Impostura ipocriziei invidiei

Subjug, la tot, într-una, într-o pururea balanţă,
Fără criteriu propriu, de ego în importanţă;
Ocult pretins de ştiinţă, cultura, cultul mistic,
Talentul nenăscut... în impostor artistic.

Pretenţia, tupeul fără temeinicie,
Cum popa ce-n ateu îşi face bogăţie
Râvnind să-i vadă morţi pe toţi, ce-s încă vii
Şi, morţii să renască spre a boteza copii.

Iluzia, crezută, un adevăr palpabil
Că minte e minciună, nu gajul de capabil.
Speranţa, fără margini, că şi nimicul creşte
Şi, zero-umflat din nul, laur se încolăceşte.

Jindul, că vreun blestem decade reuşite
Vecinului, nevasta i-o ia pe căi greşite.
Credinţa, într-un cutremur, că va distruge o lume...
Să rămână doar el, cu tot... şi cu renume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Când judecata nu e dreaptă
E semn... că-i fără judecată;
Cum proasta, nu e înţeleaptă,
Fecioara nu-i... o desfrânată!...

Când orice probă-i ignorată
Şi adevăr răstălmăcit;
Ori judecata e ingrată,
Ori cine-o face, pervertit!...

Când cel ce judecă nu simte
Că rău făcut fără de vină
E precum capul fără minte
Şi bec aprins, fără lumină...

... Aşa e "dreptul", râs în barbă
Cu uşa-nchisă... luată clanţă;
Justiţia pe-ascuns e oarbă,
Cu greutăţi... fără balanţă!!!...

Căci... "altul"... n-are importanţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Şi gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Îşi face ades de cap, pe-o crustă.

Şi sentimente cum iţesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără şir
Şi tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Şi din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa

Perfidul nume, fără acoperire
-Corespondent, absent în realitate-
Doar simplă noţiune despre cantitate,
Crezută de novici!... E-o ispitire!

E judecata oarbă-ntr-o minciună
Înşelătoare-n dublul de-nţeles;
E neputinţa, la dreptate, fără acces,
Ce moare iluzoriu-n vis... fără arvună.

Ustensil zilnic, mască la sustras,
Ce-nclină-n avantaj de numerar;
Cu unic sens la cel ce-are cântar
Cu greutăţi apăsătoare, într-un tas.

Înclinaţie paranormală-n caracter,
Cu iz de explicaţie astrală;
Un simplu horor scop ce-ţi spune boală,
Ori ghinion, averi... ce-ar fi din cer.

Dar însăşi viaţa-i cumul de minciuni,
Cu păcăleli, în false de percepte;
Că munca, cinstea şi morala-s drepte,
Iar fericire, lux şi averi-s deşertăciuni?!

În fond, natura însăşi nu o are,
Proliferând şi oamenii ca-n junglă;
În marş, peste cadavre, ca să strângă
Doar cei fără de milă... la oroare!

E titlul lecţiei de primă importanţă,
Că răutatea-i singurul destin
Ce-asigură o apreciere... Doar un vis divin
Căci tot ce-i, Univers şi lume, n-au nicio balanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverenţă

Simt că nu-s vrut, pentru prezenţă,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverenţă!

Nu-i important har, competenţă,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalţă afon... Vreau reverenţă!

E ca la şcoală; nu-i absenţă,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu ştii... Dai, reverenţă.

Toţi, peste tot îşi dau licenţă,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Îşi diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverenţă?!

Căci cum poţi să nu ai clemenţă,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experţi mistificanţi, anume
Reciproci toţi, în reverenţă....

Totu-i într-o efervescenţă;
Potenţă-n fals, furt de valoare,
Într-o cadenţă îngrozitoare
Decadenţă, deci nu reverenţă!

Speranţa-i încă la decenţă;
Eminenţa s-aibă iar cătare,
Cum fluorescenţa-i bob din floare
Şi pom dă fruct... cu reverenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amoru-i doar propriu

Din interes dăm celuilalt să creadă
C-avem iubirea-n dar, lui o purtăm;
Cum inima în palme i-o predăm,
Nu amorul propriu... căutându-şi pradă!?

Iubitu-n sine-i egoismul ludic
De-aş satisface o egofericire;
Chimiotacticul răspuns, în altă fire...
Doar uneori ex-spusă, oferta... pudic.

Răspunsu-i tot la fel; amor de sine,
Tactil simţit în stern, înfluturare,
Ce-n zbor se roade, câteodată moare...
Şi dragostea-i doar mila... ascunsă bine!

Iubirea-i şi înspre lucrurile adulate;
Este mormânt de lespezi de părinţi,
De-avut nelimitat, până la scos din minţi...
Multele ego... în vrut, sacrificate.

Profundu-arată adevăr nespus;
Până şi sfinţii iubeau, să aibă adepţi
Şi cartea-i fadă pentru înţelepţi,
De nu-s citiţi... Soare, oboseşte făr-apus!

Ferice că-i şi amor -într-atâta egoism-
De ni-l petrecem toţi, în proprii fani!
Îmbinaţi strâns; bogaţi, frumoşi, orfani
Şi tot s-ar face, în fine, o lume-n altruism!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perturbabil

E previzibil 'n tot ce face
Şi din drum drept, îl faci o curbă!
Introvertit îl poţi desface...
Nelimitat, tot îl perturbă!

Sau poate că nu-i previzibil,
Căci stabilit definitiv
Se schimbă; orice perceptibil
L-influenţând fără motiv!

Fragil, nu-i fizic, entitate,
E doar moralul său labil
Ce nu-l are de-ntâietate...
Se lasă dus ca un copil!

E contrafort la hotărâre,
Nu ştie sigur da sau nu;
Din fastuos e-o amărâre,
Uitând la început ce vru!?!

Atenţie, nu e nebunul,
E inversul de tulburat;
Veşnic balanţă, nu doar unul
Îi fiind exemplul de urmat!

E-n fond duplicitar în minte,
Profund în nuanţe, un capabil!
Un plin de stoic; un cu... minte
Plin de faţete!... Perturbabil!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

Creaţie sau evoluţie în timp
Obişnuit o denumim, "o lume"...
E-un simplu obicei de-a da un nume;
Cum vara-i pururi, tot acelaşi anotimp.

Cât de perpetuu credem în peren
Şi nu distingem fondul, superficiali!
Luăm tot, convinşi că suntem imortali...
Trăim iluzia de veşnic, parte din refren.

De ne-am admite-o purure inconsecvenţă
Ştiind că-ntr-o secundă milioane mor,
Am renunţa la dreptul unic d-autor...
Ne-am fi schimbat ideea despre existenţă.

De-am şti că lumea-i alta-n fiecare zi
De la microb, ferigă, fluture, varan
-Scheletele din morţi, ce-s cât o ţară, într-un an-
Am fi mai buni, fără excepţii, sigur ne-am iubi.

Visez o lume, a individului, drept cult;
Chiar de-i pe partea nevăzută a vieţii, nu doar staruri,
Noii, cu toţii, să păstreze duşii-n "hard" de anticaruri...
Să fim cu toţii, o pururi, lume de real-ocult!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mahmur

E mintea parcă în nevralgie,
Aproape în static apăsat,
Pierzându-şi fir fără să ştie,
Ca-n încâlceala de-un drogat.

Din înăuntru răscoleşte
Emetical propriul de sine,
Iar văzul parcă se albeşte
Şi glas nu se mai leagă bine.

E corpu-ntr-un cutremur fin,
Epuizant, imperceptibil,
Iar moscu' e-un miros de vin
Şi auzul face rău, pestibil.

E-un fizic ca de paralitic
Tot aşteptând înviorare...
Cum adevăr de la politic,
Ce poate fi... o întâmplare...

De vreun mahmur... dintr-o scăpare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume

"My name is", "je m'apelle",
fără vreo importanţă
"cum mă cheamă",
când poate aş fi doar cel
lipsit de aroganţă,
dintr-o mamă
pur şi simplu, ca un viţel,
sau cheia de la clanţă,
ori metrul dintr-o vamă...
deci "kak tibia zavut",
sau "ei, come ti chiama"
e-o poreclire de altul dată,
brut,
după ce-n sunete a dat iama
printre silabe de băiat sau fată,
un uzufruct,
la care obligatoriu îi iei seama,
deja de alţii atestată
şi nu te reprezintă în niciun fel... ocult,
cu atâta ştiinţă adunată, rămâi osul, din zeama
în empirism amestecată...
nu tu; cuvinte, nişte cifre, o dată!
Doar o dată... Un, a fost numit, odată!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holograme

Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără ţel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.

Atât de bogat se răsfaţă extazul
de mult de divers,
de profund neştiut,
bănuit
făcut din poveşti inventate, talazul
de simţ fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.

Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viaţă ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!

O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil şi fără vreun traseu anume
şi totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicaţii
şi pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberaţii...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipeşte-n funie şi creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
şi întâlneşte apoi un bine, atâta de nebănuit şi din cu totul alte şi alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, aşa cum şi-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot aşa cum curcubee
nasc culori din transparent şi le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a şti, mereu un altul şi altul... spiritism...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şapte rele în lume: 1. cunoştinţă fără caracter; 2. bogăţie fără muncă; 3. plăcere fără conştiinţă; 4. negoţ fără moralitate; 5. ştiinţă fără omenie; 6. politică fără principii şi 7. închinare fără predare.

citat clasic din Mahatma Gandhi
Adăugat de Nemecsek
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop cadru

Se-opreşte câteodată curs
neaşteptat;
rămâne timpul suspendat,
doar ţie... Fără vreun recurs!

Fără aviz, decis,
conştient,
eşti desemnat de repetent;
pierzi sensul... Eşti pe interzis!

Nici fan, din jucător nu eşti;
spectator
priveşti la propriul rol, actor,
jucând zadarnic... T-iroseşti!

Şi tot se mişcă fără tine;
paria,
nu sare nimeni. Eşti avaria
acum... Şi-ai făcut bine!...

Aşa de singur eşti, nu ştii
regulament;
o simplă chestie de-antrenament
pe tuşă... Îţi mai revii?

Te-nchini degeaba
mistic,
te păcăleşti cu biblii, paroxistic;
habar n-ai care-i treaba...

... Cum se decide, ce, de cine
unicitatea...
Am vag senzaţia că inechitatea
e într-adins creată; "merde", "shit", "rahat"... Fără nicio ruşine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de propriu

Cât n-ai pierdut părinţi, bunici,
Eşti răsfăţat încă de soartă;
Singurătăţi nu-ţi bat la poartă...
Întreg eşti încă tot, pe aici...

Nu ştii ce-i încă suferinţă,
Când plaga, altora o credeai...
Ţi-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credinţă...

... Ce-i caldul aşteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!

Când pierzi alăturea de sânge,
Îţi pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot şi grup,
Mai puţin e... El, ce te-ar plânge!

Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în ţarina fără vii,
Nu le mai au şi-l simţi... păcat!

Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauţi parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i laşi... La rând, toţi pier!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de bani gata

Vă creşteţi copii din furat
Şi nu aveţi prejudecată.
Nu ştiţi, că-i lucru necurat,
Că veţi plăti, odat' şi-odată.

Îi creşteţi, într-o nesimţire;
Ce văd, vor face, fac, la fel.
Totul se învârte într-un şmel
Şi n-acceptaţi împotrivire.

Schimbaţi neveste, cum cravate,
Faceţi copii, cu alţi copii...
Tot în iubiri, din noapte-n zi,
Le înşelaţi cu desfrânate.

Aveţi castel, aveţi palat
Cu camere, la câţi bastarzi,
Promovaţi cultul, cum "s-o arzi",
S-o "faci"... "făcutul" nu-i păcat.

Copilul ţambră-i, tot din gard...
Are de mic, gagici, Ferrari...
Dă-n stânga-dreapta cu dolarii...
Prostia-i ţine " body guard".

Din tată în fiu îşi fac relaţii,
Mai nou, se-mbarcă şi-n politic...
N-au şcoli, au simţul "analitic",
Diplome cumpără, potentaţii.

E ţara o pepinieră
De răsfăţaţi, copii cu bani...
Băieţi de lux, şmecheri, golani,
Restu-s prostimi,..."betonieră"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freatica iubire

De plânsetul ne curge în lacrimi suferinţă
Şi dor e-o stoarcere de minte pân' la cord,
Iubirea-i, peste orice înţeles, sublim acord
C-un sine, amarnic dăruind orice putinţă.

Dacă răbdarea dăruirii n-are margini,
Fără s-aştepte schimb, sau plata înapoi,
Iubire e peste benevolul la nevoi,
Căci daru-i este fluviu, un roman scris zilnic pagini.

Dacă Pământ ni se dă tot, cu tot ce are,
Fără a ne cere să-i semnăm loialitate,
E că profund e amorezat de toţi, de toate...
Ne învaţă eternele-i, iubirile stelare.

M-aş vrea o coală, scrisă în cartea de citire,
Unde mă rog la mine însumi şi ai mei,
Să fim ca doii, îngemănaţi în picur... ce-i
Pământ şi-o Apă, într-o freatică iubire.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş...

... dac-aş şti dinainte totul,
aş fi poate bogat, celebru,
dar n-aş mai fi tot eu, integru
şi-n loc de vis, aş avea totul!?...

... dac-aş crede totul, orbit
de atâtea spuse, nevăzute,
cu crez, ar fi răspunsuri mute;
când m-aş trezi, aş fi scârbit!

... dac-aş iubi neîncetat,
aş fi doar un naiv; de dus
că răsăritu-i un apus
şi deci trădarea-i de iertat?!

... dac-aş munci pe brânci o viaţă,
aşa cum poate fac, voi face;
pe-alţii-i îmbrac la patru ace...
manipulatul, eu, paiaţă!?

... dac-aş da tot ce am, filotim,
s-ar face coadă fără cap;
ca toţi să tragă, să nu scap...
şi organele să-mi ia, şi intim?!

... dac-aş fi vrut şi eu ceva,
mi s-ar fi răspuns; "Nu-i degeaba,
stupid! Că nu ştii cum e treaba!"...
şi mi-ar fi râs în zeflemea!?

... dac-aş mima mereu neştiinţă
şi-aş fi un guraliv pervers,
bun pop-aş fi, în păcate şters
şi aş aduna tot, cu credinţă?!

... dac-aş fi scris o poezie
doar cu adevăr, fără minciună,
mi s-ar fi spus că-"s de pe lună
şi-n veci n-a fost şi n-o să fie"?

... dac-aş lua tot de la-nceput,
fără să ştiu nimic ce-am fost,
nu cred c-aş fi mai puţin prost;
n-aş şti când mor!? Doar că-s născut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!