Doar o amintire...

Copilărie - un simplu cuvânt, nu o simplă amintire
O mie de sentimente ce in mine reînvie
Când acest cuvânt melodios îmi sună în ureche
Frumuseţea copilăriei - fără pereche

Ştii tu oare ce frumos ne jucam pe câmpul verde-crud din al bunicilor sat?
Cum zburdam de fericire, cum făceam ce ne era mai drag?
Când probleme vieţii nu ne interesau,
Când jocurile amuzante erau tot ce ne plăceau.

Dar nu mai putem face nimic
Timpul a zburat.
Nu mai sunt acel copil mic ce eram odată.
Când viitorul se aproprie şi prezentul e trecut.
Trecutul rămâne doar o amintire vagă.

poezie de Alexandra Marinescu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria

Un copil fără jucărie
Este ca un magician fără pălărie
Orice copil îşi doreşte
Un joc atunci când se plictiseşte

Orice om îşi doreşte să mai fie copil odată,
Dar atunci el se gândeşte
Ca dacă o jucărie priveşte
De copilărie îşi aminteşte

Unde eşti, copilărie,
Ai plecat cu o jucărie?
Ai plecat din viaţa mea
Şi mi-ai luat şi jucăria...

Te întreb, copilărie,
De ce de mine ai fugit?
Când îmi era mai greu
Tu m-ai părăsit...

Draga mea copilărie,
Ai venit din nou la mine,
Ai venit şi bine-mi pare,
Dar timpul oprire n-are

Of, copilărie dragă,
Vremea trece, vremea vine
Ştiu că trebuie să pleci,
Dar să-ţi aminteşti de mine...

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vede treaba că zugrăvitura era în neamul nostru, că mult îmi mai plăceau şi mie icoanele când eram mic. Pentru mine, sfinţii erau vii: stam cu sfială înaintea lor şi eram încredinţat că şi ei se uită la mine, mă aşteptam să-i aud vorbind, să-i văd mişcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilărie, floare de cais
Îmi locuieşti în suflet, ca un vis
Pe care îl trăiesc din când în când,
Un sens aparte lucrurilor dând.

Copilărie, filă de poveşti,
Izvor de inocenţă azi îmi eşti
Şi-n al fiinţei drum de început,
Cuprinzi prezentul simplu de trecut.

Copilărie, soare 'naripat
Culcă-ţi lumina-n ochiul meu mirat,
Să văd doar frumuseţile lumeşti
Când, fără de putinţă-mbătrâneşti!

Şi cântă-mi la ureche-ncetişor,
De leagăn, de iubire şi de dor,
A vieţii mele sfântă temelie,
Cu glasu-ţi cristalin... Copilărie!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de Copil

Mă trezesc adesea c-un gând,
Cu o melancolie sufletească.
Mi-aduc aminte că eram mic şi blând,
Într-o copilărie autentic românească.

Îmi plăceau dulciurile ca şi acum,
Şi tare mult îmi mai plăcea viaţa.
Acum că-s mare vreau doar să spun,
Că suntem copii dacă iubim dimineaţa.

Eram energic şi încă sunt şi acum,
Zburdam, făceam mişcare zi de zi.
Acum tot ceea ce vreau să spun,
Zâmbind, vom fi copii în fiecare zi.

E duminică azi, şi întâi iunie,
Această poezie e pentru toţi.
Indiferent de rasă şi etnie,
Bunici, părinţi, copii şi nepoţi.

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi apari

Ştii, aşa surâzătoare
Cum mi-apari în amintire,
O figură-ncântătoare
Ca o rază în lucire.

Fiindcă ai ceva feeric,
În purtare, în mişcări,
În al nopţii întuneric
Mă îndemni doar la visări.

Tu mă faci să uit de toate
Vitregiile vieţii,
Ca şi aerul cam rece
La ivirea dimineţii.

Tu mă faci să mă gândesc
Câte îmi mai trec prin minte,
Iată-mă că şi zâmbesc
Să-ţi mai spun? Nu am cuvinte.

De-ar fi toate în natură
Cum ne par de minuscule
Să mai spun? Nu. Tac din gură
Căci opinii sunt destule.

Însă vezi că tot prezentul
Se transformă în trecut,
Îmi păstrez considerentul
Şi o iau de la-nceput.

Ca o rază în lucire,
Tot aşa surâzătoare,
Îmi apari în amintire.
Mereu încântătoare.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicată ţie, prieten drag!

Îmi amintesc cu drag de acele vremuri
Când ieşeam cu toţii afar' la joacă,
Îmi amintesc, şi suflet tu îmi tremuri,
Întristat de timpul ce anii o să ni-i treacă.

Ne jucam de-a v-aţi ascunselea
Şi făceam cornete din hârtie,
Cât aş vrea să-ntorc vremurile acelea,
Să mai fim cu toţii ca-n copilărie.

Şi mergeam pe banda ce transporta cărbune,
Cu tubermanele să ne "împuşcăm",
Au fost toate acele numai clipe bune,
Azi doar amintiri ce-n suflet le păstrăm.

Ai plecat, Cosmin, nefiinţa ai urmat,
Şi am pierdut un prieten ca un frate,
Ai plecat la ceruri, căci cerul te-a chemat,
Şi ai lăsat în urmă inimi îndurerate.

Au trecut doi ani de când eşti printre îngeri,
Şi de când cu tine parte din noi ai luat,
De-aş întoarce timpul la clipele de ieri
Azi cu noi ai fi, la fel ca altădat'.

Noi te vom păstra mereu în amintire,
Tu vei fi o parte din sufletele noastre,
Şi te vom privi în zori şi asfinţire,
Ca pe un soare nou pe zările albastre.

Lui Vitejanu Cosmin - Marian

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copilărie

De multe ori mă duce gândul
La anii din copilărie
Pe foaie îmi aştern cuvântul
Şi mă cuprinde-o nostalgie.

Îmi amintesc pe timpul verii,
Ce fericiţi ne mai jucam
Se bucurau parcă, şi merii
De viaţa simplă ce-o duceam.

Nu ştiam ce este aia modă
Ne îmbrăcam în ritm alert
Se curăţau apoi cu sodă
Nu prea-i dădeam atâta Wert.

Ce exaltaţi eram cu toţii
Când ne strângeam în faţa porţii!
Cu dragoste mă-înconjura
Bunicul, tata, buna mea.

Şi parcă traiul dealtădată
Şi dorul de-a mai fi copil
Te face să suspini; dar iată
Ca eşti adult şi la rând tată.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Lasă. Vreau să încerc şi eu. E interesant. N-o să păţesc nimic. Şi tu plângi uneori?
Lucian: Mi se întâmplă şi mie câteodată, tot din cauza cepei, când o curăţ. Chiar şi un bucătar experimentat ca mine poate păţi aşa ceva.
Lia: Dar fără ceapă ţi s-a întâmplat vreodată să plângi?
Lucian: Cred că da... Când eram mic, plângeam destul de des, după cum îmi spunea mama; eu nu-mi amintesc. De altfel, normal, ca oricare alt copil.
Lia: Nu m-ai înţeles; nu când erai copil. Acum, de curând, ţi s-a întâmplat? Şi fără ceapă?
Lucian: Da...
Lia: Zău?! De ce?
Lucian: De ce?! Nu ştiu. Poate pentru că... Totuşi, sunt doar o fiinţă umană. Ce credeai?
Lia: Ah...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ţii minte?

Mai ţii minte, tu, iubire,
Cum mâna ţi-o încleştam
Sugrumat de fericire
Lângă mine să te am?

Cum opream, pe dată, clipa
Când de mine te lipeam?
Parc-un înger cu aripa
Ne atingea când ne iubeam.

Stelele din Carul Mare
Ne zâmbeau şiret, cumva...
Dar cuprins de desfătare --
Tu-mi erai singura stea.

Unde-s, oare, acele vremuri
Unde eşti, iubita mea?
Poate fericită tremuri
În braţele altcuiva.

Eu?! Zâmbesc în amintire...
O, cum anii s-au tot dus!
Dar te mai gândesc, iubire --
Chiar de lângă tine nu-s...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat un vis frumos

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea că sunt micuţ
Şi mă jucam cu un fir de păpădie.

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea câ sunt iarăşi un copil voios,
Şi alergam după avioane de hârtie!

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Să făcea că sunt din nou copil
Şi lumea îmi aparţinea doar mie!

Dar acesta a fost doar un vis,
Visat într-un miez de noapte.
Şi eu sunt de acum bătrân,
Un copil cu plete albe.

poezie de Vladimir Potlog (27 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru ziua mea

De mine câteodată-mi este dor,
o, Doamne, ce bărbat eram odată!
Treceam şi gardurile ei în zbor
de poarta rămânea nedescuiată.

Poate şi azi aş face tot la fel,
dar am găsit acolo altă poartă,
nu din uluci, ci ţepe din oţel,
cu vârfurile lor să ne despartă.

Nimic n-a mai rămas ca în trecut,
chiar gardurile toate-s mai înalte,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
atâtea mi se par acum deşarte!...

Iar de mai trec pe-acolo uneori,
pe lângă poarta ce îmi stă în cale,
m-aş înălţa chiar dincolo de nori,
din cornul lunii să-i aduc pocale.

Din ele să îmi toarne elixir,
să mă îmbăt, cum o făceam odată,
când ajungeam în stare de delir,
trecând de poarta ei nedescuiată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (20 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i cel ce a greşit

Susţii mereu că n-ai greşit
Şi că eu doar sunt de vină,
Însă nu ţi-ai amintit
Nici o clipă de lumină.

Acum eu mă despart de toate,
Mă despart de-acest pământ...
Şi tristă mă îndrept spre moarte,
Dar tu rămâi "curat" şi "sfânt".

Vei trăi cum îţi doreşti,
Singur ai să te convingi.
De mine ai să-ţi aminteşti
Şi dureros tu ai să plângi.

Apoi însă, când vreodată
Vei suferi cum sufăr eu,
Ai să săruţi încă odată
Ţărâna mormântului meu.

Visând că ne ţinem de mână,
Pornindu-mi să-mi spui un cuvânt –
Eu voi rămâne în ţărână,
Tu îmi vei cade pe mormânt.

Când sufletu-ţi va fi în nori
Va fi rănit din amintire,
Eu azi îţi doresc să mori
Tot din lacrimi de iubire.

.........

Se va scurge o vecie
Şi odată, Dumnezeu,
Pe toţi la rând o să ne-nvie:
Tu atunci vei plânge rău...

Atunci numai eu aş vrea
Că după ce tu ai trăit,
Să îmi spui cu gura ta:
Care-i cel ce a greşit?

poezie de Diana Enachii (2007)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mic

Când eram mic, eram deştept,
Din clasă, cel mai tare,
Dar, de cuminte, vă spun drept,
Aveam doar "zero la purtare".

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!