşi ea-i ajunsă la capătul de drum,
Din moarte tu mai poţi la viaţă s-o aduci. Acum.

sonet de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Nu-i de făcut nimic, să ne sărutăm păşind în amintire.
Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăşi.
Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărţire,
Când atât de simplu şi de liniştit pot liber să fiu iarăşi.
Să ne dăm mâna şi să ştergem jurământul cel solemn –
Iar dacă într-o zi ne-om întâlni din nou pe undeva
Să nu se vadă în sprânceana noastră semn
C-am fi păstrat din fosta dragoste ceva.

poezie de Michael Drayton din Poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roiul

ce poţi să ştii tu despre mine- doar n-ai trecut prin patul meu
şi nici prin ce numeşti tu bine şi nici prin ce socot eu rău
ce pot să-mi spui când noi în viaţă de-a pururi nu ne-om întâlni
cum poţi să-mi râzi mereu în faţă ştiind că nu mai poţi iubi

se scurge vremea printre coarde din glasu-mi trist şi răguşit
şi-n sângele din vine arde un boţ de suflet ostenit
aprind încet o lumînare să văd ce drumuri am greşit
aprind deşi afară-i soare şi bate vântul răguşit

se simte zarea cum tresaltă de mila ochilor mei orbi
din stuful unduind în baltă trei broaşte se stropşesc la corbi
se trec în zbor deasupra noastră şi dau onoruri de rigoare
cu tril de pasăre măiastră spărgând îndelungata zare

ce pot să-ţi spun la despărţire când nu mai am nimic de spus
şi colbul scurs din amintire cu apa sâmbetei s-a dus
ce pot să mai cerşesc la soartă când nu mai ai ce mai cerşi
şi lumea mea demult e moartă iar lumea ta va mai trăi

rămâi să mai păstrăm o clipă de reculegere totală
să mai zâmbim cu colţ de pripă din stima noastră cordială
oricum pe orizont se lasă o noapte lâncedă şi goală
o noapte de destin aleasă şi neagră ca un roi de smoală...

poezie de Iurie Osoianu (27 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelora pe care i-am iubit şi acelora care m-au iubit

A venit vremea să plec, nu mă opri, deschide uşa larg,
Am multe lucruri de făcut şi de văzut dincolo de prag;
Nu te-atârna de mine cu lacrimi, bolovani,
Fii fericit că am avut în viaţă-atâţia ani

Să-ţi dăruiesc iubire, iar tu nici nu poţi să ştii
Cât de fericită am fost cu tine în fiecare zi,
Îţi mulţumesc pentru toată iubirea ta acum
Când, iată,-a sosit vremea să plec singură la drum.

Mă poţi plânge-un pic, dacă simţi că asta-ţi face bine,
Apoi lasă-încrederea, cu lumina ei, durerea să-ţi aline;
Curând vom fi-împreună iarăşi într-o vâlcea cu calomfiri,
Până-atunci, binecuvântează comoara ta de amintiri.

Nu voi pleca de tot, totuşi, iar viaţa merge mai departe,
Dacă-ai nevoie, cheamă-mă, şi voi sosi de dincolo de moarte;
Deşi tu să mă vezi nu vei putea, nici să mă-atingi, voi fi aproape,
Dacă-o să-ţi asculţi inima, vei auzi căzând ca nişte ape
Întreaga mea iubire, limpede şi tandră ca zefirul.
Apoi, când singur vei veni şi tu pe acelaşi drum, din nou mireasă,
Te voi întâmpina zâmbind şi-ţi voi spune bine-ai venit acasă.

poezie de Mary Alice Ramish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftă de viaţă

Sunt tristă şi viaţa mă respinge
Şi toţi acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun şi deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te ştiu
Şi seara să te-aştept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuţi din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineaţă,
Ca tine nimeni nu mai poate,
Să-mi dea mereu pofta de viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă iubirii

Ce suflet trist ascunde-a mea blândeţe!
Şi o privire caldă mă-nconjoară...
Eu sunt prizoniera ta de veacuri,
Iubirea noastră zace acum pe catafalcuri,
În faţa ei sunt un erou zdrobit de tancuri.

Iar inima plânge etern rănită...
Nu sunt un om cu inimă de fier,
Vreau să-mi şterg lacrima, să fiu iubită
De cel ce-mi este înger şi mister.
Iubire de neegalat, inima mea merită.

Tu vei fi piscul meu de neatins,
Poarta deschisă către paradis.
Iubirea noastră îngerilor este
O filă de uitare, de poveste
Ce se sfârşeşte, grabnic, crud şi trist.

Acum când simt că totul se sfârşeşte,
Iar lacrima din ochi, ca un izvor ţâşneşte,
Noi ne privim ca doi străini... Păcat!
Spre-a mă cunoaşte nu te-ai încumetat.
Iubirea noastră zace de-acuma sfărâmată,

Te-ntreb plângând: "M-ai cunoscut vreodată?!"
Văd c-am avut această crudă soartă,
Dar nu, nu-mi lua şi ultima speranţă,
Căci tu eşti totul pentru mine-n viaţă.
Iubirea-mi n-o să piară niciodată...

Şi ning în suflet trandafirii despărţirii...
Sunt florile simbol al sufletului meu.
Acum când rupt e-n două şi lacătul iubirii,
De plâns s-au scuturat toţi trandafirii.
Tu vei pleca în lume, prea departe,

Eu te voi aştepta aici până la moarte,
Cât tu mă vei citi ca pe o carte.
Voi fi singurătate peste ani,
Plimbându-mă prin parcul cu platani.
Însă pe banca noastră unde-am stat...

Doar o oglindă care nu s-a spart
Şi trandafirul dragostei uscat.
Tu ai plecat departe pe vecie,
Într-o lume de mister şi agonie.
Dar te mai rog, te rog să uiţi de mine!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul din oglindă

Pe cât trece timpul, mai mult realizez,
Că nu mai eşti nimic din ce odat' erai,
Iar amintirea ta în colţ eu o aşez,
Acolo nu-i nimic,
Acolo tu îmi stai.

Erai buchet de flori, salbatic, minunat,
Acum o vază goală, în iz de acetonă,
Aveam sau nu dreptate, oricum n-ai ascultat,
Cum să-ţi fi fost de-ajuns când judecai la tonă...

Acum eu încă-s singur, nu mă pot conecta,
Iar lumea mea e goală, nu simt că pot deschide,
O uşă pentru alta, şi-mi mai propun una,
La rândul ei pe care doresc a o închide.

Uitării condamnată, iar eu singurătăţii,
Iubirea n-o să ierte c-am procedat aşa,
Tu răul l-ai făcut, eşti încă judecată,
Dar eu le-am pus pe toate, nedrept, în oala ta.

Conştient că nu e bine, conştient că nu au vină,
Dar eu când pedepsesc o fac până la sânge,
Nu -i dau iubirii şansa să prindă rădăcină,
Pe prostul din oglindă nu vreau să-l văd cum plânge.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest moment mi-aş dori să te scriu

să ating cărţile noastre de sânge
şi cuvintele să ţâşnească în jur
ca durerile din care voiam să plec atunci
mi-aş dori să îţi ascult bătăile inimii
chiar dacă între noi sunt munţi
şi ape
şi dezastre
mi-aş dori să fac ceva cu toate cuvintele ce aşteaptă
ca lupii flămânzi
dar
vezi tu
şanţul acela plin cu nebunie
a fost şters de pe harta acestei lumi

uneori
crede-mă
am senzaţia că nu mai exist
că zac îngropată acolo
în trecutul glorios
când te descoperisem
fascinant
şi mă simt atât de bătrână
atât de neînsemnată
iar când laşi un semn
mă apucă plânsul
că nu sunt ceea ce trebuie să fiu

în acest moment mi-aş dori să te ţin de mână
şi să îţi spun
că poezia mea a fost poezie doar cu tine
atunci
acum e doar un segment banal
pe care îmi aşez nimicurile

în acest moment mi-aş dori să te scriu
cum eşti
frumos
remarcabil
şi cu gândul la alte femei

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izbită din nou în patul durerii

Un ultim cuţit stă acum
înfipt în pieptul meu.
Ştiu că nu mai pot,
îmi spune şoptind un gând,
că nu mai suport operaţii.
C-am fost operată de multe ori.
Sunt aşa de ciuruită!
Şi totuşi sunt blândă...
Izbită din nou în patul durerii,
deşi conştientă,
c-am pierdut întreaga vlagă
în tot delirul meu
şi-ncep să mă văd pe dinăuntru.
Plutesc într-un lac negru
c-o inimă ce pare atât de bolnavă...
Atat de bolnavă!
Îngrozită de ceea ce văd,
nu mă mai pot apropia de nimeni.
Nimeni nu-mi curăţă rănile...
Sunt atat de multe!

poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insight

nu erau caii
erau umbrele cailor
se pogorau peste oraş
peste bătrâni şi copii care moţăiau
pe bancă la soare
vine o vârstă când ne înduioşează
un simplu gest
obiecte atât de banale
o batistă, un bilet de tren uitat într-o carte,
o vestă, o pereche de ochelari
şi nu atât ele,
cât umbra lor în inima noastră
dacă ar fi să evoci
cel mai frumos pasaj din propria viaţă
nu-i aşa că ţi-ai cuibări liniştit
mâinile la piept
ai închide pleoapele
şi te-ai simţi ca într-o biserică?
e această conştiinţa mereu în expansiune
sertar cu taine pe care îl deschizi ca pe o biblie
din care vorbesc uneori copilul, păcătosul sau îngerul
când pe o bancă în parc,
în cea mai adâncă amiază
o ameţitoare bucurie de a fi materie vie
te copleşeşte

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tot ce scoate viaţa la iveală
e predestinat de timpuriu:
de n-aş fi poet, fără-ndoială
că pungaş şi hoţ era să fiu.

Scund şi firav, plin de aţâţare
Eram cel mai arţăgos băiat
Şi adesea de la încăierare
Mă-ntorceam cu nasu-nsângerat.

Spuneam mamei mele, lângă vatră,
Gura dând cu mâneca s-o frec:
- Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,
toate astea până mâine trec.

Iar acum când stinsă-i acea vreme
Din mănunchiul zilelor de ieri,
În neliniştitele-mi poeme
Clocotesc năvalnice puteri.

Vorbele de aur stau grămadă...
Vechiile dârzenii nu s-au şters
Veşnic pusul pe bătăi şi sfadă
Se răsfrânge-n fiecare vers.

Ca şi-atunci mi-i firea îndrăzneaţă
Pasul meu răsună nou pe drum
Altădată mă izbeau în faţă
Plin de sânge-i sufletul acum.

Astăzi celor ce râzând mă latră –
Şi nu mamei – spun cu glasul sec:
- Nu-i nimic, mă-mpiedicai de-o piatră
toate astea până mâine trec.

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 134

El e al tău, cum am mărturisit,
Iar eu voinţei tale-i sunt zălog
Poţi să mă ţii, dar pe al meu iubit
Lasă-l cu mine, doar atât te rog,
Dar n-o să vrei şi liber nu va sta,
Că eşti zgârcită, pe când el e bun;
Şi pentru mine-n scris va garanta
C-un legământ solemn şi oportun.
Însă cu-al frumuseţii tale drept,
Tu totul ei, dar eu acum te-acuz
Că-mi execuţi amicul, şi m-aştept
El să plătească, c-am făcut abuz.

Şi l-am pierdut, iar tu ne-ai dobândit,
Că eu nu-s liber, chiar dac-a plătit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţi şi destine

De-ar fi să vii, din nou, în altă viaţă,
aş vrea să fii aşa cum eşti acum,
iar eu voi fi pe-al căutării drum,
în zile însorite sau prin ceaţă.

Şi te-aş găsi, când ceasul sau destinul
vor fi, pe lumea asta, în acord,
şi vor dori ca, într-un singur cord,
iubirea noastră să-şi găsească -alinul.

Nu te-aş lăsa nicicum să pleci din mine,
ţi-aş fi ocrotitor, ţi-aş fi erou,
ai fi, în viaţa-ceea bibelou.

Doar timpul va putea să ne dezbine
şi, într-un alt destin, cel scris din nou,
în orice viaţă-aş vrea să fiu cu tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scorpia

Erau îndrăgostiţi - definitiv! -
... de bere, vodcă, whiskey şi cognac,
dar mai luau, rapid, operativ,
şi câte-un vinişor mai slab, de leac.

Erau atât de veseli! Se iubeau
şi el pe el, şi ea pe ea, normal,
se alintau din ochi atunci când beau,
căci străluceau... spre albul-roşu-pal.

Se retrăgeau, ades, în casa lui,
c-avea de toate-n ea, chiar şi un pat
cu perne şi cearşafuri (cam gălbui),
dar nu conta: fusese botezat

Cu alcoolul dublu rafinat,
cu bere, şliboviţă, sau cu vin,
să nu mai spun că... şi ce au mâncat
făcea din patul lor ceva divin.

Iubirea lor tindea spre... infinit,
dar într-o zi, spre prânz, când s-au trezit,
pe el, părând, la cap, mai chinuit,
l-au încercat mustrări de neoprit

Şi, mai tuşind, mai horcăind, i-a zis:
-Iubito, spune-mi sincer, c-am uitat:
azi-noapte, am dormit sau am înscris?
Iar dacă da, cu scorul, cum am stat?

-De când te ştiu, eşti nul mereu la scor,
iar la pahare eşti... pe minus, rău,
dar, pentru asta, ştii că te ador,
că eşti... iubitul meu cel trăncălău.

-Adică tu, ca scorpie ce eşti,
ştiai că noi, aici, nimic-nimic,
ai profitat, spunând că mă iubeşti,
dar spui abia acum, să mă oftic?

-Nu, dragul meu, în timp ce turuiai,
cu glas împleticit, de pehlivan,
eu ţi-am urat, mereu "Noroc!" să ai,
dar n-ai avut... să mă gândesc... de-un an.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr sus pe bolta nopţii

Şi de mi-ai fi ultima moarte,
O viaţă lângă tine aş vrea,
Sperând că poate, dintre toate,
Tu ai să-mi fii ultima stea

Iar dacă raza nemuririi,
Va scrie peste mine... pleci!
Prefer din braţele iubirii,
Să trec în lumea celor reci

Şi chiar de-am să devin luceafăr
Pe bolta unei lumi târzii,
Am să aştept precum un nufăr,
Pe apa nopţii să-mi revii

Cu riscul de a pierde totul,
Te voi iubi mai mult ca ieri,
Aici simt eu că-mi este locul,
În sărutarea ce mi-o ceri

Şi chiar de-mi eşti ultima moarte,
Prefer să plec îndrăgostit,
Sperând că ea nu ne desparte,
Acum când iarăşi te-am găsit

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Şi uite aşa, se scrie destin neîmplinit.

Şi tot ce-am vrut a fost iarăşi IUBIRE...
Şi n-am ştiut să dau decât ce vine tot din ea...
Şi iarăşi m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aş fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Şi m-ai ţinut în jocuri de-aşteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aş fi zâmbit şi de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viaţă... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează şi-au tangenţă!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic şi rezistă,
Ne ofilim fără iubire şi dăm o repetenţă!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să ştii!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... şi-acum îţi sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aş vrea să cred că sunt totuşi iubită; că n-ai minţit şi doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ţi să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu ştiu...
Am vrut eu a le şti pe toate...!
Dar... n-aş mai fi ce sunt să fiu...
Şi nici surprinsă n-aş mai fi fost... poate!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!