Privind
Privind o rază prin miere
ți se revelează
un alfabet de măști.
Privind un cerc din absolut
ți se revelează
sfera.
Privind razele măștile absolutul și sfera
te văd pe tine
mireasă a cuvântului meu.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Privind
Privind fără încetare
Prostia omenească,
De lung urât cuprinsă,
Eternitatea cască!
epigramă de Vasile Alecsandri
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebarea
Vorbind
Mi-am rănit o întrebare
În colțurile literelor evitate;
Și sângerează acum,
Privind la tine
Cu semnul strâmb
În brațe.
Citind
Am încercat s-o pansez
În cuvinte calde, mângâind;
Și lăcrimează acum,
Privind la tine,
Cu punctuația boantă
Pe margini.
Plecând
Am reușit s-o acopăr
În răspunsuri firave, mințind;
Și visează acum,
Privind la tine
Cu spatele întors,
Pășind...
poezie de Gabriela Chișcari (29 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când tot ceea ce vezi pare împotriva ta, schimbă-ți privirea. Privind prin ego, vei vedea ego-ul. Privind prin Suflet, vei vedea Sufletul.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecutul se naște privind înainte, viitorul - privind înapoi.
aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.
citat celebru din Kierkegaard
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cunoștințele umane în sfera tehnologiei au crescut semnificativ, dar nu și în sfera sentimentelor.
citat din Monica Bellucci
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să apăs pe trăgaci privind un om în ochi, mi-ar fi foarte greu, dar să o fac privind un animal în ochi, asta e de neconceput!
aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind după bărbat, femeia îl evaluează. Privind după femeie, bărbatul se reinventează.
aforism de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce vor fluturii?
"Fluturii? Esențe pure"
Cuvinte, cuvinte
Ia aminte
Fluturii să mă alinte
Prin ploi și soare, inainte!
"Către?"
Privind în sus nu poate fi spus
Privind în jos înca un pas alunecos
Spre al capat vieții intunecos.
poezie de Bachin Deian (18 iulie 2014)
Adăugat de Bachin Deian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind corupția
Rău ar fi să-i arestăm pe toți,
Pe corupți, pe profitori, pe hoți,
N-am mai întruni, e evident,
O majoritate-n Parlament.
epigramă de Nicolae Fulga din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prăpastia din mine
Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ș-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.
Și-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire își plânge tăcuta durerea
Privind în gol, își dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.
Dorul sau, tâmpla-n palme-și odihnea
Și cu trupu-i obosit și glasu-i stins
Avea mersu-i lent și părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.
Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morții tulbure și rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.
poezie de Camelia Boț (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Privind răsăritul
Privind răsăritul
Am înțeles
Că noaptea e doar un alt început
pentru vise.
Acolo drumurile noastre
s-au întretăiat,
așteptând dimineața.
O nouă zi... și din nou,
același drum...
poezie de Iuliana Șerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind o tânără atrăgătoare
O, Doamne, inima-mi palpită...
Nu-mi face viața și mai grea;
Nu mă mai duce în ispită,
Ci unde ar dori și ea.
epigramă de Nicolae Zărnescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind justiția
Această stare mă intrigă,
Că-ți vine greu ca să pricepi:
Avem și legi, ba chiar și țepi
Dar n-are cine să le-nfigă.
epigramă de Nicolae Nicolae din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Will (privind un obiect de artă): E un triunghi care atacă un cerc? Poate cercul e obraznic.
replică din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
într-o lume cu acoperișul spart
privind Soarele fierbinte
omul primitiv a descoperit focul
privind Luna perfect rotundă
omul primitiv a inventat roata
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Privind la alții îți va fi greu
Să faci dorințelor pe plac
Și sufletu-ți va fi mereu
Sărac, sărac, sărac, sărac,
Însă privind la Dumnezeu
Însăși dorințele împac
Și îmbogățesc sufletul tău.
poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Gabriela Borodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind atent plugul vede că e de fier și privind și mai atent țăranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede că e de bronz.
perlă din examen
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legea privind ieșirile-intrările
Un ministru care iese din guvern intră în altceva.
murphologie
Adăugat de Ioan Marinescu-Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf lui Ilorian (dedicat lui Ilorian Păunoiu)
Ne stingem unul câte unul,
Ca felinarele prin parcuri,
Ofrandă-n Panteon și cumul
De vulturi ce-au urcat spre țancuri.
epitaf epigramatic de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!