Inspiraţii strofice

Păcat că inspiraţia nu-i ca un act fiziologic,
Un automatism de vag, un neurovegetativ.
E parcă o scrobire a gândului, de peste logic...
Un vis cu ochi deschişi, imaginându-se, în scris, motiv.

E-o mulă de turnat real în alte forme,
Scoţând din tern neobservat, obişnuit, un metaforic...
Un epitet să încânte litera dintre rigide norme
În şir de lacrimi, de extaz, de tragic euforic.

Atât de simplu ar pare vers, dar e şi trudă
Ce curge în pastă, tuş, cerneală, în coloraţii...
Făcând şi vechiul, cunoscut, să pară o crudă,
Un iz de proaspăt, de frumos, de inspiraţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământeni

Suntem pământ, turnat în forme
Şi-n forme de pământ trăim;
Din fier topit ne încălzim...
Cu fum în tuş, ne scriem norme.

Din lut mâncăm, în porţelanuri,
Şi, în lemn, din rădăcini murim.
În calcar şira ne-o clădim...
Opiu de mac, îl luăm din lanuri.

Ne curgem timp, că suntem apă
Şi-ardem de vii, că suntem foc.
Din noi, iubire am făcut joc...
Joc, cât Pământu'... o să ne încapă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate

De ce-ai înlănţuit, tot zile,
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă,
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare,
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi, alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme,
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât, fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste, cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o feminitate

De ce-ai înlănţuit tot, zile
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste... cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ, de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem la preţ redus

Ne invadăm poetic
fără vreun atestat;
naiv, clasic, eclectic
ne vindem la rabat.

E poezia azi
în goana spre declin
de miile de fazi...
ce vând oţetul, vin.

Poem e un cuvânt,
o frază fără vers;
este născut mormânt,
un epitet pervers...

... Parole-ntortochiate
înlănţuind coloane
de ritm desperecheate;
"-Se pretind prin saloane"!?!

E goana-n metaforic
crezându-se talent;
pretinsul euforic
gustând a faliment!

E lanţul vicios
de creator cu critic
se-ngemănând în ifos...
se prăbuşind artritic.

Sunt vorbele în vânt
crezute unicate;
e-o apă şi-un pământ...
E gafa calitate!

Ce ieftin e poemul
copil sărac al artei;
e-un artefact... Boemul,
o muză a consoartei.

Filon de aur pur
ce e ideea-n vers,
e parte de-un retur
de tempo... în contrasens.

Mesaj e puerilul
particular în simţuri,
substanţa, vodevilul...
Candoarea-i aspră-n zimţuri.

S-a dus amploarea,
gustul se pierde-n cei prea mult
aşa precum vigoarea...
cedează la tumult.

Prea multe tomuri nasc
şi mult prea multe ambiţii,
lăsând în loc de fast
planetei... exerciţii.

Ferice de sculptori,
de pictori, cineaştii
cu actori, cantautori...
Doar ei au preţ de aştri!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietonale deziruri

Se trec unduind pe trotuar, feminine,
Cu paşii sunându-le-n nume, vocale
Umplând parcă gol, de nu-s jambele goale
Să încânte simţiri de dorinţi submarine.

Se ascund în mister sub colanţii de forme,
Ce niciun desen nu se încumetă a face
Cu atâta volupt, ce doar vis pot să împace
În imagini 3D, nerostite, enorme.

E graţie în gestul ce poartă umbrelă,
Sau palma ce aşează poşeta pe umăr.
Cât vrerea să poţi să le ai, fără număr,
Pe toate, pe rând, 'ntr-un iatac de dantelă...

Platonic, cu inima-n zbor, ca o velă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul dintre clipe

Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aş vrea să le citesc din nou,
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.

A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
şi frunzelor culoarea a schimbat.

E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.

E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Identicitate

... şi, Dumnezeu ne-a pus alături sex lângă deject,
de înţeles să dea că nu-i extaz, fără puţin infect,
că mizerabil poate fi atât de aproape de sublim
şi că orice e un amestec, oricât pretindem că iubim...

... şi-n plus paternu-i uniform, din jos în plus, pe-un fel de scară
de la omidă, la varan, maimuţă... tot un şir pe-o sfoară,
că-i înţeles comun că tot egal pe lume-i, echitate
şi doar respect de tot, mă face OM, o entitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

De-i noapte fără ea, nu-i vis
şi mintea, sufletul, sunt negre;
cum zile fără soare, nopţi nu sunt integre...
E-o bucăţică de culoare de pe cerul negru, alb deschis.

De mic copil o atingeam cu mâna,
avea nenumărate semne, ce le-nţelegeam...
Le-am dat uitării, nu mai sunt, căci pe atunci, din timp îmi luam...
Acum doar o remarc, accidental... Că e-o prezentă şi că-i "una".

Mă-nebuneşte gândul când nu se arată
în tot ce se compune, în globul ei de sferă...
Este femeia plină de mister ce se ascunde de pudoare şi ce speră
să fie veşnic tânără, să aibă o parte de necunoscut, să fie ne-ntinată.

Ne-ncântă de când lumea, are forme multe,
este sălaşul miilor de inspiraţii, este Muza,
se oglindeşte-n ape, este şi oglinda, e suavul din oceanul negru, e meduza...
O vezi frumoasă, dar e şi venin, te poate otrăvi sau să te-ncânte.

Fiţi mai fideli la tot ce vă-nconjoară şi aveţi într-"una",
pierdeţi-vă din timpul- ce oricum n-aveţi-
nu fiţi tangenţiali la ce există! Este evidentul câştigat şi nu este ce credeţi...
Lăsaţi-vă conduşi de vis, pe căile luminii de cristal, plecaţi la braţ cu LUNA!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor e...

Atot ce-i şi de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult şi decât sânge, de părinţi şi de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopţii şi sorii toţi, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şuviţe blonde

Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt şi zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.

E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeaşi şi-n arşiţă, în ger.

Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-şi ascundă un zbor
De aripă, în rană, ameţită bucolic.

Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-şi din timp, ce va curge, pierdut
Şi doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neştiut.

E atâta sublim câteodată în tăcere
Şi atât diafan în timida candoare,
Ce mişc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...

E poate speranţa, că-n dor nu se moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigoniştilor

Oo, Muză de foi mânjite
fă dreptate printre vite!
Nici vers infantil nu ştiu,
ca bezmeticii îl scriu,
se cred metaforofagi...
Vino de urechi să-i tragi!
Ţipă-n metaforofile
ca nebunele-n azile...
Toţi scârbiţi sunt de real;
nemurire-au ideal
dar pe versuri de doi lei
de idei pletoşi... Şi-s chei
nu de succes, sau de uşi,
Ză(bă)loşii nesupuşi...
Îi conjur la demnitate
- cărturari fără de carte-
să-şi vadă din ochi gunoiul!
Le urez noroc... sau roiul!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

O formă de metabolism bazal,
Ce prin noroc e involuntar,
Se aplică în stadiul planetar...
E, zi de nopţi, e universal.

E-o pierdere-n volum de viaţă,
E-un paradox de viu câştig,
E timp, din timp, ce-ai stat covrig
În pântecele... start de aţă.

E-o descărcare de sublim
Cu eroi mascaţi cu alte feţe;
Fiori uitaţi, pot să te îngheţe...
E-un thriller maxim, e un film.

E odihna sufletului, minţii;
Ce pierzi din zi, trăieşti în noapte,
N-ai ochi, nu-s vorbe, nu sunt şoapte...
E SOMNUL... ce-au etern părinţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun

Am cunoscut bunu' în persoană;
Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă.
Şi tată am cunoscut, am cunoscut soră...
Şi-o ţară ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră.

Câţi câini am cunoscut, i-am crescut, m-au crescut
Şi mă iartă mereu... să mă aibe nu cerşesc vreun avut.
Şi Dumnezeu nu m-aude că-l neg, nu mai cred
Şi înger îl am sigur, că-s încă, în viaţă purced.

Şi am cunoscut bine suprem aproape, prin străini,
Unde am cunoscut casă, m-am cunoscut singur, cu bune şi vini.
Am cunoscut, înfiorat de atât adevăr, bunătate...
Mă transfigur în jur, mă dau tot... bun, să fie o eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

O fi mai important să tot, să tot munceşti,
Să bei şi să mănânci -ce-o viaţă faci-
Să zideşti case şi să putrezeşti
De-atâta trudă, după ce-o să zaci?

Şi cum acuma nu mai sunt nici poze,
Doar virtualul este un document,
Cine-o să ştie ce metamorfoze
Trecute-s... când n-oi fi prezent?

... Că laşi în urmă case, multe garduri,
Ce-or perima crăpându-se-n rupturi;
Alţii-or veni să le mai dea cu farduri,
Uitându-te... ruina din dărâmături!

O fi fost soarta, ori că eu am decis
Într-un târziu de tot să-nmoi în mine
Pixul, din ce-s o pastă, pus pe scris...
Oare-o mai fi cuvântu-n timp ce vine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freatica iubire

De plânsetul ne curge în lacrimi suferinţă
Şi dor e-o stoarcere de minte pân' la cord,
Iubirea-i, peste orice înţeles, sublim acord
C-un sine, amarnic dăruind orice putinţă.

Dacă răbdarea dăruirii n-are margini,
Fără s-aştepte schimb, sau plata înapoi,
Iubire e peste benevolul la nevoi,
Căci daru-i este fluviu, un roman scris zilnic pagini.

Dacă Pământ ni se dă tot, cu tot ce are,
Fără a ne cere să-i semnăm loialitate,
E că profund e amorezat de toţi, de toate...
Ne învaţă eternele-i, iubirile stelare.

M-aş vrea o coală, scrisă în cartea de citire,
Unde mă rog la mine însumi şi ai mei,
Să fim ca doii, îngemănaţi în picur... ce-i
Pământ şi-o Apă, într-o freatică iubire.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!